~O stare de fapt : ” efectul de fericire ”

ARTUR SILVESTRI 
Incheierea unui proces prelung de ” integrare inainte de integrare ” – avand etape de acumulare treptata intrerupte de o fractura recenta – gaseste piata imobiliara de la noi in cea mai dezechilibrata situatie posibila care , in chip paradoxal fata de versiunile unei propagande dezlantuite cu iresponsabilitate , ii si sporeste coeficientul de risc pentru plasamentele intamplatoare sau pentru amatorii inflamati . Etapa legendelor delirante nu s-a incheiat , asadar , iar astazi inca este intarita si de pretinse dovezi de “eficacitate si randament inalt ” , care insa , examinate la rece , se arata nu doar discutabile ci si partial contrafacute . Acestea decurg dintr-o intreaga Halima de istorii cu ” bogatasi nascuti peste noapte ” din spuma speculatiilor cu case si terenuri , din povestile pseudo-messianice privitoare la castigul asigurat de Dumnezeu pentru cate un personagiu bizar care nazuieste a fi un soi de Petrache Lupu de langa Bucuresti si , de fapt , din complicitatea unei prese ” scrise si vorbite ” unde procentul de minti cu echilibru si de stiutori de carte este mult mai scazut decat se imagineaza.

Astfel incat , lipsind capacitatea – dar si vointa de analiza- orice ” stire ” marunta si furnizata cu interes precis este luata asa cum este si pusa in circulatie fara o verificare elementara , ca sa nu mai zicem ” expertiza ” ori ” cantarire “. Exemplele apar zilnic insa unele documente depasesc marginile ingaduite . Un fel de ” recensamant de miliardari romani ” conceput dupa reteta Forbes cu cateva luni in urma crea , prin aparitia curenta de “bani multi , rezultati din imobiliare” straniul sentiment ca noi am fi o tara care nu produce nimic ci doar speculeaza la o bursa aflata sub controlul unui dirijor cu obiective impenetrabile . Studiind atent acest documentar -ceea ce nu s-a facut desi era obligatoriu – rezulta ca abia o zecime din membrii acestui club nu plaseaza , inca , bani in afacerea imobiliara( dar o va face curand ) iar averile dobandite de cam trei sferturi din acestia sunt o simpla ” crestere de valoare temporara ” a proprietatilor ( mai ales la categoria de ” terenuri foste agricole devenite zone de dezvoltare ” ) produsa prin ” jocuri de Bursa” ce se si pot retrage , atragand recesiunea si pierderile subintelese.

Aceasta stare de febricitare indica o piata ” bolnava ” desi imaginea incetatenita are in componentza un triumfalism uimitor de insistent , alimentat din surse diferite intre care recenta categorie a ” analistilor imobiliari ” pune paie pe foc in loc sa-i incetineasca din combustia pripita . Cand rasfoiesti ziarele intalnind cate o propozitie chinuita provenind de la acesti autori a caror opera este facuta din citate si pentru care pana si scrierea unui simplu articol articulat scolareste (ca sa aiba ” introducere , cuprins si incheiere” )ar fi un chin insuportabil , te cuprinde un sentiment de zadarnicie fara egal . Inventarul concluziilor absurde pare fara de sfarsit si contine inverosimil de multe teme , insiruite de la ” procentele precise ” intr-o tara unde nu avem nici o baza statistica serioasa ( si nici surse oficiale credibile ) si pana la recomandari vinovate pentru a se investi acolo unde a inceput declinul si este nevoie de bani pentru a se atenua din pierderile celor ce au gresit dar platesc acum pentru a se coafa realitatea cruda . Opiniile aiuritoare , documentatia firava si , pana la urma , viziunea ingusta irita pe cunoscator insa sunt destui cei ce se orienteaza dupa asemenea “versiuni fictive despre realitate”.
Dar aceasta este , in ultima analiza, ” starea natiunii “. Caci contrar impresiei comune , noi nu avem proiecte mari si capabile sa genereze un castig sanatos dar in schimb exista aici o frivolitate in a se pronunta cifre mari iar imobiliarul ramane principalul izvor de averi multiplicate prin jocuri “bursiere “de valori care exista cu precadere pe hartie . Si evolutiile pietii traduse in modificari de pret par sa intareasca aceste impresii caci o crestere de cam 80-110 % intr-un singur an in materie de terenuri de constructie in “sanctuarele bucurestene ” ori “aprecieri ” de chiar si peste 250 % in doi ani in multe alte orase cu insemnatate regionala sunt rare si nu se intalnesc frecvent in mediile de afaceri europene. ” Cazul romanesc ” este ,deci, atipic si atragator prin insolit dar ,inainte de toate , reprezinta un caz propagandistic tipic, organizat dupa toate regulile acestui gen de actiuni .

Aceasta realitate se produce ,ca intr-o piesa de teatru, exact la timpul calculat de dramaturg , cand in Japonia scaderile de preturi sunt socante si probabil cu neputinta de stavilit ( chiar si in Tokio-unde, prin definitie, “terenul este ultra-scump”- ) iar in America incepe sa bata un vant de recesiune . Nici Europa nu se arata a avea o stare de sanatate imobiliara cu mult mai buna iar ” atractivitatea anterioara ” da , in destule locuri altadata relativ inflamate , semne de ciclu consumat . In toamna anului trecut , la Paris aparea vestea incurajatoare a ” febrei care se opreste ” si,deci, cele dintai semne ca banii vor mai avea un rost si o semnificatie si nu vor fi ceruti ,cum se zice pe Dambovita, ” pentru cat nu face “,asa cum se intamplase in anii recenti , in “intervalul straniu “. Rezulta ca harta universala a plasamentelor trebuie extinsa chiar si mai departe decat spatiul post-habsburgic , unde cortul migratorului in cautare de oaze imobiliare cu randament ridicat se asezase de catva timp ; vin , deci ,la rand ” marcile “, adica regiunile de margine , unde “markgraful “, baronii de ducate si consulii trimisi de Imparatie isi dau mana intr-o conjuratie a castigului usor si a marilor combinatii.