~” Criza de locuinte ” decimeaza populatia

ARTUR SILVESTRI  

Obsesia ” crizei de locuinte ” , ce se trateaza campanistic si iresponsabil -ca un fel de tema criminala de jurnal de stiri – de catre jurnalisti ignoranti si nepasatori , va avea , insa , efecte dintre cele mai dramatice care astazi nu sunt decat intrevazute si aproape deloc analizate iar cand ajung pe mana cate unui ” analist” bun la toate nu-s decat materie pentru marunte dovezi de slugarnicie sociala care , nu odata , ajung la un grad de cinism surprinzator . Intre acestea , una stupefiaza de-a dreptul si merita un comentariu macar succint caci , pornind de la o interventie in tema ” catastrofei demografice ” a unui politician de Dambovita care se afla in treaba, ca deobicei , aduce puncte de vedere de-a dreptul aiuritoare.
” Incet dar sigur- zice bizarul comentator – Romania va deveni o tara mult mai incapatoare. Motivul: vom avea mai putini cetateni: cu aproape un sfert mai putini „. Adica, mai pe scurt, fiind mai putini , va exista si ” fond imobiliar ” suficient pentru toti cei ce astazi privesc cu jind si nu au parte de nimic . Insa de unde ar proveni aceasta situatie care, oricat ar placea unora , nu este de tolerat si, in loc sa se trateze in viziune realista , se ” politicianizeaza ” ca deobicei ? De la viata moderna care si aici este privita ca un fetis si ca o iarba a fiarelor daca nu chiar ca un fenomen ineluctabil ce nu se poate nici curma si nici incetini . Aceasta face ca sa apara in istorie ceea ce ” analistul ” ( remarcat odinioara -si azi chiar – mai ales prin comentarii pe ” subiect militar ” ) denumeste ” cuplul modern „- caracterizat prin ” laicizarea vietii sociale /../urbanizarea accelerata si reducerea populatiei rurale , respectiv cu asumarea de catre tot mai multe femei a vietii profesionale active „.
Sapte vorbe, cinci aiureli caci indiferent daca explicatiile se sustin ( si confirmarile ar fi oricum firave ) ,nu judecatile de constatare au importanta ci analiza si solutiile continand indreptari . Acestea nu exista, ca intotdeauna . Modelul descris este in chip vadit o simpla aculturatie iar comentatorul – nu un ” analist ” cu opinii si poate -daca e capabil – cu solutii ci un agent oarecare ce legitimeaza un mod de viata propus staruitor in „periferie” cand acesta s-a dovedit dezastruos in ” metropola”. Dar, pe langa acestea, insasi ideea ” urbanizarii ” si a pustiirii satelor e vazuta cu o nepasare iritanta cand, la drept vorbind, aci se ascund majoritatea relelor contemporane privite fara cea mai mica rezerva si intr-o maniera de un ” finalism” desgustator . Fiind evident ca strangerea populatiei in orase exprima ideologiile concentrarii in vederea controlului prin indoctrinare si consum dirijat ( spre deosebire de ” risipirea” pe teritoriu unde ” riul si ramul” creeaza atitudine diferentiata si optiuni ce nu concorda ) rezulta ca macar elementarul mediu de reproducere a muncii ar trebui asigurat aici de cei ce profita din acest fenomen. Insa acesta lipseste. Cand privesti nenumaratele insiruiri de orase extinse la intamplare traduse in lume prin favellas, bidonvilluri si sate aproximative invadate de puhoaie de tarani saraciti precum in Istanbulul anexat prin migratii de anatolieni ce nu se mai termina , intelegi ca , indiferenta la principiile de echilibru social , „Stapanirea de peste tot ” adopta metode cinice, care extermina si dezumanizeaza.
La noi, acest proces este si mai puternic ( desi insidios si ocultat ) caci se traduce , intre altele , si in psihoza colectiva a salasului. Milioane de tineri care ajung sa viseze la ziua cand vor locui , ca proprietari, o garsoniera semi- mizerabila platita cu salariul lor fara consum in peste douazeci de ani se stabilesc in orase unde nu doar ca intra ” slugi” la proprietarii marunti ce stabilesc chiriile prin vorbe scurte de parca ar scuipa seminte , ci traiesc intr-o neo-iobagie de colectivitate supusa tuturor agresiunilor ( de la ” santiere nesfarsite” , aer irespirabil si aglomerari de trafic ,pana la ” legea bunului plac de banda organizata”) care scot din minti cele mai tari caractere , aduc boli vechi si noi si o deprimare ce nu se mai inlatura usor .
In aceste conditii , unde supravietuirea devine unicul obiectiv , cine se mai poate gandi cu calm si in masuri senine la ” procreatie ” si macar la sentimente mai inalte care au facut deliciul cititorilor de literatura din alte timpuri mai putin ” moderne ” ? Caci nenorocirea principala este insasi aceasta ” modernizare ” intreprinsa in sistem tributal de catre personagii rapace si cu apucaturi grotesti care strica insasi forma clasica de multiplicare naturala a unei populatii traind asezat . Rezulta ca nu doar ” dezradacinarea” massei tinere aduce slabirea de celula si imputinarea in numar ( desi aceasta va fi cauza de capatai ) ci si ” ura pentru batrani „, o forma lugubra de ” condamnare a trecutului ” investmantata in tehnici subtile de genocid .
In loc sa contribuie la asezarile mai bine inchegate de civilizatie traditionala ( si fara a repeta simetric erorile nesabuite facute de altii, in alte geografii ) , dezvoltand ” teritoriul in mod echilibrat ” ( asa cum se invoca retoric si steril in documente de administratie vorbitoare ca sa se afle in treaba ) , neo-fanariotismul contemporan – care a dus vinaritul si fumaritul la cote incomparabile cu modelul istoric de jaf parjolitor – se rezuma la priviri impasibile de stapan incontestabil ; dar un stapan absurd , ce isi ucide vita de la jug.

%d blogeri au apreciat asta: