~De ce sunt casele atat de scumpe la Paris ??

ARTUR SILVESTRI

„VISUL PARIZIAN” – CÎTEVA OBSERVAŢII PRELIMINARII

În nu prea puţine situaţii, cînd se discută la noi despre preţuri ce diferenţiază şocant se invocă în mod obsedant faptul că acestea nu sînt „ca la Paris”, făcînd reper dintr-un oraş unde toate ar trebui să definească, printr-un gen de universalitate, etalonul absolut. „Străinul”, cînd doreşte să cumpere şi mai ieftin decît ieftin zice, cu mirare şi revoltă, că aici, în Carpaţi preţurile ar fi „mai mari decît la Paris”, punînd miză, bineînţeles, pe ignoranţa acestor „mici valahi” care , ţărani prin tradiţie, nu au informaţii şi vor ceda în faţa argumentului capital. „Românul”, îndeobşte lacom şi încrezător în ideea că „e deştept” şi va face afacerea vieţii , visează şi el, urcînd, de la un sezon la altul , preţul „garsonierei din Titan” cu cîte zece procente pe lună , că va ajunge pînă cînd , „intrînd în Europa”, îşi va putea vinde „bunul preţios” cu preţuri „ca la Paris”. Evident, toată lumea greşeşte dar eroarea provine din perspectiva mitică şi din atitudinea de păcălitor patent ce îşi impun cei ce nu doar gîndesc astfel ci şi operează în consecinţă.

În realitate, „la Paris” distanţa faţă de legende este izbitoare deşi , în mod vădit , naturală, adică proprie unui oraş important dar vechi ce nu-i doar o metropolă ci şi un centru de imperiu ce avusese pînă alaltăieri colonii diverse şi gîndeşte încă în termenii Imperiului lingvistic care este francofonia. Întîia senzaţie, de fapt, este de „nefiresc” şi impune prin caracter net diferenţiat ce împiedică orice fel de comparaţie cu Bucureştii măcar, dacă nu chiar cu situaţia din România. Sîntem, la drept vorbind, pe planete diferite a căror „atmosferă” imobiliară este constituită din elemente ce nu se aseamănă din punct de vedere al compoziţiei „chimice”. Noţiunile sînt, cîteodată, diferite şi ininteligibile. La noi, ca să exemplific, nu s-ar înţelege ce înseamnă a se vinde „pereţii” în materie de magazin şi nici de ce presupusul preţ al unui spaţiu pentru comerţ ar fi destul de mic, în relativ, dacă am ştii că, de fapt, acesta nu este „preţul” ci doar „despăgubirea” pentru „fondul de comerţ”, adică, întîi şi-ntîi, vadul. Stranii , ori măcar neobişnuite , sînt precizările – de la sine înţelese la Bucureşti – privitoare la „baie” (dacă există şi unde se află) şi chiar la „water-closed”, a cărui realitate se precizează cu grijă în mai toată oferta de vînzare. Cumpărătorii de „succesiune” şi vînzare (şi, deci, şi cumpărare) de „apartament ocupat” apar în mod destul de frecvent precum şi menţiunile destul de neînţelese pentru noi – priviind ipoteca şi creditul , plăţile de taxe diverse şi destul de mari etc. Şi vînzarea de „viager” apare şi prezintă un grad de interes.

De fapt, impresia de piaţă aşezată – care dezvoltă criterii foarte diversificate şi chiar ajunge să coteze „la nuanţă” – se impune numaidecît. Preţurile traduc mai degrabă individualitatea locuinţei decît un abstract de „număr de camere” cu aspect de copie trasă la şapirograf. Uneori , notele ce cresc sau descresc valori greu a se defini altfel decît prin raport cu speţa surprind pe românul obişnuit cu „standardul” şi cu apartamentele ce seamănă adeseori unul cu altul ca doua picaturi de apa . Dacă, deci, „zona” şi chiar strada contează aici destul de mult – dar, cu toate acestea , cam ca în Bucureşti – altele sînt neglijate la noi ori nici măcar nu se iau în calcul. La drept vorbind , un element cît de neînsemnat „punctează” în plus sau în minus. Contează, aşadar, dacă imobilul este vechi sau nou , şi din ce an chiar avîndu-se în vedere nu „rezistenţa” (ce obsedează la Bucureşti, oraş tulbure şi nesigur , geologiceşte vorbind) ci tipul de construcţie; contează, bineînţeles, etajul dar aceasta fiindcă ascensorul există sau nu iar „scara” (ce criteriu curios pentru noi!) este îngustă sau mai în lărgime, abruptă sau accesibilă, întortocheată ori comodă ; contează prezenţa balconului , a terasei , a „verandei” şi dacă baia este separată ori la un loc cu vasul de „water-closed”, dacă există bucătărie sau „kitchenette” ori dacă totul a devenit organizat ca „bucătărie US” (americană , evident) şi chiar şi dacă bucătăria este „independentă”; contează expunerea la soare , („plain sud”, însorit toată ziua , „soleil couchant” în amurg – ori deschis doar către curtea interioară ). Cînd există şi „parking”, argumentele se întăresc căci aflăm, la Paris, chiar şi o piaţă imobiliară de parcări, unde „locul” se vinde începînd cu 25.000 pînă către cifre mari. În sfîrşit, „calmul” – criteriu capital într-un oraş trepidant şi gălăgios, turistic şi latin- este apreciat şi valorează.

Prin raport la Bucureşti, apar, deci , destule curiozităţi în materie de rezidenţial , unele fiind arătate şi de criteriile ce se invoca precum şi de ceea ce constituie argument suplimentar, elementul de atracţie. Totul se explică , în fond , prin situaţia locală care adeseori este absolut incredibila . La Bucureşti, ascensorul nu se menţionează în oferta de vînzare căci este răspîndit aproape peste tot dar la Paris un etaj „mai de sus” într-o clădire fără lift pare să intre în ordinea curentă . Fondul imobiliar nu este doar „meschin”, mic, sufocant ci şi învechit prin îngheţarea în momentul construcţiei ori prea puţin adaptat dezideratelor ulterioare.

Spre deosebire de Bucureşti- unde „luxul” se traduce , mai bucolic şi mai americăneşte , prin grădină şi piscină- la Paris sînt foarte apreciate apartamentele cu „terasă” şi „grădină interioară”, cît ar fi de mică aceasta de pe urmă şi există chiar şi o agenţie („Terasseset Jardins”) dedicată în exclusivitate acestui gen de propunere , care bineînţeles că formuleaza o categorie foarte scumpa . Un apartament cu astfel de dotări (în „Buttes Chaumont”, în „19 eme”), de fapt un duplex la etajele 8 şi 9, avînd un „living” (ce se numeşte aici „sejour”), patru dormitoare şi un birou, cu „terasă” ieşind din „sejour” la un etaj, şi o „terasă în unghi” la etajul mai de sus, cu două boxe şi „pivniţă” (evident ca la „demisol”), se vindea, în iulie 2004, cu 1.170.000 EURO, ceea ce rareori se depăşeşte, ca valoare în Bucureşti, în materie de rezidenţial .

Deşi în valori absolute aceste probabile „vînzări” sînt uluitor de „scumpe” , totuşi ele nu par a fi şi cele mai scumpe” ci mai degrabă s-ar zice că nu depăşesc o categorie „medie” către o limită superioară. Căci, la drept vorbind, dincolo de stratul comun, aparţinînd pieţii rezidenţiale „de prestigiu” care se evidenţiază în orice capitală (iar în acelea cu faimă se subliniază, fără de îndoială), există aici şi un imobiliar de sanctuar, care „vinde” adeseori în exclusivitate poziţia . Bineînţeles că multe dintre acestea nici măcar nu se vînd (căci nu există interes să se vîndă) şi, deci, nu au preţ fiindcă „nu se cotează” la bursa cererii şi a ofertei dar unele apar şi stîmesc emoţie celor ce visează la „Cornul Abundenţei” rezultat din speculaţia „cu case”. În această materie, aproape nimic nu scade sub „milion” şi un apartament lîngă Luvru şi Jardin des Tuileries cu „salon mare”, sufragerie, birou şi patru dormitoare nici măcar nu pare extravagant cînd se negociază la 1.449.000 EURO. Dar nu doar „tradiţia dă preţul” ci şi concentrarea mondenă, căci, vorba unui personaj cu humor, „au şi ei Pipera lor”. La Neuilly, lîngă Paris, unde se apreciază-cand exista !- cîte o grădiniţă cît de mică, un apartament de patru camere (160 mp) şi „grădină pe terasă”, ar merita 1.250.000 EURO cînd un „trei camere” (la 100 mp) se vinde cu 1.053.000 EURO iar o vilă (denumită „hotel particulier“) ajunge la 2.400.000 EURO pentru că , între altele , are şi o grădină, mică e adevărat, dar „grădină”.

Uimitoare ar mai fi, pentru consumatorul de mituri, şi calitatea incredibil de scăzută a fondului imobiliar, majoritară în Paris, fapt ce scandalizează prin unele detalii cînd ele ajung a se cunoaşte. In 1979 , cînd am locuit o vreme în „Oraşul-Lumină” – cum i se mai zice, cu tandreţe – am fost consternat aflînd că vreo 40% dintre clădiri erau dotate doar cu „wc turcesc” şi nu dobîndiseră, în acest sector, „scaunul” util şi odihnitor . Va fi fost sau nu aşa, din punct de vedere al procentajului este greu de verificat dar şi astăzi chiar această realitate, din altă lume, apare deşi nu mai este tot atît de răspîndită precum acum un sfert de veac.

Şi alte aspecte sînt de necrezut. Pentru fostul muncitor devenit proprietar, la Bucureşti, în apartamentul lui de cincizeci şi ceva de metri din cartierul Militari, acesta pare sufocant de mic şi la drept vorbind, aşa şi este dar la Paris această suprafaţă constituie o aspiraţie care nu se îndeplineşte cîteodată nici într-o viaţă de om . La Bucureşti, nu am întîlnit nicăieri propusă spre vînzare o simplă „cameră de 5 mp, cu wc pe palier” dar la Paris – da, şi încă la preţul de 36.000 EURO. Suprafeţele sînt, deci, fenomenal de mici , dar şi neverosimil de scumpe ceea ce va trebui explicat spre a se înţelege mai bine cauza şi justificarea.

În aceste condiţiuni, pentru cel ce visează a avea o garsonieră „ cît de mică ” în Paris , veştile nu sînt prea încurajatoare. Un „studette” în Rue Maubert (în „5 eme”, aproape de Jardin de Luxembourg), cu doar 13 mp suprafaţă, ajunge uşor la 75-80.000 EURO fără a se considera cererea ca fiind deplasată. 0 cămăruţă de mansardă, cu pat „ la cucurigu ” peste cameră , urcînd spre „dormitor” pe scară de lemn, în zonă mai „populară”, nu scade sub 55.000 EURO.

În mod curent, se întîlnesc apartamente de două camere, de 35-45 mp, „â rafraîchir” (adică „de cosmetizat”, cum se zice pe Dîmboviţa), la 5500-6000 EURO/mp(cand sunt “convenabile “) costînd, adică, 160-180.000 EURO. Diferenţele există, totuşi, în funcţie de „zonă”, desigur, căci dacă în „Porte de Clichy”, mai la periferie, un apartament de două camere (în „imobil vechi”, înţelegîndu-se, deci, ce deficite vom întîlni aici), renovat dar întins pe doar 42 mp, se vinde acum si cu 189.000 EURO, un altul, în „Rue de Turenne”, adică în cartierul „Marrais”, pe lîngă Place des Vosges, cu doar 36 mp, ajunge la 227.000 EURO, într-un bloc „condominium” („copropriete”). Preţuri de peste 220.000 EURO sînt obişnuite pentru apartamentul clasic „de Bucureşti”, avînd două camere mai micuţe decît cele din Floreasca, dar cu cît este „zona” mai înconjurată de celebritate cu atît se plăteşte mai mult. În „Luxembourg”, în această vară, un „două camere” de doar 61 mp, se vindea cu 656.250 EURO, depăşind, deci, 10.000 EURO/mp şi nu era, proporţional, „vînzarea cea mai scumpă”.

Bineînţeles că, la fel ca şi la Bucureşti, „cartierul”, zona sau, mai precis, „arondismentul” (adică „sectorul”, cum se zice pe-aici) creează diferenţe şi supra-cotează adeseori, deşi un motiv superficial ar fi pur şi simplu tradiţia, ideea că „aşa am apucat”. „Scumpe”, dar justificate (excluzînd, desigur, regiunile de sanctuar precum Rue de Rivoli, Boul. St’ Mich’, Boul, Saint-Germain des Pres, Boul. Haussmann, ca să nu mai evocăm Champs-Elysees, „centrul banului”) sînt, ca să exemplific succint, „arondismentul” V, XIV şi VI, unde „nu se vinde” intens; în „Marrais”, pe lîngă Place des Vosges, se vinde mai mult dar nu cu mult mai ieftin. La drept vorbind, „ieftin” nu este nicăieri, nici măcar la „banlieue”, adică la periferie şi nici în suburbii. Totuşi, nu întotdeauna „zona face preţul” căci un „două camere” în Boulogne Nord, în imobil din 1930 cu 55 mp şi balcon se oferea la 320.000 EURO, mai mult decît altele, situate mai bine.

Sînt, evident, excepţii, mai degrabă, căci totuşi tradiţia de „îlot” (cum se zice la „cvartal” sau , aici, la „micro-cartier”) pare încă destul de puternică . Un studio („sur cour”, adică avînd vederea către curtea interioară), la 22 mp, dar în XVI eme, pe rue Victor Hugo, costa, în iulie, 115.000 EURO iar un „patru camere”, între care două dormitoare şi „sejour” dublu, dar aşezat pe Avenue de la Bourdonnais, se vindea cu 940.000 EURO. Fabulos!

Criteriul „noului” apare şi la Paris şi funcţionează iar , ca exemplu, un „două camere” în Boulogne Nord, ce nu depăşesc 65 mp, se negociază , din acest motiv, către 425.000 EURO. Un „recent”, în aceste cartiere poate ajunge pînă la 440.000 EURO chiar dacă suprafaţa în sine este mai scăzută, adică la doar 54 mp (dar contează, ca supliment, grădina privată).

În materie de „case” şi, cum se zice la Bucureşti, „vile” (cu imprecizia, foarte încăpatoare, practicată de limbajul semidoct din oraşul lui Păcală), nu recunoaştem aproape nimic din ce se ştie în Cotroceni, Dorobanţi şi în Parcul Jianu. Pentru cei care cred că Parisul ar fi o piaţă de palate deziluzia este considerabilă căci mai degrabă s-ar cumpăra la Bucureşti un „imobil de prestigiu”, cu „stil”, personalitate şi istorie decît pe lîngă Sena, pe bulevardele ce îşi răspîndesc faima pretutindeni pe mapamond. Evident că unele există dar sînt prea puţine şi nu se vînd decît în situaţii rarissime iar cînd se vînd , proprietarul se schimbă pe tăcute căci la banii ce se cer totul se produce fără publicitate, agenţii şi priviri nedorite. Mai răspîndite sînt „casele de banlieue ” ori în hinterland, adică mai departe de suburbie . Unele arată „preţ bun” dar, la drept vorbind, nu sînt în Paris.

lată, de pildă, „o casă americană” la Perreaux sur Marne, de fapt un „pavilion”, avînd 170 mp locuibili şi 240 mp construiţi, cu 5 camere şi living dublu, veranda şi anexe şi 850 mp de teren; preţ 679.000 EURO. Sau un alt „pavilion” independent, în „cartier”, ca 3 camere şi birou, living şi teren mic, totul la 430.000 EURO, Ieftine, chiar uimitor de „româneşti” cîteva „maison de viile” în suburbie (la St. Denis şi Blanc Mesnil), cu puţine camere (2-3), puţin teren (200-250 mp), şi preţ scăzut: 120.000 – 160.000 EURO. Sînt însă excepţii faţă de un ansamblu de preţuri necomparabile. Pentru românul care vindea pana acum cativa ani cu 25.000 un apartament de cincizeci de metri pătraţi în cartierul Pantelimon, la „doar” 500 EURO mp de construcţie (ceea ce la noi, este enorm), aceste cifre sînt năucitoare şi îi deschid un apetit şi mai puternic pentru cîştig „prin integrare” căci, după cum se zice, „integrarea aliniază preţurile”. Dar de ce sînt, la Paris, locuinţele atît de scumpe? Şi cît de scumpe ar putea deveni ele, la Bucureşti ? Iata o intrebare abisala , pe care numai ghicitorii ar putea cuteza s-o asculte.

%d blogeri au apreciat asta: