22 August 2007 – ” Rascoala florareselor ”

Indiferent daca se va extinde ori va ramane un acces cu victime colaterale si armistitiu intre caizi ( cum se intampla adeseori ) , recenta ” rascoala a florareselor ” din Bucuresti nu-i decat un episod dintr-un lung razboi purtat de cetateni cu o stapanire care ii hartuieste . Obiectivul acestuia este ,in fond, de natura imobiliara iar schema se regaseste in nenumarate situatii cu aparenta de ” intamplator ” din strania realitate de la Bucuresti . Caci ” lupta pentru pamant „, constand in ocuparea unor fasii de teren din ceea ce se cheama ” domeniul public ” ( tinut cu dintii de slujbasii ce rezolva cererile ” de la caz la caz”, in conditiile ” obiceiului locului ” ) constituie origina acestei vociferari vehemente care nu se explica sistematic si se comenteaza emotional .
Speta nu-i intamplatoare . In aceeasi categorie trebuie incluse „locurile de parcare de domiciliu ” ( tema imobiliara capitala la Paris dar nu si la Bucuresti ,unde este ” monopol de grup ” si , deci, se rezolva pe cai misterioase ) , ” spatiul pentru terasa stradala de restaurant ” ( aproape inexistenta la noi pana in aceasta vara , cand probabil s-a mai deschis si acest ” robinet ” cu destul debit , la drept vorbind ) ,” terasele din parcuri ” , bibliotecile de Herastrau si de Cismigiu , ” fauna constructiilor publicitare ” ( cu ,mai incoace, psihedelicele ecrane de cinematograf publicitar ,rasarite unde vrei si unde nu vrei ) etc.
Modelul istoric ramane lichidarea chioscarilor , produsa cu violenta acum cativa ani prin interventia unui demolator patent care a facut loc , prin asemenea proceduri , marilor stapani de mall-uri si de hipermagazine incurcati in proiecte de negustoria marunta si ” ne-europeana ” facuta in pravalia de colt de strada (care , zice-se, ca nu exista in Europa, dar evident ca exista ).
Acum mecanismul se reia ,prin formula repetitiva (caci , vorba unui filosof , diavolul e prost , nu are imaginatie si repeta ceea ce a mai facut ) . Ca si atunci , apare teoria tipizatelor , constand in ” mobilier urban ” de ” model unic ” ( de tipul ” Decaux ” ori din aceeasi faina ) , asezat ” ca sa dea frumos ” dar tocmit prin tehnica licitatiilor ( sursa clasica ) . Urmeaza efectul concentrarilor comerciale , tradus in formula „zece negustori mari , nu zece mii de pravaliasi marunti ” , adica triumful de cartel , ” organizatia ” , cupola si nu „afaceristi din toate zarile „, sustrasi privirii prin radar , de fapt necontrolabili .
Oricine recunoaste aici , daca gandeste cu capul lui si nu dupa nebulozitatea propagandistica de jurnal de stiri , invoiala ce a intors Bucurestii cu fundul in sus si l-a adus in starea de azi , cand nu-i altceva decat un spatiu agitat scenografic de stapani unde locuitorii abia daca reusesc sa se sustraga unei nevroze colective rezultata din sentimentul mainilor legate : ” teoria celor zece arhitecti „ care hotarasc ; filosofia ” cladirilor inalte ” asezate tocmai acolo unde strica diferenta prin caracterul lor ” tipizat ” ; „imparteala pamantului „ dupa reguli secrete ; Si,in fond, un tribalism resuscitat din cele mai desgustatoare straturi de istorie negativa locala . Lipseste , abia mai recent , ” argumentul dogmatic ” , adica ” adaptarea la normele europene ” care , fiindca acum nu mai suntem ” aspiranti ” ci „membri ” , pot fi verificate si s-ar dovedi ca sunt numai inventii ” de quatre sous „.

Anunțuri

21 August 2007 – ” Vin investitorii „: dar cat de atragatoare este piata imobiliara romaneasca ?


” Atractiozitatea ” romaneasca in ” imobiliar ” nu se rezuma , totusi, la deficite de completat si preturi de colonie unde se cumpara totul cu putin , adeseori ” pe nimic „. Aici elementul şocant este constituit de „argumentul marilor investiţii” ( confundate inexplicabil , si in mod primitiv , cu „blocurile de zgarie -nori ” visate aberant in „capitala europeana cu cel mai ridicat risc seismic „) care vor trebui sa existe fiindca sunt si cerute si posibile, desemnand ” depozitul potential de valori ridicate „. Pe această temă, noi avem nu doar potenţial ci şi proiecte suspendate -sau amanate -ce vor interesa, cu siguranţă . Unele pot sa re-organizeze teritoriul si sa modifice accentul pe o piata unde inca mai sunt posibile ” distributii noi de forte ” iar cei ce privesc cu jind catre Canalul Dunăre – Bucureşti ( care, în sine, poate aduce dezvoltări şi consecinţe ce s-au analizat foarte rar şi fără un răsunet corespunzător ) mai mult ca sigur ca nu gresesc . Potenţialul rămâne capital, mai ales când se întrevede anvergura cu caracter de unicat desi marile proiecte inca sunt privite cu nepasare ori neglijate fiindca nu exista un argument tradus in concretul interesului propriu .Dar când mâine se va agrega şi se va înţelege obligaţia de a constitui „Noul Bucureşti”, ce va organiza desfăşurarea de megapolis care, în nordul vechii Capitale, se produce încă haotic, şi care, poate, va constitui cea mai mare investiţie europeană a deceniului viitor, ideea însăşi că avem argument „mic”, cu dezvoltare limitată şi de interes pasager va putea fi privită cu neîncredere şi chiar ignorată, după cum merită.
Rezerva in a vedea intregul in probabila lui dezvoltare trebuie insa derivata din ceea ce indeparteaza pe marii investitori (inlocuiti de pradatorul de tipul „ia si du-te „) : lipsa strategiilor de ansamblu , dezarmarea Statului incapabil de organizari sistematice si coerente, „atomizarile ” ce genereaza un neo-feudalism incorent , infrastructura medievala ,ideologia ” modernista” gresita a administratiei si anti-traditionalismul ei completamente pagubitor , reflectate in turism precar si in organizarile urbane heteroclite . Altii valorifica din plin ceea ce la noi este considerat de o Stapanire creola si ignoranta ca fiind ” primitivism ” desi din aceasta se castiga de catre cei ce nu absolutizeaza ideologiile bani multi si primiti in mod constant ; nu insa si la noi , unde nu se cunoaste inca faptul ca ” ideologiile nu tin loc de mancare „.
Decurge , astfel, ca va trebui re-descoperit ” potentialul fara prejudecati ” si , in aceasta materie , principii sanatoase ce fac din ” diferentiere si identitate ” – obiective stabile si cu rost in directia castigului colectiv , vor contribui poate hotarator , disciplinand pe cei carora nimic din ce este ” local ” nu le place daca nu apartine cartelului unde domnesc.

20 August 2007 – ” Crima fondatoare „. De ce nu au tinerii locuinte ?

Pe la începutul anilor ‘90 cînd se cumpărau apartamente „de la stat“ în nişte condiţii scandalos de aproximative şi la preţuri fracţionate ce conduseră curînd la mărimea unei rate lunare echivalente cu un pachet de ţigări, noţiunea de „locuinţă ieftină“ părea un gînd de pe altă planetă ce ajunse, totuşi, astăzi abia, a se exprima cu necesitate şi arătînd un grad de oareşicare urgenţă. Tema se evidenţiase şi altădată şi se rezolvase parţial, prin anii ‘30, în condiţiuni relativ inteligente care s-au uitat, din păcate, iar acum nici măcar nu se mai studiază spre a sluji drept sugestie dacă nu chiar de model. Pînă şi frecventele „analize de piaţă imobiliară“ pe care le mai publică unii ziarişti, de fapt nişte improvizaţii făcute cu un urechism demn de o cauză mai înaltă, nu evocă mai nimic despre acestea deşi sînt destui cei ce deplîng „creşterea preţurilor“ şi incapacitatea omului obişnuit de a se împroprietări. Altele sînt temele ce ţin afişul în calitate de vedetă. Dar într-o lume unde „monstruoasa coaliţie“ dintre agenţii lacomi şi pregătiţi aproximativ şi antreprenorii excitaţi de cîştig uşor – şi în orice conjunctură – este indestructibilă, „locuinţa ieftină“ va rămîne multă vreme proscrisă, fiind doar subiect propagandistic, cînd „cade bine“.

În realitate, aceasta este însă tema capitală din punct de vedere social desi nicaieri nu se vorbeste despre crima fondatoare faptuita cu cinism de Statul roman ” democratist ” . Căci fondul imobiliar sustras de generaţia părinţilor, prin împroprietărire la preţ absurd de scăzut şi prin iresponsabilitatea Stăpînirii, creează criza ce chinuieşte azi generaţia copiilor, incapabilă, din păcate, a se scapa din situatia nesigura cu procedurile „vechi“, care nu mai funcţionează . Statul „nu mai dă“ case azi ( asa cum ” dadea pe vremuri „) şi nu va da în vecii vecilor altfel decît „locuinţe sociale“ cu chirie mică şi pe termen definit, spre a nu mai evoca „sita“ de atribuire, foarte deasă de obicei dar larga numai pentru ” cine trebuie ” . Rămîne, deci, soluţia cîştigului în vederea unei atitudini descurcăreţe şi dinamice, alungînd „politica mîinii întinse ca milogeală“. Însă în această materie, starea de fapt nu încurajează pe tînărul harnic şi cu spirit de iniţiativă căci „banii nu ajung“ iar „mecanismele financiare“, care sunt elogiate adeseori (sub forma „creditului ipotecar“) au un grad de complicaţie şi făcură, mai recent, o piaţă calmă de vînzări de apartamente să devină o junglă unde în mod vădit trebuie să plăteşti cît nu face.Exista,insa solutii realiste ? Evident ca exista ins acestea ori nu se cunosc ori sunt ascunse cu grija pentru a pastra o piata imobiliara aproape lipsita de repere in starea ei de astazi, care este aproape devastata .

17 August 2007 – ” Falimentul pietii imobiliare bulgaresti „

Cu vreo cateva zile in urma, o jurnalista ce isi exercita meseria cu acuratetea ingaduita de vremurile ce le traim , m-a cautat la telefon ,intrebandu-ma cu voce alarmata daca stiu ceva despre ” falimentul pietii imobiliare bulgaresti ” .In primul moment , am luat totul in usor insa mi-am dat seama repede ca aceasta formula trebuia sa apara si sa capete circulatie neintarziata. Ea corespunde unei metode ce capata traditie la noi si este considerata ca fiind imbatabila.
Caci pana abia acum cateva luni , autori de televiziune cu atitudine tocmita din stravechime ,dregatori de diferite grade , gazetari cu pregatire tipica( deci aproximativa) si chiar ” analisti imobiliari ” ce se documenteaza numai prin cautare cu motorul „google ” nu mai pridideau sa ne laude superioritatea turismului bulgaresc de litoral si, cand se mai facea loc pentru o completare de sare si piper , „oportunitatile de piata imobiliara” de la vecini . Acum pare ca nimic din acestea nu mai exista si nu doar ca sunt pline „comentariile de internet ” de felurite istorii depreciative despre mizeria din statiunile de la Marea Neagra si despre hotiile „bulgaresti ” fata de vilegiaturisti dar amploarea rumorilor negative ce patrund si in ziare se simte si probabil ca va creste pas cu pas.
Fenomenul ar fi bizar daca nu si-ar evidentia schema de ” contra-propaganda” organizata .Caci in loc sa trateze cazul romanesc dupa cum ar trebui si sa se trezeasaca la o realitate uneori respingatoare dar corectabila inca , „mai marii” de la noi ” s-au orientat” . Rezulta ca temele lor ar fi nu examinarea situatiei izbitoare pe o gama larga ( ce include prabusiri de faleze , preturi mari si servicii rele , climat moral sinistru intetit de un „manelism ” ce nu se mai tempereaza etc.) ci „invoielile ” in maniera damboviteana in scopul aratarii ” raului ” descoperit la concurent .
Asadar, de la ” Bulgaria mirifica” am ajuns ,in conditii de mic razboi mediatic , la un straniu ” faliment al pietii imobiliare bulgaresti „. Dar de ce ” bulgaresti ” si nu americane , unde exista fenomene ce prezinta un grad inalt de pericol si pentru ” pietele emergente ” cum este si cea de la noi ? Acesta nu se observa cu ochelarii monocolori utilizati la Bucuresti ? Bineinteles ca nu, fiindca se supara ” stapanul” si la indemana ar fi sa demonizam numai pe cel care, in conceptia rudimentara , ar fi mai slab si mai expus desfasurarilor campanistice.
Desgustatoare aici nu-i , de fapt, slugarnicia ( care ,aici, pare sa fi devenit in unele medii – a doua natura ) ci lipsa de temperanta , excesul nechibzuit „in bine ” si „in rau ” . Caci , de oriunde am privi starea de fapt, un ” faliment imobiliar bulgaresc” nici nu poate fi invocat iar cei ce , totusi, staruiesc in aceasta exprimare ignora in mod vizibil continutul acestei notiuni. Ai ” faliment” atunci cand , dupa o vorba inteleapta , ” te intinzi mai mult decat ti-e plapuma ” si gresesti calcule , accentuezi cu iuteala in ” dezvoltari riscante ” si , daca ai un plan de anverguri mai putin comune , nu il sustii in masura ce acesta o cere. Nimic din toate acestea in materie de ” Bulgarie imobiliara” , sau de ” imobiliar bulgaresc de litoral”, asa cum se vorbeste. Cateva ” cvartale ” denumite ” dezvoltari ” sau ” arii rezidentiale „, constand in ” condominium”-uri situate in apropiere de statiuni mai recente, sau putinele agregari de ” case insiruite ” aflate la pana in 10 kilometri de plaja, „pe continent” , acestea nu sunt riscuri si nici investitii masive care sa prejudicieze in chip hotarator ” credibilitatea” , pretinzand sa se declare falimentul : sunt etape , in fond de anvergura destul de marunta, ale caror posibile sovaieli pot aparea si , uneori, sunt inerente. Imprejurarea ca vanzarile nu-s mari ori se amana apartine acestui gen de afacere care pretutindeni reclama nu doar „pozitie „, ” conform” si ” soliditate” ci si suport sistematic , care exista – poate chiar exagerat – la sud de Dunare unde promotia catre Occident nici nu se poate compara cu cea facuta de romani, aceasta -aproape nula . Asadar , ” amanari ” , „incetiniri” , chiar ” stagnare ” nu insemneaza ” faliment” insa invocarea temei cand nu este cazul ” inseamna ceva „.

16 August 2007- Luxul costa : o vila de inchiriat la Saint-Tropez pentru o luna ” face” cat un apartament luxos in Bucuresti

In cateva ziare ce se indeletnicesc cu vietile tocatorilor contemporani de bani ca si in unele reviste colorate despre care nimeni nu stie cu ce bani se editeaza si mai ales cu ce scop precis , apar de cum da caldura siruri de relatari privind „vacantele milionarilor ” care , la noi, par sa aiba o destinatie canonica : cei mai multi nu se simt bine decat la ” Saint Tropez”. Astfel de istorii ce se considera ca ar interesa pe cineva apar, desigur, si astazi , fiind pigmentate cu cate o mica descriere de jaf ce te tine cu pumnii stransi de emotie sau cu aluzii la dregatori cu anumite contacte de penumbra ce isi „sparg” milioanele pe Coasta de Azur.Indiferent daca acestea sunt simple fabulatii ori dezvaluiri ce incendiaza anumite biografii , fascinatia temei ramane si subiectul staruie in mitologiile curente .
Cum de obicei vacantele se petrec nu ” in casa proprie” ( caci rusii si englezii dicteaza pe Coasta de Azur in materie de proprietati, de fapt ” ei cumpara” ) , nu-i fara rost sa ne lamurim si privitor la preturi : cat, deci, costa o casa de inchiriat la Saint Tropez?
La o repede privire , s-ar putea zice fara nuante : „si mult , si putin”. Putin costa daca nu este ” o vila ” ci un apartament , de felul unuia care, situat intr-o casa de oras (cu mic ” sejour”, o camera, anexe si balcon) , te face sa scoti din buzunar 4700 de Euro lunar ,pentru ” virf de sezon ” care si aici se socoteste a fi in iulie si august . Altul , cu o camera suplimentara, aproape ca dubleaza pretul , solicitand plati de 5760 de Euro in iunie si septembrie insa 7200 in miezul verii.
Sunt,insa, sume incomparabile cu ceea ce insemneaza ” mult”,ce se plateste , bineinteles, pentru ” pozitie”, tinuta , echipamente si, pana la urma, confort. Uneori cotele ridicate produc soc prin valorile privite in absolut si la Bucuresti ar fi uimitor sa se afle ca pentru un ” bastide provencale ” (cladire traditionala in spiritul locului , cu 5 camere dar si cu ” tot ce es de trebuinta „) chiria intr-o luna de vara poate ajunge pana la 120.000 de Euro, adica un pret de cumparare pentru un apartament romanesc foarte ravnit la noi si situat central .Cam la tot pasul bursa caselor de inchiriat traduce preturi in zeci de mii iar ” luxul ieftin” insemneaza mult chiar si cand ajunge la aproape o treime din ceea ce ar fi ” luxul scump” . La Cap Tahiti , de pilda, o proprietate cu doua gradini intinse pe aproape 2000 de metri,cu incaperi insumate la aproape 300 de metri patrati , cu piscina, anexe si atenanse nu se poate folosi cu mai putin de 10.000 de Euro pe saptamana, echivaland chiria lunara platita aici cu o garsoniera cumparata definitiv la Bucuresti.
Mai modesta ar fi o cladire inchiriata „in sezon” cu 28.000 Euro pe luna ( adica 4.000 saptamana) si in cele trei camere – fiecare cu baia ei- piscina in gradina dintre palmieri si terase, sederea ar putea fi placuta. Aceasta s-ar gasi ” nu propriu-zis in statiune ci la intrarea in Saint Tropez”,langa Route des Plages ” astfel incat pentru a face bai de soare va trebui fara indoiala sa se recurga la transport cu automobilul.
Dar in aceste conditii sunt de preferat multimile de vile din regiune , despre care in versiunile ofertei de agentie conteaza a fi tot in Saint Tropez desi , cand se verifica si se ia la bani marunti, se dovedesc simple ” case luxuoase din satele turistice ” precum Ramatuelle , Grimaud ori Cogolin , unele fiind adevarate bijuterii. Nici banii ceruti nu ar fi peste masura de multi desi in iulie si august rar se poate afla un chilipir. Intr-acolo, de fapt, migreaza vilegiaturistii inlesniti – insa iubitori de liniste – care detesta spectacolul bizar al defilarii ” vipurilor ” multinationale ( o specie nedefinita unde incap de ” copii de bani gata „,rentieri , aventurieri si cocote ) si adeseori impresioneaza , mai ales serile , aerul cosmopolit din restaurantele satesti cu terase ( dar de un lux nebun) unde se vorbesc toate limbile europene si nu se aud manele .

15 August 2007 – „Vanzarea Institutelor de cercetare „- o „afacere desteapta” , o ” invarteala” sau o pierdere de multe sute de milioane de dolari ?

Intr-o recenta emisiune de stiri de televiziune , un reporter – sfatuit vizibil de ” specialisti initiati „- facea un scurt recensamant triumfalist al ” afacerii cu terenuri ” rezultate din vanzarea de institute de cercetare in vederea lichidarii cladirilor si inlocuirii lor cu ” dezvoltari ” si , evident , ” blocuri de birouri „; bolile epocii . Si spre a convinge ca Statul nu greseste cand vinde institutiile cu aparenta nefolositoare – prin traditionala masinarie de invarteli denumita AVAS – ” formatorul de opinie” convoca si pe un ” activist de imobiliar „( devenit deputat ) sa-si dea cu parerea si sa intareasca impresia ultra-pozitiva care trebuia obtinuta neaparat. Caci in materie de propaganda nici un element nu este lasat deoparte : nici ” autoritatea profesionala ” a datatorului cu parerea, nici invocarea valorilor ” de piata ” ce par foarte ridicate ( dar sunt simple ” pourboire” -uri fata de nivelul de aiurea) si, in cele din urma, nici pronuntarea de sume cu aspect socant. In aceasta materie, zice reporterul , Statul destept ar castiga 43 de milioane de Euro – o cifra rostita cu o intonatie fluctuanta , de tremolo gatuit de emotii ( o reactie de baiet pentru care 10.000 de dolari este o avere ) . Insa nimic despre ” cat se va cere ” de fapt ( de buna seama-mult mai putin si ” „se va obtine ” mult mai putin) atunci cand, foarte curand, astfel de ” obiective” vor aparea ” pe piata gris „,asa cum apar toate chilipirurile puse deoparte pentru cand va veni momentul si, dupa o licitatie desfasurata in felul unei piese de teatru ( cu actori stabiliti atent) , se va afla odata, tarziu, cine si ce construieste.
Ideologia lichidatorismului nesabuit ce transforma in ” afacere imobiliara ” orice se poate inchipui nu mai este , bineinteles, o noutate in tara unde ” privatizarea ” imbratisata ideologic a nenorocit nu doar o generatie de romani si i-a alungat din tara lor dar a imbogatit felurite personagii aproximative ce petrec week-endurile la Milano si isi beau cafeaua la Tour d’ Argent din Paris. Uimitoare este ,insa, iresponsibilitatea de a proceda cu totul altfel decat se procedeaza in orice societate asezata unde oricat ar fi ” furia privatizarii ” de intinsa ( caci „epoca” o cere ) nu se fac atatea gesturi prostesti cate se fac la noi . La noi, deci, se vand ” institute de cercetare „( care, astfel , dispar definitiv , caci ” toaca banii degeaba ” ) , transformandu-le intr-un vast teren imobiliar ,adica ” golind locul ” , cum se zice cu cinism.
Dar aceste evenimente bizare se produc la Bucuresti tocmai atunci cand China cheltuieste peste 200 de miliarde de dolari ( din rezerva totala de 1300 de miliarde ) pentru a cumpara laboratoare , companii de cercetare si orice priveste acest sector , in orice punct din Europa . Sunt asa-numitele PME , incapabile de a se finanta fiindca sunt abandonate cam de un deceniu si jumatate ( in genul celor de la noi ) de proprietarii de companii avizi de castiguri imediate si dispretuitori ai ” cercetarii ” care nu aduce in imediat decat cheltuieli . Insa nu pe termen lung, cand de fapt se castiga ; si se castiga mult . Rezulta ca noi , lasandu-le in paragina, am procedat in maniera ” occidentala ” fara insa nici un fel de castig iar acum procedam in stil dambovitean, bucurandu-ne ca vom primi cateva milioane de Euro , nu vom mai avea ” cercetare „( adica ” dureri de cap „) si o sa vindem ” prietenilor si acolitilor ” in loc sa facem afacere solida , cum ” Europa” nu se sfieste sa faca , lipsita cum este de orice prejudecati. Si aceasta se chema aici ” afacere triumfala ” , facuta de un Stat destept.

_________________________________________________________________________________________

Fragment dintr-o carte in pregatire, in tematica imobiliara, intitulata ” Prostologhikon . Cum se fabrica suprarealitatea de ziar “; ea va aparea in a doua jumatate a acestui an.

14 August 2007 – ” Normele europene in materie de birouri ”


Intre multele teme conspectate spre amuzament sau, daca va fi cazul , pentru o corectie produsa cand o sa-i vina vremea, se afla si una invocata destul de des , tratand despre asa-zisele ” norme europene ” privitoare la birouri . Acestea , isi inchipuie ganditorii bucuresteni in materie de imobiliar , nu ar avea ingaduinta sa functioneze decat in ” blocuri inadins construite „( renumitele ” centre de afaceri „, cum se numesc aici ) si in nici un caz in orice alte parti caci altfel erezia s-ar lasa cu penalizari .Iata , de altfel , si un extras tipic din aceasta filosofie aproximativa care ,insa, creeaza curent de opinie in massele credule ce trateaza asemenea aceste aberatii ca o axioma : Cererea de spatii de birouri va creste anul acesta si in 2008 in principal ca urmare a aplicarii normelor Uniunii Europene, ce impun firmelor sa se mute in cladiri specializate de birouri, ar fi declarat „cutarica” unui ziarist ce il inregistra cuvintele cu religiozitatea practicata in sedinta de la saman.
Recitind aceasta aiureala recent , la Paris, intr-o bibliografie electronica de uz posibil in viitor, m-a umflat rasul.Privind de la fereastra odaii unde scriam – in Rue de Caumartin , din cartierul La Madeleine – nu vedeam decat blocuri haussmaniene ori ceva mai recente unde coexista , fara sa se supere reciproc, locuinte si birouri. Nici pomeneala, asadar, de ” norme europene ” ( o notiune cu aspect sacrosanct pe Dambovita cea lenes curgatoare , indemnand si la o lene de gandire).
Mai mult decat atat, la Viena nu se considera bine cotat in materie de imagine decat cine primeste vizitatorii in birourile situate in cladirile cu aspect impunator , din epoca imperiala , unde multimea de cabinete, ” oficii ” si ” sedii” ( cum se zice la Bucuresti ) uimeste pe neofitul de la noi care nu a trecut de Crevedia nici macar cu imaginatia iar la citit intampina greutati.
Acesta insa repeta obsesiv refrenul desgustator al ” normelor europene ” ticluite dupa cum ii stabilieste stapanul .Caci daca motivul acestor bizarerii – uneori de neiertat – ar fi doar ignoranta si reaua stiinta de carte s-ar mai putea trece cu vederea dar la noi cine nu este atins de ” stultitia” este in proportie ridicata ticalos ( si , uneori, conjuga amandoua pacatele ). Astfel incat numeroase din aceste fabulatii au explicatie intr-un propagandism desantat care nu apartine unor ” jurnalisti” ( cum se inchipuie asemenea personagii aproximative ) ci unor slugusoare marunte de antreprenori cu dare de mana ce stabilesc sensul opiniei si oranduiesc campanii executate umil.

_________________________________________________________________________________________

Fragment dintr-o carte in pregatire, in tematica imobiliara, intitulata ” Prostologhikon . Cum se fabrica suprarealitatea de ziar “; ea va aparea in a doua jumatate a acestui an.