31Octombrie 2007 – „Vremea Sfantului Dumitru”- Ce se vinde si ce se cumpara in Noiembrie ?

Ori de cate ori se evoca zilele de noiembrie apar numeroase stereotipuri ce apartin,la drept vorbind,”mitologiei curente”si,deci,modului de a intelege lumea dupa concluzii dobandite,asupra carora nu mai exista intrebari si indoieli.Astfel,se zice ca acum vine timpul gospodarismului pragmatic si ca pregatirile pentru iarna devin inevitabile.In epoca de semi-hibernare sufleteasca,de fapt o simpla suspendare de reactii altele decat nazuinta de conservare,ce stapaneste omul in lunile de inghet,pare ca „nimic nu mai misca” si ca,deopotriva,ciclul cotidian obisnuit isi modifica si el datele firesti.Si ,totusi,acestea sunt doar impresii superficiale,arareori aflate in realitatea imediata. Dar multe preschimbari se produc,desi nu sunt esentiale.Omul devine mai inclinat „sa se apere”,socotindu-se expus la primejdii exterioare mai acute decat altadata;isi oranduieste provizii,se infasoara in haine groase si se ascunde mai adesea in locuinta cat mai bine incalzita.Ii lipseste agresivitatea”de peste vara”si de timp,meteorologic,propice,cand simtul schimbarii si initiativele cu grad oarecare de risc apareau mai degraba si adeseori se si traduceau in concret.De altminteri,istoriceste marile razboaie nu se purtau iarna,cand,incepute si neispravite daca existau,totusi,campaniile militare se intrerup si omul pragmatic sau apucator se retrage ca sa se conserve ori sa se intareasca.
Semnul astral este ,deci,inertia,suspendarea modificarilor,status quo-ul.Nu intamplator,in Romania traditionala de la Sfantul Dumitru si pana la Sfantul Gheorghe,adica de la sfarsit de Octombrie pana la sfarsit de Aprilie,legiuitorul oprea mai toate „tranzactiile
imobiliare”si astazi,cand ,in miez de iarna,auzim ca sunt zvarliti in strada batrani”fosti chiriasi”fiindca a aparut”redobanditorul stabilit de Primarie”,suntem uimiti sa aflam ca a existat odata,pe lume,si o lege mai omenoasa decat cea aproape iresponsabila,de azi.Fapt este ca
in nici un contract de inchiriere de dinainte de razboi nu lipsea invoiala,legiuita,de altfel,de a nu se „tulbura”chiriasul in vreme de frig si zloata,si niciodata dupa ce Sfantul Dumitru fusese
praznuit.Aici ajunge ,in ultima analiza,regula sociala atunci cand ,fara a fi la mijloc”multa minte”ci doar buna-cuviinta ce astazi lipseste,omul e inteles,ca oricare alta fiinta vie,si viata lui capata o semnificatie,alta decat aceea de acum,de a fi un fel de vita care trage la jug.
In chip instinctiv,aceste concluzii inca se tin minte,ori,poate,aduc aceleasi atitudini ca si altadata,prin apropiere si chiar suprapunere de situatie exterioara.Avem,in linii mari,de-aface cu o „inghetare”relativa de piata imobiliara,ce tempereaza agresivitatea de animal irational si achizitiv ce il caracterizeaza pe omul recent.
#

In materie de „casa de vacanta”,sfarsitul toamnei aduce,cu precadere,mai multa chibzuinta.Graba rea si decizia pripita ,tipica „atitudinii meridionale”stimulata de elementul caloric intens,se restrang si,adeseori,chiar dispar.Apare un gen de prudenta de reactie naturala si un conservatism de protectie:nu schmbi nimic ca sa nu gresesti.
Aceasta realitate se observa cu precadere acolo unde „piata”fie ca este firava,fie nu stimuleaza riscul fiindca orice calcul s-ar face nu rezulta concluzii incurajatoare.Cel mai evident este acest fenomen in „imobiliarul de Litoral”.Noi nu avem,preum altii(dar poate vom avea,candva,chiar si la scara mai redusa)o traditie in serviciile balneare ce ne-ar ingadui „un sezon mai lung”iar clima,rezumata in vorbe pana azi actuale,nu iese din cadrele „grozavei ierni scitice”evocata acum aproape doua mii de ani de Ovidiu,in”Ponticele”scrise in preajma aborigenilor imbracati in piei de oaie.Pana si hoteleria sufera se „sindromul sezonier”si se abordeaza cu o anumita rezerva si cu multe calcule suplimentare care nu s-ar face daca ar fi in discutie „turismul de munte”.Astfel incat ,pe Litoral,incep sa scada in chip evident orice fel de vanzari iar cumparatorii se manifesta prudent si banuitor.Ramane doar fauna,eterna pana la urma,o „pescuitorilor „,crezand in hazard si,pana la urma,in noroc,categoria jucatorilor la Loterie.Ei cred,atunci cand vand,ca poate vor avea ocazia de a se intalni cu”naivul inzestrat cu bani”iar
atunci cand se gandeste sa cumpere-cauta,bineinteles,chilipirul,adica sansa surazatoare,castigul fara nici macar un efort minimal de gandire.
Aceasta imagine de „margine de lume”,intarita,din pacate,si de factorul geografic(fiindca noi nu ne bucuram de iarna mediteraneeana,unde abia ca mai ploua ceva mai rece uneori)nu se
regaseste si in materie de „imobiliar de vacanta „la munte.Fiindca aici „sezonul nu exista”,reiese ca materia exista si doar incidentalul de temperaturi joase ar putea doar sa amane,fara a se impiedica „bursa de oferta si de cerere”.Chiar daca apar unele scaderi ,ele decurg din
fluctuatia in cadrele normale,inevitabila acolo unde atat decizia de a vinde cat si capacitatea de a cumpara se definesc in grade de determinatie sociala.Aceasta insemneaza ca „omul sarac”,ce viseaza sa vanda ca sa-si acopere anumite trebuinte imediate va starui in a aobtine „ceva bani”(desi tocmai acesta este prototipul vanzatorului ne-realist)in vreme ce „cumparatorul inlesnit”,care stie ca poate sa „puna banii jos,pe masa de joc”si poimaine nu numai azi,se gandeste mai degraba la incheierea anului contabil,atunci cand este „patron”,sau la vacanta de Craciun in Caraibe,atunci cand este rentier,”protipentada” ori este metresa de meserie.In toate
cazurile,modificarile sunt nesemnificative.
Acum ,insa,se intensifica o categorie ce s-ar putea denumi ad-hoc „piata imobiliarului de Sarbatori”.Sunt aproape de incheiere pregatirile de Craciun si de Revelion si adeseori pentru a se inchiria „cu totul”o vila de munte sau un etaj de hotel se platesc sume exorbitante.Apar si cazurile stranii.Cu doar cateva ani in urma,a venit la mine un personaj ca dintr-un roman rusesc cu „oameni neobisnuiti”.Avea un aspect neizbitor prin nimic dar mi-a aratat
geanta unde se depozitasera,asezate la rand si numerotate,multe pachete cu bani ce traduceau cam o jumatate de milion de dolari americani.Voia sa cumpere pe loc o pensiune luxoasa,cu tot,cu „personal”,sau o vila care nu i se potrivea daca nu avea cameriste,sofer,”ober”si chelneri.Mi-a explicat,in cuvinte scurte si oarecum jenate,ca ar voi sa ii faca o surpriza recentei iubite si sa-i cumpere aceasta proprietate fabuloasa cu ocazia Sarbatorilor de iarna.Inca o data m-am convins ca „viata depaseste literatura”.

30 Octombrie 2007 – Cum era ” Romania imobiliara ” la sfarsitul anilor ‘ 90 ? (IV)

SFĂTUITORUL „SLUGARNIC“ ŞI BENEFICIARUL NEGLIJENT

O patologie a risipei

Atitudinea nepăsătoare faţă de consultanţa în materie imobiliară, ce se întîlneşte în mod frecvent, nu se manifestă, din fericire, în mod unanim. Apar – şi numărul acestora, deşi redus, creşte – solicitanţi ce ştiu să preţuiască un sfat bun venit atunci cînd trebuie şi care ştiu că astfel de consilii se plătesc.

Din păcate, există încă persoane ce se rezumă la cereri de servicii primitive şi destul de puţin calificate în loc să aibă pretenţii în direcţia unor rapoarte de investiţie aprofundate, cu calcule şi alternative, variante. Adesea, un „consultant imobiliar“ este văzut ca un fel de angajat bun la toate, care va căuta să obţină diverse autorizaţii de la administraţia locală şi de la furnizori, va achita diferite note de plată şi, în general, va administra o proprietate. Apoi, două-trei activităţi conexe şi oarecari. Dar acestea nu-s acţiuni proprii consultantului adevărat, deşi eu zic că mai bine decît să nu se ceară nici un serviciu plătit dar să se subînţeleagă aceasta ca gratuitate, este mulţumitor şi aşa. Mîine, solicitantul de servicii primitive se va orienta să ceară mai multe şi mai calificate.

Adesea, însă, şi consultantul are o culpă; el se rezumă la ceea ce i se cere şi nu informează pe beneficiar asupra capacităţilor lui de a opera. Motivul este caraghios: să nu-l supere pe acesta! Dar acest gen de consultant slugarnic, care stă sluj în faţa stăpînului cu banii, îl poate face pe acesta nu să cîştige ci să piardă dacă va avea, în continuare, gura cusută. Iată – ca să înţelegem – un exemplu interesant.

Prin septembrie anul trecut, o persoană oarecare a cumpărat într-o arie ultracentrală un teren excelent situat, foarte potrivit pentru o investiţie ceva mai complexă (bloc de birouri sau de apartamente pentru reşedinţă). Preţul plătit a fost cam de 140.000 USD, ceea ce punea – încă din prima secundă – problema amortizării acestei plăţi. În mod normal, încă dinainte de achiziţie, cumpărătorul trebuia să-şi definească intenţiile, să aprecieze gradul de fezabilitate, amortizarea, calendarul de investiţie etc. Banii mulţi introduşi într-o cumpărătură precum aceasta trebuie să lucreze rapid.

Însă, nepăsător, cumpărătorul a plătit şi apoi a angajat – ca să-l îndrume – o companie de consultanţă pentru „management urban“. În raport cu titulatura pompoasă, aceasta a făcut – ca parte executivă – numai activităţi primitive: s-a ocupat de preluarea proprietăţii (care, ca teren, avea şi două construcţii vechi, între care una aflată în stare mulţumitoare şi în funcţiune), de achitarea serviciilor de electricitate, gaze, apă şi de telefon, ca şi de predarea uneia din clădiri de către o companie care o avea închiriată ca depozit iar contractul cu proprietarul anterior expira acum. Nici nu s-a pus – o secundă măcar – problema să se negocieze prelungirea acestui contract.

În aceste acţiuni, consultantul de „management urban“ s-a comportat rigid, chiar – uneori – absurd, notificînd, fără nici un rost, pe fostul chiriaş în legătură cu faptul că nu ridicase ultimele materiale depozitate în ziua şi la ora convenită ci abia a doua zi de dimineaţă. Această conduită de „cîine de pază“ (de fapt, mici acţiuni necalificate de administrator, cu mentalităţi de vătaf) o fi fost bună la vremea ei, dar mai apoi s-a dovedit iraţională şi păgubitoare. În loc să se preocupe cu analiza investiţiei, văzînd dacă o decizie impulsivă este bună şi din perspectiva de mîine, „managementul urban“ stătea la pîndă, dincolo de poartă, privind pe cadranul ceasului şi socotind cam ce penalităţi să ceară în instanţă pentru întîrzieri celui care – dacă ar fi rămas chiriaş încă măcar o lună – i-ar fi adus bani fără proces şi cheltuială ci şi cu plăcere, chiar. Mişcările „de bază“ – nu aceste prostii de mahalagiu – s-au făcut însă neverosimil de lent. Abia peste cîteva săptămîni, o arhitectă angajată de „managementul urban“ începuse să facă măsurătorile terenului iar, după încă o vreme (să fi fost încă vreo patru-cinci luni!), o echipă de săpători a forat în trei-patru locuri ca să obţină informaţii de conformaţia solului pentru studiul geodezic. Şi, în fine, într-un tîrziu, o fracţiune dintr-o şatră de ţigani, s-a apucat – cu voia „managementului urban“, chiar chemată de acesta – să demoleze casa, luînd ce s-a găsit – uşi, ferestre, cărămizi, căpriori, grinzi, ţiglă, mărunţişuri de toată mîna. Însă mai multe dintre acestea se conservaseră surprinzător de bine şi măcar că ar fi putut sluji la o construcţie nouă, oricare să fi fost, iar nu zvîrlite de populaţia oacheşă pe jar, ca lemne de foc. Dar, bineînţeles, pe „managementul urban“ nu l-a tăiat capul să gîndească această soluţie; el optează, simplificator, pentru demolare şi punct.

Demolare, uitasem să spun, produsă pe la începutul acestei primăveri. Astăzi, în iunie, după nouă luni, fostul teren cu clădiri este un maidan tipic pentru Bucureşti, cu un gard aproximativ, pe unde cetăţeni de toată mîna, inclusiv unii îmbrăcaţi bine, pătrund nestingheriţi pentru a depozita gunoaie diversificate. „Managementul urban“ a făcut, deci, ca o proprietate definită – mă rog, cu clădiri vechi, dar stabile şi apărate de gard solid, umbrite de copaci, azi culcaţi la pămînt cu buldozerul – să devină un depozit de murdării, dezgustător la vedere şi pe care dacă l-ar vedea Sanepidul ar trebui să-l pună pe proprietar să bage mîna adînc în buzunare.

Concluzie preliminară? Sfaturi greşite, socoteli perdante. Dar unde s-a greşit, de fapt?