„Să cumpăr sau să aştept ?”

Oricate concluzii privind starea generala  apar , totusi reactia individuala nu se linisteste in ideea dezastrului colectiv care se profileaza adesea ca fiind un tablou abstract ce cuprinde mai degraba pe altii ; de aceea intrebarile precise sunt frecvente si se rezuma la teme cu aparenta marunta de felul lui ” ce sa fac eu : sa cumpar sau sa astept ?” Asemenea nedumeriri trebuie tratate intelegator si merita un raspuns fara iluzii : daca exista fonduri , trebuie asteptat pana cand preturile scad la minimum posibil care se poate intui atunci cand  nivelul e atat de retras incat ingaduie un numar mai mare de pretendenti . Cand „nu sunt bani ” , indrumarea elementara trebuie formulata si ea, desi pare curat act de cinism :”euforia creditului irational ” s-a incheiat si cel putin in viitorul rezonabil aceasta boala nu se mai manifesta in felul isteric al acestui deceniu . Cum bani rezultati din economii nu exista , nu ramane decat un context social mai realist , unde programele publice sa aiba eficacitate chiar daca relativa (precum , de pilda, in Franta ) si sa nu fie simple combinatii de cabinet obscur in genul romanescului ANL .