17 Iunie 2008 – Clima impiedica investitorii

In chip paradoxal , jocul de poker cu terenuri de camp ( intre care numai putine vor fi , candva , aducatoare de bani iar grossul va insemna bani zvarliti pe fereastra ) ne indica si cat este geografia de importanta pentru orice fel de investitie in imobiliar facuta de la un anumit nivel in sus . De fapt , aici se observa ceea ce este la noi piedica esentiala spre a se realiza urbanizari rapide si la preturi mai mici ; caci in orice regiune calda , precum cele ce inconjoara Mediterana si Egiptul mai cu seama , absenta iernii si a frigului scuteste pe investitor de cheltuieli uneori hotaratoare prin implicatii si volum.
La noi ,insa,  unde nu avem decat doua anotimpuri intre care unul – cu geruri polare si zapezi uriase ,necesitatea confortului minimal obtinut prin
intinderea retelei de alimentare cu gaze naturale face sa se cheltuiasca destul , obliga la stat in genunchi in fata sultanatului local si , prin lucrari ce dureaza , inghite timp si consuma , astfel ,dobanzi . Situatia pare , din pacate , fara iesire din motive foarte diverse intre care puterea obisnuintei este probabil cel mai de seama . Noi am uitat -desi evocam romantic – incalzirea cu soba de lemne – conservata decorativ in forma semineului de vila boiereasca insa numai in scopul de a crea atmosfera – si nici nu ne gandim la utilizarea sistemelor de incalzire cu vatra centrala unde focul este alimentat cu lemn sau carbuni . Ramanem prizonierii „gazelor „. Altii , insa , precum destui occidentali , cunosc prea putin ceea ce in Franta , ca sa exemplific , se cheama „gaz de ville ” , preferand nu „reteaua ” ci depozitele proprii in forma unor butelii de mari dimensiuni sau , mai adesea , incalzirea electrica mai putin costisitoare si , la drept vorbind, incomparabil mai usor de asigurat prin legaturi in sistemele magistrale unde , oricum , se vor face conexiuni pentru iluminat   .

Acestea vor fi , poate , solutii de viitor care , scazand costurile de utilizare , vor avea insemnatate in chiar etapa de proiect cand deopotriva timpul mai scurt si banii mai putini ar putea sa cantareasca mai mult decat cantaresc azi . Insa, deocamdata ,  sunt ipoteze ce apartin idealistilor incorigibili sau intelectualilor naivi care viseaza nu doar la „utilitati ieftine” ci si la explotarea curata punand la lucru forta eoliana si puterea soarelui . In lumea noastra de pradatori pentru care ” dupa noi, potopul ” este insasi filosofia de viata , oricine gandeste cu temperanta si invoca echilibrul natural  trece drept „inapoiat” si eretic iar vocea contestatara trebuie acoperita de corurile triumfaliste dar iresponsabile .

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: