29 Mai 2009 – Un oras suprarealist , care „are ce n-are ” si traieste prin iluzii

Urmarea articolul anterior – 28 Mai 2008 – Ideologul dezastrului din Bucuresti : ” Vechiturile trebuie sa dispara “

Dar poate ca „ideologul anti-nostalgiei dupa Micul Paris ” sa fie doar incapabil de teorie dar un practician cu calitati . Si in aceasta materie ,din pacate , sustinerile sunt tot atat de imprudente desi par a se face in ideea ca omul de Bucuresti (o specie prin definitie superficiala si balkanica) are tinere de minte putina iar documentele lipsesc .Iata , de pilda, „reabilitarea străzilor ” , care precum se observa cu ochiul liber nu s-a incheiat nici in vremea ” urmasului” si intra si in planul de patru ani si al urmasului dinastic desemnat si care , in realitate , se reazema pe o doctrina de reparatii continue (ce lasa deschis etern „robinetul cu bani „) in urma carora raman gunoaie si stricaciuni baroce care reclama alte santiere interminabile .I-realizate (sau facute partial si rau dar cu bani multi ) sunt si alte teme formale de lauda goala , precum „contorizarea Bucurestiului „(obiectul unor scandaluri de notorietate), ” modernizarea punctelor termice ” sau ” sistemul de taxare la autobuze ” (o inventie quasi-orwelliana , de negasit in orasele civilizate , care toaca nervii nefericitilor ce o folosesc ) . Pe langa acestea trebuie inclusa , dar ca o culme a absurdului , ” revitalizarea zonei istorice a Bucurestiului ” ,care in toata aceasta istorie povestita suprarealist nu este decat o fantasma utila in a se toca bani si a se lasa cladirile sa se surpe de la sine in speranta ca vor deveni curand doar un teren imobiliar probabil ca arvunit inca de acum sau mai demult caci de facut nu s-a facut nimic nici , vorba lui Ioan Creanga, „pana in ziulica de azi „.
Catalogul pacalelilor nu se incheie insa aici . „Ideologul” mai zice ca ar fi facut „statia de epurare”(in singura capitala europeana lipsita , insa, si acum de acest sistem elementar) dar urmasul sau il contrazice caci pe la sfarsitul lui 2006 recunostea ca „Bucurestiul nu a avut niciodata o statie de tratare a apelor uzate si menajere. Capitala a fost in decursul anilor si este un factor poluator pentru mediul ambiant ” , promitand ca ” statia de epurare va fi finalizata in doua etape” desi, bineinteles , nu s-a ” finalizat „nici pana azi ” .
Cat despre iluminatul public (unde stapanul absolut este o companie foarte larga la mana cu unii angajati tineri ) si despre „problema chioscurilor ” ( o operatiune de distrugere salbatica dar prezentata ca un act de vitejie cand , de fapt , a lasat fara paine cateva zeci de mii de mici capitalisti deschizand portile larg hipermarketurilor care , unele, au obtinut autorizatie de constructie dupa ce se incheiase santierul ) , ce sa mai zici ?

Rezulta ca „ideologul dezastrului ” nu a facut ceea ce sustine ca a facut dar , cu toate acestea, a facut ceva ? Realitatea arata cateva din efectele care trebuie sa i se atribuie fara nici cea mai mica indoiala caci personajul este ,in acelasi timp, si un ideolog declarat al „restituirilor pe banda rulanta ” (caci aceasta era formula intrebuintata acum opt ani ). Prin acest proces cu caracter ocult uriase averi imobiliare au intrat pe maini definite care nu au ezitat sa fructifice cadoul primit caci ideologul a participat, in acelasi timp , si la modificari de legislatie ce au ingaduit nu doar inaltari de cladiri enorme acolo unde nu le era nici locul , nici rostul , dar si lichidari de parcuri unde „dezvoltatorii ” au culcat la pamant ceea ce lasase Dumnezeu pentru a obtine bani cat mai multi si mai indefiniti.

28 Mai 2008 – Ideologul dezastrului din Bucuresti : ” Vechiturile trebuie sa dispara „

Deslegarea misterului ce a transformat Bucurestii intr-un oras blestemat si fara identitate unde aproape ca nu se mai poate locui , s-a produs in modul cel mai neasteptat cu putinta catre sfarsitul lunii mai 2008 , cand , la un post de televiziune unde se simte ca acasa , o fosta capetenie de primarie ( care , cum spun acolitii „, s-a ridicat mai sus „) si-a formulat conceptia despre „dezvoltarea urbana ” intr-o maniera lipsita de fereala desi cam tot ceea ce a dezvaluit acum se cunostea prea bine din efectele catastrofale ce le-a produs . Acum nu mai incape , insa , nici o indoiala privitoare la origina raului . Daca aceste indrumari (emise, in fond, de un personaj cu calibru cultural marunt si care , pe deasupra , mai este si notoriu pentru elogiul succesului social rezultat din stiinta aproximativa de carte ) ar fi apartinut unui particular oarecare (ceeace , la drept vorbind, oricare din mai-marii lumii a fost sau va deveni ) , ele ar fi trebuit ignorate caci nu merita in sine un tratament special ; dar cum provin , din pacate , de la un personagiu ce s-a aflat la butoane (si inca mai este , cat o mai fi ) examenul lor trebuie facut neaparat . In orisice caz , „teoriile” (sa le zicem asa, cu o , totusi, maxima ingaduinta ) socheaza mai ales printr-o nota sfidatoare si omniscienta care se intalneste mai rar pana si la noi unde toti necioplitii cu bani si inscaunati in pozitii de porunceala se cred obligati sa-si dea cu parerea insistand a o impune ca model unic indiferent cat de aiuristica ar fi ( asa cum si este in acest episod , din pacate tipic ) . Iata , deci, ce declara , fara nici cea mai mica retinere , ideologul dezastrului care , in loc sa-si reprime concluziile impulsive , si le vehiculeaza in maniera aroganta , proprie categoriei de guralivi sterili careia ii apartine. Intai , de toate , el se pronunta categoric ” împotriva falsei nostalgii a Bucureştiului interbelic” fara sa fie ,insa, capabil sa lamureasca tema desi , intre altele , ar fi interesant de stiut ce acceptiune s-ar putea da aici formulei  de „falsa nostalgie „ (???) , la drept vorbind un nonsens. Dar , in fond , ceea ce ar fi vrut sa spuna si nu a putut (caci exista creaturi care dau impresia ca ar putea comunica fara sa reuseasca niciodata ) este mai mult ca sigur invocarea clasicului adagiu de „om nou ” – sau de spirit creol ce detesta traditia socotita „depasita” – dupa care ” vechiturile trebuie sa dispara „. Adaosurile confirma aceste incheieri .” Trebuie să fim conştienţi – inainteaza „teoreticianul”- că dezvoltarea înseamnă şi schimbarea feţei unui oraş . Iata si argumentele , care doar aparent ar avea legatura cu tematica , aratand mai degraba ca un program de afacerist in imobiliar atent la pretul terenului de constructie decat la echilibrul cadrului orasenesc. :„Tehnologia a evoluat, pământul e scump, nu poţi cere nimănui să investească în imobile de patru etaje. Trebuie să avem şi astfel de construcţii „ (desi in orasele asezate , unde insa nu stapanesc invartitorii de bani din afaceri de combinatie administrativa , asemenea opinii ar uimi si , oricum , nu ar avea nici o trecere ) . Din pacate , patru vorbe si cinci bizarerii ; caci daca ” tehnologia ” – care ar fi evoluat – nu este nici argument si nici in legatura cu felul cum orasul se schimonoseste , ideea ca ” pamantul e scump ” (impresie gresita , fiindca de fapt :”pamantul e scumpit artificial „!) este un efect al strategiei gresite si al mecanismelor de jaf organizat si nicidecum un dat cu caracter fatalist care ar fi aparut de la sine fiindca nu ar fi existat alte solutii . Eroarea consta aici nu doar in formulari imprudente si fara nici un reazem serios ci mai cu seama in metoda sofistica de a crea mixturi unde incap formule initial necontestate ce se dezvolta halucinant de imprecis in directia unei mistificatii totusi destul de putin abile .Caci, bineinteles ca , in stilul caracteristic amagitorilor de meserie , si acesta crede ca expunand idei generale demonstratia ar fi imbatabila fara , evident , sa fie caci argumentele lipsesc ori nu au nici o legatura cu materia , desfasurata aproape  intotdeauna necontrolat . De altminteri , presupusa demonstratie inceputa cu satanizarea ” falsei nostalgii ” nu putea sa continue decat cu apologia ” noului ” vazut in aspectul”inalt ” si in stil globalist si fara identitate , asa cum, de fapt , avem azi la noi , unde , prin violenta incuviintata prosteste , pseudo-teoria s-a tradus in rezultat vizibil . ” Am auzit zilele astea –zice iubitorul de ” zgarie-nori ” (care, deci, au in personaje de acest tip nu doar sustinatorii patenti ci si ideologii )-că se construieşte un bloc de 35 de etaje. M-a frapat indignarea că se construia un bloc cu 35 de etaje „. Episod socant , intr-adevar, pentru un „detinator al adevarului absolut ” , cum se inchipuie orice ideolog de scoala noua .

27 Mai 2008 – Un scandal de un comic irezistibil : „sase blocuri de 40 de etaje in Herastrau, in locul Muzeului Satului „(??!)-

Pe la jumatatea lunii Mai 2008 , pe cand se stia cu precizie ca in mijlocul Bucurestilor urma sa se ” avizeze ” un asa-zis ” proiect Esplanada ” – rezultat din complicitati multiple si baroce care ar produce o hemoragie de proprietate din bunul comunal de multe sute de milioane de dolari – cateva marunte slugi semidocte ,ce lucreaza la porunceala ca orice baiat de la cai , au raspandit un zvon bizar (insa cu o presupusa greutate prin efectul de emotie colectiva ) care sustinea ca „o mafie imobiliara ” periculoasa aflata la comanda unui candidat rebel la Primaria Bucurestilor ar unelti ” sa puna gheara pe Muzeul Satului ” in ideea de a construi in locul acestuia ” un cartier de lux ” (??!) constand din ” sase blocuri de 40 de etaje , o sală de sport, un cinematograf în aer liber cu circuit închis, o sală de recepţii, o faleză de promenadă şi un mic port turistic pe malul lacului „. Si pentru a crea sentimentul de verosimil ( ba chiar si impresia de investigatie documentata cu meticulozitate ) , erau invocate cateva detalii care au un aspect atat de funambulesc incat nici nu ar trebui comentate daca nu ar arata un modus operandi destul de frecvent in asemenea ” comedii pe apa ” . „Investitorul ” ( de fapt o mafie internationala ) ar fi fost inregistrat in ” Antilele Olandeze ” ( paradis fiscal, asadar loc traditional de spalat banii si de invartit afaceri necurate ) , ar avea conturile bancare in „Estonia „(desi insasi notiunea de paradis fiscal asociaza inregistrarea cu banca si deci cu circulatia banilor – dar , de fapt, de ce nu in Pakistan ?sau in Columbia , sediul propagandistic al traficului de droguri ? ) si , ” dupa cum se stie ” (formula sacra a oricarui denunt lipsit de orice proba la dosar ) , ar fi fost implicat in afaceri suspecte in Nigeria ( o geografie care evoca insasi notiunea de „escrocherie ” prin notoriile scrisori nigeriene care fac ravagii in posta electronica ) .

Dar fiindca suntem in tara unde si ticalosiile sunt facute de imbecili infumurati , citind acest denunt isteroid este cu neputinta sa nu te umfle rasul caci , la drept vorbind, multimea de prostii rostite cu o atitudine grava si voce cavernoasa e impresionanta. Schema de frauda , ( sau , mai bine zis , montajul juridic ) ar fi fost redactata nu de un cabinet de avocatura -o categorie care , indiferent daca place sau nu , este prezenta in mai toate afacerile mari de aici , oricat de curate sau suspecte – ci , soc maxim !, de „un cunoscut samsar de terenuri , cel care a furnizat solutia deposedarii muzeului de teren ” . La atata „competenta „, bineinteles ca solutia atinge un ridicol patent , aflat la marginea umorului caragialian daca , totusi, I.L . Caragiale ar fi avut si momente cand geniul epic somnola . Caci , pentru a pune gheara pe terenul Muzeului Satului (cum se exprima atat de literar jurnalistul cu scoala de sapte clase ) , ” samsarul ” uns cu toate alifiile ar fi recomandat sa se infiinteze o fundatie care , capatand prin lege dreptul de a se socoti succesoarea detinatoarei initiale a acestor parcele , ar avea motive sa solicite retrocedari multiple de proprietati intre care si aceasta (dar , cu vremea , probabil ca si altele din uriasa lista de proprietati ale ” Fundatiei ” in chestie ,precum e usor de dedus ). Bineinteles ca acest mecanism s-a intrebuintat in unele situatii (desi tehnica furtului legalizat este ceva mai baroca in realitatea administratiei de Bucuresti ) insa aici numai sa fii nebun sa il incerci fiindca ” fundatia ” invocata se chema , la origina , „Fundatiile Culturale Regale ” si nimic altceva !! Acestea se constituisera in felul unei federatii de „ONG”-uri (cum am zice astazi ) si , la drept vorbind, pentru a le reinvia ar fi fost nevoie de re-crearea tuturor componentelor ca si , bineinteles , de acordul daca nu chiar de complicitatea unora din titularii traitori acum . Caci iata ce citim in cele dintai dispozitii privitoare la „constituirea ” legala a proprietarului acestor terenuri privite astazi cu lacomie de nenumarati „investitori ” intre care , fara nici o indoiala , si cei ce gazduiesc denunturi ridicule precum cel evocat aici : ” Legea pentru Fundatiile Culturale Regale, data in Bucuresti la 14 aprilie 1933, stipula (2, nr.88/14 aprilie 1933):Art. 1. Fundatia Universitara regele Carol I, Fundatia Principele Carol din Bucuresti, Fundatia Ferdinand din Iasi si Institutul de cercetari experimentale Regele Carol al IIlea din Cluj formeaza o uniune cu numele Fundatiile Culturale Regale ale Romaniei.
Art. 2. Pe langa Fundatiile Culturale amintite in art. 1 se infiinteaza in Bucuresti, potrivit unui statut special, si intra deopotriva in uniune, Fundatia de literatura si arte Regele Carol al IIlea, cu scopul sa ajute prin toate mijloacele dezvoltarea inaltei culturi in Romania…
Art. 11. Fundatiile Culturale Regale si Asezamintele infiintate de ele pentru implinirea menirei lor statutare sunt persoane juridice. „

In fata acestor documente ce lichideaza dezvaluirile ubuesti ce le-au dat ocazia evocarii , nici nu mai are cine stie ce importanta ca denuntatorii nu au reprezentari elementare despre istoria regiunii care , inainte de a intra in patrimoniul ” Fundatiilor Regale „, fusese o intindere de pasuni , liziere de padure si , in partile dinspre Bd. Maresal Prezan, de numai cateva ulite dintr-un catun ( Bd. Calarasul , Fundatura M. Bunea etc. – pentru curiosi, a se vedea „Planul Bucurestilor editat de Socec & Co , 1914 ) . Ceva mai tarziu , vis-a-vis de ” Strandul Kiseleff ” (astazi strandul Tineretului , acesta -obiect de hotie recenta ) gasim , una dupa alta , „Statiunea Agronomica ” si „Scoala de Horticultura ” , daca e sa ne incredem in planurile Bucurestilor din 1939 , in marginea de apus a noului pe atunci „Parc National Carol I „, mai apoi denumit ” Parcul Herastrau .
Aceasta pentru a nu spune ca insasi ideea de a construi cladiri de 40 de etaje pe un sol nesigur -care , la randul lui , s-a format prin asanarea baltilor din anii 30 si din intarirea terenului fragil prin lucrari minutioase si grele facute in vremea lui N.Gr. Caranfil – denota o forma stranie de fabulatie deliranta .

Dar peste numai cateva zile , si fara sa fie o replica la ceea ce considera ca va fi ” dezvaluirea secolului „( desi s-a observat ca nu era decat o stupiditate de amatori ) , un alt denunt de moda noua , cu , insa , alt obiectiv  , a putut arata -prin alaturare de tema – care este realitatea in speta expusa de maruntii tobosari platiti destul de sgarcit .
Pe scurt , aceasta privea o complicata manevra -organizata dupa tipic si bineinteles ca de profesionisti ai jafului si nu de un eretic de partid , precum era in calomnia ,foarte grosolana , initiala – privitoare la o margine de lac pe care stiutorii in „ale Bucurestilor” se si mirau pana mai ieri cum de a scapat inca neatinsa de furia retrocedarilor cu destinatie precisa dar oculta . ” Investitia in doi peri ” privea ridicarea unui ansamblu rezidential, a unui hotel, a doua restaurante si a unei baze de agrement sportiv pe terenul de pe Aleea Matelotilor „ , adica (mai putin „locul ” ) cam tot ceea ce denuntau anterior agentii electorali disperati de pierderea timpilor optimi pentru candidatii imbratisati contra plata .
Vasazica , la fel ca in anecdota notorie pe vremuri prin care nu se stia daca ” a furat sau i s-a furat ” , de construit se vor construi blocuri , dar cinci si nu sase , iar acestea se vor imprejmui cu restaurante , hotel , teren de sport si , mai mult ca sigur, „debarcader ” -asa cum stiau denuntatorii . Insa , lovitura de teatru : fara nici o legatura cu „doctorul demonizat ” si nicidecum in locul Muzeului Satului si in marginea Lacului Herastrau ci pe langa Gara Baneasa , in spatele Palatului Scanteia si in lungul unui lac , dar cu alta asezare si , de buna seama , cu alt nume . Inutil sa spun , insa, ca ticalosiile initiale circula , creeaza ecouri si reactii (desi sunt o simpla vehiculare de dejectii ) si pana si un ministru ce se ocupa de cultura in felul care este prea bine-cunoscut a socotit util sa se arate razboinic agitand o sabie in vant intr-o maniera inca o data ridicula , luptand cu fantasme inventate de mistificatori .

26 Mai 2008 – Pretul secret al parjolului din Bucuresti

Un ” neica nimeni „de o obraznicie patentata adus intr-un scaun destul de inalt in aceasta tara de multimi prostite prin minciuni , sustinea cu aplomb , mai acum o vreme , ca iarba ar fi de vina pentru mizeria incredibila din Bucurestii unde , insa , aerul de vesnic santier a devenit irespirabil si unde cad zeci de mii de copaci sub drujbele bandelor de „curatatori de terenuri ” pentru uzul dezvoltatorilor din Cartel . De fapt , aceste teorii de inventie ad-hoc dezvaluie dezlantuirea de satanism isteric ce ne stapaneste azi (dar poate ca nu si maine ) fiindca atacul sistematic la tot ce este viu si natural – si , prin insasi formula ei de viata organica, nu se supune mecanismelor de stapanire carora omul le raspunde cu supunere si idiotizare – nu poate fi intamplare si nici macar nu are un temei cat de nesemnificativ in perspectivele ce se arata unei colectivitati pur si simplu terorizate de haite definite numai prin instinctele de pradator .

Aici incape si modificarea sistematica – prin aculturatie , preschimbari de componente de mediu locuit si , de fapt , de neo-miciurinism social si natural uluitor de virulent – a tot ceea ce este constituit firesc intr-o lume al carei principiu de inaintare istorica depaseste cu mult notiunea de „uman” si o pune la locul ei proportional intre miliardele de forme diverse ce au acelasi drept de a exista . Insa desi absurda si ilegitima , atitudinea are raspandire si uneori da chiar sentimentul viziunii oficiale prin slugarnicia ce o manifesta caile de comunicatie ce ii stau la indemana si prin impresia ca numai jaful institutionalizat are dreptul sa vorbeasca iar opinia contrara ar fi „inconforma ” si eretica . De fapt , la noi , pradatorul ce parjoleste pare a fi devenit regula sociala dominanta . Iata intre altele , o alta caricatura de cabinete , cu aspect de Falstaff nadusit , care instiga recent la o campanie sistematica de distrugere formuland , in maniera petulanta a categoriei de ocupanti ce s-a pripasit prin scaunele de aici , aceste indemnuri incredibil de absurde : ” Sa mai terminam odata cu plopii astia in Bucuresti. Sa-i scoatem si sa punem in locul lor platani. Platanul este simbolul Bucurestiului „. Cand citesti aceste bazaconii rostite despre orasul unde salciile ,plopii , stejarul si teii sunt arboretul clasic lasat de Dumnezeu , in locul carora ar fi necesari artari canadieni si platani in ideea ca ” platanul ar fi ” simbolul orasului ” (o idee de o stupiditate greu de egalat chiar si in catre gandirea acestei categorii de personaje grobiene ) sentimentul ce te cuprinde este deopotriva de indignare si de sila universala in fata sfertodoctului neispravit si guraliv. Caci daca , in locul invoielilor de familie economica (unde incurajarea vanzarii de arboret greu vandabil se „coteaza” , ca in orice operatiune cu implicatia unui agent de vanzari ), asemenea creaturi ar mai pune mana si pe carte , nu doar pe bani, facand planuri macar verosimile si nu de tot prostesti precum aici , ar mai fi ramas o tema comuna de polemica unde se participa aducand argumente si, deci, nadejdea unui rest de buna-credinta ce ar mai trebui banuita . Dar ” la carte ” scrie exact ceea ce obraznicaturile de azi , usor alfabetizate dar nu mult , ignora sfidator si , ma rog , multi-cultural . Intr-o sinteza apartinand lui Vintila Mihailescu ( clasic al geografiei de la noi – care nu trebuie confundat cu maruntul autor de articole recente ce semneaza cu acelasi nume in scopul de a deruta, uzurpand o notorietate ce nu i se cuvine ) oricine poate afla ce concluzii exista in materie de geobotanica de Bucuresti . Aici , zice savantul ( ” Geografia fizica a Romaniei” , 1969 , pag. 236 -238 , a se vedea in tema si P. Enculescu:”Harta zonelor de vegetatie din Romania „, 1938 ) , avem , intre altele , ” salceturi ” ( adica mai bine de 10 varietati de salcie , fiindca asezarea orasului e in lunci de riuri paralele ) , salcami , tei , plopi , marul si parul salbatic etc. dar nu artari si platani . Bineinteles ca , pe langa acestea , mai exista sporadic ulmi si jugastri , frasini si otetari care nu dau preponderenta ci doar element de decor si diversitate , pozitiv pentru game extinse si potriviri de viata inradacinata . Suntem , deci , o provincie floristica din categoria ” daco-ilira ” , unde salciile se asociaza cu plopii albi si negri si unde categoria reprezentativa este nu „platanul ” ( simbol scornit cu gandul la combinatii aiuristice ) ci stejarul in varietati de stejar brumariu ori stejar pufos. De altminteri , chiar si numele Dambovitei indica astfel de compatibilitati caci , in vorbele slave , aceasta insemneaza apa care curge prin padurea de stejar .

Stricarea nu doar a obiceiurilor ci a insusi „locului ” , cu tot ceea ce il defineste dar mai intai de toate fiintele vii crescute natural , nu-i , in ultima analiza , o tema culturala oarecare asa cum se vehiculeaza ca versiune fabricata in scopul de a minimaliza efectele ci insusi modul de a actiona al unui parjolitor iresponsabil si pentru care orice viitor colectiv nu are nici cea mai mica insemnatate daca buzunarul propriu se umfla si inlauntrul lui incap sume exorbitante iesite din vesnicul robinet al hotiei sistematice . Putini inteleg ,insa, ca pretul secret al parjolului de la noi nu este o tema ce priveste banii ci insasi viata noastra istorica , sacrificata cu cinism de mainile apucatoare ale caror unghii vor trebui taiate intr-o zi , alaturi de mana toata care a apucat .

23 Mai 2008 – O afacere imobiliara neasteptata : ” casele parohiale ”

Pentru ca tot i s-a dus vestea ca ar fi un “manager ” iscusit care stie sa faca bani din piatra seaca , actualul ocupant al scaunului patriarhal de pe Dealul Mitropoliei din Bucuresti se tot chinuie cum sa mai faca rost de bani pentru faraonicul proiect denumit pompos ” trustul media ” (unde , pe langa un ziar si un post de radio , a aparut recent si o statie de televiziune cu destinatie destul de nedeslusita ) . Si fiindca bani nu prea sunt (sau , cel putin asa se spune ), sunt cautate tot soiul de solutii, una mai baroca decat alta . Printre acestea s-a calculat recent cat s-ar obtine daca , printr-o manevra destul de rudimentara , casele parohiale ar fi considerate proprietatea Bisericii si , ca atare , preotii care le locuiesc ar trebui sa se mute in alte locuinte (daca au vreuna in proprietate ) sau sa plateasca o suma “conforma cu piata ” reprezentand chirie (iar daca nu ar putea plati , acestea ar fi scoase la licitatie ). Ideea nu este noua caci , in vremea cand era mitropolit de Iasi , ” actualul ” aproape a rechizitionat – introducandu-le volens nolens intr-un Fond silvic bisericesc – toate padurile parohiilor din Moldova in ideea de a le administra mai bine (desi aceasta insemna sa tina toata suflarea bisericeasca din regiune la mana lui , cum bine se stie pana azi in satele din Carpatii Rasariteni ). Dar e cu putinta ca aceasta tehnica bizara sa mai fie aplicata si acum ?

La drept vorbind , atitudinea managerului in sutana (care , ca orice „om nou ” din vremurile noastre stapanite de panglicari si irozi din organizatia auto-intitulata ” clasa politica „, daca nu are legislatie o fabrica sau o adapteaza ) s-ar potrivi perfect cu aceste rumori si este mai mult decat probabil ca o evocare a „traditiei ” bisericesti in materie de proprietate se va face neintarziat de catre specialistii de porunceala , capabili sa dezvolte oricate sofisme sunt de trebuinta . Dar indiferent daca hotararea ce va urma se va dovedi ca are reazem sau va fi o simpla decizie de stapan cu vederi arbitrare , sigur este ca fondul imobiliar eliberat in ideea valorificarii prin incasare de chirii nu va fi nesemnificativ . Aici vor intra mai degraba „casele parohiale ” urbane unde foamea de spatiu atinge uneori cote enorme , rezultand deci ca va fi o afacere de Bucuresti sau de ” orase mari ” (caci la sate ” casa popii ” nu va fi , mai mult ca sigur , preluata de „investitori „in ideea cuviincioasa a unei blasfemii-ceea ce , in fond , si este daca ne gandim bine ). Dar , de buna seama , in caz de lipsa de clienti si „popii de tara ” vor fi obligati sa plateasca de unde au sau de unde nu au (desi imaginea comuna , gresita si ticaloasa , este ca „popimea se scalda in bani „) si atunci –spre a stabili „pretul pietei ” devenit astfel un pret de mercurial patriarhal – vor aparea ” evaluatorii ” ( o casta de sacali ce au nenorocit Romania si or s-o mai nenoroceasca ) . In teorie , sumele totale ce ar rezulta din aceasta interesanta afacere popeasca s-ar ridica , dupa unele calcule preliminare , la aproximativ 2.500.000 de Euro pe an , aceasta daca ar intra la socoteala cam 4000 de case parohiale pentru care minimum de chirie nu ar depasi 50 de Euro pe luna . Cam mult pentru nevoile unui post de televiziune cu obiectiv confesional !

22 Mai 2008 – OPERA NON GRATA. Eseuri despre „geografia jafului“, ocupaţie şi „neo-migratori“-o noua carte de imobiliar de Artur Silvestri

A aparut la ed. Carpathia Press o noua carte de Artur Silvestri , o recapitulare a unor eseuri in tematica imobiliara publicate din 2003 pana azi . Volumul se poate descarca gratuit aici:

Prefata cartii o publicam aici : „ZICEREA IN CODURI ”
Ideea de a-mi pune la un loc eseurile ce formeaza ” rama  cartilor de imobiliar ”  mi -a venit recent cand mi-am dat seama ca , desi exista o anumita notorietate in materie de comentariu specializat , nu s-au observat inca indeajuns – asa cum as fi voit – principiile si , de fapt, doctrina ce oranduiesc asemenea scrieri socotite indeobste -si mai ales de cititorul ” estet” – a fi numai  punctul de vedere al unui afacerist . Caci , la drept vorbind , aceasta parte din opera ce am cladit in mai bine de 35 de ani de scris incontinuu inca  traieste in limbul definitiilor confuze avand pentru nu putini o infatisare ce contrariaza si un aspect exterior de baroc si de iregular care probabil ca si nelinisteste unele spirite obisnuite cu speciile definite . Sunt si unii care , avand bunavointa de a intelege , ” nu stiu de unde sa le ia ” si considera ca ar fi fost mai bine sa fac studiu academic , ” cercetare ” si analize cu rigiditate de compozitie scrobita spre a dovedi stiinta de carte si , prin aceasta , ” seriozitate de savant ” uitand ,insa, ca nu iese nimic vizibil fara efort si ca o cladire fara fundatie si  pereti nu ajunge niciodata la acoperis . Abia mai deunazi , si din motive care imi scapa , sentimentul ca in cartile de imobiliar as fi vorbit in „doua limbi ” -si ca , dincolo de examinarile cu caracter de afacere si consilierea de castigat bani  , ar exista si un alt strat mai putin vizibil – a inceput sa-si faca loc si sa fie observata si doctrina ce le insufleteste . Caci o doctrina exista -desi nu prea de tot izbitoare – fara sa fi nutrit intentia initiala de a practica ” zicerea in  coduri ” si misionarismul de sens ocult  . Ea s-a inserat , in fond , in moduri consubstantiale si , daca ma gandesc bine , nici nu ar fi putut sa lipseasca de vreme ce  intocmirile omenesti sunt pretutindeni in lume  formulari cu organicitate unde este de neimaginat a avea parti sanatoase -si cu functiuni autonome – intr-un intreg bolnav. Rezulta ca , desi scapa concluziei curente , prezenta  jafului institutionalizat si  a deposedarii planificate de munca nationala consumata alaturi de  arvunirea muncii noastre de viitor prin indatorare , declasarea sistematica a unor categorii sociale ce au tinut odinioara  aceasta tara in locul ei  si neo-iobagia unui tineret halucinat de consumismul salbatic sunt mecanisme ce s-au dezlantuit in forme specifice deopotriva in asezarile umane , in natura si cultura si  in „imobiliar” , de buna seama , lucrand generic si parjolitor . Caci , in fond , „imobiliar ” insemneaza „salas ” (adica locuinta , adapost si „loc” ) si „munca” , adica efort desfasurat in istorie in scopul supravieturii si stabilitatii ,  iar esenta acestei teme este , in ultima analiza , „sociala” si nu e fara reazem a spune ca , asa cum am si spus demult si astazi e un simplu adagiu din folklor , imobiliarul este hartia de turnesol a unei societati .
Am scris, deci , despre case (cum mi se pune eticheta uneori) vorbind insa  despre  o realitate de ansamblu ce se  evidentiaza in masurile ei de tipologie arhi-cunoscuta si pe care numai fiindca Fanarul insusi a devenit o formula curenta o numim ” neo-fanariotism „.  Impresia aceasta se confirma la o lectura contemporana unde prejudecatile s-au inlaturat  intrucatva .Privite acum , si adunate in ordinea cronologica a nasterii pe lume , aceste mici eseuri  formeaza un mic breviar care nu -i atat un indrumator  in materie academica ori practica ( desi este , in partea ce foloseste ) caci au , unificate si fara desfasurarile ce le introduceau la vremea lor , aspectul unui   sir de declaratii de principii si de culegere de concluzii morale .Acestea scapasera adeseori vederii scriitoricesti dar nu si Stapanirii de ocupatie recenta si slugilor ei nepricopsite  si fara indoiala explica salbaticia de deunazi  a unor sfertodocti fara nici o opera ce au ajuns sa ma satanizeze si pe mine facand -dintr-o lucrare dedicata binelui public – un obiect de injurie si de ridiculizari prostesti  . Situatia este cu atat mai definitorie  cu cat intr-o tara unde s-au furat si ouale de sub gaina si s-a creat onorabilitatea prin hotie si nu prin dedicatie si contributie la binele colectiv ,  a starui in slujire fara nici cel mai neinsemnat castig si cheltuind din buzunar si , pana la urma ,  din zilele ce ti s-au dat , incepe sa fie socotita atitudine eretica si gest condamnabil si sa se pedepseasca. Dar , la drept vorbind, in tara noastra amarata unde haimanalele creeaza opinia si ignorantii obraznici ajung sa dea indrumari sfatuind in secret pe jefuitorii patenti ce se imbuiba din smecheria sfidatoare si parjol satanist , prigoana  impotriva celor de conformatie ininteligibila nu putea sa nu se produca . O privesc si eu , cu amuzament , fiindca stiu ca pleava necontinutistica se va risipi deodata in vant  si ca , vorba lui Alexandru Nemoianu , „cu diavolul nu se intra in dialog”. Viata noastra istorica nu a inceput ieri ci demult iar lucrarea noastra tacuta , senina si ravnitoare nu se va sfarsi maine si va dura mult in timpul unde  se aseaza  orice contributie jertfelnica , indiferent daca i se stie autorul ori a devenit anonima . Caci , batjocorita sau uitata de raul ireductibil , fapta buna ramane ; si ” cine a facut- o stie Dumnezeu ” .
ARTUR SILVESTRI , Aprilie 2008 , in zilele de Sfintele Pasti

21 Mai 2008 – Bucuresti :Ce trebuia sa se faca si nu s-a facut ? Si ce trebuia sa nu se faca si s-a facut ?

Catre sfarsitul lui Mai 2008 (intr-un moment crucial pentru Bucuresti cand trebuie optat pentru continuitate in dezastru sau ruptura brutala ) a mai aparut inca o teorie bizara vehiculata de aceeasi presa de porunceala ce ne mananca zilele. Este asa-zisa necesitate a ” dezbaterii pe programe ” . O mai mare absurditate demult nu am mai auzit si socotesc ca e momentul pentru a formula cateva clarificari . Caci mai inainte de a examina orice fel de program , indiferent cat de ingenios conceput de fabricantii de imagini , esential este  bilantul atata vreme cat , spre a inainta , noi trebuie sa avem o reprezentare precisa despre punctul de unde pornim . Insa o linie trasa in vederea concluziei de etapa este tot ce poate fi mai indezirabil pentru ca abia atunci s-ar putea observa ce trebuia facut si nu s-a facut si ce nu trebuia facut si s-a facut cu o lipsa de responsabilitate pur si simplu scandaloasa . De fapt, ce programe ar putea aparea aici , unde in aproape doua decenii de aproximari , dibuiri initiale si combinatii aflate in chip sfidator la vedere ,nu avem in functiune nici macar o idee generala care aceasta ar fi trebuit elaborata  si astazi lipseste total ? La drept vorbind, in istoria recenta a Bucurestilor (care este inca prea putin cunoscuta iar detaliile s-au uitat ori se ignora ) noi am avut numai doua propuneri ce puteau modifica radical desfasurarile ulterioare si , din pacate , amandoua au apartinut unor candidati perdanti , ale caror ipoteze (totusi, cu efect practic mai mult decat probabil ) au devenit „document de epoca” si obiect de reflectie pentru exercitii de imaginatie . Amandoua apartin unor personaje destul de putin simpatizate in cartelurile ce formeaza opinia  dar  staruind o clipa in a desparti „omul” de „idee ” este obligatoriu a le expune spre a se intelege starea de fapt si erorile comise .
Intaia dintre acestea a aparut cred ca in 1996 cand Dinu Patriciu ( astazi cel mai bogat roman de pe planeta dar pe atunci un politician de orientare liberala dizidenta ) a candidat la Primaria Bucurestilor  precizand ca deziderat capital  recensamantul general al patrimoniului imobiliar al municipalitatii . Aceasta ar insemna , traducand pe inteles , cunoasterea tuturor proprietatilor apartinand ” comunitatii ” , atat cladiri (de toate felurile , de la locuinte si pana la magazine , hale etc. ) cat si terenuri de constructie , asezate sau intinse in tot Bucurestii , indiferent de sector . Daca un asemenea recensamant s-ar fi facut si ar fi devenit public ar fi fost cu neputinta a  se constitui mai tarziu si cu atata eficacitate sfidatoare intregul mecanism de redobandiri „facute pe banda rulanta ” (cum sustinea un primar de pe la inceputul acestui deceniu ) , de fapt improprietariri ce au adus in mana unor personaje definite valori de necrezut ( ce se castiga prin efort si risc , in capitalismul asezat , in cel putin doua-trei generatii ) ; nu am fi avut parcuri lichidate pentru a se ridica ” dezvoltari ” de catre ” cine trebuie ” ; nu ar fi disparut ” spatiile verzi ” de colt de strada pentru a deveni ocazie de „plaza” si de „condominium”  dupa ce si-au gasit „proprietari ” ad-hoc ; nu ar fi fost posibile „participatii ” incheiate in penumbra intre „oras” si ” afaceristi ” pentru terenuri despre a caror existenta stiau numai cativa initiati . Inutil sa spun ca nici pana in ziua de azi aceste catagrafii nu s-au alcatuit (facand posibil dezmatul de improprietariri ce a urmat ) si , desi ar fi acum prea putin de inclus (caci hemoragia din proprietatea comunala a fost uriasa si inca nu s-a incheiat ) , nu se vor face nici in viitor daca vom avea ” continuitate ” , asa cum se cere .
Cea de -a doua idee pierduta in mod vinovat a aparut in anul 2000 , cand – la alegerile , de altfel bizare , care au certificat inceputul sfarsitului pentru Bucuresti – Sorin Oprescu a  sustinut ideea ” Marelui Oras ” , denumita ulterior de mine , in cateva carti si destule analize in materie de imobiliar , ” Noul Bucuresti ” sau „Megapolis valah ” . Desi prea putin explicata in acel timp , cand , la fel ca si azi , controlorii ideilor lasa sa patrunda in examen public numai ce nu e cu adevarat important , ipoteza era esentiala si a fost confirmata abia catre jumatatea deceniului , cand ,in mediile administratiei centrale ,in Parlament dar si in unele puncte de vedere calificate si fara interes direct in combinatii de culise , a devenit teza ” zonelor metropolitane „. Inutil sa adaug, de buna seama , ca pana azi „zonele metropolitane ” sunt inca niste planuri de viitor , prezentate ( in mod propagandistic desi cinic ) ca solutii sigure (ceea ce teoretic si sunt ) insa lasate pentru inca multa vreme la „dosare” ca sa nu strice „jocul de castigat bani ” si „nevoia de continuitate ” . Si de ce aceasta ? Pentru ca , daca in preajma anului 2000 , Bucurestii ar fi capatat un plan local de dezvoltare care sa federalizeze comunele nesemnificative din imprejurimi (oricum -anexe minore la „Marele Oras” ) si sa sistematizeze dezvoltarea pe cartiere noi ,legate de o retea de sosele conceputa apriori si nu la spartul targului , astazi nu am fi avut in Dorobanti teren de 10.000 de Euro pe metrul patrat ; nu am fi avut intre cele mai absurde preturi pentru locuinte in orasul supra-aglomerat ; nu am fi vazut ridicandu-se „zgarie-nori ” fara rost (care vor avea o valoare impatrit mai mica destul de curand ) ; nu am fi asistat neputinciosi la distrugerea  „Micului Paris” (de fapt , o ipoteza de oras traditional , batjocorita de cate un sfertodoct cu conduita de apucat ) sub asaltul buldozerelor conduse de „investitori strategici ” din casute postale de pe mapamond ; nu am fi trait intr-o eterna „cursa de sobolani ” care este traficul bucurestean cotidian ( o realitate insolubila , oricate minciuni sfruntate s-ar auzi prin intermediul televiziunilor din „organizatie ” ) ; nu am fi avut „mall”-uri in centrul orasului cum nici in tarile ocupate nu se intalnesc frecvent ;
In schimb , poate ca nu doar prin coincidenta , sensul desfasurarilor  ce au urmat  a fost radical diferit  in ideea de a face imposibile astfel de idei chiar si daca , printr-un complex de imprejurari  putin probabil, acestea ar fi reusit totusi sa iasa din nou la suprafata .
La doar cativa ani dupa ce se formulase ideea”recensamantului general de proprietati comunale ” in Bucuresti , un ministru al Justitiei din acel timp (care azi se face ca uita si acel episod dar si altele, care au stimulat „privatizarile ” prin lichidatori ) a formulat inovatia legislativa care desparte proprietatea  publica (ne-vandabila ) a Statului de „proprietatea privata ” (expusa vanzarii, de fapt sustragerilor ) , legalizand practic metodele marelui jaf ulterior . Si peste inca o vreme , printr-o lege aiuristica de „retrocedari ” (care s-a zis ca ni se cere de catre ” Europa” desi nu mai exista nicaieri in forma aparuta la noi ) , a devenit impracticabil orice proiect de largire sistematica a Bucurestilor altfel decat prin exproprieri dificultuoase si costisitoare , platite azi, daca s-ar face , totusi, catre ” proprietari ” care nici nu stiu prea bine unde isi au bucata de pamant .

Rezulta , asadar, ca astazi nu mai e nimic de facut si ca reaua croiala ce inca mai lucreaza salbatic a devenit de neschimbat ? Momentul este crucial si daca dreptele asezaminte ,inca posibile , nu vor aparea , atunci cu siguranta Orasul , care , la fel ca orice fiinta vie , reactioneaza cu oricata intarziere sau rabdare , isi va vedea de ale lui , indiferent daca ocarmuirea de cateva clipe istorice va apartinea unor neispraviti .