12 Iunie 2008 – „Marea pacaleala „universala

Cateva recente scandaluri cu aspect de lupta de strada dar in realitate avand ca obiective ceea ce se cheama „votul pentru bani ” au scos din anonimatul istoric cateva localitati din jurul Bucurestilor despre al caror viitor s-au pronuntat propozitiuni foarte inflamate care , in limbajul golanesc tipic astazi la noi , au creat mitologia unor „tunuri imobiliare ” de calibru greu . Acestea ar fi Iepuresti , Stefanesti si Vidra , intre altele cu mult mai numeroase fiindca acelasi mecanism de creatie a iluziei paradiziace lucreaza in multe regiuni si se desvolta cu repeziciune in preajma oraselor cu greutate unde stapanesc deobicei membri ai cartelului ce face si desface banii mari in Romania de azi . Legenda pare-se ca s-a impus desi o analiza cum se cade nu s-a facut inca si nici nu sunt nadejdi ca s eva face curand. Insa oricata buna-vointa am avea si oricata imaginatie de efect euforic , acestea nu sunt temeiuri pentru adevarate ” dezvoltari „in directia urbanizarii substantiale ci numai parti dintr-un urias joc la pacaleala cu castigatori de sume uriase si perdanti ce vor plati din greu pentru „prost” si „aproximativ”. Aceasta este ,insa, esenta jafului bucurestean unde castiga angrosistul de terenuri (in forma „gulerelor albe ” delegate cu semnatura , „redobanditor ” cu dosar dirijat sau „investitor ” fabricat prin procura de reprezentare ) si afaceristul „dezvoltator ” care , odata vandute pamantul si cladirea , pune banii unde trebuie si nu mai are nici o responsabilitate ulterioara pana in vecii vecilor . Dar in geografiile aproximative , de foste terenuri cultivate cu porumb si ajunse azi obiect de combinatie imobiliara pe picior mare , dezastrul este , de fapt, incomparabil cu schema bucuresteana unde inselaciunea stapanirii lucreaza iezuit si „cu legea in mana ” (iar atunci cand nu e lege ingaduitoare , o fabrica la masurile necesare ). Aici , in campul dedicat satisfacerii foamei cronice dupa locuinta , sansa vietii civilizate ramane o simpla ipoteza jucata la ruleta ruseasca .

Explicatia se afla la indemana caci , la drept vorbind , proastele retele de apa si , cel mai de seama neajuns, ingustimea drumurilor unde se va merge in caravana cu lentoarea pasilor de camila , nu mai intereseaza pe nimeni decat pe cumparatorul pacalit , de fapt o victima de profesie ce isi arvuneste intreaga munca viitoare pentru a a participa la o escrocherie de proportii mari creata pentru a satisface nevoi locative inventate expres.

Un simplu exercitiu de logica dezvaluie atat venalitatea cat si ticalosia celor ce controleaza aceste vieti a caror desfasurare a fost pana azi licar de iluzie iar de azi inainte va fi pusa la jug pana la sfarsitul zilelor iar piesa de teatru inventata ad-hoc se dezvaluie cu usurinta . Intai apare un „investitor’ , de obicei strain (desi ” romanul” cu legaturi bune ” nu lipseste niciodata ) si , pornind de la un teren cumparat pe nimic cu ani in urma de un „invartit” local descurcaret , schiteaza un „proiect ” anuntat de indata cu ocazia unei conferinte de presa organizate in locuri „trendy” , pe unde jurnalistul famelic a calcat rar sau deloc . Impresia este covarsitoare iar propaganda ce urmeaza va fi pe masura , indiferent daca se face ” de la sine ” sau ” ajutata” cu ungere de osii , in traditia acestui fel de tactici orientale de agoniseala rapida. Daca in organigrama apare si o banca in stare a „vinde bani ” catre clienti spre a -i accelera incasarile , s-ar zice ca inchiderea cercului este facuta iar cand hartia de prins muste s-a intins si cumparatorii dau navala masina de facut bani functioneaza cu deplina capacitate . Bineinteles ca nu are nici o importanta daca drumurile sunt rele sau, adeseori , nici nu exista , ca urmeaza cativa ani de viata in santier si ca , odata trecuta vremea , se va baga de seama debitul firav de apa in tevaraia baroca a „retelei de alimentare cu apa” , accesul la electricitate prin „organizarea de santier ” , canalizarea in stil improvizat , conductele de gaze naturale intarziate etc. Distantele milimetrice intre cladiri ar fi , in aceasta situatie , cel mai neinsemnat neajuns.

Dar in aceasta materie , regulile clasice cu valabilitate de pana mai ieri infirmau cu vehementa atitudinea de nepasare si combinatiile iresponsabile ce strica orase, sate si tinuturi intregi condamnate la o existenta semi-carcerala numai in scopul de a plati scandalos de mult pentru cativa stapani apucatori de pamanturi , contracte si „robinete de bani „.In orice societate asezata , dar nu in jaful de lacusta nesatula de la noi , nimeni nu putea cladi nimic daca , inainte de a se incepe cea dintai sapatura de fundatie , nu existau strapungeri de sosele cu „debit ” calculat la nivelul maximului posibil si daca nu s-au intins retele coerente , facandu-se urbanizarea pamantului intelenit spre a sluji macar locuirii mediocre . Insa , astazi dar si maine ,noua doctrina cu efecte de parjol nu mai incuviinteaza astfel de preparative in fond elementare si in absenta carora aspectul comunal din orice cvartal nou devine o simpla fictiune stapanita pe bani multi . Mecanismul nu este , totusi , numai ” romanesc” asa cum s-ar crede in ideea ca „la noi e ca la nimeni ” fiindca , in ultima analiza, apartine unui gen de post-capitalism pradalnic cu manifestari tipice si abia prea putine diferente specifice . In Canet , la Saint Nazaire sur Aude si in Saint Marcel , niste sate oarecari de pe malurile Canalului du Midi , la miaza-noapte de Narbonne , apar cartiere ” residences ” care sunt legate de oras de aceeasi sosea de odinioara , mai ingusta decat o curea de inhamat calul , slujind la origina traficului de trasuri si carute si trecerilor de care cu boi pe cand in Franta mai existau care si animale de tractiune, astazi obiect de ilustratie de muzeu continand fotografii vechi si carti postale lustruite de timp .

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: