~De ce sunt hotelurile „ieftine ” ?

La vremea cand, in toamna lui 2007 , nu se mai intelegea nimic din febra imobiliara din Romania ( unde ” ca locuinta ” se cumpara tot ce apare , licitand si platind in mod constient ” cat nu face ” ) hotelaria nu cunoastea nicidecum aceasta evolutie in masuri primejdios de impulsive . Desi putine si nu prea nepotrivit asezate , destule hoteluri pareau ” ieftine ” si , in valori relative , asa si erau , fara indoiala. Caci daca in Bucuresti un apartament de ” haute bourgeoisie ” ajungea adesea mult peste „jumatatea de milion” ( in Euro, bineinteles ) si nu odata rivaliza cu resedinta pariziana de „bloc haussmanian ” atingand ” milionul „, in Govora de Valcea existau hoteluri vandabile la nivel mai scazut si care, totusi, in jargonul de agent -„nu mergeau usor „. Explicatia acestei situatii ar merita formulata . Caci daca in chestie ar fi fost ” improvizatii recente ” ce ar fi capatat regimul de ” hotel „prin exagerare de „investitor ” ce si-a propus sa pacaleasca vanzand ” calul vopsit ” precum geambasii de altadata, atunci ar mai fi de inteles atat reticenta cat si pretul . Insa ” obiectivele” erau hoteluri ” cu biografie” confirmata la o evocare oricat de sumara.
Un hotel asezat foarte potrivit , si propus la vreo 400.000 de Euro , arata cam 40 de camere ( in genul garsonierei de „in jur de 30 de metri „) organizate pe aproximativ 2000 de metri patrati de cladire ; altul , de aproape un milion , si intins pe 2400 de metri , cuprindea 62 de camere si se inconjura si de un teren destul de larg, un parculet, la drept vorbind. Categoriile „istorice” , ca sa zic asa, stimulau ,la randul lor ,imaginatia si diferentiau intr-un anume fel, caci ” ieftinul” avea o oarecare vechime, iar ” cel mai scump” era cam de 40 de ani , deci matur. Amandoua aveau ceea ce se cheama ” vad ” iar orasul , o statiune balneara cu o notorietate relativa , asigura teoreticeste o continuitate in exploatarea de acest soi si in viitor . Dar , cu toate acestea ,inca nici unul nu atrage din cale afara ori intereseaza mai degraba numai ca teorie, fara decizii pragmatice . Acesta este,insa ,un simptom de atitudine romaneasca recenta fata de bani . Aici , nu ” productia ” -deci valoarea adaugata este scopul – ci ” castigul fara sa se faca nimic ” ori, in cel mai rau caz posibil , conditia de rentier .
Pretutindeni in lume , hotelurile presupun cheltuieli, castig prin exploatatie si personal platit, deci ” afacere ” iar speculatorul urmareste acum banul inmultit rapid si fara aproape nici un efort .
La noi , manipulatorii de bani s-au obisnuit prea mult cu castigul din speculatie si renta si socotesc ca astfel de ” plasamente ” in loc sa produca , „blocheaza banii ” ( caci pana se ajunge la lichiditati trece timpul ) ceea ce nu-i ,totusi, fara sens in ritmul ametitor de multiplicare ce se intalneste in epocile mai noi .
Si , de fapt, in materie de hotelarie cumparatorii sunt mai putini (caci le trebuie experienta ori ” echipa ” )si cumpararea in sine, ca operatiune tehnica, se face platind nu doar imobilul ci si pentru afacere .Ori aceasta nu place ” omului recent , posesor de bani ” pentru care ” afacerea ” este iadul pe pamant .
Vremea afacerilor asezate, de unde se castiga rezonabil si cu efort , inca nu a venit desi deznodamantul e in afara de discutie si se va produce candva. Dar cand anume, aceasta se poate doar intui .