14 August 2008 – IMOBILIAR FRANCEZ – Viitoarea vedeta a sudului va fi Occitania

Principiul alternativei ieftine se confirma si in ce priveste imobiliarul vacantier din sudul Frantei unde arhipelagul ultra-scump alcatuit din Proventa , Riviera franceza si orasele de bogatasi excentrici isi pierde din interesul traditional si ramane deocamdata in stapanirea unui clan multi-national amator de placeri insolite ce se consuma cu bani exorbitanti . Devenind impracticabile mai jos de un nivel greu de atins , acestea trebuiau parasite de intrusii refuzati si, deci, ar fi trebuit sa produca deplasari de contru de interes. Acesta a aparut intrucatva . Accentul , care o scurta vreme s-a asezat fara succes stabil asupra oraselor apropiate (de la Toulon si Montpellier pana la Sete ) cade acum in sudul extrem ce impune prin pret , un anumit primitivism sarmant desi cautat , legende resuscitate si,deci, traditii . O intreaga regiune care porneste de la Narbonne si, urmand litoralul , trece de Perpignan pana la marginea de rasarit a Spaniei iar in interiorul continentului – urca pana dincolo de Carcassone , ilustreaza solutia occitana care se va impune in viitor cu multa probabilitate desi ceva mai lent.
Cum intotdeauna banii explica optiunile , pretul scazut (si uneori chiar mai putin decat jumatate fata de Proventa ) dicteaza categoric. Caci acolo unde , pe colinele de deasupra litoralului unde straluceste bizara statiune Saint-Tropez era cu neputinta a se dobandi o casa cu gradina fara o plata de 2,5-3 milioane , in Occitania ‘milionul e , inca, mare „si se poate traduce in domenii impresionante sau in cladiri impunatoare cu tinuta , vechime si bine conservate care pe deasupra castiga si prin pitoresc. Nici categoriile „convenabile ” ( o pasare rara in Proventa , daca nu chiar „o specie disparuta „) nu lipsesc fiindca satul occitan nu-i satul de protocol provensal unde totul , fiind orientat catre comert intensiv , costa mult . Aici , „casa de o suta-douasute de mii ” , veche , rurala si traditionala este nu chiar oferta obisnuita dar e posibila fara efort. De aceea si cumpararea se desfasoara in ritm „clasic ” , ingaduind exercitii de selectie ca in vremurile normale , intrebuintandu-se criteriile firesti (pozitie , costuri de renovare , vecinatati ). Nimeni nu da zor licitand cu sufletul la gura ceea ce pare ” sub pretul pietii ” atata vreme cat piata insasi inca nu s-a incalzit . Dar se va incalzi cu siguranta dupa catva timp . Aici englezul , de fapt „nordicul”(brit , scandinav , olandez sau neamt ) rentier prin varsta sau inlesnire de avere a inceput sa se aseze tacticos si fara a incuraja rumorile in directia traiului bun (un secret pastrat cu grija ) desi procesul inca incipient va fi vizibil curand . Va lipsi bogatasul extravagant (de orice nationalitate )ceea ce nu-i , la drept vorbind, nici o paguba .

Reclame

13 August 2008 – Luxul intretine mitul , nu „piata „

Morala fabulei despre Coasta de Azur merita detaliata succint fiindca reprezinta un secret al „pietelor parjolite „unde luxul dicteaza si , prin valori mari insa concretizate cu limite , pare ca totul e atragator si profitabil. Insa impresia este categoric gresita . Pretutindeni – si nu doar in imobiliar-luxul este unicat , raritate si obiectiv de preocupare pentru ultra-minoritati care , avand nu principii , preferinte rezultate din convingeri si educatie ci capricii si adeseori simple toane , nu asigura continuitate si vanzari constante , deci ” rulaj”. Mai mult chiar , „volumul ” este definit si nu impune prin cote inalte fiind evident ca industrialul , adica seria si „pietele mai accesibile ” trebuie sa se prefere prin  echilibrul asigurat in timp . Dar acesta este procesul firesc care , odata ce un spatiu se desfigureaza pana la caricatura luxului criant , incepe a se manifesta in forme salutare . Tot ce devine inaccesibil de scump alunga massele care in nu putine cazuri insemneaza nu saracime ci inlesniti educati , platitori cu criterii clare , posesori de averi medii castigate cu sfortari si care stiu ce insemneaza banul. Acestia , fiind cumparatorul european definitoriu , impun modificari de ritm , propun accente noi si la drept vorbind contribuie la echilibrele necesare care apar datorita lor . De altfel, criteriul investitiei inteligente apare aici in aspectul lui radical si este de la sine inteles ca  dintre doua oferte comparabile  va fi preferat pretul mai scazut .

12 August 2008 – „Proventa”, „Coasta de Azur „, Riviera franceza – sediul luxului nebun

Faima Proventei devenita mai recent motiv de asezare plezirista dupa ce fusese destinatie de turism cultural intermitent (si ,mai inainte, spatiu de club inchis , pentru unii artisti zanateci si putini taietori de frunza la caini , putred de bogati ) se combina mai de curand  cu mitul Coastei de Azur si, in putina vreme , aduse in partea locului procese inedite intre care furia luxului , a placerilor de vacanta si mai cu seama a „vietii de revista de celebritati ” au facut sa sporeasca incalculabil risipa de bani si , de fapt , preturile in materie de locuinta .Caci atat chiria (masurata „cu saptamana” si „cu luna ” si doar in afara sezonului „fierbinte”-caci „sezon ” este cam mereu – „cu ziua „) cat si cumparatura -la cote incredibil de ridicate – fac din regiune un sanctuar de valori quasi-inaccesibile , carui absorbtie  de bani s-a intensificat in deceniul trecut odata cu descalecatul seicilor rosii a caror agresiune brutala a continuat pana azi si pare a nu se mai incheia . Rusificarea marilor orase de placeri estivale (de la Nisa si Cannes si pana la Saint-Tropez ) era un fapt inca de acum zece-doisprezece ani , de cand listele de bucate din restaurantele selecte ale locului se infatisau in maniera bilingva , glasuind in limbile  lui Voltaire si a lui Puskin deopotriva . Stranie la inceputuri ,comunicarea in alfabet chirilic , desi ascunsa intrucatva ca si cand ar fi fost o maladie rusinoasa, s-a impamantenit repede si astazi nu mai mira decat pe naivii ce se incred in ideologismul vulgar al epocii si in pseudo-postulatul (propagandistic , evident ) ce sustine ca „Rusia nu mai conteaza „. Dar cum realitatile nu depind de imaginile prefabricate , usurinta rusilor  de a cheltui sume exorbitante dobandite in misteriosul creuzet de produs miliardari de la Kremlin s-a insotit cu traditia frantuzeasca a luxului de Riviera  ( o creatie de boemi bogati din anii 20-30)si cu instinctul de migrator catre tinuturi insorite al englezului cu bani ; de aci a  rezultat  un spatiu de valori supralicitate , o geografie a scumpetei , o lume de secta de risipitori ce sufoca insasi ideea de „piata” si se desfasoara cam in toate cele prin niveluri  inaccesibile de mercurial  consimtit de mult prea putini . Pe scurt , nu incape aici decat cine poate .
Bineinteles ca , in materie de casa  impresia de rezervatie se observa de indata desi membrii ei sunt organizati tribal si nu ajung decat la convietuirea in provizorat prelung . Acestia sunt , de fapt, bogatasii excentrici (a caror locuinta de placere poate fi un capriciu combinat cu argumentul de imagine ), rentierul francez ori strain si localnicul exploatator al capriciilor satisfacute de venetici . Sunt trei categorii ce coexista si ale caror schimburi traduse in bani exemplifica noile valori unde nu se reflecta capitalismul clasic ci forme inedite de castig de pradator ; caci atat „les nouveaux riches ” cat si autohtonul prada fara menajamente .