~„ROMÂNIA CARE LUCREAZĂ“ : Obiectivele – unicat: cazinouri, parcuri de distracţii, ring automobilistic, „Chinatown“, staţiuni balneare noi (I)

Orasul-cazino
Oricît ar fi obsesia rezidenţială de vie şi policromă , totuşi nu reşedinţa este miza capitală a deceniului 2000 – 2010. Locuinţe obişnuite şi proprietăţi luxoase , case de vacanţă şi domenii cu caracter plezirist se vor construi , de bună seamă, dar procentual acestea scad ca însemnătate şi cedează în faţa proiectelor de altă anvergură . Apar, deci, marile investiţii între care unele doar vor cuprinde şi o componentă rezidenţială fără a constitui, prin aceasta, un scop în sine. Prin raport la reşedinţa izolată, chiar şi cu un caracter de unicat, proiectul sistematic, cu aspect comunal , prevalează.
Însă, orişicum ar fi, rezidenţialul se retrage, cum s-ar zice, de la rampă. Epoca stimulează afacerile diversificate, investiţiile, „aranjamentele“ cu strat imobiliar fundamental capabile să creeze bani.

Evident, investiţiile majore generează cîştig dacă se fac fără prejudecăţi şi la timpul potrivit. Acum vreo cîţiva ani, cînd în Turcia s-au desfiinţat cazinourile printr-o decizie guvernamentală fără drept de apel, noi am pierdut ocazia să preluăm, rapid şi fără menajamente, o piaţă de produs bani ce nu reclama decît un număr de mişcări sumare şi obiective precise , care trebuiau să corecteze doar cîte o dispoziţie legală, dacă era neapărat. Un teren concesionat în apropiere de Bucureşti ( legat de aeroportul internaţional printr-o şosea rapidă ) şi un „sindicat“ de investitori în cazinouri, hotelerie de „jocuri“ şi restaurante „de anexă“, lăsat să-şi facă propriul „Las Vegas“ de Bărăgan – şi iată „afacerea“. Noi, probabil, că am ezitat din scrupule de natură morală pe care însă alţii – unii chiar vecini apropiaţi – nu le-au avut, aspirînd – cu braţele deschise – banii proveniţi din industria cazinourilor, ce nu „se închide“ in fond niciodata fiind expresie a unui viciu universal. Sînt puţini cei care ştiu că abia după ocuparea Havanei de către mica guerillă a lui Fidel Castro, cazinourile din America s-au dezvoltat brusc , primind cu entuziasm pe industriaşii viciului, alungaţi de revoluţionarul „barbu“. Astăzi, ştim că Havana – cel mai mare oraş de cazinouri din anii ’50 – era în sine o afacere uriaşă, ce nu trebuia pierdută şi dacă ne încredem în „teoria conspiraţiei“ atunci ne putem imagina chiar ajutoare băneşti către Revoluţie spre a crea o criză pe piaţa jocurilor de noroc şi o migraţie spre alte sanctuare ale plăcerilor rezultate din hazard.

Indiferent de prejudecăţi, „oraşul – cazino“ rămîne o ipoteză ce nu trebuie înlăturată. Îl putem închipui în nordul Bucureştilor, întins pe o suprafaţă de 200 de hectare, în apropiere de Săftica, de Corbeanca ori în regiunea Baloteşti – Căciulaţi, suficient de aproape de Aeroport şi de Bucureşti, dar şi de sanctuarul etern al plăcerii, ce va deveni Snagovul.