~In Romania, se construieste numai pentru „cei cu bani”

 ARTUR SILVESTRI

Oricate declaratii propagandistice si istorii politicianiste periodice (de felul “locuinte pentru tineri”,care sunt,insa,”tinerii lor si prietenii lor”) se vor mai auzi si indiferent cate expuneri de “targuri de case” vom avea ocazia sa mai vedem,este in afara de orice discutie ca “noul”in materie de imobiliar se orienteaza astazi-dar mai mult ca sigur ca si maine- in exclusivitate catre “cei ce au “.
În tematica “locuinţei”,deci, imaginea “celor două Românii” se confirmă şi se întăreşte.
Întâia dintre acestea se defineşte prin locuinţa populară şi se traduce prin noţiunea de “apartament”, invocată adeseori cu o stăruinţă apropiată de obsesie. Aşa-numitele “apartamente de bloc”, de fapt o piaţă de locuinţe standard, îşi menţin gradul de interes foarte ridicat, fiind, până la urmă, unica soluţie plauzibilă pentru “România care munceşte”, cu precizarea că o scădere a presiunii cumpărătorilor există deja(dar exprimand deznadejdea) şi agravează situaţia paradoxală a acestui segment unde involuţia preţurilor se asteapta zadarnic in Bucuresti ca si în capitalele de provincii. Explicaţii ale acestei febre interminabile există .
Întâi de toate, piaţa “apartamentelor de bloc” depinde de consistenţa “robinetului de bani”, adică de lărgimea accesului la credit ipotecar; acesta fiind segmentul de piaţă care, de obicei, reacţionează cel mai sensibil la decizia administrativă în materie de finanţare caci ,de fapt, creditul este, şi rămâne, unica soluţie realista pentru a se aseza “intr-un loc” de vreme ce absenţa altor “surse” (căci tineretul şi salariatul nu economisesc fiindcă nu se poate) apare drept evidentă. Diferenţierea între “oraşul bogat” (parcuri rezidenţiale, cartiere “sanctuar”, zone tradiţionale etc) şi “oraşul popular” se impune categoric şi va aduce, peste doar câţiva ani, o “ghettoizare” a cartierelor foste muncitoreşti ce va impune, peste alte intervale, decizii radicale în această tematică şi poate chiar corecţii urbane astăzi greu de anticipat. Aici vom avea cu siguranţă (dar numai atunci !) cote de pret stabile, cu descreşteri de până la 10-15 %, în anumite cartiere( si indiferent de oraş),scaderile fiind ceva mai drastice în zonele periferice ori fără speranţă de a se dezvolta măcar minimal. “Efectul Bronx” va fi probabil foarte pronuntat dar tarziu (desi in Bucuresti incepuse sa se observe la un moment dat ,fara sa mai inainteze acum ,in “foamea de apartamente” ce se cauta “oriunde si oricum” si la preturi ce au depasit de mult cota exprimata cu naduf prin formula ” dai si cat nu face”).Astazi,insa, ideea insasi ca vreodata vom intalni si preturi in scadere in Bucuresti pare atat de indepartata incat nici macar nu mai apare in imaginarul colectiv al romanilor cu bani putini.
Si,totusi,aceasta desperare colectiva se produce in chiar anii cand aici se construieste cu o salbaticie greu de inteles si se traieste intr-un mediu de “vesnic santier” ce afecteaza -si strica -viata pana in cartierele cu prestanta. Paradoxul este numai aparent caci vedeta investiţiilor ce se croiesc, multe din ele chiar si cu o participare oficială pronuntata , rămâne “piaţa rezidenţială”, unde încap cu precădere “dezvoltările” în forma unor “parcuri” (crescute, câteodată, chiar în locul fostelor parcuri cu copaci şi vegetaţie) şi blocuri de apartamente, denumite “condominium”. Procesul nu a început acum ci doar se desfăşoară şi se întensifica fara a-i putea afla o ratiune sociala categorica . “Construcţiile noi” îşi menţin încă accentul pe ideea de “lux românesc” sub forma aşa-ziselor “cartiere de vile”, în realitate nişte simple “dezvoltări” care, în SUA, sunt locuite de populaţie medie sau apartin unor “plasatori de bani ” străini,mai numerosi pana acum sase-sapte ani,astazi mai putin motivati si mai prudenti decat inainte.
La noi,deci,se construieste numai pentru “cei cu bani”(romani inlesniti sau de-a dreptul bogati)care nu au nevoie de un acoperis deasupra capului fiindca il au (si,uneori,au chiar mai multe “acoperisuri”) si, fenomen mai recent ,si pentru strainii care nadajduiesc sa plaseze ingenios banii ,cumparand apartamente in scopul unor inchirieri viitoare ce vor satisface necesitatile nu -se -stie-carei-clientele.Filosofia simpla a “casei de raport” ridicata (ca in anii 30 din veacul trecut)spre a fi exploatata prin inchiriere( exprimand aparitia unei clase noi de rentieri) nu ar fi absurda daca ar exista obisnuinta romaneasca a ” vietii cu chirie”(dar romanul viseaza sa fie “proprietar”,spre deosebire de neamt) si solicitanti cu destui bani ,adica salariat platit bine(ceea ce inca este o ipoteza de viitor).
Abia acum apare (însă destul de târziu ) şi ideea “casei accesibile”, o temă asupra căreia antreprenorul român nu a reflectat cu seriozitate (caci nu avea nevoie) dar va trebui să o facă datorită scăderii indiscutabile a numărului de “cumpărători pentru categoria lux”,care nu ilustreaza un ” izvor nesfarsit “
Aceasta ar putea să devină “afacerea câştigătoare” într-un viitor oarecare dar, în orice caz, nu în anul acesta si nici in anul viitor căci piaţa plătitorilor “cu bani mulţi” încă nu a ajuns la saturaţie iar iluziile de “afacere buna” -ce se vor infirma in majoritatea lor zdrobitoare- nu si-au aratat inconsistenta.
Nu altfel, dar cu o “încălzire” emoţională mai scăzută vor fi tratate şi pieţele rezidenţiale, de “apartamente noi” (cu precădere în condominium, potrivite pentru “omul înlesnit”) şi eterna “vilă”, de fapt o construcţie oarecare, înşiruită în plantaţiile de “kibbutzuri de lux” de la marginile Bucureştilor şi a principalelor oraşe cu mişcare intensă .Un anumit echilibru nu se întrevede în materie de preţuri atâta vreme cât doctrina declarată de oficialităţi este aceea de a “îndestula pe cei care dispun de bani”, element ce va aduce, “poimâine”, o îngustare de cerere şi, deci, posibile convulsii pe piaţa de reşedinţe. Deocamdată acestea sunt doar perspective prea îndepărtate ca să se ia în calcul atâta vreme cât dominaţia clipei şi a câştigului imediat se impune. Aici preţul se corectează pe nesimtite , desi aparent nu “creşte”, urcând aproape imperceptibil şi depăşind acum 1.800 E/mp de construcţie şi chiar şi mai mult. Dar acestea nu sunt preturi”populare”pentru Romania.