11 Aprilie 2008- INTREBARI SI RASPUNSURI . ” Am 100.000 de Euro. Sa cumpar acum un apartament in Bucuresti „?

Va scriu sa va cer un sfat in legatura cu piata imobiliara din Capitala. Un var de-al meu din Sibiu ar vrea sa achizitioneze un apartament in Bucuresti. Dispune, se pare, de ceva peste 100.000 euro. Nu stie insa daca e un moment aportun, daca e o investitie profitabila la momentul acesta etc.In fine, varul meu e un om grijuliu, vigilent, care gandeste de 10 ori si apoi taie o data.Va rog mult, ce l-ati sfatui in legatura cu aceasta investitie la acest moment – un apartament in Bucuresti ?Ce sa faca, ce sa cumpere? Sa mai astepte?

Acest gen de intrebari este foarte frecvent dar tot atat de raspandita este si caracteristica lor principala constand in lipsa de detalii . Caci daca pentru alte spete ar fi suficienta (desi nu recomandabila ) comunicarea sumara in acest caz aceasta nu conduce la nimic concret. De fapt , o parere in materie de cumparare de imobil reclama cateva lamuriri suplimentare ce trebuie sa indice , intre altele,origina banilor ca element esential caci socotelile cand apar e imprumutul se organizeaza intr-o maniera oarecare iar intrebuintarea banilor castigati in forme oricat de diferite (insa ” reali ” ) le da o configuratie diferita . Insa cu aceasta nu am incheiat decat preliminariile fiindca ar trebui preciate alte cateva detalii cu semnificatia lor precum scopul ( „locuinta proprie” sau ” obiectiv pentru exploatare ” , aici castig de bani prin inchiriere si , poate, si vanzare cu diferenta de pret in castig ) , structura familiei (esentiala in cazul locuintei care de regula se cumpara atat „pentru azi ” cat si „pentru „maine ” ) , varsta lor ( caci pentru batrani sau viitori batrani apartamentul la etaj inalt e tot ce poate fi mai nerecomandabil la noi ) etc. In destule situatii pana si „modul de viata ” are insemnatate caci organizarea unor interioare (si, deci, spatiile de trebuinta ) pentru „petrecareti ” ori ” familii deschise ” sunt altele decat cele ce sunt necesare atitudinilor retractile , singuratice etc.
Dezvoltarile in analiza pot fi , de aici incolo , foarte ramificate si , la randul lor, pretind adaosuri care de obicei nu se fac fiind socotite inutile desi au rostul lor .Bineinteles ca , asa cum se subintelege, oricine cumpara pentru uz propriu cumpara si pentru a „tezauriza ” in subsidiar si nimeni nu ramane indiferent , daca stie ce e banul , la o posibila depreciere a proprietatii datorita unui plasament facut gresit . Insa daca achizitia devine in sine ” afacere” calculele sun si mai importante reclamand vigilenta si informatie cu mai multa largime.
In aceasta speta -fara detalii , totusi necesare – as zice ca pentru castigul din renta o cumparare azi ar fi recomandabila caci , desi preturile sunt ridicate , si chiriile au valori anormale in raport cu analiza dupa manual (unde se precizeaza ca acolo unde ” creditul ipotecar ” se dezvolta chiriile scad ) ;indiferent daca preturile vor mai scadea , acest proces nu poate avea un caracter de dezastru astfel incat ceea ce s-ar castiga prin plata ,ulterioara , a unui pret mai mic s-ar pierde prin chiria neincasata si , de buna seama, prin inflatie sau fluctuatii de curs valutar (daca moneda detinuta este romaneasca ). In orice caz , speta ramane interesanta cu conditia unor detalii care acum imi lipsesc.

10 Aprilie 2008 – INTREBARI SI RASPUNSURI .Ce pot face doi tineri cu castig total de 35 de milioane de lei vechi ?

Ce solutie imobiliara/financiara credeti ca are in prezent un cuplu de tineri pe la douazeci si ceva de ani cu locuri de munca stabile (500EUR fiecare) pentru a achizitiona o locuinta in Bucuresti, orasul unde muncesc si stau cu chirie?

Raspund cu mahnire la intrebarea pusa caci stiu ca solutiile rezonabile nu exista in acest moment. Capacitatea de ” a pune bani deoparte ” este practic nula in raport cu preturile locuintelor din Bucuresti si , ca atare , rezulta ca numai apelul la un credit ipotecar ar putea fi o iesire din situatia data . Si in aceasta materie dificultatile sunt mari , practic insurmontabile avand in vedere atat birocratia ce domneste in acest domeniu cat si mecanismele de grila de calificare utilizate de bancheri in aceasta etapa a „vanzarii de bani ” de la noi .Pe deasupra , o „piata imobiliara ” afectata atat de preturile enorme (in relativul castigurilor „romanesti ” dar , uneori , si in valori absolute ) si de volumul insignifiant al „ofertei noi convenabile ” (ceea ce in alte parti nu se intalneste ci dimpotriva ) dar si fluctuatiile de curs valutar al caror efect poate fi scumpirea creditului in doar cateva luni daca moneda de referinta a fost aleasa gresit , fac ca soarta tineretului salarial sa fie tot mai aproximativa din punctul de vedere al asezarii intr-o viata de familie stabila .
Totusi , aceasta etapa va fi depasita la un moment dat , dar nu mai repede de doi pana la patru ani fiindca odata cu cresterea inevitabila a salariilor va aparea si saturatia in materie de cerere pentru oferta noua scumpa ceea ce va obliga pe antreprenori fie sa se retraga de aici ( desi „cererea populara ” ramane foarte ridicata ) fie sa-si restructureze programele care, astfel ,a r aduce cu adevarat ocazii noi si accesibile pentru salariatul neinlesnit . In acelasi timp , complicatiile ce vor aparea si in cererea de credite ( un fenomen previzibil , produs nu doar in America dar si in Europa , si in Spania mai ales ) va face ca bancherul sa largeasca sita si ,poate, sa recurga la practici extreme (si criticate ) cum au fost cele initiate in Occident in 2005 si 2006 , prin extinderea intervalului de creditare la peste 55-60 de ani si ,ulterior , chiar renuntarea la restituirea lunara a ratei de imprumut (ci numai plata dobanzii ) cu obligatia „platii integrale la final ” la un nivel adaptat prin „indexarea Euribor ” . Astfel de solutii destul de riscante ar ingadui o „calificare masiva ” si,deci, un spor de sansa la indatorare ceea ce, totusi, ar constitui un fapt pozitiv daca , in acelasi timp , programele incurajate de Stat prin mecanisme fiscale (in genul modelului francez , unde nu exista ANL ci antreprenori inscrisi prin licitatie in proiecte desvoltate pe terenuri ale domeniului public ) vor aparea si la noi mai curand , creind sporirea de oferta absolut necesara pentru insanatosirea pietii .
Alte solutii in ideea obtinerii unei proprietati nu intrevad acum cand piedica de capatai consta in pretul absurd al terenurilor din Bucuresti care exclude orice idee de constructie „in regie proprie ” (cu finantare ipotecara ) , posibila totusi pana la jumatatea acestui deceniu .Atunci , intr-o perioada destul de scurta , mai multi cutezatori au incercat solutia „blocului de asociati ” construind in participatie de cate 5-6 familii cladiri de nu mai mult de trei etaje dar suficiente pentru nevoile momentului si pentru un viitor de termen mediu ; insa astazi, cand nicaieri nu se mai poate cumpara , in Bucuresti , o parcela cu suprafata compatibila pentru o cladire de cateva etaje ( un ” bloc artizanal „, de fapt ) platind un pret care sa fie accesibil salariatului , aceasta a ramas doar o ipoteza caduca.

9 Aprilie 2008 – „Cartierul Dorobanti ” nu exista !

Cand jurnalistul de vipuri are in fata ochilor spectrul somajului si ,mai ales , al secetei la banii in mana caci eterna clientela de intretinute , rentieri din nu se stie ce bani si recentii”pui de stabi” care taie frunza la caini prin cafenele s-a plicitist de atata notorietate , sibiectul ” la moda” -si se zice ca la indemana- este , bineinteles, „imobiliarul”. Si fiindca uneori nici articolul de reclama platita privat nu mai e posibil caci „investitorilor” in blocuri de apartamente si birouri se zice ca le merge bine si vand si ce nu au inca „la gata”, doua-trei vorbe despre casele vedetelor se pot spune in cateva minute chiar daca , afara de mici informatii nesarate dar inchipuite ca picante, contin numai aiureli .O astfel de intocmire scrisa pe coltul mesei de la cafenele cu abonati de dimineata pana seara incepea nu demult cu aceste vorbe bizare:
„Cartierul Dorobanti, una dintre cele mai selecte zone ale Capitalei, s-a umplut de VIP-uri. Şi inainte de Revolutie, cartierul era unul exclusivist, in sensul ca vilele de aici erau locuite de mai-marii acelor timpuri.”Din pacate , cine stie macar sumar atat istoria „locului” cat si numele lui nu poate citi decat cu amuzament aceste propozitii. Caci dincolo de obsesia contemporana a cate unui recent urbanizat ce nu mai poate trai decat daca descrie ce este ” trendy” si , de buna seama, cam tot ce e ” exclusivist” (noul speraclu pentru toate coafezele si baietii de cartier ) si de apocrifa ce ii face pe locuitorii acelor cladiri ” mai-marii ” din epoca precedenta , apare si notiunea de ” cartierul Dorobanti ” care in sine constituie o noutate. La drept vorbind, ” cartierul Dorobanti ” nu exista decat in imaginarul „noii prese de cancan ” , fiind de negasit chiar si in jargonul agentilor imobiliari care , desi nu cunosc toponimia , se feresc sa il boteze nepotrivit si ii zic , cu o formula de inventie ,”cartierul strazilor cu nume de capitale „. Si unii , si altii , evident ca gresesc si daca ar exista un cat de marunt sentiment al obligatiei de a invata carte s-ar descoperi numele adevarate. Aici , in vestul soselei Dorobantilor stau inca nemodificate de furia bandelor organizate pentru jaf de case si terenuri cladiri din cele mai cunoscute sanctuare ale Bucurestilor interbelici : Parcul Filipescu si Parcul Bonaparte . Cel dintai se afla si mai catre Apus, marginindu-se cu Soseaua Jianu ( careia i se zice azi Bd. Aviatorilor ) dar cel de-al doilea este chiar in cvartalul unde strazile au , astazi, intr-adevar „nume de capitale ” .I s-a zis „Parcul Bonaparte ” fiindca la acea vreme terenul abia presarat din loc in loc , cu case pricopsite , se termina catre Miazazi cu o ” Soseaua Bonaparte ” , azi „Iancu de Hunedoara”.

8 Aprilie 2008 – Apartamentele se ieftinesc ? Da, prin „smecherie ” .

Visul de aur al presei aproximative de la noi este , fara nici cea mai mica indoiala , anuntul , a carui ocazie e asteptata cu infrigurare , privitor la „ieftinirea apartamentelor ” ; aceasta dupa ce ani de-a randul vestile privitoare la scumpiri incredibile erau raspandite cu o volubilitate ce inmarmurea . Si fiindca momentul mitic pare a fi din ce in ce mai indepartat , iata ca apar si surogate de „stiri pozitive ” care sunt imbracate somptuos si abil spre a nu se recunoaste marunta mistificatie si intoxicarea premeditata . Mai de curand, intr-un fel de analiza privind locuintele bucurestene , un manuitor de condei cu mult spirit dambovitean s-a incercat si el intr-o mica , sa-i zicem asa , ” combinatie ” si a produs in mod brutal anuntul atat de asteptat. Dar pentru a capata oarecare reazem in acest comunicat surprinzator ar fi fost nevoie de o mica introducere , obisnuind cu „deschiderea focului „, insa nici vorba de asa ceva .Din chiar primele fraze se dezlantuie artileria grea , invocandu-se noua casta intangibila denumita in presa de azi ” specialistii „, care nici aici nu puteau lipsi : Pe piata imobiliara -zice comentatorul inaripat – dezvoltatorii au început să pregătească proiecte rezidenţiale cu preţuri similare cu cele ale apartamentelor vechi, arată specialiştii. ” Apoi vin dezlegarile de mistere mai adanci decat tablele lui Isis , care insa sunt floare la ureche pentru ziaristul de propaganda : „Cum se poate realiza acest obiectiv? Simplu: ei reduc suprafeţele locuinţelor noi, pentru a micşora preţul de vânzare fără a afecta rata profitului. Metoda ar putea duce inclusiv la scăderea preţurilor pe segmentul apartamentelor vechi, care actualmente, ştim cu toţii, ating preţuri fără precedent. Riscul care apare este reprezentat de speculanţi, care pot cumpăra noile apartamentele ieftine în faza de proiect, pentru a le vinde la final, cu preţuri similare actualei tendinţe. „

Vasazica , rezumand : dai mai putini bani , ai spatiu mai putin. Ce ieftinire mai este aici ?

7 Aprilie 2008 – Un zambet stramb pentru o fictiune : 10.000 de Euro metrul patrat in ” Dorobanti :

Dupa ce , in anii recenti , cateva voci pregatite din vreme emisesera profetia unui pret de 10.000 de Euro pentru un metru patrat in Bucuresti facand tatonari in vederea unui joc de bursa , iata ca recent aceasta predictia pare ca s-a indeplinit . Anuntul s-a facut cu ocazia unui „targ imobiliar” (un gen de reuniuni devenite populare recent, de cand , cam in acelasi timp , retrocedarile de terenuri si „proiectele de investitori ” s-au infratit intr-o maniera insolita ); l-au raspandit cu repeziciune jurnalistii de scandal a caror pasiune pentru bizar , socant si incredibil nu mai trebuie sa fie comentata . Vreo cateva seri la rand pe ecranul televizorului a aparut , in chip de prezenta aducatoare de vesti noi , un june „din industrie” , de fapt un agent imobiliar imberb care , in vocabularul de digest al acestei profesiuni , a comunicat pretul si s-a caznit sa faca si cateva comentarii cu aspect evident de elucubratie . Personajul insotea stirea cu un zambet stramb.

Dar , in realitate , nimic nu este surprinzator in aceasta afacere caci afacere propagandistica este , de fapt .Si de ce aceasta ? Fiindca pe 2.000 de metri patrati , cumparati cu 20.000.000 de Euro (adica salariul unui functionar mijlociu pentru 100 de vieti in care , insa , ar nu cheltui nici un leu ) nu se poate construi nimic cu profit . Caci daca ,in datele legale (nu „la invoiala”) s-ar ridica aici un bloc de birouri avand 1500 de metri patrati pe un nivel si nu mai mult de 15 etaje (fiind , oricum excesiv fata de ” regimul zonei ” ) ar rezulta o suprafata totala de 22.500 de metri , care , de obicei, ar inghiti cam 1000 de Euro pentru metrul patrat construit si, deci, in total , ” cu bataie ” , 25.000.000 pentru cladire. Inutil sa spun ca un antreprenor intelept nu cladeste niciodata (decat ,poate, cu pistolul la tampla ) pe un teren care sa inghita 45 % din costurile investitiei totale.

Rezulta ca „mitul terenului de 10.000 de Euro pe metru ” este o creatie de bursa masluita unde mana lunga a organizatorilor de joc imobiliar se vede cu pregnanta : aceste nivele absurde sunt necesare doar pentru a se cota ” asocierile in participatie „facute cu straini naivi dar pentru care ” partea romana „ a platit putin , si doar „ingaduinte „.

4 Aprilie 2008 – O intrebare filosofica : „De ce nu merge buy-backul imobiliar in Romania ” ?

O revista specializata in „bombe” si unde cine voieste sa i se faca parul maciuca la auzul unor stiri socante gaseste de indata ceea ce cauta , punea mai deunazi o intrebare filosofica de altitudine platoniciana , formulata astfel : „De ce nu merge buy-back-ul imobiliar in Romania ?„. Un cititor naiv , din categoria celor ce comentau respectuos elucubratiile lui Rica Venturiano din ” O noapte furtunoasa” , si care ar cadea pe ganduri cautand un raspuns la profunda -si capitala -interogatie va descoperi , insa , foarte curand nu o analiza ci un articol publicitar oarecare unde grossul consta in descrierea cu detalii a ofertei „introducatorului ” acestei metode de vanzare de case la noi , insotita de concluzia triumfalista ca , odata, candva, aceasta ” va merge „. Totusi, cateva adnotari ar fi utile chiar si in acest caz marunt de propagandism caci ajuta la o deslegare a multimii de teme false si de promotii infatisate drept examen de piata .”Conceptul de buy-back -traduce autorul in romaneste pasareasca globalista imprumutata prin dorinta salbatica de „limba a celor 200 de cuvinte „- presupune in primul rand evaluarea apartamentului proprietate personala al solicitantului de catre un specialist de la Asociatia Nationala a Evaluatorilor (ANEVAR). In momentul in care se stabileste valoarea apartamentului, tinand cont de criterii cum ar fi amplasamentul sau anul constructiei, se calculeaza diferenta dintre vechiul apartament si noul imobil, care urmeaza sa fie cumparat de solicitant. Aceasta diferenta constituie de fapt avansul.” Adica pe scurt ” dai un apartament vechi ” si, ca sa obtii altul nou, te mai indatorezi ceva , dar destul (caci profitul e sufletul capitalismului iar daca e mare , e si mai bine ) , ascultand cu religiozitate deciziile evaluatorului care, precum Mafalda, iti spune precis ” cat face casa ta „. Rezulta, deci, ca spre a recurge la acest gen de program ar trebui ca amatorul de acoperis deasupra capului sa fie , inainte de toate , un proprietar, adica sa aiba o locuinta ; dar procentul cel mai ridicat de solicitanti de case consta la noi in aspirantul la proprietate . Fiind , deci, nu o dobandire de locuinta (visul de aur al generatiei sacrificate ) ci o „innoire” (mit etern al reclamei, care e , vorba din batrani, sufletul comertului ) „buy-back-ul imobiliar nu merge ” fiindca nu intalneste un teren fertil si , sociologiceste vorbind, n-are trecere in mediile saracite din tarile de tip sud-american . Propagandistul roman ne da insa o alta explicatie , care suna astfel:”Ritmul rapid de scumpire a locuintelor vechi din Capitala, imaturitatea pietei si spiritul speculativ al proprietarilor sunt factorii care au contribuit pana acum la esecul conceptului de buy-back imobiliar in Romania „. Adica, pe scurt, „buy-back-ul va merge ” cand ” vechiul ” va fi atat de ieftin incat sa reprezinte abia ceva mai mult de un 35-40 % (cat un avans ridicat de credit ipotecar ) , cand proprietarii nu vor mai actiona dupa un abisal de indefinit ” spirit speculativ”( dar ce proprietar nu viseaza sa vanda scump ?) si , in fine, „piata va deveni ” matura ” ( o notiune obsesiva in materie nu de piata imobiliara de la noi ci de Romania insasi ) . Cum ,insa, si in Italia reclamele desesperate facute de banci si antreprenori in materia exact a acestei metode nu au nici un efect serios , intelegem ca nici Italia nu are o piata imobiliara matura, ceea ce istoriceste este o noutate .

3 Aprilie 2008 – PATOLOGII IMOBILIARE : ” Mocanita” si „mocanul”

Suprarealitatea ia la noi infatisarile cele mai bizare , aparand in chiar acele domenii unde nu zeflemeua iresponsabila ci optiunile cantarite de zece ori ar trebui sa defineasca atitudinea curenta . Iata , de pilda , o concluzie petulanta a unui ” stapan de Bucuresti ” fata de opinia unui „pretendent la functia de stapan de Bucuresti ” care , socotind ce ar fi de facut ca sa nu mai avem un oras irespirabil , a propus , traducand in limbaj obisnuit , o extindere a circulatiei in suburbii prin intermediul unor trenuri de distante scurte si medii . Dar ” stapanul de Bucuresti ” obiecteaza in maniera catzavenciana , adica in argoul unei specii de hibrid care nici carte nu stie si nici limba inteligibila nu vorbeste , caci ” mistoul ” nu e oricum „o limba ” ci un handicap :„Domnul < Cutare > vrea o mocanita. Vrea o mocanita pentru Bucuresti. Vrea o mocanita care sa plece din gara de Nord, pe relatia caii ferate, undeva pana in zona Chitila si de aici sa mearga catre zona Mogosoaia, sa faca legatura cu Aeroportul Otopeni. Noi nu asta ne dorim. Noi nu vrem sa legam centrul orasului de Aeroportul Otopeni”.

Dar ca orice ganditor al natiei care cuvanta in chinezeste fara sa fi facut o ora de chineza anterior , si in acest caz teoreticianul dispretuitor al „mocanitei ” retrograde ( imagine de neo-ciocoi caruia orice tine de traditie , ” vechi ” si tzaranesc ii miroase urat ) inainteaza dand , cum se zice, „in gropi”. Cam toate marile capitale europene au „mocanitele „lor ; iar la Paris ele se numesc RER .

2 Aprilie 2008 -INTREBARI SI RASPUNSURI . Un mic studiu de caz:”teren langa Gara de Nord -locuinte sau birouri „?

Am o intrebare la care sper sa imi raspundenti. De fapt, am nevoie de un sfat. Am un teren de 300 de mp langa Gara de Nord, in zona de case dinspre Alexandru Cuza. Ei bine, intrebarea mea este ce fel de cladire ar putea fi o investie in acea zona: una de locuinte sau una de birouri.

Un teren de 300 de mp. in „insula ” impanzita de strazi vechi din partea griviteana a Garii de Nord reprezinta in sine o valoare remarcabila care , la preturile platite astazi , ar aduce pe loc mai bine de 600.000 de Euro si, cu o promotie inteligenta, in scurta vreme si mai mult . Aceasta – fiindca suprafata ingaduie o dezvoltare armonioasa (chiar daca limitele de constructie pe verticala nu sunt atat de „elastice” precum in alte cartiere ), apoi -intrucat „zona „insasi cunoaste , prin imprejurimile imediate sau veconatati de cartiere , o interesanta miscare imobiliara avand , cum se spune , potential .De fapt , atat Bd. Cuza cat si Calea Grivitei si , mai incolo dar in legatura cu aceasta regiune, Calea Plevnei , inchipuie un gen de retea de cladiri si terenuri in etapa de re-agregare unde , insa, cateva elemente se pot deduce inca din aceasta etapa , dezvoltand intuitiv ceea ce s-a realizat pana acum. Diferente exista , de buna seama , caci daca Bd. Cuza se va constitui in felul unui aliniament de cladiri de birouri (idee stimulata si de apropierea cu nucleul in expansiune din intretaierile Bd. Titulescu si dr. Felix ) atat Calea Grivitei (unde avem inca de azi un proiect de „complex rezidential ” format din blocuri denumite ” condominium” intre Buzesti si ) cat si Calea Plevnei arata preferinta pentru „locuinta” si nu pentru ” birou „.
Acestea par sa fie evolutiile de fatada care -oricat ar fi de pregnante- nu pot determina hotarator accentele strazilor minore oranduite in interiorul cvartalelor ; ele pastreaza cel putin pentru o vreme (si , evident, pana atunci cand intreg procesul se va consuma definind nota ansamblului , deci inca un numar de ani ) datele de azi care apartin unui ” cartier de case „unde sporadic se inalta cladiri de dimensiuni mai mari . In aceasta situatie , dilema ” locuinte sau birouri ” inca nu poate fi rezolvata altfel decat prin taierea nodului gordian spunand intrucatva altfel , adica ” locuinte si birouri „.
Astazi , la noi, unde inca numeroase arii urbane se modifica , totusi fara directiva de sistematizare coerenta , multi dintre antreprenori aleg solutia cu variante construind in ideea unei reconversii obligatorii ulterioare . Insa pentru mai multa acuratete , ar mai trebui precizat obiectivul banesc urmarit : „lichiditati ” acum (deci : „constructie cu vanzare” , in scopul obtinerii de bani pentru alte investitii urmand o posibila spirala de profituri treptate -ceea ce impune ca solutie „blocul de apartamente ” vandute fie inainte de incheierea cladirii sau dupa finisaje ) sau exploatatie prin inchiriere in ideea „vietii prin renta ” asupra careia voi starui sumar .
Cum astazi ” afacerea cu birouri ” capata concretete cu mai multa usurinta si, in acelasi timp , ingaduie si o reconversie ulterioara fiindca practica ” spatiului deschis ” nu stanjeneste „proiectul paralel ” pentru locuintele din viitor , aceasta ar fi optiunea initiala recomandabila fara a se putea formula precis termenii ei de evolutie si calendar . Insa macar 4-5 ani regresiunea nu va aparea . Atunci , de buna seama , cand oricum locuinta cu chirie (care pretutindeni aduce castiguri , insa la nivel ” occidental” deci scazut ) ar putea sa constituie alternativa de profit superior , s-ar produce si preschimbarea utilizarii prin interventii nici laborioase si nici excesiv de costisitoare . Solutia celor doua intrebuintari apare inca din proiect si orice arhitect priceput va fi capabil s-o traduca pe planseta .

1 Aprilie 2008- O poveste de Ziua pacalelilor

Cu exact un an in urma , la Pitesti , unde ma gaseam in cadrul unei intalniri de familie , m-au cautat la telefonul portabil (si la interval de cam jumatate de ora ) doua personaje cu oarecare greutate in ziarele de la acea vreme intreband cu precipitare deca am informatii despre cand anume soseste in Romania Donald Trump si , bineinteles, ce investitii va face .

Cum nu aveam nici cea mai vaga idee despre acest descalecat , am formulat un punct de vedere prudent mai ales ca practica invaziei la mandarinii imobiliarului nu presupune niciodata un comunicat in termeni vagi cu origina para-oficiala . Apoi, trecand orele si observand ca este ziua pacalelilor -o sarbatoare bizara de la noi , adica din „tara lui Pacala „- mi-am dat seama ca trebuie sa fie o difuzare sugubeata de „stire neconfirmata” din categoria care se chema , in restul zilelor din ani , ” intoxicare ” . Pe seara aceasta banuiala a devenit certitudine si imi amintesc cum mai multe minute m-am si amuzat copios vorbind la telefon cu autorul acestei vesti , asteptand amandoi sa apara si verificarile „de jurnalisti „.

Dar in zilele urmatoare , acestea nu s-au produs ba chiar un numar relativ ridicat de personaje din presa si industria specifica , au emis cele mai baroce ipoteze legate de planurile antreprenorului american care , in acel timp , devenise foarte popular prin difuzarea zilnica la o televiziune a serialului de pedagogie a afacerii intitulat ” Ucenicul „. Se vede treaba ca erau destui care se si vedeau , la noi, ” ucenicii lui Trump „.

Lunile au trecut si , din timp in timp , am constatat cum cohortele de jurnalisti ce isi fac cultura prin cautarea cu motorul google tot incalzeau periodic ciorba originara producand , prin adaptari destul de putin iscusite , versiuni fantasmagorice in chestia ” sosirii iminente a lui Trump ” ; dar nimeni nu a adus , pana azi, nici cea mai marunta dovada in aceasta materie .In alte vremuri si, evident, in alte locuri , unde componenta orientala nu ar fi atat de pronuntata cum este la noi unde povestile de Halima fac literalmente furori , m-as fi intrebat cat este de greu sa se verifice prin contact direct o asemenea ipoteza si din ce motiv aceasta nu s-a facut . Dar poate ca nici nu era utila atata vreme cat , la noi, „imobiliarul ” este inca o lume de legende.

31 Martie 2008 – „Afacerile Bancii Nationale”

Acum vreo cateva saptamani , o agitatoare care combatea in maniera lui „dai si lupta ” – vorba lui Caragiale – dar pusa la adapost in Franta si bugetivora la un institut de moda noua care, la fel ca in vremea tanarului Brucan , studiaza sinistrul epocii precedente , facea spume la gura pe cateva ” grupuri de discutii ” privind ticalosiile ce vor produce demolarea arenelor de tenis din Cotroceni unde , bineinteles , exista interesele ” mafiei imobiliare ” . Cum personaje de aceasta teapa nu au opera si nici atitudine ci doar pareri inregistrate pe internet ( de fapt niste discutii de cafenea de vesnici taietori de frunza la caini ce traduc pierderea de vreme a unor oameni de nimic ,indiferent daca sunt tineri sau batrani ) asemenea accese venite din zona sociala a chibitzatului ar fi trebuit sa treaca neobservate si , de fapt, asa au si trecut. Numai ca „luptatoarea inflacarata ” nu exprima decat punctul de vedere canonic vehiculat , in chiar aceleasi zile, atat de cativa „jurnalisti tocmiti ” cat si , de buna seama , si de eterna ” societate civila ” care iubeste sa se afle in treaba prin declaratii expuse cand trebuie si pentru cine trebuie .

Dar de fapt ce se petrecuse daca a fost nevoie sa se invoce , cu voci plangarete , dezastrul care va cuprinde arena marilor noastre izbanzi sportive si a gloriei acum batjocorite a Romaniei care a jucat odinioara finala de Cupa Davis cu trofeul pe masa ? Deocamdata , numai o punere la punct cu caracter de directiva interioara facuta de proprietarul acestui complex de cladiri care si-a formulat punctul de vedere in materia imobiliara in fata unui club de football a carui autonomie , castigata in modul bizar dar uzual la noi in acesti ani , ii crea obligatii de contract de folosinta (de fapt , „inchiriere” ) si nimic mai mult .

Din pacate , ca si in alte randuri , precizarile facute de institutia satanizata prin complicitati diverse au venit tarziu si intr-un fel destul de timid (desi in esenta precise si corecte ) fiind introduse cam pe usa din dos in anumite ziare si in altele neglijate de-a dreptul fiindca si acum campania se poarta in masuri de vagabonzi de port si e dusa de puslamale din categoria slugusoarelor josnice. Ca atare, a ramas inca si azi vie impresia ca e ceva putred acolo si fiindca la noi vechea tehnica de calomnie recurenta , formulata din mai multe directii la semnul unei singure maini , nu se da in laturi de la nimic .

28 Martie 2008 – INTREBARI SI RASPUNSURI .Merita sa mai pastram „terenurile din camp „?

INTREBARE : Sint tinar , am 23 ani si pot sa va spun ca urmaresc cu mare atentie piata imobiliara de circa 2 ani si incerc la rindul meu sa trag concluzii si sa fac „scenarii” atit cit imi permit cunostintele mele in domeniu.Tot urmarind piata am decis acum 1 an jumate sa investesc niste bani in localitatile aflate in nordul Bucurestiului (Dascalu,Gradistea,Gruiu) iar plasamentele se pare ca au reusit sa-mi aduca un profit considerabil intr-o prioada relativ scurta(majoritatea plasamentelor au fost facute in terenuri extravilane vizindu-se la cumpararea respectivelor terenuri citeva criterii „primitive” si anume deschideri,apropiere de drumuri asfaltate,apropiere de paduri…).Intrebarea mea (cred ca stiti ce urmeaza sa intreb) este daca aceste terenuri merita in continuare sa fie pastrate sau mai degraba vindute din moment ce ele mi-au adus un profit destul de „frumos”.Eu din cite v-ati dat seama cred ca ma incadrez la rubrica”micii speculatori” si de aceea va rog sa-mi dati un sfat sau o informatie in urma careia sa trag niste concluzii .Multumesc frumos si astept cu nerabdare raspunsul dvs oricare ar fi acela.

La ceea ce m-ati intrebat as putea raspunde ” ca rabinul ” ( adica amandoua solutiile ar fi bune ) avand in vedere ca teoretic ati obtinut un castig considerat ca ” frumos” dar, in acelasi timp , evolutiile pot fi si mai promitatoare de aici incolo . Dar , din pacate , opinia mea este ca in viitorul destul de apropiat – adica nu mai tarziu de o jumatate de an – o concentrare de nuclee valorice se va produce aproape sigur in materie de terenuri pentru constructie . Iluzia ca oriunde in jurul Bucurestilor vom avea preturi in crestere geometrica s-a hranit din surse diverse dar acum se apropie de sfarsit iar posibile regenerari ulterioare nu sunt de asteptat . Bineinteles ca ,in anumite regiuni , valorile vor ramanea ridicate si chiar vor mai creste insa pentru un investitor ce nu participa la plasamentele initiate ( care insemneaza pretutindeni in lume a cunoaste cu o ora mai inainte planurile – aprobate – de „urbanizari ” , retzele in extindere etc. si, evident , asocierile pe picior mare in scopul unor ” dezvoltari ” organizate cu participarea administratiei ) acestea fac parte din categoria „jocurilor de noroc”; castigi daca intamplarea a facut sa ai o proprietate apropiata „locului consacrat”.
La drept vorbind , multi din cei care au plasat bani in terenuri jucand la un fel de ruleta vor pierde daca nu vand acum dar „vor pierde ” numai din valorile posibile ale pietii de azi ( prin urmare-nu in valori absolute , caci in orice caz acum preturile sunt mult mai mari decat cele de acum un an si jumatate – doi ) ;”maine” ,insa, destui vor pierde enorm si vor observa ca ” adevaratul pret ” ulterior ar putea deveni pur si simplu cel ce rezulta din bursa de teren agricol .
In tematica expusa, o parere pentru fiecare caz in parte imi e greu sa formulez cata vreme nu am in fata ochilor planurile de cadastru si informatii privind asezarea precisa, alimentarile cu apa (probabil inexistente), distante fata de reteaua de furnizarea electricitatii sau a gazului natural etc. si, ca atare , o estimare a potentialului parcelelor apropiate . Insa apreciind modul de a expune situatia (asa cum ati facut in cele ce mi-ati scris ) sunt incredintat ca ati ales , din ce se putea alege , proprietati ce prezentau o anumita garantie . Ele ar trebui acum re-gandite ca investitie in raport si cu alti factori , precum nevoia de lichiditati a celui ce le detine si ,deci, capacitatea de a juca la risc. De aceea as fi de parere (numai daca este necesar) sa vindeti unul din aceste terenuri , cantarind -pentru aceasta – elementele de indexare obiectiva (traducand:castigul net obtinut ), iar daca la examenul facut fara iluzii ar rezulta ca doua chiar nu intrunesc argumente pentru probabile dezvoltari in cativa ani viitori (2-3 ar fi rezonabil ca interval de calcul , dar nu mai mult ) -sa vindeti doua. Unul poate ar trebui pastrat in ideea ca in ansamblu castigul ar putea fi rezonabil chiar daca intervin episoade mai putin placute . Dar care sa fie ” zona” mai incurajatoare? Din simpla intuitie (repet, fara sa am in fata nici un plan ) as alege sa pastrez terenul de la Dascalu .
Bineinteles ca astfel de hotarari ar trebui luate dupa ce as calcula coeficientul de profit posibil ,prin comparatia pretului initial cu acela mediu ce as obtine acum , scazand dobanda bancara neincasata , alte cheltuieli „operationale” ( taxe , inclusiv notariale , „agentie” daca a fost cazul etc. ). Daca procentul ar fi de 60 % intr-un an ar trebui sa multumiti lui Dumnezeu .

27 Martie 2008 : A vandut Adrian Nastase „palatul Elenei Lupescu „??

Radicalismul de porunceala al unor ziaristi de azi nu ar exprima cu deplinatate spiritul epocii noastre daca mentalitatea slugarnica nu s-ar impleti cu ignoranta cea mai deplina dar , deopotriva, cu aroganta in a-si da cu parerea acolo unde nu exista nici o competenta. Iata ce se putea citi pe la inceputul acestei primaveri intr-un fel de denunt tardiv facut dupa toate regulile artei propagandei din fragmente puse la un loc pentru a soca :
„Palatul in care a trait Elena Lupescu, amanta si apoi sotia regelui Carol al II-lea, a fost vandut, pe vremea guvernului condus de Adrian Nastase, Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AGVPS) la un pret de garsoniera.” Citind aceste propozitiuni de unde reies stiri sinistre propagate pe un ton lugubru , este exclus sa nu te infiori mai ales cand sunt invocate notiuni ce impun numaidecat precum aceea de ” palat ” si se evoca personaje a caror viata luxurioasa nu s-ar fi putut desfasura , potrivit imaginarului baietilor famelici din presa de la noi , decat in cladiri de bogatie strivitoare.
Dar , din pacate , si aici din sapte vorbe cinci sunt prostii , cum se spune adesea de catre prostimea nepriceputa in aranjamente gazetaresti. Caci o documentare cat de sumara ,care nu ar produce nimanui dureri de cap fiindca nu reclama nici efort si nici procese de gandire complicate , ar fi aratat ca „palatul in care a trait Elena Lupescu ” nu se afla nicidecum in Calea Mosilor nr. 128 , asa cum ar fi voit nefericitul de autor de povesti bucurestene apocrife ; de altminteri pentru oricine cunoaste Bucurestii macar la nivel elementar aceasta asezare ar fi fost de neconceput . Si atunci , adica acum saptezeci de ani , si azi , sanctuarul imobiliar al marilor averi erau Bulevardul Jianu si Parcul Filipescu (nu insa si Parcul Jianu , astazi devenit Cartierul Primaverii ) dar sub nici o forma soseaua negustoreasca din vechile mahalale din apropierea Batistei .

„Duduia „, caci se pare ca la noi cam fiecare epoca de desfrau are cate o duduie , isi gasise salasul favorit intr-o cladire impresionanta de pe Aleea Vulpache , nr. 2 , din faimosul parc Filipescu , unde adeseori regele baroc Carol al II-lea ramanea peste noapte si unde , in orice caz , veneau in vizite prelungi fel si fel de personaje influente ale vremii precum Armand Calinescu ,generalii Samsonovici,Uica,Galici,Bazu Cantacuzino,Ionel Ghika,Virgil Kerciu,Radu Pascu,Ernst Urdareanu,Dimitrie Gusti,Auschnit,Oscar Kauffman,Elie Radu,Wider,Condiescu,Puiu Dumitrescu,Duiliu Zamfirescu,Logadi.Si jocurile de societate tot aici se desfasurau ca si multimea de intrigi complicate si de hotii foarte asemanatoare cu acelea de azi care nu fac decat sa continue epoca destrabalarilor clasicizate . De fapt, ” Duduia” era destul de zgarcita si strangatoare iar despre averea ei s-au pronuntat diverse ipoteze precum unele , destul de precise dar sumare , unde intrau mai putin case si mai degraba masini si felurite maruntisuri de milioane de lei-aur:„Avea peste 200 de rochii ,3 hermine albe,16 blanuri,8 vulpi si 4 cape (tot blanuri).Cand a plecat impreuna cu Carol a luat cu dansa 38 de cufere mari impreuna cu imbracamintea si argintaria (pentru 36 de persoane completa cu farfurii) si 4 tablouri valoroase,iara un geamantan de bani i l-ar fi dat fratelui sau.”
Inventarul averii imobiliare il gasim , insa, precizat in decretul de expropriere privitor la Elena Lupescu si proprietatile ei nemiscatoare din 28 Martie 1941 , interesant ca document de epoca:
Art. 1 – Se expropriaza fara nici o indemnitate si trec in proprietatea Statului pe temeiul si la data prezentului Decret, urmatoarele proprietati imobiliare ale Elenei Lupescu:
1- Teren si cladiri situate in Parcul Filipescu, Aleea Vulpache No. 2, loturile No. 11, 12, 13, 14 si 15 din fosta proprietate Filipescu cumparate dela Dumitrescu Virginia, cu actul autentificat la No. 5189 din 27. II. 934, tribunalul Ilfov, Sectia Notariat, pe pretul de 5.000.000 lei (valoare cca. 18.000.000 lei).
2 – Teren si cladiri in suprafata de 3914 mp. comuna Sinaia, jud. Prahova, strada Tache Ionescu No. 1, cumparat dela Nicolae Chrisoveloni cu actul autentificat la No. 7258 din 24. feb. 937, tribunalul Ilfov, sectia Notariat, cu pretul de lei 3 milioane (valoare cca. 10.000.000 lei)
3 – Teren situat in comuna Baneasa (59 ha.) cumparat dela Gh. Herescu si altii, cu actul autentificat la No. 21178 din 7. VI. 938 cu pretul de 9.000.000 lei si toate constructiile si instalatiile (valoare cca. 20.000.000 lei).
4 – Teren situat in Sinaia, str. Principele Nicolae No. 2 in intindere de 1970 mp. cumparat dela Otilia Rozeanu din Bucuresti prin actul autentificat de tribunalul Prahova la No. 3936 din 10 August 1932 si transcris la No. 3589 din 10 August 1932, cu pretul de 1.100.000 lei (valoare cca. 5.000.000 lei).
5. – Un teren in suprafata de 441.71 m. a. lotul No. 76 in comuna Techirghiol Eforia, cumparat dela societatea „Techirghiolul” cu actul transcris la No. 5091 din 15 Octombrie 1934, cu pretul de 66.300 lei (valoare cca. 700.000 lei).
ART. II. – Se expropriaza in aceleasi conditiuni, toate bunurile mobiliare, drepturile si creantele de orice natura ale aceleiasi.
ART. III. – Toti acei cari detin sau cunosc un drept sau un titlu de orice natura al numitei, urmand sa cada in aplicarea prezentului Decret, sunt obligati sa-l declare sau sa-l depuna in termen de 15 zile dela publicarea prezentului Decret-Lege, la Primul Presedinte al tribunalului Ilfov, sub sanctiunea pedepsei cu 5 ani munca silnica in caz de nedeclarare.
ART. IV. – Sub aceiasi sanctiune, toti cei cari in ultimii 10 ani au primit in depozit sau cu orice titlu, orice sume de bani, devize, valori etc. ale numitei, pentru oricat timp si cu orice destinatiune sunt obligati sa faca o declaratie la Primul Presedinte al tribunalului Ilfov in acelasi termen si cu aceleasi conditiuni.
Dat in Bucuresti, la 28 Martie 1941.
Conducatorul Statului Roman si Presedintele Consiliului de Ministri
(ss) General ANTONESCU
Ministru de Stat
(ss) MIHAI A. ANTONESCU
No. 854 „
Precum se observa , nicaieri nu apare vreo mentiune despre vreo cladire din Calea Mosilor , in schimb , ca o tema de can-can , intalnim un teren din comuna Baneasca , pana in 60 de hectare , ce ar fi intrat ulterior in administrarea Academiei Agricole si astazi cine mai stie ce se construieste cu sarguinta pe el daca nu cumva vreun parc rezidential ori supermagazine de moda noua .

Cateva adaosuri despre Palatul din Aleea Vulpache nr. 2 , azi Aleea Alexandru : acesta ar fi fost cumparat pentru ” Duduia” cu aproximativ 11 milioane de lei , scosi din buzunar , dupa sustinerile lui C. Argetoianu , de catre enigmaticul bancher Aristide Blank a carui biografie in afaceri ar merita desfasurata cu detalii .

26 Aprilie 2006 -Agenţiile imobiliare devin, încă o dată, „acarul Păun“

Pe la jumatatea anului 2006 , printr-o simplă hotărâre de Guvern, o instituţie cu numele baroc de ONPCSB a fost aşezată pe deasupra oricărei activităţi în materie de vânzări particulare de clădiri , în ideea că ar fi de notorietate răspândirea periculoasă a „spălării de bani“ în România imobiliară. În această materie , câteva precizări sunt necesare, fiindcă, la fel ca şi alte rânduri, o idee în sine pozitivă nu va crea, prin aplicarea aiuristică, decât confuzie şi dezvoltări stupide, semănând cu încarcerarea câte unui hoţ de găini în chip de infractor al naţiei şi emblemă a corupţiei naţionale…

Întâi de toate, este în afară de orice îndoială că acest „oficiu“ nu are nici o legatură cu piaţa imobiliară şi trebuie mai degrabă să i se recomande să îşi continue activitatea lui de până astăzi, cu mai multă stăruinţă şi seriozitate, şi, astfel, să obţină rezultate mai solide şi mai evidente decât cele, firave, ce se cunosc. Dar atitudinea aceasta nu trebuie să ne mire fiindcă, în România, aproape toată lumea visează să facă altceva decât trebuie iar ceea ce este obligată să facă – prin însuşi principiul de a exista – uită sau face prost. Exemplele sunt şocant de numeroase. Un caid de la ANPCI se ocupă de „evaluare de case“ şi îşi propune să alcătuiască un mercurial de piaţă (ceea ce nu este, evident, treaba lui) dar felul, mizerabil, cum se alcătuiesc dosarele de cadastru, haosul păstorit de „agenţia“ lui şi sumele exorbitante de bani care circulă prin aceste reţele îl lasă „nemuritor şi rece“. Un ministru de Interne s-a trezit să controleze felul cum se vor încheia asigurările „obligatorii“ pentru locuinţe(!!??) în vreme ce sentimentul de insecuritate publică sporeşte de la o zi la alta, cetăţenii aşteaptă cu zilele la cozi interminabile pentru un simplu document de identitate şi ca să ieşi din ţară (om liber, crezând cu naivitate stupidă că „dreptul la libera circulaţie“ este garantat de cineva) îţi trebuia pana de curand  un geamantan de atestări ce ar fi dovedit că nu călătoreşti ca să furi.

Înainte de a se face aşa-numita „supraveghere a pieţii“ ar fi fost obligatoriu să se facă „supravegherea de dinainte de piaţă“ şi să se clarifice câteva din „misterele impenetrabile“ ale acestor ani. Acestea ar începe cu felul cum s-au „redobândit“ prin fraudă, corupţie instituţionalizată şi „aranjamente“, sute de clădiri impunătoare în Bucureşti şi în oraşele importante pentru a se însănătoşi, astfel, „documentul de proprietate“ a mii de clădiri scumpe care astăzi sunt îmbolnăvite de fic­ţiuni şi învârteli. Apoi, ar continua cu modul de acţiune al „func­ţionarului de stat“ care se amestecă adânc, prin condiţionări diverse, în viitorul însuşi al pieţii şi cu nesfărşitele mecanisme birocratice corupte ce însemnează control „selectiv“ al clădirilor noi deopotrivă cu aspectul suprarealist al numeroaselor „cărţi ale construcţiei“, de fapt „îngăduinţele“ cu tâlc organizate prin notariate, „secte“ de avocaţi şi multimilionari cu avere misterioasă ce învârt pe degete soarta celor mai scumpe imobile din România. Acestea, însă, sunt tratate de parcă nici nu ar exista; în schimb apare „acarul Păun“, care, de obicei, este – ceea ce îi spune şi numele – a şaptea roată la căruţă.

Mecanismul cunoaşte o răspândire neo­biş­nuită dar explicabilă. Astăzi, la noi, când cineva nu are de lucru – sau doreşte să abată atenţia de unde nu ar trebui să se privească mai stăruitor – invocă „dezastrul“ de pe piaţa imobiliară unde ar exista cele mai primejdioase fenomene posibile pe mapamond şi „calitatea“ cea mai detestabilă de servicii imaginabilă pe faţa Pământului. În societăţile aşezate, această atitudine nu se întâlneşte şi dacă se bă­nuiesc culpe ori neajunsuri, întâi de toate acestea se documen­tează, se adună şi se demonstrează. A demonstrat cineva, până azi, că „spălările de bani“ se produc în imobiliarul de la noi şi, mai ales, în presupusele participaţii oculte ale „agenţiilor imobiliare“ care, de obicei, sunt nişte nefericite „firme“ de apartament cu angajaţi destul de aproximativi şi famelici? Căci dacă s-ar încerca o demonstraţie serioasă şi responsabilă s-ar băga de seamă că „marile învârteli“ au loc nu acolo ci în spatele uşilor închise şi sunt organizate cu virtuozitate, la adăpost de priviri indiscrete şi cu o participare atentă şi co-interesată de persoane şi „familii“ ce au atât imunitate cât şi impenetrabilitate.

În locul demonstraţiei, se invocă „temeri“ indefinite dar expuse în forma unor articole improvizate de ziarişti oarecari care, înainte de a învăţa carte şi a stăpâni o meserie, aduc nenorocitele de „dezvăluiri“ cu o celebritate de cinci minute care, nu odată, li se şop­tesc de bouche à l’oreille de către cine trebuie şi exact la momentul oportun. Dar te­merile pure şi simple nu însemnează nimic iar ca să existe un argument minim în materie de „spălări de bani“ prin imobiliar ar fi trebuit să existe dosare consistente şi certitudinea că acesta este, la noi, un fenomen cu extindere şi grad ridicat de pericol social. Tot ceea ce cunoaştem acum este o simplă ipoteză şi, în consecinţa ei, un model posibil care însă supără prin caracterul discreţionar al concluziilor fără nici un reazem dovedit şi prin „prezumpţia de vinovăţie apriorică“.

Consecinţele acestui mod de a gândi – care este, categoric, ab­surd aşa cum se prezintă el acum – vor fi aproape nule din punct de vedere al „însănătoşirii substanţiale“ dar vor aduce, ca de fiecare dată, stive de rapoarte, „note“ şi „informări“ produse de bănci, „agenţii“ şi orice alte instituţii particulare obligate prin ucaz să facă, cu gratui­tate, muncă pentru care Statul este plătit odată prin mecanismul fiscal general. De altfel, „birocraţia lărgită“ este proprie statelor unde administraţia nu face nimic concret ci doar exhibă „o scenografie a muncii“ iar ideea de a întrebuinţa o companie (care, cel puţin în prin­cipiu deşi pare-se că nu la noi, este o formă de proprietate) în chip de prestator voluntar şi substitut al „funcţionarului de stat“ ce trăieşte şi din banii acesteia este aberantă dar tipică pentru România.

Dar un efect oarecare va fi, cu toate acestea. Mâine, copacii ţării vor fi tăiaţi mai cu osârdie spre a se obţine hârtia unde se vor depune periodic înştiinţări inutile şi peste care nu vor poposi niciodată ochii cârpiţi de specializări indecise ai „paznicilor delegaţi“; şi în acest timp „centrele de afaceri“ vor trece de la un „investitor“ la altul prin asistenţa preţioasă a „caselor de avocaţi“ unşi cu toate alifiile, „palatele“ se vor redobândi prin tehnica achiziţiei de „drept litigios“ şi se vor re-vinde cu de şapte ori mai mult decât s-a plătit, parcurile oraşelor – aşezate la locul lor de pe vremea lui Tata-Moşu – vor fi „schimbate“ în folosul „revendicatorilor cu procură“ spre a se tăia copacii în vederea creaţiei de plantaţii de vile cu voie de la „stă­pânirea îngăduitoare“.

25 Martie 2008 – ” Criza imobiliara ” este devastatoare pentru cineva: pentru Stat!

In zilele noastre, cand asa-zisul „ministru al culturii ” ne instiinteaza senin ca va cheltui peste 80 de milioane de Euro pentru a transforma Sala Palatului in „mall cultural” (o notiune care corespunde perfect cu modul lui bizar de a gandi ) si cand sediul Bibliotecii Nationale sta de aproape doua decenii in paragina fara sa existe nici o solutie decat probabila preluare de catre vreun „investitor ” domiciliat intr-o casuta postala din tari exotice pentru a-l transforma in teren imobiliar pentru blocuri de birouri , s-a mai auzit  despre o alta  aiureala care se datoreaza inca unei retrocedari facute irational ,  daca nu cumva (cum se practica azi) ” cu ochi si cu sprancene”. Ca efect al iresponsabilitatii Stapanirii , si Biblioteca Nationala Pedagogica va disparea peste numai cateva luni caci „proprietarii” ii iau la goana pe manipulatorii de carti abia asteptand sa apara manipulatorii de bani care vor plati gross stergerea de pe fata pamantului a inca unei institutii care insemna ceva. Caci in tara noastra (care ii vrea prosti nu doar pe tinerii prostiti de consum inutil -si care isi ingroasa atat intestinul cat si obrazul educat de scoala catavencilor sfertodocti- ci si pe profesorii intimidati de „democratismul” desgustatator al „noii ideologii” ) loc pentru cartile de educatie nu exista si nici nu se va mai  gasi .

Si de ce aceasta ? Fiindca la noi , tehniceste vorbind , proprietatile sunt impartite institutional intelegand prin aceasta ca , daca o biblioteca depinde de un minister , Statul -devenit o abstractiune – sau Primaria (care de obicei nu are ,asa cum declara cate un merceolog de aprozar , nici o raspundere ) pot asista mult si bine cum se distruge orice apartine colectivitatii insa nu apare „pe hartie ” ca fiind in ograda lui .

In tot acest timp, Ministerul de Razboi , care va fi in curand marea dama de consumatie a regiunii balkanice si care va fi curtata zadarnic de multimi de petitori cu oferta sterila (caci „oferta potrivita” e facuta de cand a decis stapanul cui si ce sa i se dea ) , ar fi putut gazdui nu una ci zece biblioteci publice ; dar „sectorul e arondat ” .

24 Martie 2008 – „Scandalul agentiilor imobiliare ticaloase ” a re-aparut ; de ce acum ?

Cand asa-zisul jurnalist de moda noua nu mai are teme de scandal care sa-i dea ocazie pentru incontinenta lui proza aproximativa si cand privitor la vipurile fabricante de „culottes ” si politicienii galagiosi exista o saturatie colectiva cu tendinta de vomisment , cea mai la indemana tema socanta e „piata imobiliara ” sau , atunci cand nu prea mai incap vestile iresponsabile precum e situatia de acum , ‘ticalosia agentului imobiliar „. Atunci apar , probabil ca in mod ne-intamplator (caci la noi ” coincidentele” sunt expresia filosofica a cardasiei abjecte si sfidatoare ) tot felul de dizertatii intre care unele poarta titluri de o mare profunzime intelectuala precum acesta : „Piata imobiliara -sat fara caini si fara legi „. Origina acestor exprimari de un socratism de mahala consta , bineinteles , in alt text contemporan ,preluat si raspandit in maniera solidara caci la noi altele nu s-or cunoaste (si mai ales carte nu se stie ) dar mecanismele de invarteli sumare care genereaza „curentul de opinie ” inventat la porunca , acestea , da, se cunosc.
Din pacate , adeseori totul nu-i decat un sir de inventii cu aspect catastrofist despre care nici macar nu se poate spune nimic atat sunt de aberante . Iata, de pilda, un exemplu din aceste zile , de fapt o colectie de stupiditati incepute cu aceste cuvinte nepotrivite :
„Piata imobiliara din Romånia – formuleaza autorul , cu aer arogant -nu este reglementata in acest moment de nicio lege, astfel incåt oricine isi poate infiinta o agentie imobiliara, la fel cum orice persoana, chiar si cu studii medii, poate fi agent imobiliar.” Doua vorbe ,cinci minciuni . Pretutindeni in lume organizarea unui ” comert ” se face prin fondarea unei institutii , denumita la noi ” societate comerciala” iar pentru aceasta noi avem legislatie si cod oficial de inregistrare la fel ca si pentru mii de alte „fapte de comert „carora nimeni nu le cere ” aviz” sau ” autorizatie preliminara” caci nu vand nici uraniu si nici secrete de stat . De altminteri , si pentru a crea un ziar (care ,insa, formeaza „opinie publica” si , prin diferite erori adeseori voluntare , strica societatea , face sa se piarda bani si poate chiar sa si omoare oameni prin campanie conjugata ) nu sunt obligatorii nici un fel de ” avize” iar „jurnalistii” , adesea doar niste posesori de patalamale cu examenele trecute prin ” studii la distanta” invata , cat or invata , ca orice ucenic , „la locul de munca”.
Aceste constatari elementare nu par insa a fi deajuns , astfel incat
ziaristul ” facut pe puncte ” inainteaza , bineinteles , cu observatiile lui facute pe ton ritos . ” In acest moment -zice el – lipsa unui cadru legislativ permite oricarei persoane sa infiinteze o agentie imobiliara , chiar fara a avea un sediu cu dotari sau o lista de clienti „. Dar despre ce ” dotari ” ar fi vorba ? Despre agregate sofisticate , avionete cu raza medie si lunga de actiune , strunguri -carusel de cateva mii de tone  ? Dar unde scrie ca „autorizatia”pentru o o fondare de „fond de comert” depinde de anumite inzestrari stabilite axiomatic ? Si , evident, despre ce „lista de clienti „ar fi vorba cata vreme totul se dobandeste treptat si prin efort , atunci cand exista capacitatea de a -l depune ? Daca ,totusi , reprezentarile acestui gen de autori de aiureli ar fi adevarate atunci ar insemna , vorbindu-i pe limba lui rudimentara , ca oricine vrea sa creeze o publicatie ar trebui sa aiba , inca dela inceput , „lista de abonati ” si cumparatori de servicii de informare arvuniti si tocmiti ;ori aceasta ipoteza starneste de indata un hohot imens de ras.
Dar fiindca „jurnalistul de moda noua”este , de felul lui , un mic creol incult care admira cam tot ce este in „Occident” fara sa fi calcat pe acolo altfel decat in vreo delegatie oficiala (daca a fost cuminte si ascultator ) , ii voi spune cateva noutati care o sa-i indoaie certitudinile intarite de prea putin citit . Nici in ” Europa ” – care constituie, la noi, reperul oricarui neispravit cu dificultati de gandire – nu exista „lege speciala de organizare ” pentru imobiliar caci , desi aceasta organizatie sufera enorm din motivul excesului de reglementari , aceasta noua formatie de breasla e socotita ca inutila si frenatoare , ceea ce , la drept vorbind, nu se poate contesta ca de altfel si pentru inca multe alte „bresle” inventate ad-hoc in scopul unui control centralizat . In Paris , de pilda , cine intra intr-o agentie imobiliara de orice cota ca insemnatate ar fi aceasta , observa de indata o secretara ce opereaza pe computer si doi-trei agenti (de obicei -nu mai mult ) cu o conduita activa dar care vorbesc la telefoane sau lucreaza la diferite documente birocratice , de fapt ” dosare de oferta” ; acestea – daca nu sunt pe teren , pentru a imprastia fluturasi publicitari (cum se facea si la noi prin anii 90 si cum se face si azi dar mai putin, caci pesemne nu e nevoie ) si a cauta oferta directa prin dialog cu stapanii de mici magazine si cafenele care ,de buna seama, stiu cam tot ce misca in cartier . Aceste proceduri apar in toate orasele europene , in targusoare si la sate , unde , in anumite provincii , chiar si in catune de cateva sute de locuitori se pot intalni cateva agentii de servicii imobiliare , de obicei englezesti (precum , sa exemplific , „Proventa „,unde am intalnit intr-un satuc splendid , de langa Saint Tropez , vreo zece-douaspreceze birouri de vanzari si doar un singur „magazin general” ).

In materie de personal , realitatile sunt si ele radical diferite de ceea viseaza ” ziaristii romani de analiza ” si, evident , de ceea ce ce sustin rau-facatorii din politica romaneasca imbatraniti in rele ce constau in crearea de monopoluri si instituire de „numerus clausus” unde „breasla ” sa fie administrata de ei si de acolitii lor care sa taie si sa spanzure ,avand drept de viata si de moarte pentru iobagii de pe mosia ce li s-a dat . Vestea rea este ca in „Europa ” nu exista ” autoritatile de reglementare ” despre care aceste specimene nu prididesc sa vorbeasca iar daca acestea ar fi promovate de vreun agitator iresponsabil cu atitudine de smecherie damboviteana insusita prin contagiune l-ar ride , cum se zice pe limba lui , „si curcile „. Caci in capitalismul de concurenta si nu in capitalismul neo-medieval de bresle controlate de stapani uzurpatori nu se gasesc „Oficii” centrale , „Uniuni „monopoliste sau ” Asociatii ” de tendinta integrista ci organizatii create de la sine si dezvoltate -daca sunt capabile- prin eforturi conjugate , concurenta de programe (cand exista ) si , de buna seama, prin drept la libera asociere si nu prin obligatia de a intra , precum oile , in strunga unica sau in abatorul privat .
La noi, vechea marota a activistilor de imobiliar a ramas compozitia desgustatoare ce cuprinde ” uniune ” sau ” autoritate nationala „unica ( instrumentul neo-iobagiei ) si ” atestarea” ( cu „re-atestari ” periodice pentru a obtine bani prin „institute”create de activistii insisi -unde tot ei profeseaza – dar, in acelasi timp , si pentru a crea teroare colectiva in ideea ca s-ar putea ramane fara paine prin declasare ) . Acum devine limpede cardasia oculta ; si de-aceea slugusoarele din presa tocmita invoca din timp in timp idei de ” calitate” , „protectia consumatorilor ” , patalamale etc.cand , de fapt, regula simpla pretutindeni in lume este aceea de a nu frecventa magazinul care nu te satisface atata vreme cat exista o multime de concurenti . „Niciunul dintre agentii imobiliari nu are pregatirea necesara-zice un activist batran de imobiliar – in conditiile in care nu exista o lege care sa ii oblige sa detina un atestat”.Dar el are ? Si cand a inceput ” meseria ” avea ? Si daca a facut fatza ( cum o fi facut ) destui ani , a facut fiindca a invatat din practica grea sau din absolvirea de cursuri puse la cale in genul unei taxe ce traduce detinerea unei simple bucati de hartie ?

21 Martie 2008 – Franta :prognoze de regres

Nici prognozele serioase nu sunt mai incurajatoare in materie de „imobiliar francez ” unde supozitiile unor scaderi ritmice pentru urmatorii doi-trei ani sunt foarte raspandite si nu se contesta defel .Si aici, ca si in alte parti , notiunea cea mai invocata este aceea de ” corectie ” care oricat ar fi de diplomatica sau , la drept vorbind , de linistitoare ( sugerand „intoarcerea la normalitate „) presupune totusi ideea de acceleratie nesabuita in perioada recenta . Si procentele ce se vehiculeaza nu creeaza socuri de vreme ce pentru acest an acestea ar cunoaste oscilatii firesti in „piete locale ” diverse care, pentru ” vechi”, ar insemna intre o scadere de pana la 5 % si o crestere de cel mult 3 % .Dar atunci cand se depasesc limitele anuale si apar proiectiile in viitor incep si micile accese de anxietate pe care ar fi exclus sa nu le aduca previziunile de regres de 6 % , 9 % si 3 % , cu , deci, un recul de 17 % pentru trei ani viitori (fara a se socoti inflatia , care intotdeauna, in termenii reali , nu trebuie luata in calcul fiind inevitabila ).

In aceste conditii , ramane aproape cu neputinta de definit punctul final sau , mai bine spus , cota de stabilizare a carei valoare sau moment vor depinde atat de „foamea locala de locuinte ” cat si de orientarea predominanta catre chirie sau cumparare care au greutate in mecanismele pietii acolo unde lipseste isteria romaneasca a proprietatii ( de fapt asa cum e acum la noi – doar o derivata a mitologiilor de inavutire ).

20 Martie 2008 – Zile grele in Europa : falimente si creditori iesiti in strada

Semnele de criza spaniola care , desi prevazute de acum mai bine de doi ani , nu au fost bagate in seama defel in ideea ca ar fi existat o crestere sanatoasa au luat mai recent forme inedite ce se apropie de imaginile de film . Pe la jumatatea lui Martie 2008 , un grup impresionant de reprezentanti ai unor creditori care asteptau plati nesatisafacute , au protestat in maniera latina in fata birourilor din Madrid ale „Seop ” , un antreprenor cu faima in constructia de locuinte si cladiri pentru birouri . Miscarea insolita a a dus efecte caci patronatul s-a simtit nu doar in pozitia rau-platnicului de meserie (ceea ce , in contextul contemporan , nu poate fi ) ci si incoltit de contractantii de pana mai ieri si a cedat , declarand incapacitatea de plata ce traduce in limbajul administrativ notiunea de ” faliment „.Mai mult ca sigur ca starea de fapt se inrautatise si nici macar interventia umbrelei (un concept propriu acestei epoci de „comasari „, re-grupari si, de fapt, de concentrare de bani ) care ,in acest caz, era Grupo Silver Eagle ( un trust detinator intre altele si al clubului de football Racing Santander ) nu a mai fost de nici un folos.

Difuziunea maladiei se va manifesta , ca si in alte cazuri , in ramificatii extinse care incep , bineinteles, prin concedieri de peste 1000 de muncitori , de altfel previzibile atata vreme cat scaderea vanzarilor de locuinte a depasit in anul precedent 14 % in raport cu cotele anterioare .

Si aici, ca si in alte locuri , conjunctia dintre „scumpirea banilor ” (fenomen financiar care , insa , determina hotarator  programele de antrepriza) si „saturatia unei cereri cu limite ” (caci Spania nu construia decat putin pentru salariati locali , fie si „indigenizati”,ci mai mult pentru consumatorii de placeri de clima buna de Mediterana s-a produs cu repeziciune si aduce  un regres dramatic . In aceasta situatie , inventivitatea „vanzatorilor de bani ” care, in primavara lui 2006 , nascocisera creditul pe 60 de ani cu plata lunara doar a dobanzii si restituirea imprumutului „la final” ( o formula bizara , proprie „noii epoci”) nu a mai gasit solutii ; caci nici numai erau.

19 Martie 2008 – O „prabusire de piata imobiliara „indiscutabila : „terenurile din camp „

La doar cateva saptamani dupa ce profetise „prabusirea pietii imobiliare ” de la noi , Dinu Patriciu revine cu cateva precizari dar si cu extinderi de prognoze in directia ” bursei ” si a ” pretului benzinei ” , amandoua teme de preocupare curenta in geografii foarte diferite . Cum , la noi , ” bursa” pare a fi mai degraba un joc de societate organizat de personaje care s-au saturat sa mai joace bridge la intalnirea saptamanala iar benzina -un indicator de barometru global , nu exista motive pentru a face nici macar o observatie in aceste materii unde invoielile oculte sunt capitale . Oricum , de vreme ce nu se cunoaste ca ar fi aparut un Nostradamus in Romania contemporana , orice asertiuni trebuie tratate cu prudenta mai ales daca apar prin canale ce pot difuza si apocrife . Insa privitor la piata imobiliara in prabusire , cateva adaosuri sunt necesare mai ales ca sunt precizate si detalii care anterior lipseau.

Pe scurt , „prabusirea” ar urma sa se produca in „rezidentialul pentru clasa medie ” si in terenurile pentru constructii , ceea ce nici macar nu pare a fi un scandal desi , in mod gresit , este invocata si aici notiunea de „clasa medie ” pentru a se intelege prin aceasta de fapt o categorie salariala cu venituri de pana in 1000 de Euro (adica modest si , deci, simpla „clasa muncitoare ” sau” functionareasca” ) . Dar aici cererea fiind enorma si proiecte noi cu destinatie expresa pentru acesti cumparatori nu exista , o „prabusire” cand foamea nu-i indestulata este de neconceput.Rezulta , deci , ca antreprenorii de castig urias (care imaginasera aici un Pays de Coccagne pe termen indefinit ) vor fi obligati sa plece ori sa se orienteze catre castigurile rezonabile , adica ” occidentale”.

Insa sfarsitul scurtei epoci speculative este in afara oricarei discutii caci iluzia banilor multi iesiti din re-vanzarea oricarui teren cu pret dublu in doar zece-douasprezece luni isi incheie ciclul febricitant . De fapt, acum se trage o linie de bilant de etapa care indica valorile nude de schimb care , cel putin pentru ” terenurile din camp ” , erau absurde si evident efectul unei combinatii dirijate unde propagandismul avea functia de capatai . Povestea extinderii de zece ori a Bucurestilor , de pilda, isi dovedeste acum falimentul in forma ” zonei metropolitane ” devenite legenda caci valori ridicate pentru terenuri vor aparea numai acolo unde „urbanizarea prin retele de utilitati „este realizata sau in proiect autorizat si de notorietate :cei care si-au inchipuit ca se poate castiga mult din orice bucata de pamant , indiferent de loc , vor pierde bani destui daca acestia s-au plasat amatoristic.

Bineinteles , insa, ca piata de ponturi (unde se manevreaza sumele exorbitante) si unde „initierea in grup” tine loc de pricepere nu va simti nici macar o ciupitura de purece.

18 Martie 2008 – Radiografia „simptomelor de criza americana „:prabusirea era iminenta dar a fost ocultata

La noi ,unde si „propagandismul ” e facut dupa ureche si cu sentimentul ca prostimea e credula si ignoranta , in loc sa se examineze cu date precise etiologia ” crizei americane ” s-a invocat de prea multe ori ideea de „cicluri obiective ” care ar crea fluctuatii periodice anuntate ca si cum ar fi un soi de fenomene meteorologice ce trebuie privite cu seninatatea inevitabilului astral.

Unii , care vad pretutindeni fluxuri si refluxuri , invocau -intre altele-pana si felul cum aurul , ajuns la 850 de dolari uncia in 1980 , a tot scazut apoi pana la in jur de 450 in 1988 iar de atunci si pana in toamna lui 2005 nici nu s-a mai miscat mai sus de 460 , cand ar fi atins , pentru ciclul contemporan , un nivel de avertisment oaresicum ingrijorator . Dar aceste concluzii devin egale cu zero cand astazi , in doar doi ani si jumatate , pretul maxim istoric se dubleaza , spargand orice limite de prognoza ciclica si aratand deci ca procesele contemporane sunt atipice si , fiindca nu se supun ciclicitatii clasice , trebuie privite cu alte masuri decat cele de pana acum .

Rezulta ca analiza cu metode mecaniciste va fi gresita in orice domeniu iar in imobiliar – dezastruoasa atata vreme cat participarea manipulatorilor de bani (a caror interventie preface „piata de case ” intr-o simpla anexa a jocului de bursa financiara ) ii da un anumit caracter impredictibil dar , in acelasi timp , si scheme retzetistice de o incredibila fragilitate . Cazul pacientului american merita recapitulat macar succint . In anul 2000 , de pilda , inainte de episodul recent al acestui ciclu nou , asa-numitul „median price for o single-family home ” era de 147,300 de dolari , cu o crestere nesemnificativa fata de cota anterioara , de numai 4, 3 %, .Aceasta s-a inflamat sensibil in anul urmator -dar fara a crea alarma -catre o medie de 156.600 $ si un procent de 6,3 , sugerand o schema financiara ritmica , in totul confirmata si in 2002 ( la 167.600 si 7,0) cand a si creat impresia de evolutie echilibrata intrucatva intarita si in 2003 , cu o crestere de 7,5 % (totusi , accelerata la aproape dublu decat cu patru ani inainte ) si un pret mediu de 180.200 $. Era ,insa, un calm aparent caci „supraincalzirea ” din anul urmator ( de 8, 3 % si pana la 195.200 $ pretul mediu ) dar mai cu seama din 2005 ( 12,2 % si 219.000 $ ) dezechilibreaza total calculele preconcepute astfel incat incetinirea din 2006 ( de numai 1,3 % crestere procentuala si pana la 221.900 $ ca pret ) anunta categoric dezastrul iminent care , totusi , in valori absolute nu pare ucigator ( un regres de numai 1,8 si un pret mediu doar cu putin mai scazut decat cel din 2005 ) desi este . Si de ce aceasta ? Intre altele , fiindca gradul de indatorare atinge cote inimaginabile atata vreme cat din 1975 si pana in 1985 acesta nici nu se imagina ca va putea depasi un miliard de dolari dar odata cu 1996 creste brusc de la sub 4 miliarde la incredibila cota de 937 de miliarde in noiembrie 2007, adica aproape un trillion . Insa aceasta infectie vizibila dar ocultata propagandistic nu este suficienta ca explicatie generica daca nu ii adaugam procentul de „imprumuturi de risc ” in ansamblul sistemului ipotecar local unde micile oscilatii de banda continua (de pe la 6 % catre 7,5 % ) din 2001 si pana in 2003 se intensifica brusc din 2004 incoace ajungand la 20,1 % din total in 2006 cand era indiscutabil ca urmeaza criza ( indicata de o prabusire de pana la sub 7 % -si cu tendinta continua de scadere – traducand ” executarile silite ” ). Bineinteles ca desfasurarea in date seci impresioneaza prin implacabil si uimeste , la privirea fara iluzii , modul iresponsabil cum s-a tratat maladia oculta dar , deopotriva , reclama si comparatii cu evolutiile de la noi . In mod straniu , aici inflamatia principala s-a produs in acelasi timp cu aceea americana si astfel apare banuiala ca nu avem a face cu o simpla coincidenta . Dar cu ce anume ?

17 Martie 2008 – Cat costa ” criza subprimelor ” ?

Si , totusi , desi in America apar concluzii cu previziuni locale de recesiune (acestea , insa, dupa ce voci cu autoritate precum Fareed Zakarias nu mai aveau nici o urma de dubiu ) , exista opinii care , provenind de la asa-numite ” agentii de rating ” (a caror adeziune la realitate poate ca nu seamana cu calculul de sondaje electorale desi o anumita conexiune este exclus sa nu fie ) , indica o incheiere a crizei subprimelor si arata , avand intentia de a documenta punctul de vedere , si valoarea pierderilor totale de pana azi. Aceasta este impresionanta caci s-ar ridica inspre 285 de miliarde de dolari care traduse in euro duc la 183 , deci imens ; dar , in acelasi timp si cu o iscusinta proprie campaniilor de publicitate , se vehiculeaza si o versiune optimista care , pornind de la previziunile sumbre de pierderi totale de in jur de 400 de miliarde ( ce nu s-a realizat ) , semnaleaza iesirea ” mai ieftina” din boala in starea de febra acuta . Indiferent , insa, daca aceste stiri se vor confirma cu timpul , ele ii fac sa se mai linisteasca pe bancherii pe care ii trecusera pana acum toate sudorile desi ar fi greu de spus pentru cata vreme si daca astfel de atitudini mai calme vor avea si staruinta .
Caci , la drept vorbind, din realitatea de rapoarte ce se expune aici rezulta nu doar ca dezastrul ar fi ameliorat sau chiar inlaturat ci si , in mod bizar , ca a fost prevazut si ca a fost intampinat cu masuri riguroase . Aceasta dezvaluire  uimeste totusi caci daca , asteptata fiind si tratata cu o medicatie adecvata si ” riguroasa „, maladia a lasa pe drumuri atata omenet , a distrus atatea familii si a facut ca , in spiritul urii fata de viu si „construit „,  sa se distruga case si sa fie abandonate zeci de mii de animale de prin gospodarie , atunci ar fi socant sa ne inchipuim efectele pentru cazul unei crize neasteptate (cum ar fi , de pilda, la noi ) si intampinata cu reactii lente ori inadecvate . Bineinteles ca , si in aceasta materie , ceea ce se sustine nu-i decat o versiune propagandistica de felul administrarii de soporifice colective si o comparatie de cifre , procente si cotatii oficiale din anii anteriori (unde evident ca interventia spre a se re-scrie istoria nu mai e posibila ) clarifica situatia pe deplin. Sunt argumente care la noi nu s-au evocat defel desi „spaima de tsunami si de boala subprimelor ” au aparut in nenumarate dizertatii amatoristice ; le voi comunica in foiletonul de maine.

Geografiile crizei imobiliare : „centru american” si „valuri europene „

• 14 Martie 2008 – Inca nedeclarata oficial , recesiunea este constatata ” pe teren” in America-dar este si cea mai importanta criza imobiliara din ultima suta de ani?
• 13 Martie 2008 – “Boala universala” a propagandismului imobiliar nu lipseste, bineinteles, nici in Franta
• 12 Martie 2008 – Epilog la ” banii multi ” sau cum se castiga din imobiliar fara a construi nimic
• 11 Martie 2008 – “Impasul englez “- aproape de marea criza imobiliara din 1990 ?
• 10 Martie 2008 – Un interviu in imagini :”Despre bani , “simptomul Bucuresti ” , case si manipulatori de bani”
• CELE MAI RECENTE ANALIZE ŞI COMENTARII
• 7 Martie 2008 – Notar care nu stie romaneste ???
• 6 Martie 2008 – Ce bani circula in “imobiliarul mare “?
• 5 Martie 2008 – ” Chiriasul francez ”
• 4 Martie 2008 – PARADOXURI : “Bucurestii la MIPIM ” – un simptom nelinistitor
• 3 Martie 2008 – “Criza tacuta ” lucreaza si in Franta
• 29 Februarie 2008 – Dezastru pe piata imobiliara din Japonia;explicatiile sunt “locale”
• 28 Februarie 2008 – RADIOGRAFIA JAFULUI – Ce nu se stie despre ” afacerea parcarilor subterane “din Bucuresti
• 27 Februarie 2008 – ” Ţara consultantilor cu pistolul la brâu ”
• 26 Februarie 2008 – “Franta imobiliara ” nu se simte prea bine

14 Martie 2008 – Inca nedeclarata oficial , recesiunea este constatata ” pe teren” in America-dar este si cea mai importanta criza imobiliara din ultima suta de ani?

Epilogul ” emotional ” al crizei americane care s-a crezut ca nu va aduce recesiunea si, deci, ar fi constituit un acces brutal insa reparabil fara dureri afara din cale de puternice , urma sa se produca spre sfarsitul lui aprilie in ideea colectarii de concluzii financiare incontestabile si , bineinteles , pastrand retzeta de manual ce presupune o repetitie de deficite mai intinsa de trei trimestre . Insa desi unii asteptasera cu sufletul la gura bilantul oficial in ciuda semnelor de la o luna la alta mai nelinistitoare , realitatea cruda impune concluzii fara de nici un echivoc confirmate si de anuntul recent al Trezoreriei care a constatat pentru februarie un deficit de 175 de miliarde de dolari (asteptat, de fapt, insa la o cota mai redusa) fata de un mic excedent de 17 in luna anterioara . Fiindca in America anul fiscal incepe in octombrie , refluxul de pana acum atinge 263 de miliarde iar previziunile conduc la o ipoteza anuala de peste 410 miliarde „in pierdere” si chiar mai mult . Insumarea de elemente negative impresioneaza chiar daca s-ar rezuma la reduceri in utilizarea fortei de munca, declin industrial si scaderi in servicii dar obsedanta tema a ” subprimelor ” se adauga mereu, cantarind hotarator ; rezulta ca recesiunea exista chiar daca nu este inca declarata .

In aceste conditii , expresia unui mandarin al creditului ipotecar american care a facut sa transpire in aceste zile ideea ca ar fi ” cea mai rea situatie a imobiliarului din ultima suta de ani” proiecteaza perspective sumbre asupra evolutiilor locale fara insa a lasa speranta unor posibile ” indiguiri „; fiind, deci, inerente ecourile raspandite in felurite directii , apare intrebarea fireasca privitoare la efectele de la noi . Iar cand auzi cate o declaratie de „guler scrobit ” (insa initiat in tematica de dincolo de usile inchise ) care sustine ca in America , desi pare ca scaderea este ajunsa la cota cea mai de jos , in realitate aceasta nici nu ar fi atins o treime din ceea ce se prevede, apar fiori de gheata pe sira spinarii la gandul extinderii pecinginii ai carei spori nu tin seama nici de geografie si nici de frontiere.

13 Martie 2008 – „Boala universala” a propagandismului imobiliar nu lipseste, bineinteles, nici in Franta

In vreme ce destul de multe voci anuntau , care cu tarie diminuata si care cu simple soapte speriate , o anumita scadere de „imobiliar francez ” care nelinisteste , bineinteles, o federatie de agentii (de felul ” breslelor ” contemporane care , in mod bizar , combina capitalismul cu Evul Mediu ) a gasit argumente pentru a crea un mic interval de confort psihic colectiv , sustinand ca nelinistile ar fi premature. Concluziile apar intr-un comunicat redactat in stilul obisnuit si la Bucuresti , unde cam totul se amesteca pentru a nu se mai intelege nimic  si unde apar felurite procente in materie de ” imobiliar vechi ” , ” apartamente noi ” , „cresteri anualizate ” etc. in scopul unui procent generic care nu-i nici „crestere” si nici „scadere” fiindca asa trebuie  sa iasa materialul final . Axioma fiind exprimata de fapt ca o concluzie ( spunand ca ” aceste evolutii , alternand prin cresteri si scaderi cand la apartamente , cand la case vechi , par sa traduca o piata pe cale de stabilizare „), nu mai incape indoiala asupra scopului soporific avut in vedere la tot pasul aici . Iata , deci , ca efortul de a tine in loc procesele obiective prin combinatii ingenioase de imagine nu-i , asadar , o apucatura romaneasca, asa cum se crede de obicei , ci mai degraba o maladie proprie vremurilor mai ales recente . O ajuta vorbitul in cifre si procente expuse voit nesistematic si , mai ales , formulistica de generalizare frivola de unde lipsesc nu doar detaliile ci mai ales diversitatea inevitabila a oricarui fenomen . Citind asemenea incheieri , parca ii auzi pe inginerii falsurilor de la noi care , „agenti din nomenklatura” ori jurnalisti cazuti la invoiala , n-au altceva mai bun de facut decat sa vehiculeze aiureli superficiale de felul ” piata a crescut cu atat si va creste cu atat”,uitand ca „piata” este de la sine inteleasa ca o notiune cu intindere de necuprins intr-o singura propozitie schioapa.

Bineinteles ca si la Paris vocile eretice apar, ca si aici , explicand cu calm ca in absenta unor repere geografice orice concluzie integrista este stupida si mai degraba face rau (fiindca si acolo , ca si la noi , ” regiunile ” au cam fiecare cate un ceas interior , capitala -altul si chiar in capitala diferentele sunt enorme intre ” sanctuare ” si periferii ) .

12 Martie 2008 – Epilog la ” banii multi ” sau cum se castiga din imobiliar fara a construi nimic

Daca , totusi , mai incapea vreo indoiala privind atarnarea stricta a „imobiliarului ” de bursa si de banci , epilogul ” afacerii Colonial ” o inlatura definitiv . Caci , dupa ce , la cateva luni de la inceputul pertractarilor , cumparatorul arab provenit din Dubai comunicase retragerea din joc provocand o scadere de cotatie la actiunile de bursa ale nefericitului spaniol care nu ceda usor (detalii aici ) , iata ca , dupa numai cateva zile cumparatorul se intoarce la masa si propune solutii care , mai de mila , mai de sila , sunt incuviintate . Bineinteles ca sculatul de pe scaunul de negociere a fost un tertip uzual cu aparent efect hotarator ( si cu urmarea nu doar a cumpararii a mai bine de jumatate din actiunile „promotorului expus ” ci si a unui pret placut pentru o actiune ) insa , la drept vorbind , decizia a venit intai de toate din context fiindca pe o piata spaniola unde incertitudinea dateaza de mai bine de doi ani – si pare ca va creste in cascada -nu exista alta solutie decat asocierea cu manipulatorul de bani multi .
Inutil sa spun ca, de indata ce tranzactia s-a oficializat , „bursa ” a reactionat prompt , facand sa creasca actiunile „cumparatului ” cu aproape 18 % intr-o zi , ceea ce presupune sume considerabile (dar pe putin 650 de milioane datorate unei singure manevre) .

In aceste conditii , rezulta ca in noua era a imobiliarului semi-material cine este inclus in afacere nu are viata lunga si stabila daca nu e tradus in cote de bursa care , la randul lor , creeaza bani prin imagine, asa cum este ideologia acestui timp ;iata o lectie care , pe Dambovita , unde stapanesc doctrinarii bisnitei e dispretuita cu superioritatea unui stapan local inconstient.

11 Martie 2008 – „Impasul englez „- aproape de marea criza imobiliara din 1990 ?

In Anglia, semnele de reflux se aratasera inca de acum un an si ceva si devenisera vizibile pe la inceputul verii trecute cand , mai cu fereala si mai cu sentimentul ca nu se poate ascunde multa vreme realitatea cruda, se vehiculau opinii destul de ingrijorate in ale caror sublinieri apareau notiuni de neinchipuit cu un timp in urma precum ” incetinire” , ” stagnare” si chiar   regresiune. Acestea sunt astazi fapt implinit si sunt confirmate recent de un raport al RICS (Royal Institute of Chartered Surveyors) unde apar elementele cu caracter documentar utile pentru concluziile indiscutabile . Anumite semne venisera si din unele surse de natura privata ( ca si la noi „agentii imobiliare” , cunoscute sub numele de ” cabinete „) care , in lunile anterioare , indicasera scaderi de preturi (57 % din raportori ) fata de mici cresteri ( care ar fi reiesit din analiza a numai 4 %  , probabil locale ori de-a dreptul fictive caci peste tot propaganda este activa ).

Fapt e ca abia acum sentimentul primejdiei se contureaza cu claritate de vreme ce scaderile sunt cele mai insemnate din ultimele doua decenii si , oricum , comparabile intrucatva cu ” marea criza imobiliara” din 1990 despre care nici nu se mai vorbea in anii trecuti . Acum starea de pericol se manifesta ca la carte prin acumulari de stocuri si printr-un ritm neobisnuit de lent de vanzari care , daca inainteaza cu aceasta incetineala ,ar putea sa inceteze complet . In orice caz , ceea ce se stie precis este ca fata de de toamna lui 2007 , cresterea fondului nevandabil s-a manifestat sensibil ( cu 8, 4 % in ianuarie ) confirmand o degradare de mai mult de 8 % pentru fiecare luna si mentinuta constant de o jumatate de an . Privind , deci, din avion rezulta ca aproape 50 % din proprietatile unui an recent ” stau ” , fenomenul avand o acceleratie uimitoare care de fapt creeaza tendinta depresiva.

Intr-un mediu unde „imobiliarul ” cunoscuse triumf dupa triumf si unde in zece ani cresterile de pret au ajuns la aproape 300 % , acestea sunt noutati socante desi sunt consecinta unei maladii secrete ce submina ” fericirea sociala ” aparenta ; ele sunt aduse de piata de munca in suferinta (bani mai putini ) si de un credit ipotecar calauzit de conditii mai severe decat ar fi util pentru un echilibru macar precar. Intr-o tara unde locuinta ramane o iluzie pentru multi si unde stapanirea inchide ochii pana si la constructiile in regiuni traditional inundabile ( caci e nevoie de case si terenul e putin ) convulsiile par inevitabile desi poate doar cererea salbatica sa le mai retina un timp .

10 Martie 2008 – Un interviu in imagini :”Despre bani , „simptomul Bucuresti ” , case si manipulatori de bani”

Apasati linkul de mai sus , apoi , pentru a viziona , apasati semnul care apare in mijlocul ecranului

o ” Vom avea o re-asezare nu o prabusire in domeniului imobiliarului pentru locuinte caci intr-o tara unde sunt atat de multe cereri si atat de putina oferta , inca multa vreme de acum inainte foamea de case nu va fi indestulata ” o ” Strainii care cumpara aici pentru a face o afacere vin in ideea unui profit mai mare decat la ei si , dintr-un anumit punct de vedere, nu gresesc in imediat caci a castiga 11-12 % pe an fata de sapte – opt procente este de preferat atunci cand mentalitatea nu este aceea de pe Dambovita unde milionul de dolari pare un mizilic ”

CELE MAI RECENTE ANALIZE ŞI COMENTARII

• 7 Martie 2008 – Notar care nu stie romaneste ???
• 6 Martie 2008 – Ce bani circula in “imobiliarul mare “?
• 5 Martie 2008 – ” Chiriasul francez ”
• 4 Martie 2008 – PARADOXURI : “Bucurestii la MIPIM ” – un simptom nelinistitor
• 3 Martie 2008 – “Criza tacuta ” lucreaza si in Franta
• 29 Februarie 2008 – Dezastru pe piata imobiliara din Japonia;explicatiile sunt “locale”
• 28 Februarie 2008 – RADIOGRAFIA JAFULUI – Ce nu se stie despre ” afacerea parcarilor subterane “din Bucuresti
• 27 Februarie 2008 – ” Ţara consultantilor cu pistolul la brâu ”
• 26 Februarie 2008 – “Franta imobiliara ” nu se simte prea bine
• 25 Februarie 2008 – POTOP DE BANI – Cat il costa pe bucurestean “master planul ” municipalitatii ?
• 22 Februarie 2008 – Cine face opinia in imobiliar ?” Fata buna la toate “
• 21 Februarie 2008 – Terenurile scumpe incep sa alunge investitorii “care nu participa la joc “
• 20 Februarie 2008 – Este ” criza imobiliara ” sau o simpla ” agitatie de presa “?
• 19 Februarie 2008 – Iarasi despre ” criza imobiliara” : cine pierde, cine castiga ?
• 18 Februarie 2008 – PRAF DE PUSCA IN JURUL ROMANIEI -Alte doua ” variabile “:razboiul si secesiunea

7 Martie 2008 – Notar care nu stie romaneste ???

Dupa mai multi ani de propaganda de aspect anestezic privitoare la caracterul paradiziac al ” integrarii ” , era inevitabil sa apara si absurditatile patente derivate din europenizare intre care unele sunt de un ridicol greu de imaginat . Dar abia pe la inceputul lui 2008 s-a putut pune in circulatie , printre furcile caudine ale propagandistilor de meserie din presa oficiala si din administratie , o idee care starneste rasul oricarui om cu scaun la cap . Ea consta , in cadrul ” liberalizarii dreptului la munca ” , din accesul notarilor europeni in Romania si , deci, in dreptul lor de a-si deschide cabinete aici . Bineinteles ca , asa cum era de prevazut , starostele acestei bresle a protestat emitand aceste propozitiuni de unde , dincolo de o anumita oralitate , se deduce fondul problemei care indica excesele de reglementare (boala bruxelleza tipica ) si ” retzetismul de model unic „propriu acestei epoci :”„Comisia Europeană-zice notarul roman- doreşte să se elimine condiţia de naţionalitate. Prin urmare legislaţia noastră spune că poate fi notar cineva doar cu cetăţenie română, ori Comisia Europeană doreşte să modifice această legislaţie, şi această legislaţie este universal valabilă în toate ţările membre pot accede la funcţia de notar şi persoane de altă naţionalitate, cu altă cetăţenie. De exemplu, ei merg pe ideea ca un francez să poată veni în România să-şi desfăşoare activitatea, iar un român să meargă în Franţa. Toate ţările, cu 3 exceptii – Italia, Spania şi Olanda – se opun acestui sistem. Pentru că chiar dacă UE formează o entitate puternică, nu se renunţă la prerogativele naţionale, fiecare ţară are un anumit specific care nu se regăseşte în celelalte ţări şi atunci ar fi imposibil ca un cetăţean francez care a terminat facultatea în Franţa să candideze la un post de notar alături de un român care a făcut sistemul de drept românesc, ar fi imposibil să se rezolve ceva.”

Indiscutabile in esenta , argumentele produse par inca destul de fragile si formulate cu prea multa curtoazie fata de efectele probabile de pe teren . Caci , inainte de toate , stiinta limbii locului trebuie sa fie obligatorie la un nivel mai inalt decat erorile de acord inerente unui practicant recent fiindca  ” notariatul” presupune nu doar ” tipizate de intocmit acte” ci ,mai intai, capacitatea de a intelege la nuanta documente anterioare , stapanite adeseori aici de un spirit al haosului creat in maniera sistematica si intretinut cu aceeasi staruinta in rau . Apoi , natura pietii imobiliare unde regimul de proprietate atat de bizar si cu atat de numeroase dispozitii contradictorii (care fac sa existe chiar si un ” Bucuresti suprarealist „unde actele vorbesc aiuristic) ar impune notarului strain nu efort in a re-invata carte ci o practica pe care cu greu ar putea-o avea intr-o lume cu destule secrete si coduri despre care prea putini admit sa vorbeasca desi destule sunt de notorietate. Inutil sa mai spun ca si procedurile sunt uneori destul de diferite si sunt convins ca notarul francez -ca sa exemplific- ar fi uimit sa vada cum aici vanzatorul primeste milioanele de euro in punga adusa de scoboratorul din jeep cand la el acasa totul se plateste din cont in cont (indreptandu-se catre biroul de notariat ) si avansurile se retin la cabinet si nu de catre cel ce vinde si care maine -poimaine poate fugi cu arvuna cu tot . La drept vorbind ,un scriitor cu o oarecare inzestrare ar putea imagina povestea „notarului francez stabilit in Romania ” si unde Caragiale si Hasek si-ar putea da mana intr-un mic cap de opera de un umor in sine nebun . Dar , bineinteles , ca , la Imparatie , umorul este o marfa rara ; nu insa, din fericire, si la marginea ei , unde noi , imaginandu-ne asemenea episoade , mai ca ne prapadim de ras.

6 Martie 2008 – Ce bani circula in „imobiliarul mare „?

Nu o data stirile de ziar si mai ales de televiziune abunda intr-un potop de cifre , procente si ” estimari ” care , dupa opinia celor ce le formuleaza, ar putea crea o perspectiva inteligibila si ar lamuri situatii recente mai ales de aiurea .Si , totusi, la noi intelegerea „crizei americane” (si , in general, a oricarui volum de investitie ce depaseste anumite repere care raman foarte joase ) este gresita intrucat lipseste imaginea anvergurii banilor care circula .Situatia nu uimeste nici in acest caz caci si in materia imobiliarului opinia o face „comentatorul de ziar „, de obicei un personaj preocupat de obtinerea unei garsoniere si traitor din salariu si, rareori, din mici combinatii in forma de bonificatie pentru care sumele vehiculate in ” imobiliarul mare ” au acelasi aspect de suprarealitate ca si o calatorie intre galaxii .Cateva precizari ar fi, deci , utile spre a se observa ,macar in unele detalii , cum se trateaza tematica si la cat se ridica afacerile cu greutate .

Prin vara lui 2007 , la un post de televiziune unde am spus intotdeauna cam tot ce este ” inconform „, am atras atentia ca in vreme ce la noi institutele de cercetari devin „teren imobiliar ” si cad sub loviturile a tot felul de personagii hulpave venite din patru zari , China abia cumparase , cu 200 de miliarde de dolari , un numar imens de astfel de „divizii ” in ideea nu de a construi „blocuri de birouri ” sau ” dezvoltari ” ci a le dezvolta stiintificeste punandu-le la treaba dupa hibernarea de ani de zile datorata ideologiei europene a profitului rapid . In chiar acele zile , la Londra , un stapan arab cu intuitie in materie de plasament cheltuise alte multe miliarde pentru a prelua un lant de magazine si a adauga la portofoliul propriu londonez (unde apareau si numeroase alte proprietati ) inca o perla pe coroana . Astfel de miscari de trupe – traduse astazi prin achizitii complexe unde nu „terenul gol ” (sau vacuizabil ) si cladirea pustie sunt miza ci companiile cu exploatatie imobiliara sau detinatoare de active – se produc tot timpul si cine urmareste atent fenomenul intelege ca lumea s-a schimbat si nu mai concepe afacerea in felul primitiv cum apare aceasta pe Dambovita , unde stapanesc fostii bisnitari de Covaci sau mentalitatea acestora devenita model . Cu putin timp in urma, de pilda, Fondul Suveran din Dubai (ICD) propusese unui „promotor imobiliar ” spaniol , Colonial (care ajunsese indatorat profund ) o achizitie de ceva mai mult de jumatate din actiuni , cotand totalul la 3, 38 miliarde de euro si un titlu – la 2,25 E . Afacerea interesa mai ales din motive de natura „globala ” caci , in Franta , Colonial controleaza 84% din Société Foncière Lyonnaise care astfel devenea o subsidiara araba .Dar , din motive diverse, nu s-a definitivat nimic iar vanzatorul ipotetic a si pierdut 11 % din valoarea de Bursa in ziua cand s-a aflat ca nu va avea un reazem solid .

Privite de aici ,unde afacerile de 100 de milioane par enorme , asemenea sume lasa visator pe comentatorul curent dar in imobiliarul de mandarini ai banului ele sunt curente . Pe harta lor ,insa , Romania nu exista , exista mai ales pentru ciubucarii marunti recrutati dintre baietii de cartier , perfectii manelisti ai afacerilor de praduiala .

5 Martie 2008 – ” Chiriasul francez ”

In Franta ,”ajustarile” se observa cel mai bine in materie de chirii unde   o medie de crestere de 2,6 % pare a fi rezonabila in comparatia a doi ani recenti  , totusi apare o scadere de cam o treime fata de cea anterioara (3,4% in 2006 fata de 2005 ) , ceea ce creeaza un semn de intrebare  . Insa acesta nici nu mai trebuia pus daca se compara procente de cinci ani(si chiar mai multi ) si se inainteaza cu analiza catre inceputul fabulos al deceniului(de explozie probabil irepetabila ) , rezultand o izbitoare linie descendenta care , desi nu se precipita , adauga semne de recul .Ele se observa cel mai bine in materie de „loyers de relocation”(adica sporul de valoare a chiriei la schimbarea chiriasului , un indicativ foarte semnificativ pretutindeni in lume) :cu 5,7 % (in plus) in anul trecut , suntem ,totusi , departe de pragul constant de 7 % si ceva mai mult chiar , intalnit din 2001 si pana in 2005.

Dar cel mai neplacut suna concluzia inceputului de an , cand „stagflatia”se arata clar printr-un procent de crestere marunta , de doar 0,7 % in valori anuale pentru ianuarie 2008 iar ipoteza privind”re-locatia” indica o scadere de mai mult de 4 % , ceea ce nu mai trebuie comentat . Insa cea mai interesanta constatare nu rezulta atat din procente cat mai cu seama din ceea ce se deduce ca mentalitate de proprietar , studiind felul cum ” re-asezarile ” se produc evitand complicatiile si blocajul : o anumita educatie a castigului face sa apara un realism ce impune decizii de corectie tacita si de adaptare la context astfel incat chiar daca aparent valorile se retrag -desi minor – ansamblul nu este periclitat . La noi , unde este lumea lui ” tine la pret fiindca os a vina un prost sa plateasca ” , asemenea atitudini sunt de neimaginat ; insa vor trebui sa apara , totusi, curand.