~”Cand se vor ieftini apartamentele de bloc ?”

ARTUR SILVESTRI  

Cea mai însemnată dintre temele “populare”, ce constituie un fel de “piatră veşnica a scandalului” nu doar în Bucureşti, o
reprezintă situaţia apartamentelor pentru locuinţă în block – haus, aşa numitele “apartamente – standard”. Reziduu al Vechiului Regim, şi de aceea interpretate ca fiind “blocuri comuniste”, acestea ilustrează de fapt un proces aproape universal de dezvoltare urbană sub presiunea industrializării şi care nu aparţine nicidecum unui moment istoriceste definit. Accelerate atunci când oraşele îşi preschimbă mecanismul economic fundamental, aceste investiţii, de obicei finanţate de stat, se subţiază în intensitate şi chiar se suspendă, în epoci de recesiune a industriei naţionale ori atunci când însăşi orânduirea economică se modifică.
Astfel se şi explică încetarea acestei “dezvoltări pe verticală” în cartiere-dormitor, care, devenind astăzi inutile din
perspectiva finanţatorului tradiţional, nu mai este nici măcar prevăzută în calcule de natura “protecţiei sociale”. Confundată
adeseori cu noţiunea, electoralistă, a “locuinţelor” pentru tineri, construcţia de blocuri pentru familia de muncitori si populaţie
recent urbanizată dispare la noi ca obiectiv al Statului(dar nu si la altii !) şi, deopotrivă, ca sursa specifica de completare a „materialului” de piaţă imobiliară . Rămâne doar “fondul imobiliar de supravieţuire” alcătuit din construcţii cu o vechime de câteva decenii care, într-o perspectivă nu îndepărtată, vor deveni mai insalubre decat se scrie(astazi gresit) si vor trebui inlocuite abia atunci cu alte „dezvoltari” , de o natura inca indefinita. În această materie, diferenţierile se fac totusi cu repeziciune aratandu-ne tendinţe “regionale”pana ieri inca nedezvoltate . În vreme ce “cartierele tradiţional muncitoreşti”, precum Pantelimon, Berceni, Militari, Drumul Taberei şi Balta Albă inca traduc o normalitate mediocra dar aceptabila iar cateva zone de Bronx dambovitean se îndreaptă către o semi – ghettoizare indiscutabila , “fondul imobiliar de tip Centrul Civic”, unde se includ, pe lângă aria, de o impresionantă lărgime, desemnată de această noţiune, şi mondenele cartiere de Nord (Şcoala Herăstrău şi Băneasa, învecinate cu mari şi costisitoare “dezvoltări” rezidenţiale), îşi menţin valoarea ridicată şi preţurile în creştere lentă ,sedimentandu-si „cota”.
De fapt,creşterile de preţuri în “piaţa populară” pentru locuinţe în apartamente de bloc au fost, în numai trei ani si jumatate , (iulie 2003 – decembrie 2006) de peste 300-350 %, în Bucureşti, şi de peste 150-250 % în majoritatea municipiilor din România. Această escaladare nu s-a produs nicăieri în Europa, în ultimii 15 ani şi într-un interval atât de scurt iar un fenomen asemanator ce ar putea aparea aiurea este foarte putin probabil,chiar imposibil. Inertia Stapanirilor fara nici un fel de orientare de viitor explica insa totul caci dacă ar fi existat strategii de dezvoltare a pieţii de locuinţe ieftine şi interes pentru completarea ritmică a ofertei , acest dezechilibru cu consecinţe pe termen lung nu s-ar fi produs ori s-ar fi putut tempera cu un „interventionism” sumar.De altminteri , aceasta ” scumpire” a depasit cele mai intense ” scumpiri” europene posibile si ar fi socante si pentru un parizian care acum zece ani a platit pentru un apartament foarte aspectuos cam 600.000 de franci iar astazi l-ar putea vinde tot cu 600.000,dar in euro,adica de patru ori si jumatate mai mult.La noi ,insa, aceste sporuri s-au produs accelerat intr-o perioada de trei ori mai scurta iar semne de temperare nu apar.Intrebarea capitala ce apare in mod obsesiv este,de aceea, arhicunoscuta:”Cand se vor ieftini „aparatementele la bloc” ? Iar raspunsul direct si fara menajamente demagogice este tot atat de clar :in nici un caz „maine”.