31 Martie 2007 : CE VA SIMTI PIATA IMOBILIARA DACA ” VA CADEA” GUVERNUL ?

Contrar unei impresii superficiale ce dramatizeaza in exces asa-numita ” instabilitate ” romaneasca si ii atribuie efecte negative , apropiata „cadere a Guvernului”(sau , in sfarsit,”restructurare”,cum i se mai zice in limba de metal a vremurilor noi) nu va avea cine stie ce insemnatate din punct de vedere al pietii imobiliare si ,in ansamblu, in materie de ” afaceri „. Rezulta ,deci, ca daca „va cadea Guvernul”, piata imobiliara nu va simti nimic.
Aceasta concluzie ce nu place defel personagiilor alarmiste – care vad evenimente socante acolo unde ele nu se produc – este atat de evidenta incat nici nu ar mai trebui staruit insa cateva adaosuri merita facute.
Daca „stapanirea” ar fi avut pe masa „pachete de masuri ” capabile sa echilibreze piata si sa corecteze macar „starea de stupoare” ce s-a instalat aici (intr-o „tara scumpa” dominata de saracie),atunci da , existau efecte si intarziau consecinte poate pozitive.Dar noi nu avem „pachete de masuri” , nu avem strategii ce trebuie urmarite ,nu avem nimic din obiectivele unei societati asezate astfel incat totul ” ramane asa cum e ” . Poate doar aiuristica „lege a chiriilor”,fruct al mezaliantei intre mafiile cu gulere albe si belferimea stangista, sa fie oprita de succesorii de maine animati de revansismul tipic dar acesta va fi un castig si nu un dezastru;si unde nu da Dumnezeu !

Exista insa ,in aceasta materie , si alte opinii „ingrijorate” ce trebuie sa se evoce macar profilactic . Cineva ,care – sezand temporar la noi cu misiunea – a capatat de la romani placerea „aflatului in treaba ” , era de parere recent ca ,in acest climat,”investitorul strain” va deveni mai atent si mai banuitor,retragandu-se cu oroare asa cum se invoca de obicei , dar se invoca in mod gresit.Imaginea insasi este o inventie caci acest personaj indefinit ( o simpla creatie ideologica fara nici o legatura cu realitatea) ni se infatiseaza ca un fel de mimoza hipersensibila ce isi inchide floarea din te miri ce motiv cand,de fapt,el este un „colonist” agresiv si indraznet care nu se sperie de o stare de fapt „oarecare” si nu face o drama universala dintr-o schimbare de echipa(caci de „stapanire”ori de regim nu poate fi vorba acum) fiindca stie regula vietii si nu actioneaza pusilanim . O traditie in acest mod de a gandi exista ,bineinteles.Cei dintai „straini” care debarcasera in „Noul El Dorado” din Carpati inca de la inceputul anilor 90 ( cand a veni aici echivala,dupa schema propagandistica de jurnal ,cu a te rataci prin jungla amazoniana ) au facut averi iar astazi sunt naturalizati nu doar prin obiceiuri ci si prin detinere de proprietati cu valori ce nici nu se visau in tarile de unde vin.
Si ,apoi, noi nu avem aici nici tulburari sociale (la un popor prin definitie contemplativ si „lasa-ma sa te las „),nici amenintare de razboi sau ,fereasca Dumnezeu,dezastre naturale cu un caracter ineluctabil ci o simpla „querelle” de familie ce trebuie tratata asa cum si este ,adica episod marunt la o scara istorica de proportii definite corect . Nici in Ungaria ” rascoalele de strada” -ce aveau ceva sud-coreean in felul de a se manifesta – nu au izgonit „investitorii” care de obicei isi socotesc riscurile dupa alte coduri decat cele ce se se evoca in cabinete si se difuzeaza ancilar de jurnalistii tocmiti:ei socotesc „banul” castigat, „randamentele” si pierderea din intreruperea de afacere si decid la rece si in valori lipsite de sentiment.
Pot acestia sa suspende ori sa scada accesul grandios-si in sunete placute urechii- la ” robinetul de bani” cand piata imobiliara de la noi nu este decat o anexa a „vanzarii de bani” si cand orice incetinire ar aduce prejudicii ce se recupereaza greu sau cu alte cheltuieli ignorate anterior ? Aceasta este o ipoteza absurda.

30 Martie 2007 Intrebari si raspunsuri – CAT COSTA O ” CASA BANTUITA ” DE STAFII ?

INTREBARE de la jurnalistul IONUT MORARIU (ziarul ” Adevarul ” )Vreau sa scriu un subiect despre o specie aparte a proprietatilor imobiliare-casele bantuite. Stiu ca acestea au un bogat istoric in Marea Britanie de exemplu(ma gandesc aici fie si numai la Oscar Wilde) si as vrea sa ma ajutati sa identificam astfel de proprietati in Bucuresti sau ,de ce nu , din tara, cu locatari-fantome. Dincolo de pata de culoare data de ” istoria fantomei ” am putea lansa chiar o succinta analiza a acestui gen aparte de locuinte. Se vand ele mai scump sau din contra, istoria intunecata le scade din valoarea de piata? Avem in Romania un gen de traditie antebelica a unor astfel de tranzactii?

In raport cu atitudinile de aiurea , noi nu avem nici cea mai firava indemnare in a preface ” traditia casei bantuite ” in obiect de valorificare comerciala ori – daca aceasta nu exista – sa o inventam pentru a o include in ” marile povesti turistice „,asa cum se intampla adeseori pe la altii . Explicatia consta intr-un gen de retinere romaneasca in fata „metafizicului indefinit ” si a unui intreg sir de superstitii despre care nu se vorbeste decat in cercuri inchise ori in traditii de familie care nu se exoterizeaza . In aceasta materie , nici macar carti nu avem desi acestea ar putea crea o interesanta literatura de colportaj si de senzational din categoria „ororii” , care de obicei se vinde bine si aduce – ca urmare imediata -si componenta negustoreasca inevitabila ;apoi , ” povestea geografica” si ” afacerea ” .
Si totusi , daca ar exista staruinta si ingeniozitate in a gandi castigul cu mai putine prejudecati , efectele s-ar evidentia iar „materialul” ar putea fi gasit fara eforturi afara din comun caci este destul de probabil ca „istoriile bizare ” nu lipsesc insa sunt evitate .Aici s-ar putea include nu putine din legendele locale despre castelele transilvanene , despre ” locuri bantuite ” ori despre ” manastiri blestemate „intre care emblematica este Manastirea Chiajna de la apus de Bucuresti (niciodata sfintita si obiect al unui sir de catastrofe insa nici astazi disparuta de pe fata Pamantului !) care in sine ar putea constitui obiectul unui mare epos turistic pe care ,daca altii ar avea-o , nu ar ezita sa o intrebuinteze ,facand-o „brand” si obiect de comert cu istorie ,cum se practica pretutindeni.
Bineinteles ca nici particularii de la noi (care nu sunt ” englezi”) nu socotesc ” istoria familiala misterioasa ” ca fiind argument in a spori valoarea imobiliara (de vreme ce lipsesc initiativele ce valorifica astfel de situatii posibile) ba chiar dimpotriva, o ascund considerandu- se ca fie si un zvon de „loc bantuit” va scadea din pret la vanzare ori va aduce nenumarate litigii dupa inchiriere din cauza „co-chiriasului imaterial ” despre care nu se stia anterior nimic . Aici ,deci, sinceritatea nu se recomanda . Dar exista speta aceasta la noi ? Intr-un deceniu si jumatate de ” imobiliar direct ” , nu am aflat pe nimeni care sa evoce – atunci cand isi prezenta „casa” sau”locul” – o cat de vaga istorie privitoare la ” aparitii ” sau la ” istorii ne-elucidate „. In schimb , am pasit intr-o casa de acest fel . Era,cred , in primavara lui 1995 , cand am vizitat , la chemarea vanzatorului , o splendida resedinta cu aspect de ” casa boiereasca ” situata pe strada Leonida , din mijlocul Bucurestilor .Cladirea , o mica bijuterie asezata perfect pe teren ( cu rarissimul peron pentru trasuri si – mai apoi – pentru masini ) , se intindea numai pe parter insa deasupra salonului imens,asezat central , lasa sa se vada un plafon de sticla in vitralii , pastrat perfect in ciuda aspectului de ansamblu , de loc parasit si invadat de paianjeni si praf , ca in „Marile Sperante” de Charles Dickens. Din curiozitate , am poftit sa urc in podul casei , de fapt un fel de atic cu lucarne , urias si el ca suprafata si tot atat de delabrat ca si interioarele si , mai mult chiar , destul de intunecos . Urcand cu greu pe scara ingusta , m-am oprit cateva clipe si am privit catre palierul unde statea , fixandu-ma cu o privire rece , o prezenta indefinita , aratand ca un barbat slab si ganditor , destul de nemultumit de vizita ce il tulbura sederea . Am ramas tintuit pe loc cateva clipe lungi ,apoi m-am dezmeticit fara sa imi dau seama cand disparuse ,si am coborat cu precipitare , hotarand sa nu ma ocup de acea vanzare si sa uit ceea ce vazusem . Nici astazi nu imi dau seama ce anume dorise sa imi comunice „aparitia” aceea dar cred ca decizia mea fusese inteleapta si poate ca aratase inspiratie .
” Casa boiereasca bantuita ” costa destul de mult pentru acei ani ( cred ca 125.000 de dolari ) si a fost vanduta dupa o vreme si renovata perfect in scopul de a se inchiria ; a locuit-o , platind chirie cativa ani , un apropiat al unui mandarin al afacerii de televiziune de atunci . Apoi am uitat-o si astazi nu mai stiu ce s-a facut cu ea . Dar istoria aceea stranie o tin minte si acum.

29 Martie 2007 : ” In viitor, piata imobiliara va absorbi din ce in ce mai multi bani „

Speranţa într-o „normalizare”, visată de unii dintre cumpărătorii disperaţi din cauza preţurilor foarte ridicate ce se plătesc până şi pentru cele mai inconfortabile apartamente din blocurile periferice din orasele de la noi , nu pare a se adeveri prea curând, dacă nu chiar nu se va adeveri niciodată . Mulţi încă nădăjduiesc că explozia de preţuri începută în vara lui 2003 şi continuată galopant până în această iarnă nu este decât un simplu acces de „febra bursieră” care se va tempera şi ca , prin urmare , totul va reveni la nivelul anterior. Din nefericire, această ipoteză rămâne un simplu vis, fiind din ce în ce mai evident că preţurile nu pot scădea fără intervenţie exterioară şi că o astfel de descreştere nu va fi posibilă decât într-un climat general de recesiune sau într-o conjunctură de tip catastrofic, ce nici măcar ne trebuie evocată.
Toate condiţiile pentru „preţuri mari” sunt îndeplinite : ofertă redusă şi aproximativă , cerere constantă şi chiar cu o anumită tendinţa de creştere şi nici un proiect de antreprenor capabil să propună „locuinţe ieftine” într-un interval suficient de scurt pentru a crea măcar ideea unei soluţii de alternativa. Şi pentru a se complica şi mai mult această realitate destul de dramatică piaţa imobiliară va fi alimentată de încă şi mai mulţi bani decât până acum. Căci nu altul va fi efectul scăderii treptate a dobânzilor pentru credit în monedă romanească,al „negocierii avansului obligatoriu”(si chiar al inlaturarii lui) şi al prelungirii termenului de imprumut ,modificat de la 10 la 20 ,apoi la 25 de ani si astazi catre 35 , adica „o generatie demografica”. Dar ce explicaţie s-ar putea da acestor atitudini „înţelegătoare” aratată de bănci faţă de contractanţii virtuali? O concluzie imediată ar fi aceea ca, la fel ca toate ce sunt pe lume , şi creditul ipotecar se perfecţionează şi se „umanizează”insa aceasta ipoteza ramane o simpla iluzie intelectuala. Aparenta lărgime de vederi (care, de fapt, este o „regularizare metodologica „) a bancherilor care incep sa ia în seamă, azi, „declaraţia de venit global” în locul stupidei dictaturi, anterioare, a arhaicei „adeverinţe de salariu” pare să întărească acest punct de vedere si ar putea conduce la impresia unui mediu mai echilibrat din punct de vedere al banilor disponibili şi chiar la o toleranţă de creditor ce priveşte pe datornic cu îngăduinţă şi încurajare. Dar, la drept vorbind, bancherii nu au soluţie. Dacă nu ar fi scăzut dobânzile, nu ar fi lungit intervalul de creditare şi nu ar fi înlăturat destul din birocraţia ce a împiedicat, anterior lui 2003 , creditul imobiliar să se dezvolte, ar fi fost mai puţini amatori de „bani cu împrumut”, mai puţină presiune pe piaţă, mai puţine cereri, tranzacţii în scădere, vânzători îngrijoraţi şi, poate, nu foarte târziu, preţuri în descreştere întâi lentă. Ar fi urmat o scădere a preţurilor dar nu o prăbuşire a pieţii, care nu va fi posibilă aici căci va fi împiedicată de bănci . Şi de ce aceasta? Când vor începe, nu foarte târziu, executările silite de „contracte insolvabile” nivelul pieţii ar trebui să fie măcar cel al preţului contractat fiindcă altfel creditorul câştigă infim ori nu recuperează banii iar „plasatorul de bani” nu concepe sa piarda fiindca aceasta activitate nu este filatropie ci „afacere” si trebuie sa existe castig . Cointeresarea bancherilor în a menţine preţuri cel putin stabile dar la cote ridicate (daca nu chiar alimentate propagandistic pentru a creste necontenit) trebuie luată în seamă atunci când se examinează riscurile pieţii imobiliare de la noi, unde „procuratorii de bani” fac regulile şi asigură ” echilibrul „,fara insa a „lucra social „. Pentru câtă vreme? lata o întrebare practic insolubilă. În orice caz pentru atât cât există atracţie şi uşurinţă relativă de a se câştiga bani.
Caci ceea ce nu se stie (ori se uita,daca ,totusi, se cunoaste) este ca noi nu mai avem o piata imobiliara clasica ,unde proprietatea decurgea din „banul din buzunar ” sau ” de la saltea” care avea,deci,un aspect concret;astazi,ceea ce se cheama „piata imobiliara” este, de fapt,o anexa a „pietii de vanzare de bani” iar „randamentul”(ca sa vorbesc si eu in limba de ” cinci cuvinte” a omului recent)constituie argumentul principal de placere,si numai daca acesta este ridicat. Alta atractie nu exista in afara procentului mai mult decat satisfacator in a obtine „mai mult decat in alte parti” iar daca maine acesta va da semne ca scade,”marii jucatori” vor migra treptat in cele patru zari,indiferent de prejudecatile formaliste ce tin de regim politic,”corectitudine ” ori ” democratie” ,parasind fara regrete Romania chiar daca romancele sunt frumoase si vinul e bun.

28 Martie 2007 CAND ( SI CUM ) SE VOR IEFTINI ” APARTAMENTELE DE BLOC ” ?

Producătoare de îngrijorări diverse – între altele şi datorită preţurilor uluitor de ridicate, mai ales în cartierele din Bucureşti – ” piaţa de apartamente ” nu se va menţine la nivelul complet nejustificat pe care l-a atins astăzi datorită ofertei în scădere şi cererii în creştere, alimentată de banii imaginari ai creditului ipotecar.

Dar acest proces de re-aşezare nu se va produce în imediat si nici nu este sigur ca se va produce in climatul de nepasare ce defineste autoritatea publica de la noi ; mai mult chiar, nu există o singură soluţie, cu caracter de panaceu universal, care „să rezolve problema” peste noapte. Recent , unele voci au susţinut, fără să greşească în teorie , că intensificarea construcţiilor noi de blocuri de apartamente va aduce o scădere inevitabilă de preţuri, apărînd, prin chiar acest fapt, ofertă nouă, deci alternative. Se şi avansează cifre impresionante, de genul ” zecilor de mii de apartamente pînă la sfîrşitul anului” ceea ce este neverosimil, avînd în vedere că, astăzi, acest program de mari proporţii…. nu este cunoscut şi întrebarea ar fi „dacă există!” Mai mult chiar, dacă el va exista curînd, totuşi(ceea ce este improbabil ) efectele se vor întrevedea abia după aproape un an dacă nu şi mai mult, fiindcă piaţa imobiliară de la noi este un mecanism fin, complicat, unde există multe legende, mitologii şi o componentă psihologică uimitor de puternică.

Dar nici măcar aceste adaosuri de ofertă nu vor constitui „ieşirea din criză”. Va fi nevoie de cel puţin inca un an şi jumătate de ajustări, corecţii şi clarificări de strategie pentru ca re-aşezarea să devină realitate. Procesul va fi, deci, complex şi va avea o durată medie, fiind determinat de patru factori decisivi.
– Întîiul dintre aceştia va fi aportul de ofertă nouă. El nu se va produce doar prin construcţie de ” blocuri noi ” care, astăzi, va trebui organizată în programe de dezvoltare ce nu au existat, de fapt, în ultimii 17 ani şi este destul de greu de crezut că vor apărea acum şi încă repede.

– În al doilea rînd, începerea executărilor silite pentru credite ipotecare contractate şi „neacoperite”. Acesta va fi un moment capital.Abia atunci cumpărătorul – astăzi excitat de „efectul de fericire” şi, în multe cazuri, nechibzuit – va observa că „nu cumpără casă ieftină” şi că, de fapt, nici nu devine proprietar decît dacă va putea să plătească. O anumită atitudine mai rezervată – foarte răspîndită în Occident – se va impune în scurtă vreme, creînd o cerere mai prudentă şi calcule suplimentare, ce sînt obligatorii si care creeaza o retinere recomandabila ce nici nu se ia in calcul astazi , cand totul pare sub influenta unui drog social.
Rezulta astfel, bineînţeles, si apariţia unei pieţe de apartamente disponibile prin incapacitatea de plată, o piaţă nouă în materie de imobiliar, cu trăsături asemănătoare „preluării de contract” din materia cumpărării de autoturisme prin creditare sau leasing.

– Urmează, în al treilea rînd, atitudinea mai realistă a bancherilor, care deja începe să se manifeste. Aceasta este, la rindul ei, o concluzie raţională atîta vreme cît, indiferent de posibilitatea unei re-vânzări în cazul insolvabilităţii, preţul enorm achitat iniţial s-ar putea să nu se mai obţină niciodată şi, deci, ar urma pierderi evidente pentru creditori.

– În sfîrşit, orice alte mecanisme cu caracter legislativ care ar afecta piaţa şi ar determina o fluiditate in vînzări mai mare decît pînă acum. O „lege a faţadelor”, ca la Paris, care ar obliga la plăţi grele la fiecare 3 sau 5 ani pentru a se împrospăta proprietatea(contra unor amenzi ce dau fiori , in cazul ” insubordonarii ” ) ar aduce pe piaţă ofertă nouă, rezultată din incapacitatea de a menţine o proprietate ce se dovedeşte prea împovărătoare.
Ori impozite mai mari percepute pentru o proprietate ori, progresiv, de la a doua proprietate în sus. Sau, precum în Germania, impozit, fix, pe chirie -chiar dacă proprietatea nu se închiriază! – pentru al doilea apartament detinut şi următoarele. La noi, acestea par situaţii incredibile. Dar, îmi pare rău că dezamăgesc, aceasta este Europa!

Există şi „variabile”. Dacă mîine-poimîine, printr-o decizie ce se va impune probabil într-un viitor realist, ideea „noului Bucureşti”, oraşul nou, dinamic, ce va apărea în Nordul oraşului vechi, se va traduce într-un program de mari dimensiuni, accentele în materie de imobiliar se vor modifica radical şi în interval scurt. Râmîne, apoi, să se redistribuie zonele de interes, spaţiile cu valori noi, sanctuarele,aducand inevitabile ” cresteri ” si „prabusiri” de bursa,asa cum se intalnesc pretutindeni in lume

27 Martie 2007 „MARILE JOCURI”-Exproprierea,”tacuta si legala ” a taranului roman

Infatisata sub o forma de aparenta inocenta,asa-zisa ” renta viagera”,ce consta in plata unei sume frumusele,de 100 de Euro pe an (pana „la sfarsit”)pentru un hectar vandut ,catre taranii de peste 62 de ani care ,odata cu „instrainarea” se si inscriu in „program”si ajung la mana „birocratiei funciare”(una din inventiile sinistre ale istoriei) ,nu are nici pe departe continutul „filantropic” care s-a invocat .
Aceasta este ,de fapt, numai o parte dintr-un vast program ocult pus la cale pentru a se castiga in scurt timp – si de catre „cine trebuie” – sume exorbitante de bani prin speculatie cu teren agricol.
Momentul pare a fi ales cu iscusinta (caci o scumpire cu macar 500 % daca nu chiar cu 800 % in doi-trei ani urmatori va fi indiscutabila ,avand in vedere valorile ridicul de mici ce se vehiculeaza azi) dar in realitate este destul de tardiv.Imaginati-va cat s-ar fi castigat daca ,prin mecanismele de presiune ingenioasa ce se aplica acum, s-ar fi cumparat teren agricol nu astazi(cand hectarul costa 800 de Euro in Baragan) ci acum sase-sapte ani,cand pretul nu depasea 150 de dolari americani (cat inca este „cotatia” in Moldova ” salbateca”) .
Oricine poate deduce ,deci,ca fata de preturile de azi,cele de maine nu se vor putea compara.
„Scumpirea ” va fi ,ca sa zic asa,”naturala” caci va fi cu neputinta ca noi sa avem teren ultra-ieftin aici(aceasta insemnand 7-800 Euro la hectar) iar in Polonia, Ungaria sau Cehia pretul mediu sa depaseasca 4000-4500;aceasta ca sa nu mai spun ca in Uniunea Europeana o medie de pret la hectar se ridica inspre 10.000.Rezulta ca oricine este astazi proprietar va castiga in timp destul de scurt , prin majorarea valorilor de piata, de cinci ori daca nu chiar de opt sau zece ori .Nu degeaba am sfatuit pe tarani sa nu vanda astazi si,in general, sa nu vanda pamantul desi Stapanirea face spume la gura in ideea ca nu izbuteste sa-l ispiteasca ori sa-l oblige sa ramana fara „bastina”,cum se zicea odinioara.Caci de incercat a incercat.
Si nu a lucrat „in diletant”,mai cu seama ca avea la indemana articulatiile Statului uzurpat si „puterea”.Si ce nu a facut ?
A pus deodata cele mai inrobitoare impozite cu putinta la noi,fiindca a plati 350.000 de lei vechi pentru un hectar care valoreaza 20-25 de milioane insemneaza un impozit pe proprietate de mai bine de 2 % (care este enorm ) si de aproape 16 % din castigul prezumat,anual,care nu depaseste circa 2-2,5 milioane de lei vechi,aproape cat pentru o „afacere”.Insa aici plata se face „pausal” si vei plati chiar daca nu castigi nimic (in anii de calamitati naturale) sau daca esti in pierdere si nu ai nici dupa ce bea apa.”Impunerea” la valori salbatice creeaza un gen de disperare ce s-a crezut ca , prin aparitia platilor in „renta viagera”, va induce solutia imaginata: vanzarea „la scara mare”.Planul era fenomenal de simplu(si eficient in teorie) avand in vedere ca o plata de 100 de Euro anual(deci,3,5 milioane de lei vechi)insemna ceva mai mult decat castigul taranului ,de cam 2-2,5 de milioane de lei intr-un an mediu (si cu riscul de a pierde tot ce a cheltuit pentru punerea culturilor in fiinta);asadar,mai bine „rentier” decat „uvrier”. Povara fiscala insuportabila e ,de altminteri,un splendid instrument de disuasiune si de „reglementare” a pietii,dirijata astfel catre „Noi”,de fapt catre „organizatorii Jocului”, care asteapta „fructul sa ajunga copt”.Dar acesta nu este obiectivul unic.In cazul fanetelor, de pilda, impozitul se „duce’ si mai sus,catre 600.00 lei desi faneata nu produce ci doar asigura hrana animalelor in zootehnia de subzistenta;dar sumele sunt drastice pentru ca la deal si la munte se vor face candva frumoase investitii in turism si imobiliar de vacanta,si,deci, „cumparatura de azi,la pret scazut”,va insemna ” dezvoltarea”(sau „speculatia”) fructuoasa de maine,care,de buna seama,o va face speculatorul oficial de azi , prevazator si „ingenios”.
Dar si in aceasta afacere ,socoteala de acasa(sau,mai bine zis,de la minister) nu s-a potrivit cu aceea din targ iar taranii nu vand – din intuitie sau poate chiar dintr-un calcul istet- aproape deloc.Intra aici si o anumita prudenta in fata oricarei propagande care se banuieste a fi mincinoasa ca si sentimentul(izvorat dintr-o intelepciune multiseculara)ca Statul nu se va tine de promisiune si „isi va lua cuvantul inapoi”.Aceasta ipoteza se confirma azi,cand prin jungla birocratiei de „gulere albe”,dosarele(putine)ale imprudentilor amatori de renta viagera zac cu lunile si se ratacesc strategic prin sertare ,amanand plati si „intrari la plata” in speranta ca beneficiarul nu va mai avea nevoie si va ajunge la cimitir pana sa inceapa sa se infrupte din placerea rentierului.
Concluzia este de la sine inteleasa si ea spune ca, indiscutabil,cine a vandut a gresit si a gresit ca ” victima inocenta”. Caci in aceasta materie , propaganda a fost desgustator de desantata si a recurs la toate mijloacele posibile iar mistificatiile au intrat in legenda prin caracterul lor aberant.Acum aproape un an si jumatate,un ministru al agriculturii specializat anterior in afaceri cu paduri (si azi devenit un simplu particular)a avut nechibzuinta sa declare ca obiectivul lui ar fi sa creeze marile exploatatii agricole de forma unor latifundii ,confundand America de Sud(unde putea gasi mosiile de sute si mii de hectare visate de el) cu Uniunea Europeana,unde suprafata socotita ” optima” este de 19,2 ha.El insa facea parte din ” Marele Joc” astazi perdant.

26 Martie 2007 INTREBARI SI RASPUNSURI – Cine cumpara „casele prestigioase” din Bucuresti ”

Intrebare de la jurnalista SIMONA SIMIONESCU,ziarul” Gandul”,Bucuresti
– Ce fel de persoane sunt in general interesate sa cumpere asemenea imobile vechi si prestigioase ?

In Bucuresti, „noua clasa” a ignorat ani de-a randul „casele cu personalitate” preferand sa nu continue dinastiile burgheze anterioare si sa cladeasca in „satele peri-urbane de miliardari ” domenii dintre cele mai extravagante.Un anumit dispret pentru traditie,propriu”omului nou”, s-a observat adeseori si din acest motiv „strainii”(care intalneau aici un oras uimitor de frumos,dispretuit de localnicii imbogatiti si fenomenal de ieftin) s-au grabit sa se instaleze in ” Bucurestii vremurilor apuse”.Ei sunt – si astazi chiar – cumparatorii calificati desi o anumita „trezire la traditie” se observa si in atitudinea autohtona.Alaturi de „marea burghezie romaneasca” de azi(constituita din cei care au castigat banii din munca ,investitie si plasament corect si nu din invarteli),care bineinteles ca apreciaza ceea ce insemneaza valoarea clasica,apare o ” burghezie tanara”(„management intermediar” de multinationale,practicanti de profesiuni liberale,investitori mai tineri dar abili si „castigatori”)care descopera cu incantare un Bucuresti ascuns,cartiere calme (care inca se mai pastreaza in isteria ” modernizarilor fara rost „organizate de Stapanirea hrapareata) si un mod de viata senin,ce ii reprezinta. „Revelatia casei” si optiunea pentru ea in era condominium-ului neo-colectivist insemneaza re-descoperirea valorilor familiei , a Orasului traditional si , in fond, este un probabil triumf al normalului.Intr-un anumit fel , aceasta va fi chiar o moda viitoare ce se va adopta chiar si de unii din „putin cioplitii” oameni ai momentului de vreme ce mai demult cate unul incepuse sa iubeasca imprejurimile strazii Plantelor din Bucuresti iar urmasul lui de azi -strada Polona.

24 Martie 2007 :ESTE BULGARIA SI „UN TIGRU IMOBILIAR”?

PRINCIPIUL DOMINOULUI

Rumorile produse si in acest an de turismul bulgaresc si de asa-numita”migratie a romanilor”catre statiunile de la Marea Neagra
aflate in vecini,a creat si un sentiment de ingrijorare privind o posibila”explozie a pietii imobiliare”de la sud de Dunare,care ar
putea sa pericliteze aportul de „bani straini „de la noi prin alternativa mai ieftina si mai usor producatoare de castig.
In aceasta materie,Bulgaria insasi se considera”tigrul imobiliar al Estului european”iar promovarea investitiilor in acest domeniu se
produce dupa sloganuri ce o aseamana cu Spania anilor 80 si 90(aluzie la „explozia de investitii de dupa integrarea europeana”ce s-au produs in Spania si Portugalia si,deopotriva intr-o specie de „imobiliar plezirist”,intarit mai ales de ideea de Litoral).Si totusi,oricata atractiozitate ar exista(si exista!),efectele sunt inca mai putin spectaculoase decat se inchipuie .In anul trecut,ca sa exemplific,cresterea interesului pentru „imobiliarul bulgar” a fost simtitor mai scazuta in raport de previziunile optimiste iar anumite inflamari din acest an nu sunt nici ele atat de spectaculoase cum sunt la noi.
Esential ramane insa potentialul de dezvoltare,care este pur si simplu urias.Acesta decurge intai de toate din preturile uimitor de
scazute(ce se aseaza cam la nivelul,proportional,al celor din Romania de la sfarsitul anilor 90) si din „geografia relativ virgina”a „regiunilor pentru plasat bani”,unde cresterile se anunta socante in viitorii 5-10 ani fiindca ,de fapt,pretul porneste de jos si are unde sa se majoreze fara a crea disconfortul inevitabil la vederea sumelor absolute.
Bineinteles,miza principala va fi in „imobiliarul turistic”(specialitate bulgara indiscutabila),cu tot ceea ce deriva din aceasta,dar,in acelasi timp,si in „arhipelagul tematic „ce arata patrunderea marilor forte economice(centre de afaceri,supermarketuri
etc.).Intr-un anumit fel,pare in afara de orice indoiala ca Bulgaria va reproduce fenomenele „romanesti”din anii recenti ,cu un procent de multiplicare ce nu va fi ,totusi,acela de la noi.
Privita „din avion”,piata imobiliara bulgara ni se infatiseaza ca „o Romanie la sfarsitul anilor 90″:preturi rezonabile,uneori chiar
scazute,”bani putini”,investitii straine definite si retinute,amortizare posibil rapida atunci cand plasamentul se va face
in „segmentele fierbinti”(totusi inca putine).In aceste conditii,este evident ca orice investitie ne-aventuroasa va aduce in cativa ani o crestere satisfacatoare fiind,insa,cu neputinta de a o traduce in procente caci „rata de crestere” viitoare nu se poate anticipa acum,.Exista,ca pretutindeni,”dezavantajul”investitiei in strainatate:piata straina,cutume putin cunoscute,administrare si
supraveghere dificila a proprietatii dobandite prin cumparare.Aceasta realitate este agravata si de caracterul incipient,chiar primitiv,al administrarii proprietatilor imobiliare(de altfel,ca si in Romania)ceea ce complica controlul oricarui plasament
mai consistent si mareste coeficientul de risc.Dar,pana la urma,acesta este un inconvenient aproape universal,ce trebuie inteles si insusit ca un factor de”variabila”inevitabil.