12 Septembrie 2008 – „Cote Vermeille „- imobiliarul de litoral

Ca si in Proventa (de fapt , pe Riviera franceza ) si in Occitania imobiliarul de litoral este dezvoltat , dinamic si destul de scump fatza de preturile practicate in interiorul tinutului . De fapt , in aceasta materie schema este asemanatoare , constand in latzirea unui sistem de urbanizari cu caracter plezirist , adesea prin duplicatul satului anterior care , pastrandu-si si tinuta omogena traditionala (argument de valori cautate ) , primeste intr-o latura anumita si, cateodata , chiar in mai multe , noi cartiere de „lotizari ” sau de ” resedinte private „, in fapt mici orasele pentru petrecerea verii , a vacantelor sau pentru sederea constanta a unor ” rentieri „(majoritatea ” a la retraite „) .De aceea , siragul de sate si statiuni cunoaste denumiri confundabile de felul „Gruissan -Aygudes ” si ” Gruissan-Cabannes ” sau ” Leucate ” si „Port – Leucate „.Dar numarul locurilor favorabile este foarte ridicat si da nota regiunii .De la Montpellier pana dincolo de Perpignan , o salba de cateva zeci de statiuni remarcabile atrage si produce stari de satisfactie unde calmul se amesteca echilibrat cu clima binevoitoare .

Cum litoralul bate continentul in materie de pret , valorile vehiculate sunt cam de 50 % mai mari decat in orasele cele mai mari si incomparabile cu pretul casei de sat . O garsoniera in statiune este ocazie cand costa in jur de 100.000 de Euro , in vreme ce o casa de tara este oferta obisnuita la acesti bani ;inutil sa mai spun ca vila cu vedere la mare e scumpa si rara .

Reclame

11 Septembrie 2008 – Curiozitati aparente :argumentul „magazinului de sat ”

Bizara la noi (unde niste neispraviti tocmiti pe solda marunta fac apologia hipermarketului si militeaza pentru eliminarea „magazinului de cartier „ca fiind dovada de intarziere ) , necesitatea magazinului de sat constituie in multe cazuri occitane obiectul unor atitudini cetatenesti ce se repercuteaza brutal in viata localitatii daca cumva acesta merge rau ori isi suspenda activitatea .Situatia este cu atat mai neobisnuita pentru romanul cu prejudecati „moderniste” cu cat intregul tinut cuprinde o retea de super-marche-uri iar locuitorii circula cu masina dintr-un loc in altul cam in felul cum calatoreau,pe vremuri , taranii la noi cu carutza . Rezulta ca nu ar fi nici un motiv pentru a se mentine cu indaratnicie ceva ce pare inutil .Si , cu toate acestea , in satul unde am locuit catava vreme mai de curand , alegerile municipale din primavara trecuta au fost castigate de fostul primar cu argumentul ca „epiceria „( o pravalie cu de toate ) desfiintata mai pe toamna se va redeschide cu alt pravalias si s-a si inaugurat la sfarsitul iernii -asa cum suna promisiunea- in aclamatiile satenilor multumiti . Desi afacerea este destul de mica , negustorul -un domn robust si prietenos care vinde totul mai ieftin decat la supermagazin -are clienti destui care cumpara de la el , zilnic, paine proaspata , lapte din tinut si vin de la producatorii din sat („vignerons” din tata in fiu ), legume de la zarzavagiii din partea locului , pateuri din regiune etc. O data pe saptamana apare vanzatorul de „pescarii ” si”le boucheron”(niste „ambulanti”, cu galantarul perfect expus in cate o rulota);si totul merge cum nu se poate mai bine in paralel cu templele consumismului .