~Doctrina dregatorului bucurestean :” Case pentru ONG-uri „, nu pentru tineret

ARTUR SILVESTRI  :

In vreme ce mii de romani sunt dati afara din case sub presiunea ” redobanditorilor” intre care destui nu-s decat simple manechine de fabricatie avocateasca , mai -marii Bucurestilor s-au hotarat recent sa cumpere o ” casa pentru artisti” (de fapt -un mic palat), platind cam la vreo saptezeci si ceva de milarde de lei vechi unui ” redobanditor” de provenienta recenta si facand cadou incintele de impunatoare casa boiereasca din apropiere Palatului regal unei ” organizatii non-guvernamentale ” conduse de actorul Ion Caramitru .
La o repede examinare rezulta ca in loc sa cumpere -ori sa cladeasca – un bloc de zece etaje (sau doua- de patru-cinci nivele)care sa mai adaposteasca vreo cateva sute de suflete din obiditii tineri fara viitor ce salasluiesc prin Bucurestii acestor ani de cosmar , dregatorii platiti si de „milionul de saraci ” de pe Dambovita a preferat cumetria cu ” societatea civila ” a carei conditie de acolit cazut la tocmeala nu mai trebuie evocata caci se cunoaste.
Fenomenal in aceasta materie nu-i doar caracterul de spectacol complet dizgratios jucat de protagonisti desi acesta exista si irita. Caci insasi desfasurarea ” motivatiilor” ( vorba predilecta a noii nomenclaturi abia scapata de iletrismul constitutiv ) ne aseaza in plin absurd si intr-un fel de ” Cantareata cheala” pe intelesul vanzatorilor de aprozar ;un amestec intre aroganta petulanta a lui Ion Caramitru ( actorul ramas in istorie prin piesa de teatru in direct ce a adus la incendierea Bibliotecii Universitare pentru care nu a platit nici pana azi ) si slugarnicia uimitoare a lui Radu Beligan , care in limbajul de ziar ” Scanteia” din vremea lui Brucan , s-a aratat ” mandru ca locuieste pe Calea Mosilor, unul din cele mai frumoase bulevarde din lume „.
Ideea invocata in tremolo dramatic (” Noi nu avem unde sa ne ducem ” ) de una din aceste capetenii cabotine de cheltuitori parazitari prin definitie este deopotriva nerusinata si obraznica insa joaca totul pe ignoranta publica si pe detalii scandaloase ascunse cu grija spre a nu supara versiunea prefabricta. Caci aceasta organizatie colecteaza -sub forma unui asa -zis ” timbru teatral”- un bir ce consta in procente de vanzare din fiecare bilet de teatru ce se cumpara in Romania si ,pe deasupra, toaca banii guvernamentali fara a da nici o socoteala caci daca nu face ” acte de comert” si nu plateste impozite nu supara pe nimeni si, deci, nu sta in calea ” organelor de control” care,daca trebuie, devin ” organ de represiune” . Dar din acesti bani un birou, doua se puteau cumpara intr-un loc decent , insa strangandu-se putin din curea si mai rarind din plimbarile pe glob ale ” activistilor culturali” de moda noua , dedicati astfel unei cauze inalte ; iar daca aceasta nu se putea , existau spatii suficiente in Teatrul National ori in ” fondul imobiliar de primarie” unde chiriile ” dirijate” se ridica la cateva sute de mii de lei vechi pentru o luna , adica nimic , pentru intinderi destul de mari si in locuri de sanctuar caci la periferie noua boierime nu se simte bine si,prin urmare, ” nu se poate „.
Incredibila in aceasta afacere nu-i insa insistenta ” activistilor de meserie ” (care fac si azi ce au apucat ) ci maniera sfidatoare a organizatorilor jocului avand ca portavoce pe functionarul cu aspect iezuit ce a rasturnat orasul cu susul in jos in acesti ani de interval istoric sinistru. In stilul caracteristic -si de la o luna la alta mai lipsit de grija unei scadente ce va aparea , bineinteles, candva- acesta a facut ” calculul stiintific de sustinere ” elaborat fara indoiala de acelasi prototip de” evaluator” ce a ingaduit ,pana astazi , vanzarea averii publice pe nimic. Platind dintr-un foc 2,243 de milioane de Euro , cumparatorul crede ca aceasta ar fi o ” suma rezonabila ” caci pentru o suprafata de constructie de 1057 de metri patrati si 520 de metri patrati de teren ar rezulta o valoare de 1400 de Euro pe ” metrul patrat”(fara a se preciza daca pentru „teren” ori” constructie „). Abia acum nu mai suntem nici in Caragiale si nici macar intr-o piesa de Eugen Ionescu ci in abisalul aratarilor maniacale din ” Ubu Roi ” caci presupusul paznic al averilor municipale ori aduna mere cu pere ori nu stie aritmetica elementara .