~” Cum să cumpărăm o casă de vacanţă, în Franţa, cu 15.000 Euro?”

ARTUR SILVESTRI

Concluzia inevitabilă ce s-ar impune la vederea acestor sume totuşi impunătoare evocate aici in cateva dizertatii anterioare ar fi, deci, că „piaţa este scumpă“ şi, prin urmare, o „casă de vacanţă“ se cumpără, în Franţa numai cu bani mulţi. Cu toate acestea, această opinie nu este adevărată. Ca pretutindeni, şi aici sunt ocazii, „soldări“ şi chiar un strat de proprietăţi ieftine ce apar la vânzare chiar dacă nu atât de rarissim pe cît s-ar imagina. Să fie cum se zice în România, cu limbajul – nediferenţiat – „de agent“ – ofertă proastă? Ori casă prea puţin căutată, în regiuni ce nu interesează ori private de confortul ce se caută şi aici, ca pretutindeni, ori, cîteodată, mai degrabă aici? La drept vorbind, o explicaţie în mod absolut penetrantă nu se poate formula şi rămîne, în cele din urmă, doar sentimentul de stupefacţie ce se încearcă în faţa unor preţuri uimitor de scăzute.

O casă „mică“, având două camere, bucătărie şi baie şi o terasă (dar „totul mobilat“) arătând mai degrabă a cabană cochetă, vopsită în alb imaculat şi acoperiş, în olane cărămizii, aşezată undeva, în Charente-Marne, la Moulins, se vindea nu demult cu 24.500 EURO. Ceva mai mult (adică 25.000 EURO), şi în apropiere, ar fi costat o căsuţă cu trei camere, potrivită „pentru pensionari, pescari şi grădinari“, având, pe lângă acoperişul ţuguiat ce adăpostea „mansarda“ şi verandă plină de flori, şi o grădină de cam 350 mp.

Şi mai puţin (adică 23.000 EURO şi mai discută), în departamentul Aisne într-un sat mărişor, „lângă orice fel de comerţ“ (deci, nicidecum în pustietate şi sărăcie) costa o căsuţă cu două camere şi verandă, „complet mobilată“, pe un teren de 200 mp, grăniţuit de arbori de thuya şi conţinând chioşc cu barbecue.

În Cher, la Gragay (la două ore şi jumătate de Paris), într-un sat cu 1500 de locuitori , cine plătea 25.000 EURO se împroprietărea, cu nu foarte multa vreme in urma , cu o casă cu grădină şi două camere şi salon şi încă două camere în dependinţă, de fapt anexe amenajabile ce vor fi fost vreodată hambar. Tot într-un sat, fermecător acesta, în districtul Creuse, o casă cu aspect ţuguiat, în două ape (acoperiş francez) având 130 mp şi o grădină destul de largă la vreo 600 mp ar fi costat 28.500 EURO. Acestea nu sunt rarităţi. Raritatea s-ar putea socoti, totuşi, o casă, în Charente Maritime, ce ar fi meritat cumpărată pe loc, având 118 mp locuibili, cu birou, salon de 42 mp deschis spre verandă, 3 camere „mochetate“ (10,11 şi 13 mp), grădiniţă cu arbori şi flori; şi totul „la numai 13.500 EURO“! Nu chiar atât de inimaginabil de ieftină o altă casă de sat, în Sainthe, avînd 140 mp pe un teren de patru ori mai mare , costa 17.000 EURO. Ceva mai mult (18.000 EURO), un fel de cabană, dar cu trei camere, în Pirineii Orientali.
„leftinătatea“ surprinde. Să fi fost acestea nişte construcţii deplorabile, vechi şi urâte ce nu s-ar mai putea salva cu nici un chip şi atunci se vând „prost“ ca să se mai „scoată un ban“, oricât de mic totuşi mai mult decât zero? Ori există şi o altă explicaţie mai puţin dramatică decât ipoteza ce am expus? Mai mult ca sigur că aceasta este realitatea. Ca pretutindeni, şi aici sunt „regiuni“ şi „regiuni“.In Bas-Rhin, în Alpes Maritimes, ca să dau numai două exemple, „casa ieftină“ începe a se socoti la preţ de câteva ori mai ridicat decât acestea care sunt oricum „mai ieftine decât ieftinul“. În alte zone, cu o căutare mai scăzută şi poate atât de liniştite – dar ne-turistice – de parcă s-ar fi desprins dintr-o Franţă imediat post-medievală, „banul mic este mare“ şi preţul rămâne scăzut. De fapt, oricum am lua-o, „casa ieftină“ franceză merită a se studia mai atent şi chiar şi cu o îndemnare mai pragmatică fiindcă uneori ajunge a nu se mai compara cu ce se găseşte pe la noi. Când în Lereşti, în Curcani ori la Cuca Măcăii ajunge să se ceară pe o casă oarecare cât se cere în Franţa satelor ceva mai civilizate, atunci suntem într-o fantasmă ininteligibilă, care, din păcate, proliferează. Căci, în ultimă analiză, „ce se vinde“ în Franţa în această materie nu este nici scump şi nici ieftin ci potrivit cu un ceasornic interior ce se adaptează „bugetului“ diferit şi răspunde atragător pentru toate buzunarele.

În orice caz, diversitatea este aspectul capital. Aici lipseşte impresia de creştere mecanică în progresie ce se anticipează uşor de la „casa mică“, ţărănească şi de la „cabană“ către vile, conace şi domenii rurale, ceea ce se întâlneşte la noi şi creează o anumită cotaţie previzibilă. A găsi un castel „ieftin“ şi o „vilette“ mai scumpă decât ne-am fi închipuit este episod curent şi de aceea esenţială ar fi potrivirea dintre buzunar şi proiect. Totul se diferenţiază, la drept vorbind, pe o scară de criterii, repere şi argumente de preferinţă ce arată atâta lărgime încât adeseori preţul ne apare ca straniu şi nejustificat prin creşteri ne-anticipate şi scăzăminte inexplicabile. Nimic nu seamănă cu nimic şi a se trage încheierea că în materie de „casă de vacanţă“ franceză se cumpără individualitatea şi nu categoria ar fi înţelept şi exact.
lată, spre a se completa, vreo câteva exemple, pe care le extrag cu penseta ca să se vadă mai bine de către cei neîncrezători. La două ore de Paris, la Mennevret, cu 43.450 euro (fix!) o casă „de ţară“, de aproape 100 mp, având trei camere, salon cu şemineu şi grădină de 1000 mp, parea nesperat de interesantă şi aşa şi era. O fostă gară, la Tronget, aşezându-se cu cei 140 mp desfăşuraţi în 4 camere, „sejour“ şi auxiliare pe 140 mp nu costa mai mult de 77.000 euro. Dar, cu alţi parametri (mai scăzuţi: 120 mp pe două nivele, teren cu copaci, grădiniţă de patru sute şi ceva de metri pătraţi), în Laon, o casă considerată acceptabilă, se preţăluia dublu deşi, în comparaţie cu alta, la acelaşi preţ dar având 12 camere, salon şi sufragerie, în apropiere de Poitiers (splendidă ţinută) părea – şi poate că era – „scumpă“.

O frumuseţe de casă cu exterior de silex şi cărămidă, pe care am studiat-o mai atent (la Barentin, în Seine Maritime), fermecătoare şi cu o ţinută impozantă, avea trei nivele (cu parterul ocupat de saIon, sufragerie şi auxiliare) două etaje cu birou şi câte trei dormitoare, în total 240 mp, şi o grădină impresionantă de 3000 mp si costa doar 289.000 EURO ; dar, cum se zice în mod curent, „îşi făcea banii“.