23 Iulie 2008 – BILANT SEMESTRIAL (III) : Cele doua piete – „piata concurentiala” si „piata de ponturi”

ANALIZE ANTERIOARE DIN ACEST CICLU :

Desi ideea caracterului „romanesc” al celor doua piete paralele este aproape un postulat , totusi aceasta nu-i decat o impresie incurajata de prejudecata exceptionalismului nostru in negativ . Dar nu doar la noi se intalnesc – alaturi de vanzari de proprietate si posesie (universale si perpetui ) – mari combinatii de cartel , delicte de initiere flagrante si vietuire parazitara prin abuz si ingaduinta platita din greu . Difera , insa, proportia . La altii , cand se fac (si se fac) astfel de rapturi , ele presupun atat obligatia stratagemei inteligente cat si d simtamantul primejdiei si, deci, atentia la marimea sustragerii care , pornind de la principiul de zeciuiala gotica ce a crescut consubstantial cu Occidentul , este rezonabila (si chiar cand „se fura „, se fura cu masura ) .

Dezlantuirile de la noi -care , in timp istoric minim , au fabricat o clasa de bogatasi cu procent incredibil de incapabili in a produce ” nou” si, deci, valoare – se reflecta nu doar in social -unde stricaciunea pare de nereparat – ci si in structura pietei imobiliare propriu-zise caci cele doua realitati nu sunt atat de „paralele ” pe cat ne apar in teorie . Preturile enorme -intre care destule sunt cotatii fictive – lucreaza adanc si extins in imaginarul negustoriei corecte care astfel se reazema in-echilibrat pe legende si mitologii si este predispus la ascultarea rumorilor , mai ales cand acestea produc euforie si visari .

Totusi, in datele ei firesti , „piata concurentiala ” isi mentine evolutiile curente chiar daca un pigment pronuntat de impredictibil apare si aici din motive ce sunt inevitabile in ciclul contimporan al „globalizarii „ ( dependenta de valorile monetare , schimbari sociale brutale , ” efecte de fericire ” etc. ) Ca pretutindeni , la noi se vinde si se inchiriaza orice nu misca intr-o gama de sortimente de o mare largime de unde prea putine din cele vehiculate pe aiurea lipsesc inca. Piata ,deci, este „in lucrare „si , deci, „functionala „.

Insa oricat de policroma prin diversitate , aceasta categorie nu reprezinta decat in procent minor grossul valoric care acela conteaza si conduce la invoieli (caci „tranzactia ” se face „intre domni” , nu intre banditi ) care uneori sunt de proportii enorme . Acestea nu se desfasoara ,insa, cu publicitate verificabila si chiar atunci cand multe trec prin mecanismele ce cuprind legitimari prin masuratoare , document notarial si altele de acelasi fel , participarea profesionala tipica lipseste in aspectul ei complet. Rareori apare aici agentul imobiliar (si , cand apare, acesta reprezinta un simplu decor de firma agreata din ratiuni nu de calificare ci de „actionariat „) . In schimb , se manifesta hotarat armata neagra de „membri de comisii ” , prepusi diferiti , lichidatori si executori judecatoresti , „autoritati nationale ” , notari ce inchid ochii in fata actelor masluite , falsificatori eminenti , avocati indrazneti , cadastristi tocmiti , „oameni de lege ” din aproape toate categoriile , arhivisti , aducatori de informatii . Totul se desfasoara in spatele usilor inchise , cu contributii diverse ce provin de la functionari de stat , birouri de avocatura ce fac si desfac , detinatori de „semnatura ” si de la eternul „consultant „-de fapt un organizator de invarteli baroce care de obicei realizeaza dosare inatacabile formal , pecetluite de o lege a tacerii unde nimeni nu vorbeste , nu vede si nu aude. Aceasta este marea piata imobiliara de penumbra ce trebuie denumita corect ” piata de ponturi ” caci aceasta se constituie dupa principiile infractionalitatii de medii joase unde se opereaza „la pont ” prin valorificarea unui secret furnizat de detinatorul de informatie . Marile averi se dobandesc de obicei in aceasta maniera al carei patent apartine Statului care , stapanit de bande organizate , a formulat cand nu era „legislatie ” (cuvant-cheie ) dispozitiile necesare la momentul stabilit spre a intensifica jocul dirijat de sah ale carui miscari sunt cunoscute pana la deznodamantul castigator . Mari „redobandiri” ( unde regula este mai degraba „improprietarirea” decat ” restituirea”) si care , intr-o absenta a rigorii de proportiile unui cataclism istoric , a introdus in pietele de penumbra de la castele si palate si pana la imensitati de teren urban si rural (ba chiar si munti intregi , daca nu chiar , maine, si sate , cu tot cu omenet , ca in Evul Mediu) , proiecte de toata mana – cu participatii extravagante unde exceleaza sediile exotice din clasa „paradisurilor fiscale ” – ce se vand „cu totul” in oricare etapa , unele prin tesaturi ingenioase de „evidentiat” bani ( si unde „urbanizarile ” prin retele se fac cu ban de buget public atribuit „selectiv ” ) , „asociatii „si „participatii ” unde cotele de imobiliar sunt insasi axul intregului „montaj financiar”- acestea sunt nu afaceri ci uriase panamale care vor intra in istoria vremurilor de azi ca si in folklorul de „milieu ” ramanand , totusi , in ciuda caracterului lor izbitor fraudulos , „surse ” si ” rezerve ” de bani incalculabili ale caror urme s-au sters ori se vor sterge . Insa mai inainte de toate , acesta este modelul social recent .

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: