~“Casa de vacanta ”-Cateva ipoteze de “reintoarcere la viata naturala”

ARTUR SILVESTRI

“CASA DE VACANTA”
Cateva ipoteze de “reintoarcere la viata naturala”

Daca pe la inceputul acestui deceniu,”febra casei de vacanta”parea sa nu se mai sfarseasca,anii ce urmara au adus in loc de o intensificare banuita dar numai posibila,o descrestere de popularitate insotita de o sporire uneori uimitoare de valori in absolut.Pe scurt,astazi”casa de vacanta”este cautata mai cu seama de “Romania inlesnita” si nu mai
este “casa posibila”pentru ceea ce se cheama,totusi cinic si eronat,”omul simplu”dar,in acelasi timp,a devenit “scumpa” la cote aproape de neatins.Aceasta traduce,la drept vorbind,”sud-americanizarea”sociala de la noi ,ce se asterne galopant si confirma fenomene ce sunt normalitatea la Antipozi.Caci cine dintre vacarii aproape serbi din pampa argentiniana ori dintre traitorii din expediente din favellas de margine de Rio de Janeiro si-ar putea ingadui o risipa de bani spre a cumpara altceva decat barlogul improvizat care ii ilustreaza viata cotidiana si adeseori singura avere? La noi devine un postulat a nu avea nu “casa de vacanta”ci macar o retragere cat de scurta in reflectie si contemplatie,singur cu infinitul caci modelul polarizat de societate ( ce nu va aduce nicidecum echilibru ci un soc ipotetic ca de supernova) este socotit a fi constituit definitiv si nu se mai pune nici macar in discutie intre particulari de parca ar fi “Noile texte sacre”cand,de fapt,nu este decat un model de jefuire institutionalizata .
Insa realitatile nu sunt,pana la urma,atat de simple.Ele traduc nu doar “doctrina de justificare” si ,deci,de “drog istoric”alimentat in comprimat imperceptibil ci un altfel de mod de viata,ce incepe a se aseza statornic ,cu toate urmarile ne-pozitive ce se vor vedea.Cand “cine are” risipeste mai cu seama intr-o “vacanta fara sfarsit si inutila”(caci protipentada nu munceste ci doar unelteste si,deci,nu are intrucat sa se odihneasca,trecandu-si zilele intr-o continua agitatie fara alt obiectiv decat placerea si consumul in afara oricarei valori verificata prin traditie istorica ) oare ce s-ar mai putea astepta cand acesta devine model si canon cu aspect dogmatic?Familia,care,intarindu-se doar,ar fi putut sa inradacineze notiunea de stabilitate prin “casa pentru generatii”,loc propriu si factor de memorie(caci in familie se cultiva valorile tacute,precum pomenirea si spatiul sacru prototipistic)sufera disolutie si pierde treptat mai toate institutiile ce o tineau agregata.Intelegerea Naturii sufera intr-o tara unde vietatile fara grai,vegetatia ce
ocroteste si de toate suferitoare si orice se crede ca s-ar opune omului indracit ce isi arata gena asasina ,sunt inlaturate ca fiind piedica fara rost si adaos ininteligibil fata de lumea omului trufas.Totul se dedica unui consumism absurd si stricator si unei sustrageri de la insusi sensul vietii ce nu insemneaza a desface si a modifica prin impartire ci a conserva ,contribuind prin adaos ,urma si semn.
In aceste conditiuni,pana si punctele cu greutate in tabloul de valori colective se estompeaza si se inlocuiesc cu firave si,adeseori,stupide concluzii asupra carora romanul se invoieste fara macar a gandi.”Viata la tara”devine o imagine de infern pentru fugarii din civilizatia inca vie ce i-ar putea mantui si de-aceea se intareste fara nici un fel de reazem mai inalt “mitul oraseanului”ce pare a primi “totul de-a gata”desi acesta nu-i decat o superfetatie inutila din punctul de vedere al Omului Natural ce trebuie sa-si cultive facultatile de supravietuire.”Migratorul recent”nu se intoarce la sat si chiar il
sterge de pe harta lui sufleteasca ;abia rareori “iese in natura”in mod ritualistic ,imitand pe “domni”,dar numai ca sa zvarle printre arbusti sticlele inoxidabile de Coca-Cola si parjolind iarba nevinovata cu jarul gratarelor unde sfaraie carnea vitelor taiate pentru placerea nesanatoasa a unui “barbecue”.
Oricat ar parea de “local”si de intamplator aici,ori numai definit social,procesul are un grad de intindere prin model gresit .In “Europa”,unde se crede ca”proprietatea e sfanta”si unde munca nu ar trebui s-o faca proprietarii ci “oamenii invizibili”veniti de aiurea,abia o patura subtire ca o foita de ceapa isi poate ingadui o “casa de loisir”si ,de obicei,aceea se stapaneste cine mai stie pe unde,mai cu seama in locuri exotice,apartinand “modei “si,deci,”consumului dirijat”.Prea putini dintre “cei multi”ce traiesc de azi pe maine isi mai au un “loc”de retragere ,constituind o”locuinta suplimentara”cat de neinsemnata si aceia o pot avea numai prin hazard de evolutie familiala,deci mostenesc si nu vand,ori dintr-o convingere ,ce unora li se pare ridicula caci ar apartine unor epoci ce au apus.De fapt,aceasta traduce “sensul dogmatic”ce isi propune a inlatura omul echilibrat ,”gospodarismul”si principiul infaptuitor care sunt cu neputinta a se continua altfel decat intr-un climat social ce ingaduie reflectie si reazem pe traditii si in sentimentul ca nimic nu poate supravietui daca se opune insusi principiului de asezare cosmica,unde toate au dreptul de a exista,alegand,cu vremea si de la sine,”apele de uscat”.
Si ,totusi,”modelul”fiind deocamdata regional – desi se afla in latire continua dar numai in geografie anexata si definita – rezulta ca doar prin puterea de a se extinde prin mijlocire de parghie stapanita s-ar putea generaliza aceasta ideologie de secta ce este inca minoritara.Din aceasta perspectiva,si privind de sus desfasurarile unde cea mai continutistica parte din omenire este inca in afara morbului neo-filoxerei,intelegem ca “primitivismul”,definit de traditie,reprezinta solutia posibila si ipoteza organica.