22 Octombrie 2007 – „Legile proprietăţii”- marota agitatorului de profesie

Pe la inceputul anului 2005 , intr-o atmosfera de institutionalizare a jafului ce s-a revelat abia ulterior , sloganul propagandistic preferat era constituit , ca de atatea ori in aceste vremuri indefinite , de „legile proprietatii ” iar ideea generală ar fi fost , conform Ministrului Agriculturii de atunci , să rezulte „ un adevărat cod sectorial „. Personajul , o aparitie ridicula a carui prestatie s-a imbogatit cu episodul istoric (din pacate prea repede uitat) al declararii razboiului contra unei gripe aviare dovedita -dupa risipirea banilor – o fantasma agitata propagandistic , intrebuinta si atunci, ca si mai incoace, niste notiuni despre care era limpede ca nu stie nimic . Intai de toate , era izbitoare confuzia ce echivalează „proprietatea” cu, doar, „proprietatea imobiliară” sau ” funciara ” , in fond o restrangere de sens ce arata nivelul intelegerii oricum rudimentare. Caci „legile proprietăţii” cuprind , peste tot in lume si nu doar la noi , proprietatea industrială, comercială , intelectuală etc . ( ce sunt oricum enigma adanca pentru un taietor de paduri ) iar subiectul devine posibil numai atunci cand exista un model de stat romanesc formulat pentru un viitor stabil si nu , precum azi „, din mandat in mandat „.Insa admitand , prin absurd, ca ” proprietate ” ar fi doar ” funciar” si „imobiliar „, organizarea in aceasta materie ar fi trebuit să înceapă cu cadastrul sistematic despre care un coleg al acelui personaj ( fost si acesta ministru facator de legi ) nu mai spune nimic de parca nu ar avea nici un amestec in marea invarteala ce cuprinde ” descrierea si identificarea ” de proprietati ” . Dar, din păcate, până acolo mai e mult , de fapt distante ce nici cu gandul nu se pot gandi caci , inainte de a crea asezaminte solide , trebuie sa reparam ce s-a stricat din inconstienta si nepricere, cand nu , prea adesea, din rea-vointa . Noi am tratat totul intr-o maniera pompieristica si nechibzuita , am făcut legi de retrocedare fără nici o filosofie istorică şi fără nici un principiu realist ( obţinând astăzi zeci de mii de „cereri de restituire” şi doar câteva mii de „retrocedări” ce sunt , de fapt , „improprietariri pentru cine trebuie ” ) ; am dat paduri celor infometati care le taie si le vand pentru un pumn de bani , putini, ce se cheltuie la crasme unde se ineaca amarul ; am lasat pe taran la mana arendasului roman mai venal si mai obraznic decat cele mai sinistre aparitii din proza noastra clasica; am inventat , prin vanzari de fabrici de tractoare ca ” teren imobiliar ” , o exploatare a pamantului de felul celor mai sarace tari africane ; am abandonat o intreaga clasa sociala ce ne-a adus istoriceste nu doar hrana ci si un material antropologic incercat , batjocorind-o in limbajul neispravitilor ce invata , la Paris, „la gat cravatei cum se leaga nodul „. Aceasta ca să nu adaug bizareria care indică „proprietatea imobiliară fără dispoziţie”si realitatile de cosmar unde exista o proprietate si mai multe randuri de proprietari .
Oricat ar parea de straniu, acestea sunt teme arhi-cunoscute de specialisti si invocate adesea in maniera in-formala insa impenetrabile pentru o Stapanire care adopta pozitia surdului si merge inainte dupa planificari ce sunt cunoscute numai in trib sau in clan si nu ” transpira ” decat atunci cand faptul e consumat si combinatia – realizata .Lipsea, pe aceste teme ( si lipseste si azi ) dezbaterea publică, înlocuită prin decizii de cabinet ce se adoptă pur doctrinar şi fără realism deşi formal pot avea o logică oarecare. O anumita logica exista si atunci .Vor fi – se anunţa cu ton ritos si cu petulanta de ” guler alb” ce nu admite nici o marunta contrazicere – impozite de până la 200% pe „terenul ce nu îşi respectă destinaţia” şi se subînţelegea , de bouche a l’oreille , că vor fi afectate doar terenurile agricole, pe care „moştenitorii de la oraş” nu le cultivă şi le lasă pârloagă; se vor incuraja ” marile exploatatii ” (de fapt – latifundii ) fiindca acestea ar fi cerute de ” normele europene ” (unde insa nu proprietatile de tip sud-american sunt frecvente ci ” ferma de 20 de hectare ” !).
Efectele au fost pe masura , aratand , in ultima analiza, ceea ce era planul ocult : la numai cateva luni de la aceste declaratii ( care astazi sunt facute uitate de o presa ancilara si de „inalti functionari „din categoria acolitilor datatori din cap in chip afirmativ ), impozitul pe proprietatea taraneasca a crescut de 35 de ori ,fiind aproape 15 % din cat s-ar castiga , la maximum, intr-un ” an bun ” ; a fost inventata ” marea amagire ” a rentei viagere ; s-au retrocedat catre o mana de clienti tot ce se putea retroceda mai valoros in materie de teren, padure si „locuri de casa” ; procesele pentru cate o palma de pamant s-au multiplicat astronomic ; plantatiile de salcami ce opreau altadata saharizarea campiei sunt socotite ” initiative depasite ” etc.
Si in tot acest timp „cine trebuie ” se trezeste pe averi ” funciare ” de zeci si sute de milioane de dolari americani , functionarimea parazitara ce ” masoara ceea ce s-a masurat de o suta de ori anterior ” incaseaza pentru cate o hartie cam o jumatate din cat primeste taranul ce isi vinde cate un nenorocit de hectar de pamant, nenumaratele garduri de ” proprietar facut” prefac islazurile in spatii unde domnesc serpii in vreme ce bietele vacute si oitele manate de cate un copil care buchiseste pe o carte cand le supravegheaza la pascut aproape ca mor de foame pentru ca , in palatele lui stridente, ” noul ciocoi” face legi din intorsaturi de condei in vreme ce se chinuie sa dezlege enigma intrebuintarii cutitului de taiat peste .

19 Octombrie 2007 – PROPAGANDA SUPRAREALISTA :” Case de Primarie „

Intre solutiile ce se vehiculeaza spre a stinge incendiul preturilor delirante din imobiliarul recent unele ar fi plauzibile in alt mediu decat jaful sistematic de la noi dar nu puţine au un aspect de-a dreptul suprarealist . Iată, între altele , ideea evocata periodic de Primaria Bucurestilor ( sediul traditional al invartelilor ) de a se cumpăra, din ban public, cam 3.000 de apartamente pe an spre a se „îndestula” necesităţile locative , de multe sute de mii , ce apartin cu precădere ” evacuatilor ” si tineretului . In aceasta tema apar şi argumente diverse, esentiale părînd să fie „ preţul de pe piaţa liberă ” şi rapiditatea în a rezolva situatia, prin licitaţie şi achiziţie cu „banul jos ” in interval pretins scurt „de pana la două luni” fata de constructia noua ce nu se incheie mai repede de un an jumatate, chiar doi . Insa demonstratia cunoaste cateodata si unele dezvoltari baroce invocandu-se certitudinea că , în Bucureşti, ar fi „nelocuite” cam 5-6.000 de apartamente tocmai potrivite spre „a intra pe piaţă „prin aparitia unui cumparator institutional de calibru greu .
Acestea ar fi ideile generale care , din păcate, nu sunt decat un sir de aberatii . Fondul aşa-zis „vacant” – ce nu se include in nici un fel de statistica in chiar ” tara statisticilor aproximative ” si ” intoarse din condei ” -nu-i decat o sursa fantomatica pe o piata unde totul se vinde scump ori ” se tine ” in vederea cresterii preturilor .
Preţul de vanzare ” la vechi ” socotit , in unele declaratii , a fi la jumătate din „preţul de antreprenor” este aproape de doua ori si jumatate mai mare decat pretul ” la nou „. Si „rapiditatea” nu-i decat o iluzie desgustator de obraznica in birocraţia epidemică din Europa noastră valahă unde numai plimbatul unei hartii dintr-un birou in altul , de vis-a-vis , este un proces cu lungime de era geologica.
Dar, admiţînd ca acestea nu-s utopii funambulesti şi că , prin absurd, datele problemei ar fi altele decît cele care sînt , efectele în ansamblul pieţei de locuinţe ar fi catastrofale . Caci ori de cate ori apar „bani pe piaţă” – si pentru 3.000 de apartamente s-ar cheltui aproape 200.000.000 euro, cam doua treimi din suma ce a produs, în toamna lui 2003, un cataclism pe piaţa imobiliară din Bucureşti – preţurile cresc şi ar creşte şi mai mult decît atunci fiindcă acum „nu există ofertă” şi „ alternative ” nu apar . Rezulta ca sloganul ” caselor de Primarie ” nu-i doar o simpla amagire propagandistica ci si un act iresponsabil insa tipic in tara unde totul se rezuma la cuvinte fara sir si la povesti de Halima .

18 Octombrie 2007 : Patru conditii pentru a scadea preturile pentru apartamente

PE TERMEN MEDIU, PIAŢA DE APARTAMENTE SE VA RE-AŞEZA! PATRU CONDIŢII PENTRU A SCĂDEA PREŢURILE LA APARTAMENTE
Producătoare de îngrijorări diverse – între altele şi datorită preţurilor uluitor de ridicate , mai ales în cartierele din Bucureşti – piaţa de apartamente populare nu se va menţine la nivelul complet nejustificat pe care l-a atins astăzi datorită ofertei în scădere şi cererii în creştere constanta insa alimentată de banii imaginari ai creditului ipotecar.Dar acest proces de re-aşezare nu se va produce în imediat ; mai mult chiar procesul va fi indelungat si laborios caci ,la drept vorbind , nu există o singură soluţie, cu caracter de panaceu universal , care „să rezolve problema” peste noapte. Cu toate acestea , anumite pareri impulsive se vehiculeaza cu insistenta desi caracterul de propaganda minora sare in ochi si ar trebui sa produca atitudini mai rezervate decat de obicei . Iata , de pilda, ca recent unele voci au susţinut , fără să greşească în esenţă, că intensificarea construcţiilor noi de blocuri de apartamente va aduce o scădere inevitabilă de preţuri, apărînd, prin chiar acest fapt, ofertă nouă, deci alternative. In aceasta materie se şi avansează cifre impresionante ce oscileaza dupa emitator , de la cateva mii la multe ” zeci de mii de unitati ” (caci vocabularul este al „limbii de metal ” de moda noua ) ceea ce este neverosimil, avînd în vedere că, astăzi, aceste programe de mari proporţii nu sunt cunoscute şi întrebarea legitima ar fi „dacă există!” Mai mult chiar, dacă ele vor exista curînd, efectele se vor întrevedea abia după un an, doi , dacă nu şi mai mult, fiindcă piaţa imobiliară de oriunde este un mecanism fin iar la noi are oricum o realitate atipica unde există multe legende , mitologii şi o componentă psihologică uimitor de puternică.
Dar nici măcar aceste adaosuri de ofertă nu vor constitui „ieşirea din criză”. Abia daca ceva masiv se va misca in investitiile sistematica , va fi nevoie de cel puţin un an şi jumătate de ajustări, corecţii şi clarificări de strategie pentru ca un inceput re-aşezare să devină fapt concret si nu ipoteza de visatori incorigibile. Evolutiile vor fi, deci, complicate şi se vor intinde pe o durată medie (nu scurta , cum se viseaza astazi in chip obsedant) fiind determinate, in ultima analiza , de patru factori decisivi.
Întîiul dintre aceştia va fi aportul de ofertă nouă. El nu se va produce doar prin construcţie de ” blocuri noi ” care, astăzi, va trebui organizată în programe de dezvoltare ce nu au existat, de fapt, în ultimii 17 ani şi este destul de puţin probabil că vor apărea acum şi încă repede.
În al doilea rînd, începerea executărilor silite pentru credite ipotecare contractate şi „neacoperite”. Acesta va fi un moment capital caci, de fapt, cumpărătorul – astăzi excitat de „efectul de fericire” şi , în multe cazuri, nechibzuit – va observa că „nu cumpără casă ieftină” şi că nici nu devine proprietar decît dacă va putea să plătească , achitand intreaga datorie cand o va achita . Astfel incat , o anumită atitudine mai rezervată –rara la noi insa foarte răspîndită în Occident – se va impune în scurtă vreme , creînd o cerere mai prudentă şi calcule suplimentare , care sînt obligatorii in orice societate cu membri lucizi .Atunci , abia , se va observa apariţia unei pieţe de apartamente disponibile prin incapacitatea de plată , o piaţă nouă în materie de imobiliar, cu trăsături asemănătoare „preluării de contract” din materia cumpărării de autoturisme prin creditare sau leasing.
Urmează , în al treilea rînd, atitudinea mai rezervata a bancherilor , care deja începe să se manifeste. Aceasta este, la rîndul ei, o atitudine realista atîta vreme cît, indiferent de posibilitatea unei re-vânzări în cazul insolvabilităţii, preţul enorm achitat iniţial s-ar putea să nu se mai obţină niciodată şi, deci, ar urma pierderi evidente pentru creditori.
În sfîrşit , orice alte mecanisme cu caracter legislativ care ar afecta piaţa şi ar determina o fluiditate în vînzări mai mare decît pînă acum 😮 „lege a faţadelor”, ca la Paris, care ar obliga la plăţi grele la fiecare 3 sau 5 ani pentru a se împrospăta proprietatea , ar aduce pe piaţă ofertă nouă, rezultată din incapacitatea de a menţine o proprietate ce se dovedeşte prea împovărătoare ; impozite mai mari percepute pentru o proprietate sau , progresiv, de la a doua proprietate în sus ; sau, precum în Germania, impozit, fix, pe chirie – chiar dacă nu se închiriază! – pentru al doilea apartament în proprietate şi următoarele. La noi, acestea par situaţii incredibile dar , îmi pare rău că dezamăgesc, aceasta este Europa!
Există şi „variabile”. Dacă mîine – poimîine, printr-o decizie ce se va impune probabil într un viitor incontestabil , ideea „noului Bucureşti” ( oraşul nou, dinamic, ce va apărea în Nordul oraşului vechi) se va traduce într-un program de mare dimensiuni, accentele în materie de imobiliar se vor modifica radical şi în interval scurt . Rămîne , apoi, să se redistribuie zonele de interes, spaţiile cu valori noi, sanctuarele : o re-organizare de valori urbane care oriunde in lume are ca efect eroziuni de cote si aprecieri de ” zone si ” cartiere ” pana ieri necunoscute ori simple ipoteze . .

17 Octombrie 2007 – SLOGANURI : Se poarta ” casa de consum ”


Prea putin se discuta azi – dar va trebui curand sa se trateze sistematic si aceasta tema – despre stilul ce se practica la noi ori , mai bine zis , despre ce se construieste in materie de ” rezidential „, de fapt in categoria de „vile si palate recente ” (caci ” blocul de lux ” , o inventie romaneasca de jurnalisti crescuti in incinte paupere , e doar o „locuinta colectiva” fara nici o nota de ” resedinta ” ). Aici materialul este atat de extins si discutia posibila atat de complicata incat ar trebui macar inceput cu o schita, spre a deschide apetitul si a expune un punct de vedere de unde se poate porni cu examen analitic elementar .
Sigur este ca multi spun , si nu gresesc , ca la noi s-ar construi rau,grabit si fara stil dar aceste formulari trebuie totusi explicate inainte de a deveni refren fara continut si a se impune in maniera superficiala .”Rau”ar insemna fara soliditate,destul de improvizat si cu prea multa slugarnicie fata de o moda ce nici macar nu se stie de unde a aparut si de ce se impune cu o repeziciune de fenomen meteorologic . Dar , la drept vorbind , nici nu se putea altfel fiindca aceasta realitate este un efect si arata , in ultima analiza , la cine sunt banii . Astazi , cine construieste-si,de regula,aceasta este o categorie cu mentalitate si psihologie,daca nu chiar cu educatie,destul de clar definite – construieste ca sa se expuna si ,de fapt,ca sa impresioneze ;nicaieri nu apar notiunile de solid,consistent si asezat,precum in civilizatia traditionala,unde acestea nu erau cuvinte din vocabular ci principii de viata care explicau insusi modul de a fi si traduceau o viziune de natura antropologica si o filosofie a stabilitatii ce nu avea nevoie de explicatii . Azi , insa , casa e facuta ca sa socheze si , adeseori , ca sa fie schimbata , precum masina , dupa cativa ani , fiindca a iesit din moda , creeaza plictiseala ori si-a incheiat misiunea de a da ocazia sa produca rumori . Ideea insasi de continuitate , asezare si stabilitate , ce caracterizeaza ” modelul Bratienilor ” care cladisera , la Florica , un conac pentru zece generatii , nu se intrevede si mai mult ca sigur nici nu ar mai fi inteleasa de o populatie care a eliminat cu totul spatiul de biblioteca din repartizarea odailor din cladire . Astfel incat totul pare a se rezuma la „casa de consum” , unde pana si materialele au o viata scurta si, in nu mai mult de 10-15 ani vor iesi , de fapt , din „serviciu” reclamand reparatii de amanunt care , la randul lor, vor fi costisitoare si tracasante insa vor cadea in sarcina ” proprietarului viitor ” .
Origina acestor atitudini nu se studiaza si de-aceea pare a fi inexplicabila .Sa fie aceasta consecinta unui „ritm modern de viata”,asa cum se invoca adeseori spre a ne convinge ca aceasta atitudine este inevitabila si ,deci , s-ar aseza in firea lucrurilor ? Opinia mea este ca totul se explica prin context ori,mai precis,printr-un determinism de epoca,intelegand prin aceasta intensificarea afirmarii sociale,instalarea rapida-nu lenta,precum in ciclurile burgheze-pe alt strat decat cel ce se cuvenea,modificarile uimitor de imprevizibile ce fac din cate cineva ,peste noapte,”un nume”ce se va uita,totusi,tot atat de repede ca si un slagar cantat cateva zile dintr-o vara.Suntem,in fond,in universul comercial al „starletei”,fabricate ori inventate,a carei „casa”ilustreaza insasi aceasta conditie de notorietate ce doar se consuma si nu lasa urme.
Acestea explica si lipsa de stil caci in americanizarea de mod de viata si de valori ce patrunde la mentalitatea clasei superpuse „stilul”ce traduce „diferentiere”,afirmare de unicat,inventie si intelegere a lumii altfel decat ceea apartine modei si optiunilor colective,nu se intelege si nu se plateste.Caci ,bineinteles,si „stilul”trebuie platit.
Dar nu-i platit ” bine ” cel ce deseneaza o casa pe planseta inainte de a o suptaveghea cum se ridica deasupra pamantului neted ? Realitatile contrazic aceasta ipoteza si sunt destui cei care pun aceasta situatie pe seama meseriei proaste , crezand ca , oricat s-ar cauta , nu se poate gasi o cat de vaga idee originala la
arhitectii romani de azi si ca pseudo-stilul de catalog german,care place ” noii clase ” ce vrea sa arate ca traieste ca in Occident,s-ar datora acestei incapacitati de a formula idei si,poate chiar,de a gandi.Dar aceasta concluzie nu este cu totul intemeiata, desi argumente exista .Oricat ar fi arhitectul cu inzestrare de ingenios ,destept si staruitor , dictatura comanditarului se presimte in ceea ce devine,pe zi ce trece,casa contemporana de consum.Aceasta traduce , de fapt , un mod de viata,o formula umana si o iluzie:iluzia vietii de la televizor.

16 Octombrie 2007 – „GREVA CUMPĂRĂTORILOR” NU ESTE O GLUMĂ!

Mai acum un an -doi insa si recent , am recomandat celor ce cauta o locuinta sa instituie boycott si sa suspende temporar orice cautare de oferta care sporeste presiunea asupra unei piete cu foarte firave obiective vandabile ; aceasta solutie provizorie -care nu rezolva fondul chestiunii dar tempereaza isteria – nu a fost inteleasa cum trebuie si a fost comentată cu surprindere în ziarele din Bucureşti şi din ţară.
Dar „greva cumpărătorilor” nu este o glumă , ci o atitudine recomandată şi eficientă acolo unde piaţa este „stricată” de oferta de vînzare foarte scăzută şi , mai mult chiar, de calitate nemulţumitoare. Oriunde se produce acest fenomen, reacţia instinctivă apare, între altele, în acest mod. Aceasta este o reacţie naturală de apărare ce s-a observat mai ales in alte parti atunci cand era necesara , avand uneori efecte suficient de rapide pentru a se confirma validitatea ei.
Întrebarea ar fi, însă, aceasta: de ce aici nu s-a adoptat si la noi această soluţie? De fapt , o indemnare in aceasta directie s-a simtit in chip vag pe la începutul anului 2004, cînd, dublarea preţurilor la „apartamentele de bloc” a generat o modificare a opţiunii cumpărătorilor, interesaţi, prin alternativă, mai ales de „case pe pămînt”. Cum însă „oferta de case” era destul de neconsistentă şi ceea ce exista s-a vândut repede, „opţiunea alternativă” nu a produs schimbări mari pe piaţa de locuinţe iar concluzia a fost exprimata in maniera simplista , aratand ca greva nu rezolva nimic .
Acum , insa, trebuie spart „cercul vicios” alcătuit din vânzători lacomi şi cumpărători nechibzuiţi, care plătesc aparent „de nevoie” dar în realitate plătesc mult pentru că au senzaţia – greşită – că plătesc din buzunarul altcuiva, adică din „buzunarul Băncii”. În această situaţie, scăderea debitului de bani care alimentează, astăzi, venalitatea vânzătorilor care ţin la preţ, îi va determina pe aceştia să se re-orienteze, scăzînd din pretenţii, iar cine nu va scădea, va greşi căci, pe termen mediu, piaţa se va re-aşeza cu siguranţă , mai devreme sau mai tarziu. Asadar, indiferent daca greva rezolva origina raului , in orice caz il ” indiguieste „; dar cine isi permite sa astepte ?

15 Octombrie 2007 – ” Dictatura vanzatorilor ”

Imaginea de piaţă imobiliară fără repere se impune de îndată ce se analizează cotele incredibile atinse de oferta de vânzare din Bucureşti, din păcate nu doar în materie de ” apartamente de bloc popular ” ci şi de „imobile de prestigiu” şi mai ales de „ terenuri ” , unde suntem ,de fapt, in plin delir . La drept vorbind, pana si principiile de formarea pretului sunt inlaturate si – de vreme ce „pretul apartamentului vechi ” urca adeseori la dublul preţului curent pe metrul pătrat platit catre antreprenor ( cu taxe si profit , cu tot ) pentru o construcţie nouă – rezulta ca nu avem nici măcar un element cât de mărunt care să justifice aceste valori . Fiindcă , indiferent de punctul de vedere, acestea sunt „valori”, adică traduc o muncă personală depusă în bani şi, deci, în plăţi care transferă contravaloarea acestui efort de la o persoană la alta fiindca la orice vanzare „unul vinde proprietatea si altul vinde banii ce traduc efortul de a-i castiga ” .
Invocate adeseori , aceste absurdităţi de pe piaţa populară sunt însoţite de altele ce apar – dar se comentează mai rar – pe aşa-zisa piaţă de lux care , totusi, ramane un lux foarte romanesc . Aici situaţia este şi mai şocantă şi preţurile sunt absolut inexplicabile in raport de contextul orasului asediat unde totul , de la aglomeratia suvoaielor de masini si pana la mizeria de Paris ante-haussmanian lipsit pana si de o higiena elementara , indeamna la prudenta si creeaza banuiala unui „joc de noroc” controlat de crupieri . Aici un metru patrat de teren in vechile si noile (dar bizarele ) ” sanctuare ” interzice orice calcul de rentabilitate in date de manual imobiliar si stimuleaza ipoteze cu aspect conspirativ iar „vilele ” (intre care destule sunt ” redobandite prin procuristi ” cu contacte in cabinete ) costa incomparabil mai mult decat apartamente pariziene care – indiferent de fluctuatiile inevitabile – vor ramane, totusi, in Paris nu in Bucuresti . Rezulta ca a cumpara astazi , aici , cu gand de a folosi o proprietate si nu de a o specula rapid, nu-i decat un act de o extravaganţă ce halucinează.
In ciuda impresiei de anormalitate flagranta , excitatia bursieră staruie si creste chiar , desi explicaţia acestor atitudini socante este simplă şi se rezumă într-o propoziţie : „există bani pe piaţă”. Dar, bineînţeles, cand nu provin din spatiile obscure ” din spatele usilor inchise ” , acestia sunt cu precădere banii imaginari ai creditului ipotecar , platind camata prin „câştiguri din viitor”, care insa pot fi improbabile si, daca vor disparea , vor produce dezastre in ordine biografica despre care inca la noi nu s-a auzit .
Sigur este ca traim vremuri neverosimile , definite de dictatura vânzătorilor, ceea ce surprinde fiindcă, totuşi, banii sunt „la cumpărător” si , daca ar fi castigati cu chibzuinta , acesta nu ar trebui să plătească fără rost asa cum face azi , cand ideea ca ” se plateste cat nu face ” este invocata aproape unanim . Stranie tara , excentrice obiceiuri !

12 Octombrie 2007: Cum arata vila presedintelui?

Pe la jumatatea lui septembrie trecut , mai multi apropiati din ceea ce se numeste pe aiurea ” presa people ” au putut patrunde intr-unul din locurile cele mai bine pazite pana atunci si au fotografiat ” vila presedintelui ” care , impreuna cu sotia , i-a primit in maniera calduroasa , pozand intr-un fel popular cu musafirii ingaduiti .
Fiindca episodul este mai rar si , in orice caz, picant , un rezumat dupa relatarile celor ce au vizitat-o ar merita facut . ” Domeniul ” , caci despre un domeniu este vorba (avand aspect de ranch ) cuprinde ( aici am sa citez ) ” o cladire renovata recent , impodobita cu mobile rare , alaturata de o piscina si de un lac propriu si asezata intr-o gradina intinsa populata de pasari exotice ” care , insa , se continua cu intinse terenuri , avand aspect parca nesfarsit , unde se cultiva fructe si legume printr-un sistem ingenios si costisitor de jedouri ce slujesc nu doar la estetica , evident, ci si in investitia aplicata . Caci presedintele nu sta cu mainile in san ci se aude ca exporta productia obtinuta in mai multe tari straine , intre care de buna seama ca nu putea sa lipseasca SUA .
Comentariile in aceasta tema nu au ajuns in presa de la noi (unde chiar si tematica e studiata cu grija pentru a fi intotdeauna ” pe linia de directiva ” ) desi scandalul nu este minor si se afirma ca , dupa aceste reportaje imprudente , Parlamentul , infiorat de cele citite , s-a sesizat si a facut o comisie de ancheta , avand in vedere ca o anumita traditie exista in tari unde majoritatea traieste in saracie lucie iar o mana de „nouveaux riches ” invarteste banii cu lopata .
” Vila presedintelui ” se cheama ” Los Pinos ” , descrierea ei a aparut in revista ” Quien ” iar presedintele este Vicente Fox , pana recent capetenia Mexicului .