~Romania este o piata imobiliara devastata,careia ii sunt necesari ani de zile de asezare

ARTUR SILVESTRI  

Acum mai bine de zece ani , cele câteva schiţe de “prognoză de piaţă” imobiliară ce apăreau în chip sporadic aduceau un şir de imagini posibile ce s-au confirmat uneori deşi în procent încă nedefinit căci “maladia epocii” rămâne până astăzi o anumită lipsă de aşezare în materie de proiect şi un intervenţionism administrativ care nu se poate anticipa( şi, deci, nici nu se poate include în calculul oricât de iscusit).
Astfel încât, în materie de locuinţe era de neimaginat că în preajma “cutiilor de chibrituri” ce însemnează “apartamentul de bloc” în cartier periferic astăzi se vor înghesui cumpărătorii, plătind “cât nu face” şi că, deci, nu va exista nici un calcul social în tematica “modului de viaţă” al generaţiilor ce apar;
ca “nouă clasă” de bogătaşi va asalta “kibbutzurile de lux” denumite pompos “dezvoltări” şi unde este aproape cu neputinţă să existe intimitate, confort sau o viaţă senină;
că în locul “casei interbelice” ce denotă ţinută, stil şi tradiţie, cumpărătorul înlesnit va alege azi “apartamentul de lux” de colonie în cartiere cu faimă unde cresc peste noapte amalgamuri alcătuite din pereti – cortină, despărţituri de gips-carton şi geamuri-termopan, arătând “triumful casei de consum”;
ca palate cu faimă se vor scoate la vânzare de către moştenitori adesea aproximativi, dez-naţionalizându-se “la momentul oportun”, când totul este scump şi rău alcătuit;
că vom avea, în satele de lângă Bucureşti, “vile” ce se evaluează cu frivolitate la 8 sau 10 milioane de dolari, de parcă această valută este tot atât de uşor de cules din copac ca şi o gutuie.
Şi în imobiliarul comercial răsturnările sunt spectaculoase. Noi ne-am închipuit multă vreme că, de pildă, vom avea în Bucureşti “bulevarde ale negustoriei” aşa cum, odinioară, fuseseră Lipscanii şi cum există pretutindeni în Occident şi că, prin urmare, Calea Victoriei va putea rivaliza cu Rue de Rivoli din Paris iar Magheru cu Kartnerstrasse de la Viena. Ideea că, printr-un joc al “hazardului dirijat”, se vor impune peste noapte supermagazinele care, în alte părţi se pregăteau de faliment dar se întinseră cu repeziciune peste România, şi ca “Mall”-urile vor preschimba nu doar “centrele de iradiere” ale oraşului ci şi modul nostru de viaţă, nu apărea nicăieri şi nici nu se putea anticipa.Dar,cu toate acestea, “neprevazutul” a devenit realitate si ne inconjoara ca o jungla de unde pare ca nu vom iesi prea curand.
Acestea sunt o consecinţă a erorilor în strategie şi a inaptitudinii de a imagina proiect de viitor cu continuitate dar astăzi există şi, deci, sunt un fapt ce se va corecta candva însă fără a se putea anticipa “momentul” şi “efectul”. Nici în alt câmp tematic nu lipseşte ” incidentalul ” calculat ocult . Cine şi-ar fi închipuit că în esenţa însăşi a privatizărilor de “întreprinderi” stau ascunse uriaşe afaceri imobiliare cu dezvăluire la soroc, atunci când terenurile, în suprafeţe de multe hectare în chiar mijlocul oraşelor,vor deveni scandalos de scumpe şi vor îmbogăţi pe “inteligenţii” plasatori de bani puţini? Noi credeam, dimpotrivă, că se vor întări “imobiliarul de depozit cu fiscalitate scăzută” şi, prin urmare, “zonele libere” vor fi cautate şi, din punct de vedere al preţului, vor impresiona curând dar aceasta previziune nu s-a adeverit deşi pretutindeni in Romania “consumul” se intensifică şi devine obiectiv de psihologie colectivă. Astăzi, când în locul aeroporturilor cresc “noi oraşe-satelit” ridicate din banii tuturor pentru “cei care au ” ca să aibă şi mai mult, şi când parcurile publice devin din plantaţii de copaci-plantaţii de vile, sentimentul de suprarealitate faţă de predicţiunile de acum un deceniu este atât de puternic încât apare ideea că timpul s-a comprimat şi că trăim, deodată, în alt secol sau într-o dimensiune paralelă.
În materie de “mediu de afacere”, nici măcar o ipoteză şoptită cu jumătate de gură nu exprima-inainte de mijlocul anului 2003- ideea că, aproape fulgerător, noi vom trece de la condiţia de piaţă imobiliară locală, cu “bani reali”(obţinuţi din economii, câştig şi plasament curent) la regimul de anexa a unei pieţe imobiliare globalizate, unde “banii imaginari” dictează şi sporesc preţurile fără aproape nici o raţiune. Atunci când, în a doua jumâtate a anilor 90, cotele de “bursă imobiliarâ” se modificau atât de lent încât păreau imperceptibile de parcă s-ar fi produs preschimbări milimetrice de valori, precum la Bursa de la New-York, o explozie de preţuri de peste 250-300 % în numai doi ani, aşa cum s-a produs între august 2003 şi septembrie 2005, părea un vis paradiziac sau un coşmar, fiind în orice caz o ipopteza de domeniul inverosimilului. Şi în ce priveşte “randamentul”, cum se spune, iluzia că un profit de 25-32 % pe an rezultat din plasament inteligent, aşa cum era încâ posibil prin 1997-98, se va menţine la nesfârşit, s-a spulberat treptat şi astăzi dacă se obţin 11-14 procente apare un simţământ de satisfacţie secretă, căci, în orice caz, depăşeşte un 8 % care ar fi maximum imaginat în societăţile aşezate. Dar, în acelaşi timp, numai gândul că astăzi, prin speculaţiile de terenuri, s-ar putea câştiga 300-400 %, uneori chiar şi mai mult, ar fi dat celui care l-ar fi schitat (acum câţiva ani) vertij şi o stare de reverie asemănătoare cu inhalarea de droguri.
Acestea sunt consecinţa unui complex de împrejurări care nu sunt, în esentă, pozitive şi nici măcar nu se poate spune că vor crea o evoluţie sănătoasă. Impresia de vast mecanism speculativ, cu un principiu intervenţionist invizibil la suprafata insa absolut sigur prin consecinte , apare adeseori şi se traduce în formula salvatoare ce susţine, pe drept cuvânt dacă urmărim efectele, că “România rămâne o piaţă imobiliară atipică”.

%d blogeri au apreciat asta: