1 Martie 2007 : ESTE POSIBIL UN CASTIG DE 500 % IN ROMANIA,IN URMATORII ZECE ANI ??

Un zvon „londonez” ce a produs socuri si a facut sa curga multa cerneala acum un an si mai bine , continea o concluzie aflata in circulatie ,in mediile internationale,de cam doi ani si jumatate,de cand se tot considera ca „investitia imobiliara in Romania poate fi o investitie intr-un El Dorado”.Opinia era interesanta si,partial,corecta, obligand insa la cateva examinari suplimentare.Mecanismul insusi ce a facut-o posibila izbea prin ingeniozitate si prin caracterul de ” Agitprop” iscusit.
MIca „isterie de investitori” aparuse la o emisiune de televiziune britanica unde speakerita , o comentatoare cu o remarcabila retorica , invocase un „raport de piata” -al unei companii de consultanta cu notorietate – in sprijinul ideii ca ,in Romania, „rata de profit in imobliar” ar putea sa ajunga la un procent fabulos de ” cinci sute la suta” in viitori zece ani ce vin. Pentru Occident,unde „randamentul” curent abia ca trece de 8 % iar un procent anual de 10-11 % pare incredibil si atrage,ipoteza unui plasament unde sa se puna la bataie 1000 de dolari si sa se obtina ,dupa 10 ani, 5.000, crea emotie , vise de imbogatire si,evident,” reactie”.Dar cu vremea, s-a dovedit ca „raportul international” fusese o simpla ipoteza-sau,in orice caz,o ” soapta” de la gura la ureche si fara un documentar definit-iar comentatoarea,o fosta agenta imobiliara destul de priceputa, intentionase sa stimuleze,cu probabilitate,inertia marilor Fonduri de investitii si mai ales „Fondurile de pensii” care isi calculeaza intotdeauna plasamentul pe termene destul de lungi.Insa formula,imbracata in concluzie”straina”(deci -credibila) s-a pastrat la noi si se intalneste in proza unor jurnalisti(putini,totusi,caci exista aici suficienti comentatori atenti) si mai frecvent in frazele asa-zisilor”analisti”,o fauna recenta ce isi constituie opera prin citate de ziar.
In orice caz,o asemenea viziune triumfalista trebuie corectata ,spunand ,intai de toate,ca acest gen de prognoza depinde in chip esential de conservarea aceluiasi mediu economic atat in Romania cat si in lume si devine nesigura daca apar”variabile”,care -orice s-ar spune-par de neevitat iar „variabilele pentru Romania” nu sunt putine.
Apoi , este in afara de orice indoiala ca nu toate „componentele” de piata imobiliara pot evolua (si evolueaza) cu aceiasi rata de profit de vreme ce oricare „piata nationala” este compusa din realitati locale unde exista diferente de ritm,” acceleratie” si „potential”. Rezulta ca exista „teme” unde se va castiga mai mult , „depasind predictia” si ipoteza ca piata terenurilor agricole (unde cresterea de pret ar putea fi de circa 800 %pentru Campia Romana si peste 1000 % pentru Moldova)va deveni o sursa inteligenta de castig pare a fi intrutotul plauzibila. Dar aceasta nu insemneaza decat ca noi avem „deficite” ce vor trebui „completate” si ” preturi mici „in absolut ce isi vor afla echilibrul natural si nu presupune nicidecum „crestere de ansamblu” si in toate domeniile cu acelasi procent disproportionat.Mai degraba s-ar putea zice ca acolo unde astazi ” jucatorii” pun mize mari castigul va fi modest si banii imobilizati ar putea sa nu aduca valorile asteptate. In aceasta materie,unele simptome nu sunt incurajatoare iar ideea ca si la noi se va repeta „sindromul Varsovia”,constand intr-o scadere a preturilor de inchiriere pentru birouri la scurta vreme dupa”integrarea europeana”, sau ca vor inregistra stagnare si chiar regresiune apartamentele „noi”,construite pentru inchiriere sau”re-vanzare”(fenomen intalnit in „tarile grupului Visegrad”)nu poate fi exclusa cu desavarsire..
Aceasta inseamna ca orice prognoza trebuie intampinata cu prudenta iar concluziile exagerat de optimiste trebuie examinate diferentiat fiindca in notiunea de „piata imobiliara”incap numeroase”piete locale”,”speciale”,si „piete unicat”(atunci cand exista),a caror evolutie este diferita si,deci,si diferentele de „cota bursiera” apar de la sine si se subinteleg.
Concluzia realista ar putea ,deci,sa arate astfel,fara a stimula vise ce se pot transforma in cosmar:Romania este o piata imobiliara atractiva,in principal din cauza deficitelor care exista aici(fond imobiliar util in numar inca scazut;ex:depozite,locuinte populare)si,in acelasi timp,din cauza preturilor considerate”mici”in comparatie cu anumite tari europene,ceea ce surprinde insa se poate demonstra . Rezulta ca vom avea cresteri ” anumite ” pe anumite ” piete locale ” dar este exclus sa se poata inregistra acelasi procent ridicat”pe toata piata”si „in orice conditii”;de fapt,ceea ce era de demonstrat.

Anunțuri

28 Februarie 2007 : BUCURESTI -„MARELE BOLNAV AL EUROPEI”

Chintesenţa de societate românească pe latura incapacităţii de a se dezvolta, Bucureştii reprezintă, ca şi până acum, un amestec
de planuri parţiale şi incoerenţe şi de stăruinţă administrativă în direcţiile cele mai puţin potrivite. Impresia de incompatibil între
“proiectul ideal” şi înţelegerea umană se adânceşte de la o zi la alta. Fiind un organism viu cu tendinţă definită, oraşul se
străduieşte să evolueze în chip organic fără a reuşi căci în materie de administraţie, şi, prin urmare, de decizie, aceste năzuinţe rămân impermeabile şi se dispreţuiesc chiar şi atunci când se întrevăd sau se bănuiesc. Din aceste despărţiri brutale, între “natura istorică” şi “interes uman de context” rezultă criza uimitor de profundă pe care o trăieşte această colectivitate aflată în derivă. Inventarul de program negativ, de lacună şi de deficienţă este impresionant, constituind, de fapt, o listă astronomică de situaţii rămase nerezolvate.

“Sindromul de oraş suprasolicitat” se menţine şi se agravează aproape cu fiecare zi, aceasta fiind nu o chestiune “de
trafic”, cum se consideră de obicei dar greşit, ci un ansamblu de elemente foarte diverse, toate în stare hipertrofică, reclamând nu o corecţie urbană – astăzi cu neputinţă de întreprins – ci un concept nou şi o altfel de viziune decât sunt capabile autorităţile de până acum. Oraşul îşi caută încă un “centru-sanctuar” şi această lipsă a unui “City”- ce se putea afla, în anii ‘30, acolo unde se stabiliseră Banca Naţională şi Bursa – astăzi nu se mai poate imagina. Ipoteza ca Piaţa Victoriei va putea deveni acest spaţiu emblematic, este credibilă dar aproape inaplicabilă căci aceasta ar presupune o altfel de concentraţie între “reşedinţă” şi “spaţiu instituţional” decât s-a croit odată cu restructurarea de acum 20 de ani.

Lipseşte, până la urmă, strategia realistă de dezvoltare , înlocuită de acţiune în minor şi vernacular, fără o imagine clară din
altitudinea ansamblului şi din viitor. Ceea ce pare că dezvoltă oraşul (sub forma unor cartiere “de lux a la roumain” pentru bogătaşi) nu va constitui decât petice colorate într-o textură nepotrivită. Apoi, proiectele faraonice inutile, precum sunt ideile de pasaje “supra-terane” care introduc forme futuriste, americane şi japoneze, într-un oraş a cărui ţinută ce diferenţiază este dată de case mărunte şi de vile de burghezie. Aceasta confirmă impresia că nu întâmplător nici unul din “cartierele clasice” nu a fost declarat “rezervaţie urbană” şi s-au putut sfărâma nu doar tradiţie de locuire şi de mod de viaţă ci şi valori ce puteau deveni, dacă se valorificau cu inteligenţă, brand turistic.

Dar, din păcate, masacrul urbanistic continuă şi ia amploare de la un an la altul. După ce, în doar câţiva ani, Parcul Jianu (cunoscut mai mult drept “Cartierul Primăverii”) a devenit dintr-un splendid concept orăşenesc autohton – un spaţiu heteroclit, de locuinţe, sedii de bănci şi de companii, restaurante şi “blocuri de lux” absolut dizgraţioase, a venit rândul şi Pieţii Aviatorilor să suporte povara unui bloc monstruos de birouri care în nici un oraş civilizat de pe glob nu ar fi apărut cu atâta violenţă sfidătoare. Fenomenul continuă sub forma unor “proiecte” salutate în mod triumfalist de autorităţile care adâncesc procesul de desfigurare a unui oraş ce dă adeseori sentimentul că este abandonat. Unele sunt în sine extravagante căci într-un Bucureşti care, prin risc seismic, este fără îndoială “marele bolnav al Europei”, ar urma să se ridice blocuri cu apartamente de lux având de la 24 la 50 de etaje, valorificând, într-un plan subţire, “terenuri virane” ce vor deveni, astfel, „parcuri rezidentiale” si „dezvoltari ” cu viitor incert. Sunt formule inadecvate şi parţiale ce rup cu totul echilibrul extrem de fragil al unui oraş ce avea nevoie de proiect clar, în folos public, şi nu de “creaţii de laborator ocult” care nu aduc folos decât unui număr definit de participanţi la “investiţie”.
Principiul este, în materie de Bucureşti, greşit şi, totuşi, implacabil.
În loc să se dezvolte armonios, organic şi echilibrat, oraşul este supus unui “joc de biliard” periculos ce nu rezolvă nimic dar complică şi mai mult starea lui în viitor. Astfel încât împrejurarea că nu avem nici o “strategie de brand turistic” şi nu înţelegem că poţi să câştigi bani din proiect inteligent, abandonul “centrului istoric” acoperit de praful nesfârşitelor dosare şi al maşinii de tocat fonduri pentru interminabile proiecte, decăderea satului Pipera şi ascensiunea satului Băneasa (fenomen doar amânat însă adus acum în faza de acceleraţie cu participarea banului public) nici măcar nu mai sunt excepţii ci regulă. Apogeul acestui mecanism straniu care nu doar că “lucrează” pentru o categorie restrânsă, ca în statele sud-americane, dar creează şi iluzie şi “legenda imobiliară” îl constituie aşa-numita “zona metropolitană Bucureşti”, care modifica radical nu realitatea ci percepţia asupra pieţii imobiliare pe o suprafaţă cu raza fenomenal de largă.

27 Februarie 2007 :”MEDIUL DE AFACERI IMOBILIARE” ESTE UN REGAT AL INCOERENŢEI

Ansamblul pieţii imobiliare naţionale este încă tulburat de o seamă de elemente ce definesc „mediul de afaceri”. Acesta nu este compatibil cu o dezvoltare socială armonioasă iar din punct de vedere economic constituie o piedică incredibil de stăruitor conservată desi se dovedeste un factor de perturbatie incontestabil . „Incompatibilitatea” trebuie explicată. Ea nu se referă strict la operaţiunea „de integrare” ce se invoca obsesiv -căci aceasta ar trebui sa fie doar un mijloc şi nu un scop formal, cum pare-se că este – ci în valorificarea potrivită a ceea ce este „potenţial”, valoare certă şi sursa de bunăstare socială astfel încât acestea să se traducă în realitate şi nu în raportul birocratic ticluit ” ca sa iasa bine”. Din nefericire, la noi se pastreaza o viziune greşită, de adaos incoerent şi de privire parţială când, de fapt, ar fi trebuit să se examineze ipoteze, oricât de neconvenabile, şi să se adopte demult strategii cu termen lung.
Întregul este încă deficitar nu în legislaţie formală ci în funcţionarea acesteia în realitate şi nu pe hârtie. Noi ne lăudăm cu
sisteme „europene” de înregistrarea proprietăţii dar, în această materie, nu avem cadastru sistematic ci doar ” provizoriu ” şi, în acest domeniu, o birocraţie despotică şi sfidătoare şi servicii scumpe, inutile şi, adeseori, inexacte. De aici -dar şi din corecţia succesivă şi nepotrivită de „legi ale proprietăţii imobiliare” – decurge un regim de proprietate absolut nesigur, unde încă multă vreme „suprapunerea de proprietari” va mai exista, conducând la interminabile acţiuni judecătoreşti si -atunci cand nu esti „membru al Fratiei ” -la zece calcule prudente inainte de a incepe o investitie serioasa. În acelaşi timp, continuă ” împroprietăririle” întreprinse prin decizie administrativă ( unde, evident, „îngăduinţa fanariotă” este suverană), atunci când nu iau forme moderne alambicate, precum ar fi nesfârşitul fenomen de privatizare (acolo unde era şi nu era motiv), de fapt „cel mai lung şir de afacere imobiliară tăcută” din istoria României . Adăugându-se fiscalitatea incoerentă , ce nu îngăduie a se lega etapă de etapă în condiţii de afacere „în mişcare” (şi care, nu odată, ajunge a se confunda până şi cu „tranzacţiile la bursă”); apoi, preponderenţa plăţilor ipotecare, în dauna „banului real” ceea ce arată că până şi munca naţională ipotetică este vândută încă de azi pentru câteva zeci de ani ; atomizarea administrativă sub cuvântul autonomiei locale şi împiedicarea de la strategii de ansamblu ori măcar la întindere regională, echilibrate şi pragmatice arătând, în cele din urmă, un teritoriu fără politică definită de amenajare şi un sistem de comunicaţii la nivel post-african ;si inca multe alte argumente de sub-istorie ce sperie si creeaza un sentiment de lume a carei incoerenta pare fara sfarsit. Caci ,la drept vorbind, de aici se obţine imaginea necontestabilă a unei realităţi care, în imediat, se situează la distanţe astronomice faţă de descrierea ei pe hârtie, făcută ca un tablou imaginar unde nu se poate ,evident,trai .
Doctrina însăşi, ce cuprinde dezvoltare în folosul unei singure clase sociale („clasa celor cu bani”), este tot ce poate fi mai
eronat într-o ţară unde perspectiva sud-americanizării pare că nu se mai poate înlătura.

26 Februarie 2007:”ISTANBULIZAREA”BUCURESTILOR

Mulţi contează astăzi pe o dezvoltare a Bucureştilor în virtutea investiţiilor străine aduse de “integrarea europeană” dar
uită că, faţă de acum şapte-opt ani când aproape de 80% din banii “străini” veniţi în România treceau prin Capitală filtrându-se aici , diversificarea plasamentelor in regiuni (deci-„in provincie”) a crescut în proporţii incredibile şi se va dezvolta cu certitudine în această direcţie. Mai mult chiar , “integrarea” este posibil să aducă şi un dezastru social în materie de Bucureşti , pentru care noi nu suntem nicidecum pregătiţi . Chiar dacă “directiva Bolkenstein” ce ar fi trebuit să reglementeze nu doar “dreptul de munca” în Occident ci şi plăţile la nivelul “ţării de origină” nu a produs efecte sensibile , exista inca interdictii locale sau “normative protectioniste ” ce impiedica presupusul exod de forta de munca ieftina de origina romaneasca sa se reverse peste Occident.Mai mult chiar , multi „emigranti economici” se manifesta in directia unei „intoarceri acasa”(ceea ce sociologiceste este o atitudine realista si pozitiva ) insa „magnetul local ” ramane pentru inca multa vreme Capitala , unde se invart banii si inca se fac suficiente investitii pentru a se putea spune ca avem aici principalul aspirator de „brate puternice”.
Aceasta situatie , fie si in termen mediu ,va avea urmari caci atunci masse uriaşe de provinciali români, privaţi de accesul la Europa ori reveniti acasa ,” pe scut sau sub scut”, se vor îndrepta în valuri către “sanctuarele locale bogate” între care Bucureştii sunt pe întâiul loc.
“Istanbulizarea” acestui oraş (intelegandu-se prin aceasta un aflux de sute de mii de persoane “noi” în fiecare an) va gâtui practic viaţa socială şi va crea o criză de locuinţe de câteva ori mai intensă decât cea de acum. Nu-i exclus ca, în aceeaşi manieră ca şi la Istanbul ( unde anual apar ca emigranti interni,din Anatolia saraca- o „Moldova” a Asiei Mici – aproape un milion de suflete ce locuiesc in conditii inimaginabil de saracacioase), micile sate periurbane de la noi sa se transforme în alcătuiri diforme , între bidonville şi kitsch orăşenesc, stricând orice ipoteză de a se dezvolta sistematic un oraş aflat, în orice caz, într-o criză istorică şi aproape dezechilibrat ca după un război.Cum aici ,unde strategiile sociale sunt aproape nule iar „dictatura pietii”pare a fi legiferata intr-o maniera iresponsabila si ,in orice caz,nedemna de o tara civilizata , va fi evident ca vom avea chirii tot atat de ridicate in materie de orice coltisor din eternele ” apartamente de bloc” si ,cu o probabilitate indiscutabila,si chirii ” de sat”,unde se vor adaposti muncitorii fosti rurali veniti „la capitala”ca in strainatate.

24 Februarie 2007-INTREBARI SI RASPUNSURI:Care sunt , concret, indiciile din comportamentul cumparatorilor sau investitorilor care va face sa credeti ca vor fi ocolite anumite zone afectate ?

INTREBARE -de la jurnalista ALINA TOMA (ziarul BURSA)
Cu privire la impactul schimbarilor climatice: –Care sunt , concret, indiciile din comportamentul cumparatorilor sau investitorilor care va face sa credeti ca vor fi ocolite anumite zone afectate ?

RASPUNS: Efectul vizibil inca de astazi consista intr-o atentie sporita la elementele de mediu ,care nu exista atat de bine definita
acum zece-cincisprezece ani. ” Sindromul Breaza „-un oras de „muscel” absolut splendid unde , insa , piata imobiliara s-a prabusit in cateva randuri din cauza alunecarilor salbatice de teren ( dar si a unei contra-propagande salbatice,intretinuta de cei interesati sa scumpeasca zonele” alternative), a inceput sa functioneze cu staruinta astazi , cand mai ales cei ce se afla in cautare de case de vacanta percep altfel taierile irationae de paduri , starea ingrozitoare a drumurilor si cursurile de apa care pot sa devina in doar cateva zeci de minute adevarate fluvii . O ingrijorare nedeclarata a cuprins pe cumparatorul entuziast de acum un deceniu si aceasta trebuie sa fie explicatia de capatai pentru „concentrarile ” de achizitii in chiar statiunile si regiunile cele mai aglomerate unde si preturile,prin cerere constant ridicata, sunt in aceleasi masuri. Se cumpara,deci,mai ales acolo unde este scump si se evita ” salbaticia” agravata si de starea soselelor si in general a >amenajarii teritoriului> care a ramas pana astazi ca in Evul Mediu. O consecinta interesanta apare astfel in aceea ca „primitivismul” se mentine prin efectul prudentei „oraseanului terorizat de natura” in vreme ce ” statiunile cu cota ” devin un fel de rezervatii cu circuit inchis,unde salasluieste armata de asa-numite”vipuri” si insotitorii lor , de fapt agentii consumismului turbat.
Istoriceste , „tinerea deoparte” a Romaniei salbatice s-ar putea sa devina cu vremea un revers pozitiv al unui fenomen astazi privit cu neintelegere iar greutatea acestui argument sa se vada la vremea potrivita,macar si numai din ratiuni de natura ecologica.Evident ca in aceste realitati exista un sens ce merita urmarit si descifrat.Dar,din pacate, pe o piata unde ” analistii „( multi o ” nomenklatura” a lumii pestrite a agentilor imobiliari) si unii jurnalisti nu se ocupa decat de ” lux” si de ” vile de milioane”,aceste fenomene ce vor determina investitiile in viitor sunt absolut trecute cu vederea.

23 februarie 2007:ZONA MARELUI LAC

Deşi de mai bine de un deceniu ,evolutiile in Nordul Bucureştiului se produc exploziv (apãrând ,treptat, insiruiri de localitati unificate tacit,ce constituie „oraşele de lângã oraş“,dar de fapt ” al doilea Bucuresti”), totuşi rãmâne nemodificata aprecierea quasi-unanima pentru regiunea din jurul lacului Snagov, un adevărat reper rezidenţial tradiţional a carui greutate nu s-a diluat . Caci faţă de ascensiunea rapidă (şi justificată) a regiunii Corbeanca – împreună cu întreg complexul de localităţi comerciale şi de afaceri din apropierea acesteia, adică Otopeni, Baloteşti şi, mai mult ca sigur ca maine si Săftica – Snagovul îşi păstrează încă, si pentru destula vreme , caracterul de obiectiv preferat pentru investiţie în reşedinţe de lux.El este ” sanctuarul ce ratifica social
„,un pandant in hinterlandul Bucurestilor al ” cartierului Primaverii” ,locuit cu precadere cam de aceiasi categorie.
Extinderile s-au produs insa treptat si in baza „principiului alternativei ieftine”,pornind de la Snagovul „iniţial“ catre Snagovul „administrativ“, în ceea ce se cheamă – ca totalitate – „Snagov“ incluzându-se, rând pe rând, atât localitatea titulara cât şi sate şi comune adiacente, precum Ciofliceni, Ghermăneşti, Vlădiceasca şi Tâncăbeşti (catre vest ), Izvorani şi Siliştea (spre nord şi nord-vest) ca şi,mai recent, Lipia şi Gruiu,în direcţia est. Potentialul a fost si ramane colosal desi „viteza de organizare” nu este acum tot atat de vizibila precum era la jumatatea deceniului trecut.De fapt, „Snagov“ ar putea deveni un complex rezidenţial amplu, cu „sateliţi“ şi cu „aderenţi“ diverşi (unde se pot include cu vremea atat Periş, Ciolpani şi Piscu, dar şi Căldăruşani şi Nuci), unificarea producându-se astfel în jurul „marelui lac“, ce poartă denumiri diferite dar care , în realitate, prezintă continuitate geografică şi aceeasi atractie cu caracter mitic care dateaza de mult si va mai dura.
Dacă această ipoteză de ” latire” se va confirma sau nu, ramane de vazut caci in aceasta materie vor cîntări greu în balanţă atât „permeabilitatea „(în sensul capacităţii de a „înghiţi“ cererea diversificată ce se preconi­zează) cât şi nivelul preţurilor la tere­nul de construcţie, care, deocamda­tă, este destul de stabil ,cu accese de incalzire in ariile inca”ieftine”unde opereaza speculatorii si naivii. „Diversificarea“ de cerere începuse să se observe net inca acum multi ani prin aparitie de aglomerari de resedinte,in forma clasicelor ” vile” (mici cvartale „de antre­prenor“, mai întâi) şi chiar „arhipelaguri” de cladirir cu rosturi administrative şi turistice (precum la Izvorani, cu un impunator campus fost „Bancorex“ şi complexul „Castel Film“).
Evolutiile pot fi insa si mai ramificate prin destinatie , obiective si volum.Caci ,la drept vorbind,ce este posibil si chiar recomandabil în zona „marelui lac“? Sunt posibile aici numeroase tipuri de investiţii: complexe hoteliere, de sănătate şi balneare, centre de recreaţie pentru companii mari, studiouri cinemato­grafice, ferme turistice de lux, mici cartiere de reşedinţe ( in felul socantului Aida Construct,de acum doisprezece ani,crescut peste noapte lângă Tâncăbeşti, un proiect, din păcate, eşuat), complexe de alimen­taţie, turism şi „loisir“ (de vreme ce amintirea ştrandurilor de la „Snagov Sat“ şi „Snagov Parc“ este încă vie!), com­plexe rezidenţiale aparţinând unor companii sau ca­tegorii profesionale.
Ce nu este posibil? Chilipirul, „casa ţărănească“, bine situată, cumpărată pe nimic.
Dar viitorul „marelui lac“ depinde pana la urma de elemente ce se sustrag prognozei intre care hotaratoare este ,ca pretutindeni, capacitatea administraţiei locale de a realiza o infrastructură di­versificată (care acum este deplorabila si ridicol de putin luata in calcul), extinsa şi organizata în timp scurt . Adaug aici si capaci­tatea administraţiei centrale de a re­aliza o reţea de „metrou“ cu legătură directă la Bucureşti. Abia apoi urmeaza interesul conju­gat al consorţiilor de investiţii în a for­mula programe realiste şi nu extrem de costisitoare.

22 Februarie 2007:”ULTIMA MODA”-SPECULATII IN ZONELE METROPOLITANE

Ca şi în alte perioade, dar cu o intensitate incomparabilă acum, mulţimea de “legende de îmbogăţire” a crescut uimitor de mult, iar dintre acestea cea mai puternică ramane “povestea marilor câştiguri din Zona Metropolitană”. Încă de ieri , aceasta era socotită ca fiind un fel de El Dorado, unde oricine ajunge să aibă o cât de mica suprafaţă de teren îşi va înzeci aproape peste noapte “banul îngropat în teren”. Această febră a căutătorilor de aur s-a tradus deocamdata prin creşteri neverosimile de preţuri mai cu seama în materie de teren agricol, unde speculatorul amator este motivat de valorile “scăzute” de acum (1-1,5 E/mp acolo unde nu poate fi vorba de constructii viitoare-adica”in plin camp” ,si de 6-8 E/mp unde inca mai exista unele sperante vecine cu utopia ) ca şi de calculul absurd după care în alte părţi, unde apar “investiţii”, se primeşte o sumă de zece-douăzeci de ori mai ridicată si ca,”destept fiind”,romanul „investitor” va anticipa mersul istoriei destinate sa-l pricopseasca. Dar intreg acest mecanism de zvonuri,legende si iluzii nu este decat un alt “efect Caritas”, a cărui origină nu este exclus să fie în aceleaşi proceduri de “conspiraţie economică” prin atragere de bani în principiu piramidal, aşa cum s-a mai întrebuinţat la noi si a produs efecte dezastruoase ruinand vieti si cateodata chiar si averi. Dar, de fapt, însăşi ideea “zonei metropolitane” înţeleasă ca o sursa de speculaţie şi, deci, de câştig rapid, este lipsită de orice suport daca ,participand la „joc”nu esti complice cu organizatorii si nu faci parte din „colegiile invizibile”.
O cat de sumara examinare confirma aceste incheieri si arata ca practica infirma ideea ca ” se va castiga mult si de oriunde”.Lipsesc mijloacele,la drept vorbind.A transforma Bucureştii de azi într-un Oraş gigantic cu o suprafaţă de nouă ori mai întinsă decât aceea de azi(!!?), “urbanizând” deci tarlale unde ieri se cultiva grâu şi porumb -şi transformând totul într-o maşină de făcut bani -este atât de iluzoriu încât nici nu sunt trebuitoare prea multe informaţii generale spre a se constata imposibilul. Pretutindeni în lume preţul terenului “inactiv” din punct de vedere imobiliar creşte atunci când i se modifică destinaţia şi i se adaugă utilităţi şi proiect uman rezonabil, aşadar atunci când “terenul se civilizează”. Cât ar trebui să se cheltuiască aici, spre a împânzi cu reţele de alimentare cu apă, cu electricitate şi cu gaze naturale un Bucureşti, ipotetic, de nouă ori mai mare decât cel de acum, unde, azi, sunt in „vatra orasului” cartiere ce primesc apă de la cişmea ca pe vremea lui Pake Protopopescu şi se încălzesc cu vreascuri smulse dintr-un gard? O anumită “amenajare de teritoriu” va exista , însă, fără îndoială, dar pe întinderi definite, destul de restrânse şi cunoscute încă de azi dar numai in cabinete si soptite ” de bouche a l’oreille”. Acolo doar preţurile vor “exploda”. Iar celelalte? Se vor adăuga “jocului la ruleta imobiliară”, noul bingo al acestei populaţii care iubeşte să fie minţită frumos.