19 Mai 2008 – Un model pentru Bucurestii delirului anti-traditie : “Centrul istoric al Brasovului “

In vreme ce Bucurestii se schimonosesc de la o zi la alta tot mai pronuntat prin asaltul unor haite ignare si incapabile sa inteleaga materialul istoric de unde altii castiga bani multi prin valorificare inteligenta (dar „bani ritmici ” si nu „bani gramada si imediat ” , cum este doctrina aici ) , alte locuri din Romania par a fi mult mai europene prin ideologie , reveland tocmai diferenta si identitatea si, deci, spectacolul orasului reconstituit .
Caracterul ” austriac” al Brasovului , unde trebuie vazute nu atat urmele cat o anumita psihologie de breslas urban si mai apoi de burghezie inlesnita rezemata pe dezvoltarea organica , nu pune in penumbra defel nota de metropola a negustoriei regionale care , istoriceste privind, se observa pretutindeni si da nota impresionanta . Cine ar inainta pedestru din Piata Sfatului catre strazile desfasurate in cautari de simetrii neconsumate integral de-a lungul acesteia si pe langa Biserica Neagra si , mai incolo , catre Scheii post-cneziali , nu se poate sa nu bage de seama multimea de semne de indemnari catre comert , meserii si manufactura ce se presimt la tot pasul deopotriva prin ecou cat si prin viata cotidiana imediata . Caci acestea sunt factori de pulsatie ce se conserva si impun prin ideea insasi de continuitate si intocmire asezata care , confirmand etape anterioare carora le-ar fi de trebuinta sute de pagini de evocari , se conserva in forme ce nu au nici o trasatura de muzeistic .
Traiesti aici in aceeasi realitate paralela ca de extract de timp vechi ca si cum ai fi trait in vremea juzilor si a parcalabilor si pe timpul cand bastioanele si casele de bresle constituiau insasi geografia ireductibila a orasului din epoci nedefinite; caci acestea dau si astazi materia principala de agregare . Un gen de spirit al locului cu patrundere continua si capilara insufleteste totul , de la Casa Hircher , Biserica Neagra si Schei si pana la intinsele sate cu aspect de asezari de auxiliara ce inconjoara din toate partile Urbea de resedinta de tinut .
Universul insusi de cuvinte – care traduc realitati de epica fantasmatica de felul lui Ernst Junger ori Julien Gracq – impresioneaza si parca se concentreaza pana la oul originar al unui poem grifonat prin doar cateva indicii de nucleu: Portile ramase in imaginar ori in memorie , aurarii si curelarii , targul cailor , turnurile albe si negre in misteriosul joc de sah al Timpului impenetrabil , tesatori , postavari , strajeri , patricieni si carturari , oameni de manastire , diaconi si calugarite , donjoane , fortificatii si bastioane.

Iar cand , din cine stie ce insemnari din alte vremuri care nici nu se mai stie daca sunt consemnare ori fictiune , aflam despre cladirile zugravite in culorile cameleonului , ne dam seama ca ne aflam pentru aproape o fractiune de secunda undeva in afara timpului , in locuri de o imaterialitate romanesca unde abia ca spiritul povestii sa se fi organizat in masuri inteligibile .
Caci indiferent de preschimbarile de stiluri care , printr-un soi de anamorfoze cu mecanism secret se petrec din ciclul pietrei medievale in deliciile de ornamente ale rococoului de periferie de imparatii , un ” ceva ” staruitor se mentine – pe deasupra oricaror infatisari inedite ori corectate – prin acel spirit de „comuna ” de Renastere care , daca ar fi cunoscut oriunde exista vointa de a se dezvolta , ar aduce de la sine reperul verificat si , la drept vorbind, ” sectiunea de aur” potrivita pentru asezarile omenesti .

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: