~ANATOMIA PIETEI DE LOISIR : Investiţia „micilor proprietari“


În materie de imobiliar „vacanţier“ sau plezirist, sînt încă prea puţin comentate „investiţiile“ deşi acestea sînt suficient de active şi au, fără de îndoială, o piaţă a lor. Vacanţa preferată nu se produce deocamdată „în casa ta“, deşi modificări de mentalitate au început să se producă şi astfel de opţiuni, cu probabilitate, în cîţiva ani vor deţine ponderea. Încă se preferă dacă nu strictamente „hotelul“, atunci pensiunea şi casa de agroturism, cu tot ce presupun ele drept activităţi curente inevitabile dar, cu toate acestea, încă timid şi numai din curiozitate.

Cîteva estimări în această direcţie sînt recomandabile mai ales că această piaţă de investiţii va rămîne continuă, diminuîndu-sepoate (sau nu!) numai în procente. Astfel, ” piaţa de pensiuni ” – ce constituie o variantă a pieţii de hoteluri, avînd accentul mediului familial – este încă neconstituită iar activitatea – dezorganizată şi încă întîmplătoare. Comparativ cu situaţia din alte regiuni – chiar şi Cehia, Ungaria, Slovenia sau Polonia, pentru a nu menţiona „industria pensiunii“ – gen de turism familial din ţările ce cîştigă zeci de miliarde de dolari din turism – aici „afacerea“ este, astăzi, redusă faţă de potenţial şi nu manifestă tendinţe de creştere rapidă. Explicaţia s-ar putea formula dar nu ajută o mobilizare în direcţia pozitivă: încap aici lipsa de tradiţie, cheltuielile mari de întreţinere ce generează preţuri nu convenabile şi chiar un anumit deficit de legislaţie încurajatoare ce creează o atitudine rezervată.
În orice caz, piaţa pensiunilor nu se manifestă spectaculos deşi există.
Oferta rămîne încă firavă şi, rareori, mediocră în anumite zone cu oarecare tradiţie (cu precădere, în regiunile de munte ori tradiţional turistice); de regulă, decizia de vînzare nu se ia dacă afacerea „merge“ iar fondul imobiliar „de pensiuni“ nu este nici extins şi nici nu are suficienta notorietate . Mai bine reprezentată este categoria imobilelor ce pot deveni prin reconversie pensiuni dar, în această materie, vînzătorii nu au suficientă imaginaţie spre a le propune în mod corespunzător. Solicitările sînt pe măsura ambiguităţii, existînd, cu certitudine, atît capitalul suficient cît şi investitorii cu disponibilitate dar lipseşte conştiinţa acestui gen de afacere. Abia recent se manifestă un interes oarecare ce provine din medii diverse, putîndu-se prognoza chiar o modă de afacere într-un viitor mediu. Obiectivele nu sînt, însă, „tradiţionale“, ceea ce înseamnă că imobilele cu destinaţie de pensiuni sînt date la o parte la comparaţia cu domeniile rurale şi cu conacele bine (sau mulţumitor) conservate, arătând că nu pensiunea populară va fi scopul ci pensiunea de lux, opţiune stranie.

De fapt, totul începe şi se termină la „tarife“, adică la preţuri, cîtă vreme plătitorii urmează a fi mai degrabă „oameni cu bani“ ori „străinii“. În materie de turism – şi „pensiunile“ aci se încadrează, indiscutabil – mitologia „străinului“ este fundamentală căci acesta vine „cu banii“, plăteşte cît se cere şi nu „comentează“. Dar, din nefericire, totul rămîne o simplă iluzie. „Străinul“ cere servicii corespunzătoare plăţii şi, dacă vine, se va simţi atras de exotic şi, deci, de o „diferenţă“ faţă de ceea ce cunoaşte şi îl plictiseşte prin rutinier si obisnuinta . „Senzaţiile tari“ se includ dar fiindcă aci el nu are la „îndemînă“ vînătoarea africană gen „safari“ şi nici experienţele extreme de la Polul Nord, rezultă că abia doar extravagantul etnografic va putea fi valorificat bine şi cuprinzător. În această direcţie, materialul există şi dacă vor aparea programe sistematice şi ingenioase, traduse inclusiv într-un gen de „reîntoarcere la natură“, se vor putea constitui soluţii înzestrate cu eficacitate care insa nu se intrevad organizate acum . De altminteri, si aci se greşeşte de obicei şi se accentuează „sincronizarea“ cu modul de viaţă occidental dorindu-se a se oferi o ambianţă de Monte Carlo la Detunata de Apuseni, cînd, în realitate, tocmai ineditul atrage, „sălbaticia“, „noutatea“ în toate formele ei.
Ipotezele ingenioase pot sa continue , de buna seama, si trebuie cunoscute spre a se vedea ce se potriveste aici si ce este inutil.
În 1980 şi mai încoace, în Anglia şi Franţa, au apărut companii cu proiecte foarte abile ce au cîştigat sume adesea exorbitante din organizarea unor „sate turistice pentru pensionari“. Cu bani categoric mai puţini, rezidenţii – trăind „bine“, „ecologic“ şi destul de ieftin – au completat simţitor veniturile locale, asigurînd nu doar o altfel de „dinamică“ rurală ci şi pieţe diverse pentru aborigeni. Astăzi suprasaturată în Europa occidentală, această idee rămîne validă pentru la noi desi „alternativa bulgara” pare a se prefera deocamdata. Şi dacă va exista nu doar imaginaţie ci şi „legislaţie“, piaţa de pensiuni se va dezvolta cît şi cum i se potriveşte. Mîine este, poate, posibil ca „pensiunile“ să acopere, procentual, măcar o parte din solicitările occidentalilor la vîrsta înţelepciunii, atraşi de natură, exotic şi, bineînţeles, de preţuri, dacă ele nu sînt absurde şi arată ,in mod gresit dar tipic , nădejdea de a se cumpăra o maşină prin vînzarea unei fripturi.

%d blogeri au apreciat asta: