~”Bucuresti – Isteria cladirilor inalte ”

ARTUR SILVESTRI

Ideea de ” zgarie-nori in Bucuresti ” apare cateodata ,in cate un articol de ziar, si pare a nu se putea contesta de vreme ce a devenit aproape o formula de fapt-divers.
Insa aceasta concluzie ar trebui corectata caci desi exista ambitie si o anumita trufie, totusi – in valori de manual – este evident ca Bucurestii nu au ” zgarie-nori”. Ceea ce noua ni se pare a se include in aceasta categorie nu-i decat o simpla ” cladire inalta ” ce nu depaseste doua treimi din ceea ce este , ” dupa carte ” ,un ” gratte-ciel ” , care, spre a fi cuprins in aceasta categorie , ar trebuie sa se inalte la mai mult de 500 de picioare.
Insa , dupa cum merg vremurile intensificate peste masura , va fi in afara de discutie ca ii vom avea. Aici a aparut si se manifesta constant un soi de isterie a cladirilor inalte a carei explicatie nu consta doar in spiritul grandoman motivat psihologiceste ( ” visul mitocaniei” ) ci si prin calcule elementare in materie de bani derivate din pretul disproportionat de mare al terenurilor fata de costurile investitiei in intregul ei . La noi, schema tipica – care spune ca pretul terenului ar trebui sa acopere cel mult 15-18 % din totalul costurilor -a devenit o iluzie de vremuri fericite atata vreme cat , acolo unde parcelele sunt ravnite si exista cerere mitica, un metru patrat se vinde cu 3500 de Euro si,poate,maine si cu mai mult. De aceea sporesc si planurile de creare a unui Bucuresti al constructiilor inalte.Aproape in fiecare luna apar tot soiul de anunturi de proiecte , declaratii si rumori care adeseori nu sunt decat niste versiuni de presa cu caracter de intoxicare ce sedimenteaza notorietatea emitatorului si impun, in cele din urma, sentimentul gresit ca ” asa trebuie sa fie ” si ca ” ne aliniem si noi la randuiala de aiurea”.Dar multe din acestea nici nu se vor realiza , urmand a ramane o simpla fila de dosar de epoca prea repede uitat ; sindromul Illinois ( desemnand uriasul bloc de tip sageata proiectat acum jumatate de veac de Frank Lloyd Wright si care, daca se ridica, ar fi avut exact o mila terestra ) functioneaza si aici.
Oricat ar fi astfel de ipoteze de frecvente si de atragatoare pentru unii jurnalisti ce confunda „imobiliarul” cu rubrica de „mondene ” , totusi „dezvoltarile pe verticala ” se vor amana la aceasta anvergura neverosimila insa ceea ce apare , „moderat de inalt” , strica prin incompatibilitate si lipsa de traditie .
Prudenta , ce va aparea totusi destul de curand , se explica si altfel decat prin ” respectul pentru traditie ” care aici este absolut nul . Noi avem, din pacate , intre cele mai putin potrivite structuri de sol din aceasta regiune pentru a se ingadui asemenea cladiri altfel decat cu costuri suplimentare ce strica socotelile si musca din profit ; avem un oras inghesuit unde, pentru a se obtine „spatiu vital” , va exista si un masacru urbanistic al „vechiului ” emblematic si definitoriu pentru o traditie care, la randul ei,poate aduce bani ; avem chiar si un mod de viata care, daca ar fi inteles in esenta lui organicista ar arata ca ” viata la bloc” este incomparabila cu „viata in casa pe pamant „.
Unii, confundand „modernizarea ” cu preluarile mecanice de model unic socotit astazi a fi eminamente occidental , sustin astfel de ipoteze in ideea ca astfel doar vom intra si noi in randul lumii.
Dar ,in fond, cat de ” sincronista” ar fi aceasta etapa de triumf al locuirii in turnuri ce se confunda (oricum – fara sens) cu ” americanizarea ” de vreme ce cladirile cele mai inalte de pe mapamond nu sunt in America , asa cum se crede, ci in Asia ?