~IDEOLOGIA JAFULUI PRIN SUBSTITUT – Terenuri si afaceri ” la discretie ”

De fapt , ” jocul proprietatii anarhice “ ( reiesit din incoerenta ” Lege 112 „) s-a desfasurat pana cand si-a consumat ciclul bine definit in cabinete , in vreme ce “legalistii ” au asteptat “sa se clarifice situatia” iar initiatii au pus mana pe cele mai interesante case facand pe cutezatorii dar ” cu voie de la politie “. Acum , cand nu mai sunt interdictii , totul pare sa ajunga la un punct final : insa , prin paradox, “jocul” nu s-a sfarsit . De ce anume ? Iata o intrebare ce reclama un raspuns .
Caci , in chip paradoxal, „ceea ce se cumparase ” drept locuinta ( si punct!) nu se va intregi prin adaosul terenului care,pana astazi,ramane „in mana Statului” si creeaza o forma stranie,foarte romaneasca,de „proprietate indistincta”,ce putea aduce si surprize neplacute si piedici in a dezvolta o proprietate care,uneori,avea nevoie sa se intinda pana acolo unde e firesc si natural . Rezulta ca ” improprietaritii de tranzitie ” ( o categorie istorica noua , care nu se regaseste alaturi de ” imbogatitii de razboi „) stau nu ” pe teren propriu” ci pe teren colectiv de vreme ce legiuitorul (care ,la noi, adesea este chiar ” tatal hotilor”) s-a gandit – cu skepsis- sa pastreze regim indefinit pentru „pamantul” unde se ridica blocul sau casa vandute oricum pe nimic . Aceasta situatie se complica in mai mult de jumatate din cazuri prin aceea ca , desi odata „instrainate catre chiriasi ” , nu putine din ” proprietatile indecise” se si retrocedara ,ulterior , unor ” redobanditori ” prin succesiune sau ‘ prin meserie „; astfel de realitati halucinante fac sa coexiste „siruri de proprietari ” , unii ” avand casa” si altii ” terenul” , ceea ce numai incurajator pentru a se echilibra viata sociala nu mai este. Si atitudinile sunt pe masura caci ” redobanditorii” fac ce era previzibil , adica vand(uneori fara sa vada macar ” casa stramosilor” despre care au facut atata caz ) , iar ” proprietarii indefiniti” – nu ” baga bani in cazatura de casa veche ” si cumparata fara certitudini caci maine s-ar putea s-o piarda prin decizie de instanta(intotdeauna rezemata pe capricii) si deci nu cheltuie nimic si nici nu se comporta gospodareste , accentuiand provizoratul .
In fond , acest mecanism absurd – care face ca orice reparatie ,obligatorie sau recomandata (daca nu chiar intarire de structura si consolidare) sa se amane pana la calendele grecesti – strica orasul si da un simtamant acut de incertitudine ucigatoare – se adauga la sistema ” co-proprietatii terenului cu Statul” , o invarteala de proportii unde ” ingaduintele „traduse prin plicul cu argumente sunt la ele acasa si alimenteaza marile suspiciuni privind ” doctrina conspirativa ” instaurata astazi la noi . Fiindca destule ” imobile nationalizate” nu sunt „blocuri” ci case sau vile ( si doar unele – ” cladiri de apartamente” din vremea primarului Dobrescu, model interbelic aproape uitat ) , regimul ” terenului aferent ” sta la dispozitia functionarilor de primarie , a avocatilor isteti si, in general, in ochianul bandelor de descurcareti fara meserie precisa insa inclusi in categoria ” oamenilor de afaceri ” ( de fapt, niste free-lanceri detinatori de ” ponturi”) . Si daca , fara sa fie regula, ramane cateodata ” la imparteala” doar o bucata de pamant unde cresc cu greu cateva ipoteze de flori(caci ” bucuresteanul de azi ” nu cunoaste notiunea de gradina ), in nu putine cazuri ” proprietatea Statului” se intinde pe cateva sute „bune” de metri in chiar acele locuri unde pretul depaseste orice limita de inchipuit. In aceste conditii , ” aparitia redobanditorului de meserie ” sau a ” investitorului bine-voitor” ( adeseori ” o cunostinta” sau pur si simplu un manekin ) nu mai este decat o chestiune de invoiala intre facatorii de hartii ce opereaza in spatele usilor inchise .
Esenta acestei manopere este izbitoare si impresioneaza prin caracterul rudimentar insa eficient datorita arogantei sfidatoare si incredintarii ca nimic nu o poate opri caci Statului (care este o abstractiune ) i se substituie o categorie de dregatori mai mari si mai marunti ce il reprezinta in folos propriu , socotind ca ” privatizarea generala ” apare in vreuna din teoriile justificative care circula azi .