7 Mai 2008 – ” Lectia Printului de Wales „este inutila in fata stapanilor surzi ai Bucurestilor

Pe la inceputul lui Mai 2008 , mai multe reportaje scurte de televiziune si cateva ziare care mai si scriu despre ce are insemnatate si nu doar despre ce au mai facut Cutarita , acolitii si tiitoarea , au descris succint o calatorie particulara in Romania a „printului de Wales ” . Scurtimea acestor relatari a fost pusa in seama ” discretiei ” care , de obicei, este solicitata de acesta atunci cand viziteaza neoficial locuri diverse din toata lumea dar materia in sine ar fi putut sa fie o remarcabila ocazie pentru dezvoltari care sa aiba cu adevarat greutate fiindca teme existau ; si nu putine . Numai cateva consemnari sumare au pomenit despre conacul de la Malancrav si despre patru-cinci case sasesti pe care viitorul probabil purtator de coroana le-ar avea ca proprietar in Transilvania si le-a si renovat cu migala in vreme de cativa ani . Macar sa fi fost atat si tot exista „un subiect ” si , fara nici o indoiala , un material remarcabil in a se face disociatii ce puteau sluji unor idei generale utile . Intaia dintre acestea ar fi putut explica motivul achizitiilor facute in regiuni indepartate , precum cele de la noi , iar raspunsul , daca tema ar fi intrata nu pe mana grabita a jurnalistilor ce caracterizeaza noul ” enciclopedism de mahala ” , putea sa ne dea o pilda ce nu se formuleaza la noi caci ar fi inconforma . Fiindca „printul de Wales” nu s-a ocupat de plasament imobiliar ci de revendicarea traditiei saxone din Ardeal , facand nu act de caritate ori ” afacere ” ci o declaratie practica de principii care , daca ar fi aparut la noi , ar fi echivalat cu protectie directa ( insemnand cumparare cu ban de Stat) in nenumaratele ” urme romanesti ” din tarile imprejmuitoare , din regiuni aromane si pana la Cernauti , in Basarabia si Transnistria , in Moravia si chiar la Viena si Budapesta . Dar modelul ofensiv este o iluzie la romani si nu il urmam in folos propriu luand indrumari de acolo unde atitudinea ne justifica desi facem caz de”sincronism” cand acesta convine psihologiei de slugusoara hoata a unei Stapaniri ce ilustreaza culmile depravarii .

Insa aceasta ar fi fost numai inceputul de ” lectie ” pragmatica pe care , daca nu ar fi fost surde si viclene , noile capetenii locale ar fi putut-o invata si de la personaje cu o conformatie mai bine definita decat euro-nomenklatura ce a capatat pe Dambovita o reprezentare de semizeu . Intre temele demne de a fi evocate cateva sunt , fara nici o indoiala , socante si stanjenitoare daca nu chiar scandaloase si , in fond , condamnabile pentru dregatorii romani sfertodocti . Caci iata cum isi incepea „printul de Wales ” o mica dizertatie de acum ceva timp ( prezentata si tradusa de Ion Longin Popescu , admirabil jurnalist de atitudine in folosul traditiei de la noi ) :„As vrea sa impartasesc cu dumneavoastra cateva ganduri despre modul in care construim cladiri noi in locuri vechi . Mai intai, sa recunoastem ca dezvoltarea durabila inseamna constructii care sa dureze cel putin 100 de ani, nu 20 de ani cat dureaza blocurile de sticla. „Insa la Bucuresti regula este tocmai contrariul acestei perspective de bun-simt elementar iar in Romania cei ce vehiculeaza astfel de idei sunt socotiti ” eretici ” si reactionari ( ceea ce nu uimeste de vreme ce stapanii orasului cunosc o gramatica aproximativa si fac apologia inutilitatii staruintei scolare ) . Dar aspectul hotarat ” reactionar ” al conceptiilor Printului de Wales privitoare la orase abia ca incepe sa se dezvaluie fiindca de indata ce s-a vestejit accentul asezat pe ” vechi ” si „traditie ” cade uluitor de clar si cu o precizie de ghilotina :” De aceea, merita sa refolosim si sa dam o noua viata cladirilor vechi. In acelasi timp, sa construim frumos, inspirandu-ne din traditie, chiar daca trebuie sa folosim materiale si tehnici noi. Merita sa intelegem ca o constructie noua trebuie sa respecte cladirile din jurul ei, sa se armonizeze cu design-ul si arhitectura inconjuratoare. Trasaturile distinctive locale trebuie protejate, cladirile vechi trebuie respectate nu numai pentru frumusetea lor, ci si pentru beneficiile de mediu pe care le ofera. Mi-e teama sa nu repetam greselile din anii 60 ai secolului trecut, construind turnuri care sa umbreasca orasele vechi, monumentale. Din ratiuni inacceptabile, se pare ca suntem hotarati sa vandalizam tot ceea ce a mai ramas, cladirile cu dimensiuni la scara umana si cu un caracter unic. Valoarea lor creste pe zi ce trece, si nu avem dreptul sa le desacralizam, sufocandu-le cu turnurile de sticla ale corporatiilor. Incurajand investitorii si corporatiile care construiesc in mijlocul zonelor vechi ale oraselor, nu numai ca distrugem mostenirea lasata de inaintasi, dar ucidem si gasca cu oua de aur a frumusetii acestor orase, care-i atrage atat de puternic pe turisti. Multi cred, in mod eronat, ca singurul mod de a crea eficienta in protejarea mediului este sa construiesti cladiri foarte inalte, dar, dupa parerea mea, a crea poluare vizuala nu este solutia unei mai mari eficiente. Este crucial sa spunem oamenilor, inainte de a fi prea tarziu si de a-i lasa sa fie manipulati de un marketing agresiv, ca eficienta in protectia mediului poate fi obtinuta foarte usor prin tipul traditional de constructii, de patru-cinci etaje. Turnurile ce rasar deja in centrele oraselor nu sunt doar furuncule pe fata unui mult iubit prieten vechi, orasul traditional, ci si o eczema care desfigureaza o priveliste pretioasa si dezmosteneste generatiile viitoare. Vreau sa fiu bine inteles: nu ma opun din principiu cladirilor inalte. Dorinta mea este ca ele sa fie judecate in contextul lor; altfel spus, sa fie amplasate acolo unde le este locul. Adica acolo unde distrugerea cladirilor istorice poate fi evitata. Este un risc enorm sa incercam sa facem din Londra sau Edinburgh „orase mondiale” in sens comercial, deoarece vom ajunge sa le transformam in orase ca oricare altele din lume, le vom discredita statutul si le vom dezonora . Oare nu a sosit timpul sa spunem, cu cuvintele lui William Cowper, ca „inima trebuie sa-i dea o folositoare lectie capului?”

Acestea par a fi scrise azi , intr-un oras unde in loc sa se prezerve traditia , istoria si memoria , se ridica in chip nesabuit (si in contra masuratorii timpului , care nu tine cu talharii ) „blocuri turn ” langa vile cochete de inceput de Novecento , ” zgarie -nori ” in parcuri cu farmec si aer romantic ( in ideea absurda dar emisa cu sfidare de a sluji la ” orientarea cetatenilor ” ) , plantatii de vile in locul plantatiilor de copaci de pana ieri , culcate la pamant cu o furie cu adevarat satanista . Bineinteles ca mai toate propozitiunile par a fi un corectiv hotarat la dezastrul bucurestean si o critica necrutatoare la jaful desfasurat cu sfidare de semidoctii obraznici si de „intelocratii ” ce ii slugaresc in a desavarsi cel mai sinistru masacru urbanistic produs in acesti ani intr-o capitala europeana . Dar , la drept vorbind, acesta este un program curent in societatile asezate , unde nu au drept la cuvant public formulat ca decizie toti neispravitii ce abia silabisesc literele de pe eticheta sticlei de alcool dar in schimb se pricep in a scrie simbolurile ce indica numerele de cont din Insulele Vanuatu.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: