31 August 2007 – O ILUZIE DAUNATOARE : terenurile de margine de drum

Intre legendele ce si-au facut loc in lumea speculantilor amatori de la noi una mai cu seama se bucura de o trecere bizara si este evocata pe soptite ca si cum ar ascunde un secret de stat cu totul infricosator : ” banii multi ce se vor castiga din terenuri de la margine de sosele”. Contribuie la aceasta notorietate un complex de imprejurari alimentat de alianta neagra dintre „neo-jurnalismul de consum ” , agentii ” facuti pe puncte ” si tagma „analistilor ” cu opera alcatuita din citate , o specie a ideologilor de cafenea ce socratizeza nemilos dar ignora scrierea sau o detesta ; si totul se inflameaza periodic cand Ministerul Agriculturii mai face public cate un fel de raport de unde rezulta ca ” terenurile agricole se vand scump ” iar in anumite regiuni – pur si simplu incredibil ( desi ” tot ce e scump pe hartie ” nu-i decat „fost agricol ” si actual „poligon pentru dezvoltari „.
Indiferent ,insa, de motive ideea simplista a castigului fara sa se consume nici un efort atrage si tulbura iar ideea ca pe ogorul astazi parjolit de seceta s-ar putea primi,maine, mari sume de bani cand vor aparea investitorii face sa le ia mintile foc celor cu fantezie bogata si un scazut simt al realitatii. In aceasta materie, este cautata ” pozitia” ( sau, cum se spune astazi, in jargomul dambovitean , „locatia „) iar „marginea de drum ” , unde descaleca „investitorii ” este cea mai cautata . Dar cand auzi felul cum se descriu viitoare mari desfasurari de forte in locuri dintre cele mai extravagante din aceasta tara , te cuprinde intai rasul si apoi un sentiment de jale istorica. In aceste ipoteze , cam tot ce este ” margine de drum ” se va popula cu hoteluri si moteluri , restaurante si benzinarii , ” parcuri comerciale ” si „industriale ” de toata mana daca nu chiar cu intinse orasele insirate pe langa sosele ca docurile in lungul raurilor. Fiind, deci, ” zone de dezvoltare clasice ” -cum se precizeaza in limbaj savant – nu ar mai ramanea decat sa apara platitorii si, deci , investitiile iar ” desteptii” ce au intuit in chip iscusit ” sensul” afacerii- sa se umple de bani.
Pe aceasta tema, concluzia este in afara de orice indoiala : ” platitorii ” vor veni din loc in loc dar in procent atat de minor incat nici nu merita a fi calculat iar cei ce pun miza in aceasta speculatie vor trebui sa cultive orz, porumb si grau ori sa re-vanda „pamantul de cultura ” asa cum l-au luat . cu un mic castig -ori ceva mai marisor maine- insa fara a face ” afacerea vietii .

30 August 2007 – Ce se vinde si ce se cumpara in luna septembrie ?

„Casă în străinătate”

Sfârşitul verii aduce, în materie de casă de vacanţă, unele re-aşezări noi dar mai recent una dintre ele a apărut şi se dezvoltă într-un anumit mod, trebuind, bineînţeles, să fie observată mai bine şi explicată. Aceasta este tema „casei de vacanţă în străinătate”. Cred că prin 1995, pe la începutul anului, când, apărând recent, revista „Casa Lux ” se desfăşura cu o anumită energie surprinzătoare, am reuşit să ne înţelegem cu câteva companii străine (una dintre ele – foarte prestigioasă, un „developer” din Marea Britanie) în ideea de a prospecta interesul românilor faţă de cumpărări de „vile pentru loisir” în ţări europene „turistice şi pitoreşti”, precum Spania dar, mai cu seama, Portugalia. Origina acestei cereri ce a venit „de la ei”, stătea în fenomenul pe atunci uimitor de puternic al „descălecării Şeicilor Roşii”. În doar câţiva ani, aproape toată Coasta de Azur-şi, mai apoi, regiunile cu caracter mitologic din Europa luxului de vară, se umpluseră literalmente de bogătaşi vorbitori de limba rusă care nu doar că frecventau restaurante ultra-elegante şi locuiau la hoteluri pe care numai „americanii” le înţelegeau, dar începuseră chiar să se şi împământenească în felul cumpărării de proprietăţi. Astfel încât, prin 1997,nu doar că în restaurantele din Cannes lista de meniuri avea ataşată explicaţia în ruseşte a felurilor de mâncare dar şi anunţurile de vânzare de proprietate ce se afişau de către companiile cu activitate în imobiliar se făceau adeseori în limba lui Cehov şi a lui Gogol, lată, deci, că, gândind analogic, cei ce construiau „cartiere” şi mici orăşele în Portugalia, la Oceanul Atlantic, îşi închipuiau că acelaşi fel de cumpărători risipitori ar fi trebuit să existe şi în România, de vreme ce această categoria se revarsă ca din Cornul Abundenţei din Rusia tipică. La drept vorbind, schema istorică era ingenioasă căci în Est, la marginea Imperiului, îmbogăţirea se produsese galopant şi într-o manieră uimitor de energică astfel încât, teoretic, ar fi trebuit să existe încă de pe atunci destui „români cu bani” capabili să cumpere bine şi scump cam orice clădire medie în Europa şi chiar în lume. Aceasta era, în acea vreme, şi opinia mea dar cu timpul mi-am dat seama că, într-anumită măsură, mă înşelasem. Povestea, scurtă, a acestei ipoteze este în sine semnificativă. Vreo câteva luni, până către sfârşitul lui 1995, am tot publicat şiruri întregi de oferte, una mai interesantă şi mai atrăgătoare decât alta, şi am aşteptat să apară cumpărătorul înlesnit şi extravagant. Aşteptarea nu a fost în zadar.

Numărul celor ce se arătară interesaţi nu era scăzut şi nici fluctuant şi aş zice că, dacă am lăsa deoparte pe cei care pescuiesc deobicei în orice fel de ape, erau fără îndoială „cumpărători capabili”. Dar nici unul dintre ei nu înainta mai departe decât o pură şi simplă vizionare de fotografii, relevee şi contracte posibile de „antrepriză”; să fi fost atât de neinteresantă „casa de vacanţă la Atlantic” ce propuneam şi o desfăşuram în forma publicitară? Cred şi acum că nici vorbă de aşa ceva şi că, mai degrabă, destui dintre „Şeicii Dâmboviteni” ce mă vizitaseră au şi cumpărat, până la urmă, ceva, undeva, cândva. Dar nu ştie nimeni – sau aproape nimeni – unde anume s-ar afla aceste proprietăţi „de refugiu” şi nicidecum de vacanţă.

Fapt este că, astăzi, faţă de acele vremuri indistincte când „robinetul de bani fără şir” nu mai este atât de furtunos şi când apar într-adevăr( pe langa grossul alcatuit din hoti ignari ) si personagii ce au câştigat din inteligenţă, efort, sacrificiu şi, până la urmă, capacitate-neromânească – de a finaliza, apare, în sfârşit, omul potrivit spre a-şi cumpăra şi o „casă în străinătate”. Aceasta este, deci, o atitudine recentă. Ea provine nu doar din motive de „modă de viaţă înlesnită” ci şi din raţiuni ce se înţeleg de îndată când se compară „cum se trăieşte aici şi cum se trăieşte acolo”. De obicei, gândul de a cumpăra „ceva” în lumea largă apare atunci când se călătoreş te turistic şi, locuindu-se la hotei ori în pensiunile diversificate de genul „ail inclusive” sentimentul că acolo s-ar putea petrece timp mai mult şi mai „aşezat” apare şi stăruie. Bineînţeles că erorile sunt posibile, căci una este „viaţa de hotel”, cu tot ce presupune aceasta şi altceva este „viaţa de comună”, printre localnici unde, până la urmă, veneticul va trebuie să se îngăduie şi uneori chiar să se şi acomodeze, lată o temă ce se examinează foarte rar dar este, până la urmă, esenţială. Dar acesta este numai începutul dificultăţilor ce se întâlnesc atunci când se doreşte o „casă în străinătate”. Mulţi uită să se gândească-exaltaţi numai de ideea însăşi că vor deveni „proprietari pe Coasta de Azur” ori la Atlantic, – ca o proprietate trebuie îngrijită, supravegheată şi chiar întrebuinţată astfel încât să existe măcar garanţia ca, anul viitor, se va găsi măcar ia locul ei şi că nu se va transfer ma, prin participare de aborigeni, într-o fostă clădire de unde nu au mai rămas decât pereţii. Sunt unii care cred că aceste incidente şocante s-ar putea produce numai în Africa sau în cine ştie ce fund uitat de lume dar există o universalitate a hoţiei despre care trebuie să avem reprezentări fiindcă altfel în locul realităţilor ar apărea doar iluzia. Astfel încât esenţial este a spune că abia acolo unde există şi s-a dezvoltat administrarea de imobile ca profesiune şi s-ar putea contracta servicii sigure în această materie se poate cumpara „casa străină” fără riscuri evidente. Dar, pe lângă aceasta, mai apare încă o temă, care şi ea se evocă foarte rar şi adeseori se uită cu desăvârşire. Conţinutul ei este în aparenţă şocant: „accesul liber la proprietate”. Dar ce ar fi aceasta, de fapt? Inseamna a putea sa-ti intrebuintezi casa proprie fara a trebui sa stai sluj pe la ambasade in ideea de a obtine o viza si , daca se obtine , sa astepti in aeroport cu pantofii in mana ingaduinta de la Marele Stapan.

29 August 2007 – Ce inseamna 3 miliarde de Euro ?

Concluzia emisa acum vreo zece zile de doi manuitori de condei ce ar fi calculat in sudori „ cam cat valoreaza averea Bisericii Ortodoxe Romane ” obtinand cifra de 3 miliarde de Euro , a parut deopotriva scandaloasa si incriminatorie unui numar oarecare de cauzasi din aceeasi faina , de fapt niste aparitii famelice si aproximative la fel ca si calculatorii . Evocata cand vrei si cand nu vrei si de catre te miri cine ca o dovada peremptorie de hotie dezmatata , „uriasa bogatie ” se arata a fi – incepand de ieri – ca fiind de tot modesta , facand complet ridicule opiniile contrare emise , de fapt , de niste sarantoci marunti ce considera ” suta de dolari ” un fel de iarba a fiarelor ce deschide orice usi .
Caci devreme ce astazi ” cel mai bogat roman ” detine o avere echivalenta ( si chiar mai mult ) cu ” averea Bisericii ” , castigand in mai putin de un deceniu ceea ce Bisericii ii ramane dupa acumulari de macar sase sute si ceva de ani de documente conservate , orice discutie nu-si mai are rostul iar incheierea se poate face acum in chip net : avem , din pacate , o Biserica saraca , ori mai bine zis ” o Biserica saracita ” iar slugusoarele intarite in rele ar trebui sa puna privirea in pamant de rusine desi evident ca n-o vor face.

28 August 2007 – Primejdii oculte : ” tigrul bulgaresc ” si ” dragonul vietnamez „

Indiferent de felul cum se analizeaza de obicei , epoca este definita prin disparitia „pietii imobiliare clasice”,o idee despre care nu se vorbeste desi se constata . Aceasta nu mai este acum decat o anexa a pietii financiare iar dictatura creditului ipotecar modifica radical structurile traditionale si chiar si anumite mentalitati si asezaminte sociale.
Noi ne aflam intre al treilea si al patrulea val al expansiunii financiare si de intindere „globalizata” ,un ciclu recent inceput aici ca „ocupatie insidioasa”prin injectia brutala de bani din vara lui 2003 si care ne-a adus de la o piata imobiliara alimentata cu precadere de economii la o anexa a pietii de bani , cu toate consecintele acestei situatii insolite aici .
Comparand realitatile , rezulta ca suntem la 2-3 ani in urma fenomenelor produse in Occident desi diferenta se recupereaza in crestere geometrica la periferie si astfel s-ar putea prevedea o posibila stagnare abia catre sfarsitul lui 2008 sau chiar in 2009 ,daca nu vor interveni „variabile „intre care una este , insa , absolut sigura in urmatorii ani :” Marele Cutremur „.
De altfel ,toate „inlesnirile de creditare ” ce sunt resimtite aici drept „noutati ” – ori apar curand – sunt etape consumate in Europa ( imprumutul ” fara avans ” fiind un exemplu ) si vor ajunge pana la creditul ipotecar complex , constand in plata lunara numai a dobanzii si restituirea imprumutului ( „indexat ” )abia la final ( asa cum se practica in Spania si a generat o ingrijoratoare crestere a indatorarii , denuntata inca din octombrie 2006 in analizele economice locale ) .
Din acest motiv , mai departe decat pana catre sfarsitul acestui deceniu nu se poate incerca nici macar o schita de previziune caci astazi suntem si noi intr-o piata imobiliara „globalizata ” unde banii sunt mecanismul capital iar perspectiva nu este decat aceea a castigului perceput ” la rece” . Privite in acest fel , sansele Romaniei raman relative si nu depinde de noi decat in proportie redusa de a le mentine . Ca in orice afacere , si in materie de „vanzare de bani” esentiale sunt „cresterile de profit ” si ,deci,”randamentul ” care exclud orice interventie de viziune filantropica ori de intelegere sociala . Oricand , daca piata stagneaza sau nu mai „produce”pentru marii jucatori , fondurile se pot retrage de pe „masa de joc” si se pot re-orienta impartindu-se , ca sa exemplificam , intre „tigrul bulgaresc”(ieftin) si „dragonul vietnamez” caci in tematica ” manipularii de bani ” nu exista sentimente si nici chiar prejudecati ideologice ci doar profit.

27 August 2007 – In America este criza , la noi totusi preturile cresc !


Fiind inca o ” piata de mituri , legende si rumori ” , preturile vor creste la noi in materie de locuinte chiar si fara a mai socoti un spor inevitabil cu origina in majorarile de fiscalitate , „asigurari obligatorii ” , taxe notariale si catre alte structuri parazitare si care ,insumate,conduc la mai mult de 5 % in afara de orice mica inflamare de pret , inevitabila pretutindeni . Aceasta , deci , va aparea in orisice caz si orice estimare de evolutie , facuta realist , include aprioric acest procent ocult . Insa , mai mult chiar , exista si argumente de natura obiectiva ce incurajeaza „sporul de bani ” , desi acestea se prezinta deobicei deformat si fara o staruinta analitica elementara . Ele ,insa, trebuie evocate printr-o sumara subliniere.
Intai de toate , prin comparatie cu o Europa abstracta , preturile sunt la noi scandalos de scazute , deci exista ” interval de crestere ” . Aici , un apartament de lux „bucurestean ” in Dorobanti ( bineinteles ca ” lux a la roumaine ” si cladit recent ) se vinde cu nu mai mult de 2200 E /mp de constructie dar in Paris acesta este cel mai scazut pret posibil , intalnit in orase- satelit ,precum Bagnolet si numai dupa ce locul a devenit notoriu in rau prin rascoalele periferiilor pigmentate cu incendieri de masini si violente de strada.
Apoi , pretul ascendent se impune fiindca acolo unde exista massa de cumparatori ( generatia tanara salariala , care traieste in conditii de provizorat socant , cu chirie la valori considerabile si procentual halucinante fata de venit ) nu apare oferta noua si nici nu sunt semne ca va aparea mai repede de cativa ani si poate nici atunci .Aceasta se explica si prin aceea ca noi nu avem nici o strategie in materie de locuinta altfel decat prin miluirea relativa cu locuinte sociale care nu insemneaza nimic si nu acopera catastrofa unei intregi generatii care a fost sacrificata , cu cinism , de o stapanire nepasatoare .
In sfarsit , pretul in crestere se datoreaza bancherului , unde se afla „sediul banilor „( decisiv pentru piata stapanita de creditul ipotecar ) iar cel ce”vinde bani” staruie in a mentine un nivel ridicat si chiar il si majoreaza ca sa nu piarda nimic intr-o ipoteza de „prabusire de piata ” . Aceasta ,insa, nici nu se poate imagina intr-un interval rezonabil caci la noi piata nu se va aseza mai repede de doi -trei ani atata vreme ce exista si „atractiozitate ” si propaganda ,alaturate unor platitori care acum inca nu sunt atat de diversi ca origina insa maine vor fi deopotriva romani si straini .
Deocamdata , raman apreciate „apartamentul popular „( cu cresteri , totusi modeste ) si apartamentele „burgheziei interbelice” ( in foste case de raport ori in vila traditionala familiala ,unde ,intervenind cumparatorul strain , procentele posibile s-ar putea sa fie mai ridicate ) . „Strainul ” monitorizeaza aceasta piata de prestigiu dar nu se rezuma la ea astfel incat optiunile lui vor face sa se pretuiasca si mai mult ” condominium”- ul ( alcatuit din asa -zise „apartamente de lux „, noutatea deceniului ) cumparat acum inca de la etapa de „case pe hartie ” chiar daca se banuieste ca acest plasament se va dovedi impulsiv si , deci , presupune riscuri inca incalculabile.Sigura va fi ,insa, investitia in „traditional” ( vile cu vechime si „istorie ” , case boieresti , conace urbane) unde „principiul prestigiului”,foarte raspandit in Europa , se va impune .
Invocate adeseori drept solutie si obiect de plasament inteligent ,”casele noi ” in „complexe ” si „parcuri rezidentiale” ,asa- numite ” dezvoltari ” (de fapt alaturari de case insiruite , modeste prin comparatie cu lumea traditionala ) raman o ipoteza mediocra pentru investitia calculata corect .

24 August 2007 – ” Maladiile sociale „: casa de consum , „turbarea de trafic ” , ” viata in santier ”

In fond , totul devine la noi o simpla si elementara schema de castigat bani si pe nimeni nu pare sa intereseze ca ,din aceasta febra a unei piete intensificate si ” liberalizate ” fara nici un motiv valid in termen lung , apar maladiile sociale oculte si formule istorice fara precedent si inca prea putin adaptabile la o traditie ce , totusi ,nu poate fi strivita oricat efort se depune in vederea stergerii ei .
La drept vorbind , „americanizarea” vietii sociale – care este doar o ipoteza istorica si nu ” sfarsitul istoriei ” – se insoteste si de un fel de sincronism bizar , unde incap destule idei bizare , cele mai multe de tot nepotrivite .Reflexul apare , bineinteles , si in imobiliar unde circula , cu o insistenta demna de o alta cauza , mai sanatoasa , cateva opinii ce merita examinate .
Una dintre acestea sustine si incurajeaza ” casa de consum „, o solutie stranie , constand in a face apologia constructiei cu ” o viata scurta ” , ridicata din ” materiale usoare ” si impodobita cu ornamentatie ce ” sclipeste si ia ochii ” dar croita in materie trecatoare si firava intr-o tara unde urarea maritala tipica este „casa de piatra”, unde inradacinarea burgheza in „casa parintilor” a facut epoca si unde in mediul rural orice familie noua isi lua -ori primea -” loc de casa „.
In raport cu traditia de la noi , unde a exista ” definit ” si constituit inseamna a avea o casa pentru generatii , aceasta ideologie a sumarului este de neconceput dar , in fond , este si lipsita de spirit practic si efect stabil . Intai de toate , apare argumentul schematic ce ne spune ca o casa nu se schimba precum camasa si, dupa cateva perioade de intrebuintare , nu se face ” carpa de sters pe jos ” . Cine gandeste altfel , confunda ” moda de croitorie ” cu ” filosofia casei ” care nu se supune modei decat in materie de stil , poate in materiale si , in orice caz , ornamentatie , unde apar ipoteze si noutati ,formuland o anumita diferentiere dedusa din context si „epoca ” . Dar acestea nu atrag dupa ele modificarea constitutiva care este consecinta unui mod de a intelege lumea pe care nu il pot preschimba cutare antreprenori sau nu stiu ce arhitect grabit ori venal .
Noi vom avea , nu doar prin continuitate de mentalitati ci prin asezare , clima si oranduire sociala ,” casa de piatra ” drept mitologie fundamentala a familiei si a omului roman si cat de ” recent ” si incoerent ar putea sa fie cate un specimen de pe aici , doctrina consumista nu se va impune prin raspandire in procent de majoritate macar in cursul vietii acestei generatii daca nu chiar niciodata (caci istoria e lunga si ” variabilele ” – prea de tot impenetrabile ) .
Insa pe langa traditie si obiective cu origina in sufletul colectiv si in asezarea geografica , apare criteriul „verificabilitatii ” , pana astazi inaplicat dar esential . Noi cunoastem prea bine ” cat” si ” cum” rezista caramida clasica , zidita ” italieneste ” in Bucurestii interbelici , stim „pana unde ” face fata glass-wandul cu lemn de stejar si cristale insa nu avem ,inca, o foaie de temperatura in materie de ” gips-carton ” ( ce se garanteaza pe doua decenii ce inca nu le-am petrecut pana azi ) . Rezulta ca nu putine din „materialele la moda” au , ca sa zicem asa , o perioada limitata -si deobicei nu foarte indelungata – de folosinta si ” de serviciu” care , totusi,oricat ar fi de scurta in absolut inca nu si-a aratat si efectele ori , mai bine spus, „reversul” . Pe scurt , ignoram in ce mediu traim si stiind ca exista in Bucuresti vile splendide unde si astazi iti este mila sa calci pe parchetul vechi de saptezeci de ani , ar trebui sa ne gandim de cateva ori inainte de a alege , astazi , fasia de parchet ” din cataloage de importator ” , subtire ca o foita de ceapa , numai fiindca despre acesta ” se vorbeste” in cercurile mondene si in civilizatia superflua ” de televizor „.
Dar atitudinea nu scandalizeaza decat prin superficialitate si violenta in a impune ” modelul unic ” caci astazi se raspandeste si se cultiva de nevoie provizoratul absolut , care se intalneste la toate nivelurile sociale ( si nu doar in clasa de angajati tineri ce duc o viata „de chirias grabit” ) dar mai ales la „burghezia tanara” care , stabilindu-se in „noile dezvoltari” nu isi da seama ca va fi condamnata sa traiasca ani de zile in conditii de santier . Climatul social devine nesanatos si , in chip paradoxal , se ingaduie cu o populatie pasiva si parca hipnotizata .
Orasele in schimbare irationala ,fara planuri de folos cetatenesc ci doar indrumate de hotarari ale marilor bonzi ai investitiilor cu skepsis devin la randul lor o expresie a provizoratului si a unei supra-aglomerari care genereaza efecte adeseori imprevizibile aici , totusi prea-bine cunoscute aiurea unde aparitia lor creeaza ingrijorare si reactie in scop de repede inlaturare . La noi , prea putin se vorbeste despre maladii ale aglomeratiei – precum „road rage ” care apare de timpuriu si afecteaza azi 15 milioane de americani fiind mult mai raspandita decat schizofrenia, de fapt o „dezordine exploziva intermitenta ” – insa discursurile stupide despre ” modernizare ” pasioneaza si lasa fara grai o lume tot mai ne-asezata si fara busola .

23 August 2007 – ” Mitul strainului ” – este acesta chiriasul canonic?


Mitul strainului continua sa dicteze la noi desi o anumita nerabdare a vanzatorilor care asteapta „marele castig ” ce nu mai vine se inregistreaza inca de pe acum. In ciuda acestor iluzii , „structura clientelei” nu se va schimba deocamdata in chip esential desi nu se poate exclude un anumit aflux de straini , de fapt personagii de toata mana , de la aventurieri si speculatori „pe picioar mare ” si pana la naivi si idealisti , dintre care , in chip putin explicabil , unii nu vor gresi .
Investitiile straine se intensifica acum nu strict din cauza ” integrarii ” ( desi o explicatie de context exista ) ci datorita unei uimitoare campanii de natura
propagandistica inceputa in Occident de oarecare timp dar intensificata treptat si inteligent ; ea are ,fara nici o indoiala,o componenta „mediatica ” si obiective precise care presupun atragerea de fonduri in tari de periferie cum sunt Bulgaria si Romania . Pentru Bulgaria , sloganul curent este ,de fapt,o evocare a Spaniei de acum un deceniu si jumatate iar amintirea acelor plasamente istorice , produse cu un rezultat multumitor , impresioneaza mai ales in mediile anglo-saxone , unde pasiunea pentru exoticul semi-virgin inca este foarte vie . Dar atat la noi cat si la „Nisipurile de Aur” sau la Burgas si Varna ,nu vom avea o invazie de englezi,asa cum se imagineaza,fiindca noi nu suntem Proventa care astazi este locuita -ca efect al unei mode ce persista -de britanicii care fug de frigul si ceata de dincolo de Marea Manecii . Exodul catre Mediterana ,intr-un mediu climatic ingaduitor si fara iarna grea ,asa cum este pe Coasta de Azur sau pe Costa Brava ,in Spania,nu se va produce la noi,unde ,inca o vreme,iernile sunt „scitice”,ca pe vremea poetului Ovidiu,exilat in salbaticie la Pontul Euxin.
Noi vom avea,deci,investitii moderate in „imobiliarul vacantier” si destul de sustinute intr-un fel de imobiliar speculativ ( unde strainii se vor grabi , gresind , sa cumpere apartamente noi pentru a le inchiria ulterior tot unor straini care insa nu vor aparea in proportia de massa care se imagineaza astazi in mod triumfalist ) ; cat priveste ” imobiliarul de investitie ” ( birouri , hipermagazine , parcuri industriale ) , acesta se dezvolta inca accelerat insa cu un coeficient de risc care se va putea observa mai clar in viitor ,dar , in orice caz , nu pana la sfarsitul acestui an .
Aceasta situatie se observa in modul cel mai elocvent in piata de chirii caci ” strainul ” nu vine deocamdata aici ca sa locuiasca fiindca Romania nu e Proventa ( dar Maramuresul este un fel de Proventa dar nu stim sa o afirmam !) decat numai daca are „afacere ” sau lucreaza la patron si numai atunci va inchiria. Atat cat se va dezvolta „inchirierea” , se va dezvolta datorita unui principiu de o bizarerie uluitoare care spune ca ” multinationalele „nu prefera proprietatile in materie de birou si locuinte ( alocand pentru ” staff ” un buget pentru vila unifamiliala si pentru managementul intermediar ( de obicei necasatorit )-plata unui apartament ultracentral elegant ) .
In aceasta baza , apar si sunt la moda schemele de castig ce vor aduce pe straini ca investitori in apartamente de „condominium ” foarte accesibile la comparatia de pret cu „marile capitale ” si placute pentru chiriasul „european „, dar speranta ca exista cerere la nesfarsit si ca strainii -deveniti proprietari -vor avea drept client tot straini pentru a inchiria se va dovedi desarta ,precum s-a probat in alte parti , unde in ” blocurile pentru europeni ” aproape ca fluiera vantul.
Si totusi , cel mai numeros solicitant ramane in continuare nesatisfacut caci datorita legendelor ,ce fac din strain platitorul generos si naiv , s-a pierdut din vedere ” platitorul popular” roman , de obicei tanar debutant in cariera si lipsit de locuinta .Si aici se greseste din ratiuni de doctrina si privire scurta in imediat . Caci in loc sa se examineze realitatile , se prefera scheme propagandistice de felul aceleia care spune ca unul din sapte englezi „cumpara” in Romania si Bulgaria si ,deci , ar trebui sa prevedem exod , un potop de bani si chiriasi nenumarati .
Rezulta , deci , ca de fapt ” consumatorii de chirii ” sunt categoriile extreme ( „romanul burghez”ori bogat este proprietar): salariatul sarac roman – gazduit in conditii aproximative ,ilustrand cea mai halucinanta si persistenta evaziune fiscala ingaduita – si ” strainul ” subventionat cu pret de chirii de „capitala europeana”.