~Merita sa cumperi o casa de vacanta in Bulgaria ?

Intrebari primite de la jurnalista Andreea Stefan ( ziarul ” Realitatea Romaneasca” )

Cineva spunea ca daca romanii isi vor cumpara cat mai mult teren si cat mai multe case in Cadrilater,
acesta poate reintra in posesia Romaniei. E o afirmatie realista? Cum vi se pare ideea?

Astfel de incheieri simplifica o realitate care nu poate fi redusa la formulari atat de puerile si , prin urmare , nici macar nu merita invocate daca nu se deschid perspective mai largi , asa cum de fapt ar trebui si in ” materia cumpararii de proprietati in Romania „de catre straini ;insa aceasta este , la noi, o dezbatere ce nu s-a produs si nici nu se va produce prea curand caci orice indemnare in aceasta directie este curmata , cu motiv ideologic , inainte de a se constitui .

In cat timp estimati ca, pe baza cresterii cererii pentru case de vacanta pe litoralul bulgaresc,
preturile vor ajunge la nivelul celor romanesti sau european?

Ideea ca ar exista ” cote ” canonice , adica „nivel de preturi romanesti ” sau „europene „, este fara un reazem solid caci si la noi avem „preturi de Constanta” , de ” Eforie ” sau de ” Vama Veche” dar si preturi de sat fara sosea ori canalizare.Si apoi, ce ar putea sa insemne „preturile europene” de vreme ce in Proventa ” de deal” proprietatile sunt fenomenal de scumpe iar in apropiere , la Sainte Maxime ori la Saint Raphael , acestea se coteaza la mai putin de jumatate ? Fapt este ca Bulgaria „maritima” va evolua in felul ei , colectand cerere mai multa cu cat pleaca ” mai de jos ” ,caci potential exista si chiar o anumita ” virginitate” in anumite zone , care intereseaza pe marii plasatori de bani.

Care ar fi dezavantajele daca alegem sa cumparam o casa de vacanta pe litoralul bulgar?

Exista dezavantaje universale ale „celei de-a doua resedinte” care apar si in acest caz dar si la noi , pentru „casa de vacanta ” a romanilor in Romania.Privita adeseori ca o butada , vorba de duh a lui Peter Meyle dupa care „paradisul hotilor”in Proventa se intinde din octombrie pana la Craciun (cand spargatorii devalizeaza resedintele temporar inutilizate ) este nu o poveste picanta ci o realitate destul de dezagreabila . Oriunde in lume trebuie sa existe servicii de administrare de proprietate care , insa, si la noi si la „ei” sunt sublime … dar lipsesc cu desavarsire .Acest deficit nu este atat de nesemnificativ pe cat ar parea si atarna greu in alegerea unui plasament „bulgaresc” care , de fapt , se dovedeste tot atat de riscant ca si oricare altul , intr-un mediu unde ignorarea limbii , a masinariilor birocratice ori a modului de viata creeaza o rezerva explicabila.

Dar avantajele?

Ele depind de gusturi si de felul cum se intelege lumea insa unul nu se poate contesta caci in Bulgaria nu vom intalni decat periferic,si rau privita, „componenta manelizata” a societatii care in Romania iti mananca zilele.

ARTUR SILVESTRI