II. O alta Capitala

„Sindromul Sarmisegetuza“.
Improbabilă în acest deceniu este deopotrivă şi modificarea asezarii Capitalei deşi ideile de acest fel circulă fără a se putea încă dezbate public cu seninătate. Un anumit gen de conservatism care ignoră privirea de sus ce îmbrăţişează istoria lungă, „lasă lucrurile aşa cum sînt“. Dar a se modifica o pozitie de Capitală nu-i o in sine catastrofă şi nici o aventură dacă procesele diverse ce se adună o cer şi fac decizia obligatorie. Suceava, Iaşi, Cluj, Tîrgovişte, Alba Iulia, spre a nu pomeni Curţile domneşti de odinioară (constituind acestea capitale sezoniere) sînt, la rîndul lor, Capitale ce aveau reprezentativitate într-un ieri repartizat diferit şi azi nu mai sînt ce au fost si nu s-a sfarsit nici destinul lor istoric si nici nu s-a stramutat pamantul din loc . Dar cine mai ştie pe unde se găseşte Baia, capitala Moldovei din Evul Mediu, azi un sătuc inceţoşat şi dramatic ,de pe lîngă Mănăstirea Rîşca? Astfel încît ipoteza altei Capitale rămîne validă şi astăzi chiar există argumente.
La drept vorbind, Bucureştii sînt, în calitate de Capitală, o creaţie otomană, alegîndu-se în chip de oraş, de şes, cu vulnerabilitate şi la numai două poşte de frontieră, expus astfel recuceririlor lesnicioase si ilustrînd, aşadar, vasalitatea. Aceasta ar fi, în definitiv, motivaţia simbolică. Dar şi Londra, stabilită de ocupantul roman drept capitală în virtutea apropierii de marea ce îi dădea expunere totală, exemplifică acest caz şi rămîne pînă azi ceea ce se ştie şi nu supara in ultima analiza . Mai degrabă motivaţia morală se individualizează. Tradiţional pestriţ şi „cosmopolit“ la nivel de Balkani, Bucureştii rămîn oraşul de adunătură ireductibil. El nu arată vreo metafizică şi este incapabil de a-şi valorifica funcţia virtuală de metropolă pentru toată românimea, şi de locus centri, situat mai sus de Dunărea văzută ca un fluviu interior faţă de toţi „federaţii“ din Sud, Vest şi Răsărit. Fără sens ofensiv ci mai degrabă expresie regresivă şi de consumpţiune internă fără rost înalt, Bucureştii sînt in traditia nu doar folclorica ,si pînă astăzi chiar, oraşul cu nucleul de bogătaşi, rezidenţi de iarnă, plecaţi verile la moşie ori pe Riviera şi, în sine, organizat nesistematic şi leneş în forma unei federaţii de sate.

Răul etern românesc, Bucureşti se defineşte, totuşi, atît de constitutiv autohton încît este o neputinţă parcă a-l scădea aducîndu-l către margine si inlaturandu-i din aspectul lui emblematic in bine si in rau si ,de altfel, a-l deposeda de coroana prin decizie administrativă si fara o slabire de insemnatate practica(posibila totusi daca nu isi va gasi sensul istoric regional, astazi inca prea putin perceput)rămîne doar o nădejde firavă. Unii ar dori, şi visează la aceasta , Capitala în munţi, imaginînd o Sarmisegetuza de azi, inexpugnabilă şi semeaţă, arătînd autoritate şi evidenţiind puterea, dar această ipoteză este de neimaginat acum , într-o ţară ce parcă nici nu mai ştie pentru ce trăieşte.

%d blogeri au apreciat asta: