V.”Efectul UE”

„Efectul UE“.
Prin raport la participaţia OTAN , care – oricît de sistematică ar fi prin caracterul militar – nu aduce decît consecinţe limitate , „integrarea în Uniunea Europeană“ (cum i se spune, în limbajul administrativ, fără nuanţe) schimbă mult realităţile , deşi, din păcate, nu în forma latiriii peste noi a unei „Pays de Coccagne“unde curg fluvii de lapte si miere , asa cum se prezintă adeseori.
Şi în aceast materie, scenariile de viitor nu circulă deşi ar fi probabil că există . Fapt este că , din punct de vedere imobiliar, rezultatul ce se obtine va fi suficient de complex şi nu aduce defel cu interpretările triumfaliste si stereotipe, de uz curent si de limbaj simplificat ca si gandirea celor ce le propaga . Ideea că abia atunci „vin investitorii“ (văzuţi ca o grupare filantropă, ce risipeşte munti de bani în stînga şi în dreapta, spre binefacerea primitorului popor român) este atît de primitivă încît nici nu merităevocată. Pînă azi , cine conteaza si a avut „de venit“ a venit căci contrar aserţiunilor necalificate ce apareau periodic in preajma anului 2000 legislaţia imobiliară era încă demult la noi deopotriva îngăduitoare şi permeabilă si reprezenta un argument de fructuos plasament de bani ,ce s-a pierdut, ca de obicei, de catre intarziatii care au ascultat de propaganda negativa si nu realitati. Altii , mai bine cotati, nu aveau totusi datele noastre dar prin paradox au avut in chip continuu o „presa vorbita mai buna” . În Polonia, unde abia către sfarsitul deceniului trecut s-a permis să se cumpere apartamente de către străini iar „redobîndirile“ au fost tratate mai responsabil „şurubul legal“ a rămas multă vreme vădit mai strîns decît aici insa polonezii nu au facut caz in aceasta materie si au stiut sa traga foloase .Noi , „obiectivisti” cum ne povatuieste „intelectualitatea creola”, am tras ponoasele.

Indiferent de starea de fapt ,care-i un efect de procese locale convulsive , noutăţi vor fi, bineînţeles, pe pieţele azi „ interzise “ (deşi permeabile în forme para-legale) şi, întîi de toate , în materie de exploataţie agricolă . Arendaşii de azi (italieni, de regulă, în Banat şi Transilvania) vor cumpăra, la preţ jos, teren arabil dacă nu chiar şi podgorie (ceea ce îşi doresc) dar speculaţiile visate de unii români vor aduce, prin diferenţe, doar cîştiguri mai mici fata de ceea ce inchipuiesc cei care traiesc impulsionati deo lacomie continua si lipsita de simtul proportiilor. Cînd maximum de valoare pentru un hectar românesc „din agricultura” nu va depăşi vreodată 5.000 de dolari americani , înţelegem, de fapt, sensul evoluţiei care , avand initial o precadere speculativa , se va concentra in productia agricola de exploatatii rezonabile de cateva zeci de hectare(si nu „marile proprietati”de tip sud-american,visate de un fost ministru specializat in afacerile cu paduri). Dar nu ” vanzarea pamantului” (in orice caz -mai lenta decat s-ar dori de catre unii) va fi marea tema posibila ci un arhipelag de ipoteze plauzibile,unde va trebui sa includem domenii dintre cele mai felurite , cuprinzand locuinta , „imobiliar de afacere” si „plezirist”.Intre altele, mize cu valoare peste medie se vor pune şi în materie de ” reorganizări” şi „remodelări” de spaţii industriale, azi atît de sinistru abandonate încît răul final pare deja atins desi punctul negativ nu s-a observat in evaluarile sociale curente.

Apoi , „dezvoltările“, cum se denumesc azi construcţiile de cartiere, care se extind în mod categoric, cu probabilitate prin „înghiţire“ de antreprenori şi promotori locali căci apare antrepriza străină susţinută de finanţatori, capabilă să se sprijine pe un „picior“ mare si sa desfasoare planificat -si in termen lung- scheme care aiurea s-au dovedit aducatoare de bani rezonabili ,nu precum castigurile de aici , din epoca ” deceniului straniu” , absolut socante prin proportii si prin efectele de criza sociala latenta .

În general, piaţa de investiţii se intensifică iar imobiliarul primitiv şi intuitiv de pînă acum se diversifică în date ce se înţeleg greu la nivelul de astăzi , prea amatoristic si format in mentalitatea de ” bisnitar” care defineste pe afaceristul roman din categoria clientelei si apartinator de obicei ” camarilei ” . Apare cumpărătorul sistematic de case de raport cu dimensiuni oricît de mari ( stereotip al anilor 30 din secolul trecut) lucrînd cu unicul criteriu al profitului ; dar este un cumpărător expert şi strîns la pungă , ce negociază sîngeros . În schimb, semi-falimentul blocurilor de birouri (ca afacere declarativ atracţioasă) se profilează ameninţător . Şi aşa mai departe.
Dar sensul mişcărilor nu este doar „de acolo încoace“. Dacă „liberalizarea autorizaţiei de muncă“ se va face cîndva şi pentru români, atunci vom avea o migraţie masivă, care goleşte unele regiuni si aduce alte dezechilibre -în genul comunelor abandonate din fosta RDG, pe unde azi suflă vîntul prin ferestrele sparte- şi poate chiar emigranţi ce îşi părăsesc casele ori le vînd ieftin şi nesocotit ,crezand ca nu vor mai avea nevoie de „locul ” lor si isi vor afla salasul pe aiurea ,unde se proiecteaza vise de om sarac . Sigur este,insa, că „munca în străinătate“ aduce si astazi capital şi injectează bani de care trebuie tinut seama , acesta fiind un fenomen recent ce s-a observat sistematic încă din vara lui 2003 dar va putea să se intensifice la momentul propice. De fapt, proporţiile starii generale vor fi importante si, pana la urma, foloasele ,adica rezumînd în limbaj esopic: „cît vine şi cît pleacă“, ceea ce azi inca nu se întrevede.