7 Ianuarie 2008 – ROMANIA IMOBILIARA : Neo-babelism , lux de Dambovita , ” des-proprietarire”

An Nou , o carte noua : la sfarsitul acestei luni va aparea in ” Biblioteca Imobiliara” o noua carte de analize si prognoze .Prefata ei se publica aici .  

Pedagogie şi feerie

Cele câteva zeci de mici dizertaţii ce şi-au găsit locul în această carte neîntâmplătoare sunt, de fapt, o selecţie din sute de scurte ori mai lungi „declaraţii” ori interviuri sumare rostite de-a lungul anilor către „întrebători” dintre cei mai diferiţi de la ziarele din România. Ele descriu neo-babelismul virulent, iluzionismul de „oameni noi” în forma luxului de Dâmboviţa şi sinistra „des-proprietărire” (după admirabila formulă a lui Alexandru Nemoianu) care dă mai mult celui care are şi îi ia totul celui ce are puţin lăsându-l sărac lipit. Multe dintre acestea s-au risipit şi din ele nu s-au mai păstrat decât vagi urme, înregistrate adeseori indistinct şi parţial prin articole grăbite, scrise pe un colţ de masă de către un recent mânuitor de condei care îşi face slujba cum îl taie capul şi îşi alcătuieşte „opera” din compilaţii ce trăiesc de azi pe mâine sau câteodată nici măcar atât. Ele sunt definitiv pierdute căci, la drept vorbind, „presa noastră” este azi la fel cum este şi România, adică o realitate vizibilă necontinutistică, reţetistică şi uluitor de formală unde frivolitatea atitudinii se alătură într-o manieră criantă cu lipsa de responsabilitate elementară în materie de efect social şi de putere a cuvântului scris sau rostit. Când mă gândesc câte idei şi formule am desfăşurat cu cea mai mare bunăvoinţă şi cu o credinţă ininteligibilă în tăria argumentelor ne-tranzacţioniste, mă cuprinde un sentiment de zădărnicie universală care, deşi nu durează mult, îmi face viaţa amară pe moment şi mă supăra uneori. Astăzi, când mulţimi de „semnatari de articole” nu-s decât nişte simpli toboşari ori agenţi mărunţi de influenţă în teme unde alţii câştigă imens plătind propaganda cu fărămituri de la mesele îmbelşugate, imaginea de feerie ce ni se propune pare a fi deopotrivă o utopie de viaţă proprie buna şi, la unii, o adeziune creolă de „neisprăvit” şi neinstruit a cărui veşnică dorinţă pare să fie imitarea stăpânului şi satisfacerea lui. Răspândirea acestei atitudini cunoaşte proporţii de epidemie şi citim zilnic sute de pagini triumfaliste cuprinzând păreri prosteşti, procente „scoase din burtă” ori „noutăţi” ale căror urmări se ascund în negura unei dezinformări sistematice, ca de moară stricată ce macină în gol. Bineînţeles că n-am inclus aici nimic din ceea ce exemplifică şirul fără sfârşit de „teme false”, dezbateri de invenţie şi campanii la poruncă fiindcă pe acestea le intuiesc de obicei încă din primele semne şi le pensez, cu mişcare scurtă, pentru arhiva episoadelor nocive; apoi trec mai departe. Şi în materie de „interviewer”, deşi răspund politicos şi mereu cu nădejde în posibile îmbunătăţiri, nu prefer între interlocutori pe nu puţinii „jurnalişti făcuţi pe puncte” ce împânzesc redacţiile contemporane şi nu odată dau tonul prin selecţie de context, învârteli şi o ancilaritate de gornist al vremurilor noi. Rezultă că am păstrat ceea ce socotesc a fi valoare şi, deci, interlocutor de seama mea. Căci, deşi astăzi „imobiliarul” este, ca temă gazetarească, un fel de agent perfect al ideologiilor consumiste şi al imaginarului de vitrină de unde analiza făcută cu cap şi examinările fără prejudecăţi sunt eliminate aprioric, vocile constituite apar şi se vor menţine atâta vreme cât timbrul lor nu se va denatura prin cedări diverse ori prea evidenta elasticitate a coloanei vertebrale.

Privite mai îndeaproape, acestea sunt „prezenţe atipice” (şi nu doar „tinere”, fiindcă, aici, cam toate vârstele sunt reprezentate) şi interesul ce le-am arătat denotă năzuinţa de a contribui atât cât îmi stă în putinţă la crearea unui mediu moral şi sănătos. Acesta este, în ultimă analiză, esenţial şi în absenţa lui cam tot ceea ce dorim să obţinem, din idealism, voire de bine şi poate naivitate de „oameni vechi”, se va înlătura sub asaltul haitelor de războinici cu creierul spălat. Tot ceea ce am făcut, deci, am făcut din raţiuni de bine colectiv şi ceea ce mi-am propus fără să declar – dar urmărind atent şi ştiind cât e de atrăgător cântecul de sirenă – a fost o pedagogie practică. Tânărului atras de împrejurări şi adeseori strivit între datorie şi iluzia stării de fericire, am încercat să-i spun că mai degrabă decât filosofia combinaţiei mărunte stă greutatea competenţei care te face liber şi care, dacă vremurile nu se vor strica de tot, va găsi preţuire oricând şi oriunde.

Însă pentru aceasta este nevoie de instrucţie (şi, deci, ştiinţă de carte), lipsă de prejudecăţi şi, în fond, tărie de caracter. Radicalismul, înţeles ca un examen condus până la rădăcina materiei examinate unde nu mai sunt determinare de moment şi nici versiune contrafacută, se impune astfel ca soluţie cu precădere. Aceasta nu-i nici lesnicioasă şi nici atrăgătoare. Dar pentru cine ştie orânduirea adevărată a Lumii, este de preferat o zi ca leii decât o viaţă în lanţuri.

30 decembrie 2007

ARTUR SILVESTRI

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: