8 Februarie 2008 – Un an de „analize ” si „prognoze”

Cu exact un an in urma , m-am hotarat sa fac Monitorul Imobiliar si, ca aproape de fiecare data, nu am stat pe ganduri -proiectand inutil in atitudini sterile si contemplative – ci m-am apucat de lucru asa cum fac de zeci de ani, tragand ca o vita la jug . Si de aceasta data am facut ceea ce am spus ca fac si vreme de un an am publicat in toate zilele „lucratoare” cate un punct de vedere asupra a ceea ce se cheama ” imobiliarul din Romania”. Frecventa de metronom mi-am insusit-o ca pe un element de onoare si niciodata nu am lasat-o deoparte invocand obligatii diverse, calatorii in toata Europa ori stari mai putin entuziaste ori chiar indispozitii sau maladii : fiindca am promis ca voi contribui , in felul meu si dupa priciperea mea , am contribuit la un punct de vedere colectiv fara sa ma opresc si fara sa aman . Adeseori am reactionat prompt la evenimentul nemijlocit si am adus opinii care, apartinand unui om liber , puteau fi excesive si chiar gresite insa niciodata expresie de invoiala de penumbra ; tot ce am avut de spus am spus direct dar in limbajul propriu caci , indiferent daca acum tematica este ” economica”, am fost si raman scriitor . Uneori ,insa, am extins domeniile cu o aparenta de eseistica visatoare creind senzatia ca , asemeni lui Alexandru Odobescu , sar de la una la alta si extrag efecte din divagatii ; insa aceasta impresie nu avea temei si nici nu se putea sustine desi a putut sa se formuleze . Multe din incheierile cu aparenta de anacolut aveau rostul lor si explicau procese care , la noi dar si aiurea, sunt de ne-explicat cu doar instrumentele tehnice ; si de-aceea m-am grabit sa adaug – pretutindeni unde a fost nevoie – cate ceva din ce era necesar , punand analiza sociala ,examen istoriografic , prognoza in directii cat de variate . Metoda nu-i ,la drept vorbind , un simplu ” reflex de personalitate ” (desi tehnicismul nu-mi place caci matematica in disciplinele ce depind de om nu are viitor dar ” aventura intelectuala „- da ) si constituirea ei se explica prin insusi felul cum ” imobiliarul ” traduce deopotriva notiunile capitale care sunt” salasul ” si „munca”. De aceea , extensiunile ce apar -in cam tot ce este in actiunea mea ” analiza ” ori „prognoza” – au un rost si nu sunt nici extravaganta si nici exces livresc caci , pe cat pot , imi reprim aluzia savanta care, totusi , apare cand e de ne-evitat.

Unii , care , fiind ” toba de carte ” in materie specifica , ar putea zice ca acest gen de enciclopedism supara si strica , nu stiu ,insa, ca – prin insusi modul lui de a se desfasura – imobiliarul este enciclopedic si reclama stiinta in atat de multe domenii incat celor mai multi pretendenti la meserie li „se sparie mintea ” si renunta , rezumandu-se la „a face bani in orice conditii ” si dobandind o mica virtuozitate de mediu restrans. In ce mai priveste , nu am avut mize mici si nici astazi, la batranete , nu am ;insa pentru a le atinge pe cele cu adevarat insemnate e nevoie de efort , dedicatie si onoare . Nadajduiesc sa le urmez si in viitor , atat cat voi fi sanatos.

7 Ianuarie 2008 – ROMANIA IMOBILIARA : Neo-babelism , lux de Dambovita , ” des-proprietarire”

An Nou , o carte noua : la sfarsitul acestei luni va aparea in ” Biblioteca Imobiliara” o noua carte de analize si prognoze .Prefata ei se publica aici .  

Pedagogie şi feerie

Cele câteva zeci de mici dizertaţii ce şi-au găsit locul în această carte neîntâmplătoare sunt, de fapt, o selecţie din sute de scurte ori mai lungi „declaraţii” ori interviuri sumare rostite de-a lungul anilor către „întrebători” dintre cei mai diferiţi de la ziarele din România. Ele descriu neo-babelismul virulent, iluzionismul de „oameni noi” în forma luxului de Dâmboviţa şi sinistra „des-proprietărire” (după admirabila formulă a lui Alexandru Nemoianu) care dă mai mult celui care are şi îi ia totul celui ce are puţin lăsându-l sărac lipit. Multe dintre acestea s-au risipit şi din ele nu s-au mai păstrat decât vagi urme, înregistrate adeseori indistinct şi parţial prin articole grăbite, scrise pe un colţ de masă de către un recent mânuitor de condei care îşi face slujba cum îl taie capul şi îşi alcătuieşte „opera” din compilaţii ce trăiesc de azi pe mâine sau câteodată nici măcar atât. Ele sunt definitiv pierdute căci, la drept vorbind, „presa noastră” este azi la fel cum este şi România, adică o realitate vizibilă necontinutistică, reţetistică şi uluitor de formală unde frivolitatea atitudinii se alătură într-o manieră criantă cu lipsa de responsabilitate elementară în materie de efect social şi de putere a cuvântului scris sau rostit. Când mă gândesc câte idei şi formule am desfăşurat cu cea mai mare bunăvoinţă şi cu o credinţă ininteligibilă în tăria argumentelor ne-tranzacţioniste, mă cuprinde un sentiment de zădărnicie universală care, deşi nu durează mult, îmi face viaţa amară pe moment şi mă supăra uneori. Astăzi, când mulţimi de „semnatari de articole” nu-s decât nişte simpli toboşari ori agenţi mărunţi de influenţă în teme unde alţii câştigă imens plătind propaganda cu fărămituri de la mesele îmbelşugate, imaginea de feerie ce ni se propune pare a fi deopotrivă o utopie de viaţă proprie buna şi, la unii, o adeziune creolă de „neisprăvit” şi neinstruit a cărui veşnică dorinţă pare să fie imitarea stăpânului şi satisfacerea lui. Răspândirea acestei atitudini cunoaşte proporţii de epidemie şi citim zilnic sute de pagini triumfaliste cuprinzând păreri prosteşti, procente „scoase din burtă” ori „noutăţi” ale căror urmări se ascund în negura unei dezinformări sistematice, ca de moară stricată ce macină în gol. Bineînţeles că n-am inclus aici nimic din ceea ce exemplifică şirul fără sfârşit de „teme false”, dezbateri de invenţie şi campanii la poruncă fiindcă pe acestea le intuiesc de obicei încă din primele semne şi le pensez, cu mişcare scurtă, pentru arhiva episoadelor nocive; apoi trec mai departe. Şi în materie de „interviewer”, deşi răspund politicos şi mereu cu nădejde în posibile îmbunătăţiri, nu prefer între interlocutori pe nu puţinii „jurnalişti făcuţi pe puncte” ce împânzesc redacţiile contemporane şi nu odată dau tonul prin selecţie de context, învârteli şi o ancilaritate de gornist al vremurilor noi. Rezultă că am păstrat ceea ce socotesc a fi valoare şi, deci, interlocutor de seama mea. Căci, deşi astăzi „imobiliarul” este, ca temă gazetarească, un fel de agent perfect al ideologiilor consumiste şi al imaginarului de vitrină de unde analiza făcută cu cap şi examinările fără prejudecăţi sunt eliminate aprioric, vocile constituite apar şi se vor menţine atâta vreme cât timbrul lor nu se va denatura prin cedări diverse ori prea evidenta elasticitate a coloanei vertebrale.

Privite mai îndeaproape, acestea sunt „prezenţe atipice” (şi nu doar „tinere”, fiindcă, aici, cam toate vârstele sunt reprezentate) şi interesul ce le-am arătat denotă năzuinţa de a contribui atât cât îmi stă în putinţă la crearea unui mediu moral şi sănătos. Acesta este, în ultimă analiză, esenţial şi în absenţa lui cam tot ceea ce dorim să obţinem, din idealism, voire de bine şi poate naivitate de „oameni vechi”, se va înlătura sub asaltul haitelor de războinici cu creierul spălat. Tot ceea ce am făcut, deci, am făcut din raţiuni de bine colectiv şi ceea ce mi-am propus fără să declar – dar urmărind atent şi ştiind cât e de atrăgător cântecul de sirenă – a fost o pedagogie practică. Tânărului atras de împrejurări şi adeseori strivit între datorie şi iluzia stării de fericire, am încercat să-i spun că mai degrabă decât filosofia combinaţiei mărunte stă greutatea competenţei care te face liber şi care, dacă vremurile nu se vor strica de tot, va găsi preţuire oricând şi oriunde.

Însă pentru aceasta este nevoie de instrucţie (şi, deci, ştiinţă de carte), lipsă de prejudecăţi şi, în fond, tărie de caracter. Radicalismul, înţeles ca un examen condus până la rădăcina materiei examinate unde nu mai sunt determinare de moment şi nici versiune contrafacută, se impune astfel ca soluţie cu precădere. Aceasta nu-i nici lesnicioasă şi nici atrăgătoare. Dar pentru cine ştie orânduirea adevărată a Lumii, este de preferat o zi ca leii decât o viaţă în lanţuri.

30 decembrie 2007

ARTUR SILVESTRI

~26 Noiembrie 2007 -Intrebari si raspunsuri – In Bucuresti , ” goana dupa castig usor si mare ” a luat proportii rocambolesti .

INTREBARI de la jurnalista Marion Guyonvarch (revista de limba franceza ” Regard ” ):Dle Silvestri , care este situatia pietei imobiliare in Bucuresti? Ce puteti spune despre vanzare si inchiriere ? Exista un echilibru intre oferte si cerere?

Indiferent daca numeroasele versiuni cu un caracter mitologic – care sustin ca Bucurestii ar fi o piata imobiliara comparabila prin profituri cu ” Manhattan ” -(si, mai mult chiar ,ca Romania ar fi a doua piata imobiliara din lume prin capacitatea de a produce castiguri mari ) sunt simple exagerari cu caracter de propaganda , aspectul ei atipic este in afara de orice discutie. Fata de altii , noi avem un fond imobiliar bogat si diversificat , care cuprinde „locuinte” si ” resedinte ” urbane si rurale , case boieresti, palate si castele in stiluri variate, conace ” de tara ” , „imobiliar de loisir” tradus in ” munte ” si ” litoral” , fond funciar compatibil cu exploatatii agricole intinse si paduri etc dar in acelasi timp si un dezechilibru recent care face ca , in datele esential,. ” Romania sa fie o piata scumpa ” si , in acelasi timp, ” ieftina”. ” Ieftinatatea” trebuie privita deobicei in valorile absolute si la o comparatie de preturi in categorii similare , traducand , sa zicem , valoarea unui hectar de teren in campie roditoare , ce se poate cumpara cu 400- 700 de Euro, ceea ce , in afara de Bulgaria , nu s emai practica in Europa. In schimb, Bucurestii au devenit in doar cativa ani „un oras scump ” si extravagant , unde numarul proprietatilor ce se ofera la preturi de cateva milioane de Euro, rivalizand astfel cu Parisul .
Insa cu acestea ” exceptionalismul relativ ” nu s-a incheiat ; in tara unde peste 97 % din foncul imobiliar este in proprietate privata , adica de doua ori mai mult decat , in Germania , ” foamea de case ” a atins proportii greu de imaginat si chiar daca am privi cu neincredere cifrele oficiale ce ne arata cam 4, 5 milioane de tineri care isi doresc o locuinta si nu au bani sa o cumpere si nici ” calificare” pentru credit ipotecar .Paradoxul este aparent inexplicabil caci aici se construieste enorm dar cu precadere in scopuri speculative si in ideea de a se exploata proprietatile ( toate – destul de scumpe pentru puterea medie de a cumpara) prin inchiriere ulterioara , de obicei catre ” straini ” si ” salariatul de multinationale ” . Iluzia aceasta-care a creat dezechilibre si mai mari in Polonia ( unde astazi multe ” blocuri de tip condomonium” stau ocupate in procent minor ) actioneaza si pe Dambovita unde ” goana dupa castig usor si mare ” a luat proportii rocambolesti .
In acelasi mod trebuie inteleasa si absolut strania explozie a pretului pentru terenurile de investitie in ultracentralul bucurestean , unde , desi nu se cumpara la aceste cote, ” pretul de strigare ” ajunge la peste 3500 -4000 de Euro si , cu ajutorul unei prese care dezinformeaza constant fiind, in buna masura , agentia de propaganda a unor angrosisti de proprietati preparati pentru speculatii pe picior mare .

24 Septembrie 2007 -INTREBARI SI RASPUNSURI : ” Ce fel de lux avem in Romania ?”

Intrebare primita de la jurnalista ILEANA ILIE, revista ” Business Magazin ” : Fiecare mare oras din Europa are o artera comerciala exclusiv de lux, precum Sloane – – Street in Londra, Avenue Montaigne la Paris sau Via Montenapoleone la Milano. Care ar fi „resedinta” luxului in Bucuresti (Victorie?, Dorobanti?)? Exista o asemenea resedinta? Avem lux in Romania?

In orice societate organizata (nu insa si la noi, care traim intr-o vesnica pregatire a unui viitor ce se dovedeste mai intotdeauna incert ) , „luxul” se insoteste cu risipa in proportii mai mici sau mai mari si,deci, cu ceea ce oriunde in lume insemneaza categoria inlesnita , la multi ” traditionala ” si ” conservatoare”.
Aceasta este o schema cu universalitate insa nevalabila pretutindeni in aceste proportii si , fiindca la noi totul se imparte astazi in trei nivele diferite ( ” Romania”, ” Bucurestii ” si „Piata Dorobanti” ) , rezulta ca sediul luxului ar trebui sa se situeze ” acolo unde sunt bogatasii” . Si,intr-adevar, cand se observa „copiii de bani gata” oprind masinile decapotabile in mijlocul bulevardului , la coltul Liceului Caragiale , sub privirile umilite ale agentilor de politie neputinciosi, cand „facatorii de opinie” trec-inainte de emisiunile televizate-pe la cafenelele de pe strada „Bel Air” ( cum i se zice acum , prosteste, caci ” Radu Beller ‘ nu suna bine ) ca sa mai traga cateva sfori succinte si cand navalesc – numai pentru ” a fi vazute – catre una din cele mai scumpe piete de fructe si legume din Europa multimile de ” vipuri”- alcatuite din miliardari din categoria „proprietatii fiduciare”, metrese, jucatori de football cu masina de teren la varsta imberba ce o arata – ” uimirea ca „in capistea spoielii ” sunt inca prea putine ” magazine de lux ” apare si socheaza. Insa aceasta realitate se explica sociologiceste caci noi nu avem o ” burghezie noua” asezata si constituita organic ci doar o ” noua clasa „parazitara ce traieste numai pentru imagine si consemnare de revista de scandal. Arareori cei ce o compun targuiesc ” de la Bucuresti „;ei calatoresc saptamanal la Milano, la Paris si la Londra nu atat din nevoie ci spre a putea comunica apoi „jurnalistului acolit” mica stire picanta ce va face sa -si muste mainile de ciuda pe ” concurentii la notorietatea de cinci minute „si pe nevestele . Reiese, astfel, ca pregatire pentru consumul de lux masiv nu exista psihologiceste . Insa nici din punct de vedere imobiliar nu o avem . ” Sanctuare ” cu traditie precum la altii noi am fi putut avea si am avut sub infatisarea ” vadului comercial cu traditie” in felul specific locului ce insemna Calea Victoriei , interbelica promenada de „mare burghezie „, si mai recentul Bulevard Magheru dar acestea dateaza si, dintr-o anumita perspectiva, sunt aproape ” istorie „. De altminteri acest deznodamant banuit era de asteptat de vreme ce aici tot ce e traditie e socotit a fi vechi si ” depasit” si noua ideologie a ” modernizarii salbatice” devine un scop in sine si o expresie reformulata a ” modelului unic”, de culturi imbracate in uniforma.

15 Iunie 2007 – INTREBARI SI RASPUNSURI- Schimba ” modificarile climatice” mentalitatea cumparatorilor in imobiliar ?

Intrebari de la jurnalista Alina Toma (ziarul “Bursa”)
Exista o schimbare de atitudine a cumparatorilor de case de vacanta in contextul “modificarilor climatice “ despre care se vorbeste ¿ Ce fel de informatii solicita acestia inainte de achizitionarea unei proprietati ¿

Desi sentimentul “ climatului in reorganizare” inca nu s-a formulat distinct la noi unde ideile preponderente au o anumita suprarealitate absolut nociva, totusi unele indemnari in aceasta directie exista si in destule cazuri apare o prudenta explicabila. Intalnim, de fapt, calcule mai staruitoare si “cantarire” mai atenta, manifestata in moduri destul de diverse. La drept vorbind, fata de acum un deceniu- si chiar in raport cu doi-trei ani anteriori- stirile de insemnatate “grea” nu mai sunt cele ce privesc “constructia “ sau “ regimul juridic “ ( care stau, in orice caz, “la vedere” si daca nu au acuratete impiedica tranzactia sa se produca); acum , “observarea imprejurimilor” devine de interes masiv si se traduce prin explorari de mediu, chestionare in vecini privind “ istoria dezastrelor locale” ca si o anumita atentie la elemente vazute altadata ca “ decorative” si “ de fundal” (coaste de deal sau de munte din apropiere, nivel de pante, drumuri abrupte din apropiere ce pot sa devine torente de apa in conditiile de “rupere de nori” etc.).

Omul nu mai vine astazi sa viziteze ” obiectivul ” avand un aer visator si chiar daca nu se comporta cu ingrijorare ( caci intotdeauna va afla “alternativa”), priveste lucid si suficient de rational. De altfel, nici preturile un mai sunt atat de scazute ca altadata si o catastrofa posibila candva, in viitor, ar atrage astazi pierderi de bani incomparabile cu cele ce s-ar fi produs acum un deceniu cand, “la tara” sau “la munte”, cam tot ce se gasea se gasea la pret convenabil daca nu ieftin.

Atitudinea se explica si prin conformatia categoriei de cumparatori “ de casa de vacanta” (si nu de “vile pretentioase”, cu lux de “Vipuri”) caci acestia sunt “burghezia noua” ce cunoaste valoarea banului si insemnatatea lui si nu zvarle cu milioanele de dolari pe fereastra, precum iresponsabila “noua clasa” de jaf care isi inchipuie, gresind, bineinteles, ca va fura la nesfarsit, poate chiar pentru o mie de ani.

14 Iunie 2007- INTREBARI SI RASPUNSURI – Cat adevar si cata escrocherie este in „renta viagera ” agricola ?

INTREBARI de la jurnalistul Lazar Iosif ( Ziarul „ Economistul ” ):
Ceea ce se comunica privitor la ” renta viagera agricola ” suna asa :”Agentia Domeniilor Statului(ADS)estimeaza ca numarul potentialilor solicitanti ai rentei viagere agricole – suma de bani platita de statproprietarilor care-si vand sau arendeaza terenurile – va depasi un milion de persoane.
..Conform datelor furnizate de ADS,din cele peste 25000 de dosare pt. acordarea rentei viagere agricole depuse in 2006 aproximativ 2200 au fost aprobate.Au fost vizate peste15000 de carnete de rentier(70%din totalul celor aprobate)Procedura de vizare a carnetelor a iceput in 10 febr.2007 si se incheie in 27 martie
2007.Exista 750 de dosare respinse definitiv(pe ce criterii?).Va rog sa comentati aceste estimari,in
conditiile in care”programul a avut ca obiectiv al anului 2006 realizarea unui nr.de 100.000ha aferente
cererilor depuse…Legea prevede ca proprietarii care-si arendeaza terenul vor primi 50 de
euro/ha/an,iar cei care vand terenul vor beneficia de 100 de euro/ha/an,sume ce se adauga la valoarea
arendei sau la pretul de vanzare al pamantului. ” Lazar Iosif

” Programul ” este in mod evident un esec , asa cum se si observa din cifrele evocate care ,pe langa aceasta, arata si modul birocratic pus in functiune in fata unor oameni care ingaduie tot si se prezinta in fata Statului ca si vitele duse la taiere . Sentimentul este si de aceasta data ca functionarimea de calitate aproximativa , care invarte cifrele din condei asa cum doreste , viseaza absurd si delirant si nu stie pe ce lume traieste . Cum isi poate inchipui cineva care stie macar vag realitatea sociala din Romania ca ,la „sfarsitul jocului”,va exista un milion de „inclusi”(deci,tarani vanzatori de teren) cand intr-un an intreg (si inca -in anul de inceput,cand reactia este impulsiva si negandita)a aparut un volum cu de patruzeci de ori mai putin?

In situtia in care am vandut teren agricol unui alt cetatean roman,pot sa mai primesc renta viagera pe
terenul deja vandut?In materialele publicate in presa,Agentia Domeniilor Statului lasa sa se inteleaga
ca acest lucru este posibil.Dumneavoastra ce spuneti?

Din pacate ,” legea ” (de fapt – un document cu caracter instrumental gandit in folosul unei categorii definite de speculatori ) asa sustine indiferent daca , asa cum se si observa , esenta cazului este absurdul pur .Noi stim ca in materie de locuinta exista institutia ” habitatiei viagere ” care se insoteste deobicei de ” asigurarea intretinerii ” pana la sfarsitul fizic al vanzatorului ; insa aceasta plata se face de catre cumparator si nicidecum de catre un tert complet ne-implicat ,asa cum este insa aici ,unde Statul va plati din ban colectiv catre un particular ce a vandut altui particular .Din toate punctele de vedere, „renta viagera agricola” este o inventie primejdioasa prin precedent si cu implicatii de viitor ce vor trebui examinate atent si cantarite corespunzator.De fapt, pentru ca vinde pamantul ,ca particular,altui particular,taranul beneficiar va fi platit (si ,deci,intr-un fel „despagubit”,ceea ce arata ca Statul cunoaste valoarea actuala de nimic si cauta o compensatie marunta) nu de catre cumparator-asa cum ar fi fost firesc-ci de catre „colectivitate” si din banii publici,adica de la mine,de la tine si dela toti cei ce contribuie cu bani la aventurile desgustatoare ticluite de functionari iresponsabili exclusiv in scopul de a concentra pamanturile in doar cateva maini , creind nu o noua mosierime – cum sustine – ci o clasa de stapani de valori ce le vor specula precum autorii de matrapazlacuri de acum doua-trei sute de ani .

11 Iunie 2007 – INTREBARI SI RASPUNSURI – Merita sa cumperi o casa de vacanta in Bulgaria ?

Intrebari primite de la jurnalista Andreea Stefan ( ziarul ” Realitatea Romaneasca” )

Cineva spunea ca daca romanii isi vor cumpara cat mai mult teren si cat mai multe case in Cadrilater,
acesta poate reintra in posesia Romaniei. E o afirmatie realista? Cum vi se pare ideea?

Astfel de incheieri simplifica o realitate care nu poate fi redusa la formulari atat de puerile si , prin urmare , nici macar nu merita invocate daca nu se deschid perspective mai largi , asa cum de fapt ar trebui si in ” materia cumpararii de proprietati in Romania „de catre straini ;insa aceasta este , la noi, o dezbatere ce nu s-a produs si nici nu se va produce prea curand caci orice indemnare in aceasta directie este curmata , cu motiv ideologic , inainte de a se constitui .

In cat timp estimati ca, pe baza cresterii cererii pentru case de vacanta pe litoralul bulgaresc,
preturile vor ajunge la nivelul celor romanesti sau european?

Ideea ca ar exista ” cote ” canonice , adica „nivel de preturi romanesti ” sau „europene „, este fara un reazem solid caci si la noi avem „preturi de Constanta” , de ” Eforie ” sau de ” Vama Veche” dar si preturi de sat fara sosea ori canalizare.Si apoi, ce ar putea sa insemne „preturile europene” de vreme ce in Proventa ” de deal” proprietatile sunt fenomenal de scumpe iar in apropiere , la Sainte Maxime ori la Saint Raphael , acestea se coteaza la mai putin de jumatate ? Fapt este ca Bulgaria „maritima” va evolua in felul ei , colectand cerere mai multa cu cat pleaca ” mai de jos ” ,caci potential exista si chiar o anumita ” virginitate” in anumite zone , care intereseaza pe marii plasatori de bani.

Care ar fi dezavantajele daca alegem sa cumparam o casa de vacanta pe litoralul bulgar?

Exista dezavantaje universale ale „celei de-a doua resedinte” care apar si in acest caz dar si la noi , pentru „casa de vacanta ” a romanilor in Romania.Privita adeseori ca o butada , vorba de duh a lui Peter Meyle dupa care „paradisul hotilor”in Proventa se intinde din octombrie pana la Craciun (cand spargatorii devalizeaza resedintele temporar inutilizate ) este nu o poveste picanta ci o realitate destul de dezagreabila . Oriunde in lume trebuie sa existe servicii de administrare de proprietate care , insa, si la noi si la „ei” sunt sublime … dar lipsesc cu desavarsire .Acest deficit nu este atat de nesemnificativ pe cat ar parea si atarna greu in alegerea unui plasament „bulgaresc” care , de fapt , se dovedeste tot atat de riscant ca si oricare altul , intr-un mediu unde ignorarea limbii , a masinariilor birocratice ori a modului de viata creeaza o rezerva explicabila.

Dar avantajele?

Ele depind de gusturi si de felul cum se intelege lumea insa unul nu se poate contesta caci in Bulgaria nu vom intalni decat periferic,si rau privita, „componenta manelizata” a societatii care in Romania iti mananca zilele.

29 Mai 2007 – INTREBARI SI RASPUNSURI – ” Simptomul Valea Prahovei „, adica placeri pentru „tocatorii romani de bani”

Intrebare de la jurnalista Alina Toma, ziarul ” Bursa” : Unii considera ca Valea Prahovei inca mai este un El Dorado imobiliar care va aduce profituri bune si in anii urmatori. Eu stiu ca terenuri nu mai sunt decit la preturi fabuloase si preturile la apartamentele noi care se vind in aceasta perioada sunt de asemenea foarte ridicate, egalind Capitala. Dvs. ce credeti ?

„Simptomul Valea Prahovei”(concentrare , pret ridicat , „mituri”) ilustreaza , de fapt, polarizarea sociala de la noi si falimentul „realitatilor de vitrina” ce inlocuiesc strategiile lucide si gandite pe termen lung. In loc sa se dezvolte cu un anumit echilibru cam tot ce insemneaza ” regiuni turistice cu potential” intr-o tara ce se afirma ca ar fi ( si este !) uimitor de frumoasa, totul se lasa „in voia pietii” care, ca intotdeauna , se mobilizeaza in directiile , prea putine, unde se intuieste aportul mare de bani in termen scurt. Astfel incat , ” triunghiul de aur „compus din Poiana Brasov, Predeal si Sinaia ajunge un fel de rezervatie pentru „un tip de lux romanesc” si , deci, un simulacru de Cortina d’ Ampezzo care, pentru a produce bani in mod cursiv, ar trebui sa rivalizeze cu originalul si sa-i sustraga ” consumatorii fideli”, ceea ce insa nu va fi cu putinta. Un sanctuar turistic nou se inventeaza cu cheltuieli uriase si cu campanii propagandistice pe care noi nu suntem capabili nici sa le sustinem si nici macar sa le concepem atata vreme cat nu ne cunoastem defel iar cand incercam o schita vaga emitem bizarul concept de ” fabulospirit” ce nu contine nimic.
Rezulta ca inca un timp acestea vor fi statiuni de „ tocatori romani de bani” si nimic mai mult, ramanand ca extinderile in alternativele mai ieftine(inevitabile, de fapt) sa se produca odata cu trecerea vremii si cu ” punerea la treaba” a Statului acum risipitor . Astazi , acolo unde s-ar putea cladi si dezvolta o retea cu adevarat reprezentativa de ” regiuni turistice care fac diferenta” prin traditie, originalitate si loc inedit,nu se misca nimic in lipsa drumurilor accesibile si a celor mai elementare retele pentru alimentarea cu apa si cu gaz natural , uneori lipsite si de electricitate . Dar accentul ar fi trebuit asezat in aceasta ” a doua Romanie” ce nu se gaseste aiurea ci doar aici si unde , la drept vorbind , ar putea veni sa cheltuie si sa vada insolitul „localist” calatorul lacom de ” exotic” si de ” altceva” decat la el .
Sunt unii care cred ca , indiferent de polarizarea noastra de formula sud-americana , tot se vor mai gasi romani care sa viseze -si, insistand in iluzie- sa-si cumpere case mai ieftine acolo unde inca acestea se gasesc ; insa aceasta parere nu se mai poate sustine acum. Vremea casei de vacanta populare a trecut si nu va mai reveni decat ,poate, atunci cand vom avea proiect colectiv definit, obiective clare in folos national si concept recastigat si nu ideologia detestabila de azi, care lucreaza pentru a imbogati pe bogati.
ARTUR SILVESTRI

21 Aprilie 2007 – INTREBARI SI RASPUNSURI -„Casele vechi ” costa mai mult dar ” merita ” ; daca esti „un om vechi „

Intrebare de la jurnalista SIMONA SIMIONESCU,ziarul ” Gandul”,Bucuresti
Este un plasament bun achizitia unei case vechi , in conditiile in care sunt necesare sume importante pentru reabilitarea imobilului?

Ideea ca ” o casa veche costa mult „chiar daca pretul initial nu ar fi intrutotul socant nu-i decat o legenda produsa de antreprenorii de ” nou ” si vehiculata de monstruoasa coalitie dintre nomenklatura agentilor imobiliari ( care prefera sa preia vanzari de „apartamente de lux”, insa repet formula : „lux a la roumain”) si gornicii din anumite jurnale care -obsedati de „modernizarea ” fetisizata in mod primitiv – nu gandesc cu capul lor caci , in materie de pregatire sistematica , au tot atatea clase cat are si trenul . De altminteri , in climatul de adevarat dezmat intelectual de la noi ,unde totul pare ca ” se vinde si se cumpara ” cu o frivolitate de neinteles ( si pe bani atat de putini incat ti se face rusine sa te gandesti ) aceasta atitudine nici nu este neobisnuita si ar fi de-a dreptul straniu sa precumpaneasca opinia calificata , lucida si echilibrata , analiza prelungita si aducatoare de concluzie pragmatica ori programele formulate cu viziune largita si ” cu viitor ” . Astfel incat mistica propagandei creole insista in ideile de imprumut si profita nu doar de monopolul vocii aproape lipsita de alternative ci si de planificarile „marilor jucatori demagogi ” ce platesc fara sa clipeasca servicii de tot soiul care ,insa, contribuie zi dupa zi la un dezechilibru social ce se desfasoara interminabil .
Ideologia ” noului absolut ” se vehiculeaza in aceste medii si inraureste , fara nici o indoiala , pe nu putini dintre cei ce au tot atat de putina personalitate cat au si panglicarii si irozii vremurilor noi .Cine stie ,insa ,ce insemneaza o casa ” clasica ” , pastreaza secretul si va imaginati ca nu as prefera sa locuiesc in ” casa de consum ” cu multa contributie de gips-carton si sa parasesc splendida vila construita de Prager acum 80 de ani , unde aproape totul ( de la parchetul ” in ape ” si plintele echilibrate si pana la cristalele glass-wandului si chenarele plafonului, de o geometrie impresionanta ) este distins , „familiar ” si linistitor ; si ,pana la urma , ” ca nou „. Caci in irationala ” cearta a vechilor si a modernilor ” ,in materie de casa nu exista preferinta apriorica , exista ” specimene ” sau ,mai bine zis , diferente evidente ” de la caz la caz ” fiindca nu putine ” case vechi ” au soliditate incomparabila cu inchegarile aproximative ale ” noului ” contemporan si , in acelasi timp , sunt posibile cladiri ” recente ” cu organizari interioare(si inzestrare)potrivite ” omului recent „. De fapt , optiunea insasi traduce un mod de viata si o intelegere a lumii iar cine exemplifica ” marea burghezie ” de azi se simte ” acasa ” in ” casa veche ” , lipsita de canonul livingului de cateva zeci de metri , al cramei si piscinei interioare insa dotata cu birou de lucru , camera de lectura si biblioteca , fumoar si salon pentru baut cafele si gustat serbet .” Casele vechi ” costa ,poate , mai mult dar merita banii,cum se zice, daca esti ” un om vechi „.

19 Aprilie 2007 – INTREBARI SI RASPUNSURI : De ce romanii nu prefera ” casa la curte „?

INTREBARE de la jurnalistul Traian Dobre ,ziarul ” Atac ” De ce romanii prefera apartamentele la bloc – sunt scumpe, in general lipsite de confort, cu costuri pentru intretinere din ce in ce mai mari – si nu isi construiesc case la curte?

Desi aceasta este considerata o „preferinta „, si,deci,optiune, „apartamentul la bloc” ilustreaza in mod ireductibil „modul de viata modern ” si este , prin urmare , consecinta unui principiu gresit de dezvoltare generala. Ea defineste ” urbanizarea „, deci „concentrarile de populatie ” ce vor lichida ” viata in natura ” , des-centralizarile de orice fel si ,de fapt,inlaturarea unui tip de civilizatie traditionala care nu crea dezechilibre insa nu ajuta defel (ba chiar o impedica in nota majora) filosofia consumismului de azi care se raspandeste pretutindeni.
„Sindromul cutiei de chibrituri” apartine deopotriva celei dintai generatii orasenizate dar si celor urmatoare si ne arata aparitia unui „om recent ” cu un grad enorm de handicapuri sociale , „lenevit” si pasiv , a carui incapacitate de a intelege lumea in aspectul ei natural este capitala si va cantari mult odata cu trecerea anilor.Acesta devine un consumator de servicii si nimic mai mult . Adagiul crezut a fi nostim-dar in fond sinistru- dupa care ” vacuta” este pentru copilul de la oras doar un animal vazut in cartea de zoologie (cand nu este ” manual alternativ”)si ,uneori,in reclamele de televiziune , indica mai bine decat multe alte concluzii esenta vietii necultivate , monocolore si restrictive generate de „modelul uman nou”.
Rezulta , oricat de paradoxal, ca „viata la bloc” place fiindca ii lipsesc neajunsurile ( in fond nesemnificiative) ale „vietii la tara ” sau ” la casa” :ingrijirea gradinii si animalelor (chiar ” de companie” daca ar fi ) ,reparatia gardului ,atentia la acoperis, burlane si stresini care,daca se strica, vor afecta casa, inlaturarea zapezii cand viscoleste etc, gesturi totusi firesti care insa intaresc sentimentul de proprietate definit in „lumea clasica” nu doar prin drepturi (precum se invoca azi ) ci si prin datorii.
Insa ,pe langa acestea , principiul urbanizarii , asa cum este inteles nu doar la noi , pretinde constructii pe teren restrans si cu „randament ” ridicat iar ideea ca dezvoltarile de orase ar trebui sa se produca prin „cartiere de case” si mai putin de „condominium ” (asa cum se numeste astazi,americaneste , cvartalul de „block-haus” din epoca industrializarii galopante ) ramane o iluzie intelectuala cu aspect ecologist care ,indiferent daca se va confirma in timp , astazi nu are nici o trecere la cei ce hotarasc in locul multimilor prostite si inselate .Ideologia concentrarii se observa in formele cele mai diverse caci pana si asa-numitele ” cartiere de vile ” rasarite pe langa Bucuresti sunt , in fond, mici apartamente unifamiliale asezate „pe pamant” , inghesuite unul in altul , in aglutinari de populatie unde nu mai este nici intimitate si nici viata personala.
Asadar , nu preferinta (prin „liber arbitru”) indeamna pe „omul nou” sa se incartiruiasca in blocuri si in cvartale , ci mecanismele de un neo-sovietism straniu ce apartin civilizatiei de acum si probabil si celei de maine ; dar nu si celei de poimaine, fara nici o indoiala.

14 Aprilie 2007 – INTREBARI SI RASPUNSURI : Cat vor mai cumpara romanii” apartamente insalubre ” ?

INTREBARE primita de la jurnalistul Traian Dobre ,ziarul ” Atac” : Cand credeti ca romanii se vor „destepta” si vor renunta sa mai cumpere apartamente in vechile blocuri insalubre , la preturi exorbitante?

In aceasta materie , cateva precizari trebuie facute desi situatia pare ,la o prea repede privire , un simplu acces de ” prostie ” tradus in optiuni inexplicabile . Dar ,de fapt, aceasta alegere ce pare stupida exemplifica „solutia unica ” sau varianta fara iesire caci noi nu avem nici un fel de fond imobiliar nou si la pret accesibil , nu avem programe de viitor organizate de Stat si nici macar vreo ipoteza de strategie in domeniul imobiliar care sa echilibreze criza ce nu se mai termina . Prea repede s-a uitat ca „improprietarirea unei generatii ” produsa in 1990 intr-o maniera complet iresponsabila (si care a privat generatia urmatoare de un acoperis deasupra capului) nu s-a insotit de nici un fel de viziune de viitor (care trebuia sa existe desi „banii incasati ” erau scandalos de putini ) de parca „istoria romanilor ” se incheia atunci si nu mai apareau pe lume alte fiinte vorbitoare de romaneasca . Aceasta este , de fapt,” crima fondatoare ” despre care nu se mai vorbeste astazi deloc iar efectele ei , cu adaosuri de iresponsabilitati multiple si ideologism incult si ne-pragmatic, ne-au adus unde suntem. Noi ,in loc sa traim cu realitati practice traim cu ideologii ,fetisizate de cine vrei si cine nu vrei desi majoritatea „ideologilor” nu stiu nici carte si nici macar nu au o minima inclinatie in a intelege viata sociala . Cand eu spun ca ,in materie de imobiliar, Statul este vinovat caci marile strategii nu pot apartine particularului oricat ar fi de bogat , vine si se mira care o ” tinatoare de condei in mana ” zicandu-mi ca nu sunt ” liberal ” de parca ideologiile tin de foame, de frig si de pavaza impotriva ploii .
Din aceasta perspectiva , reiese ca romanii cumpara scump si ” insalubru ” nu fiindca sunt „prosti ” ci fiindca nu au alternativa si sunt lasati prada pietii iar piata isi face regulile ei , stabilite de marii moguli ai ” satisfacerii diferitelor nevoi vitale ” intre care „necesitatea salasului ” a inceput sa se manifeste inca de la sfarsitul epocii pietrei .
Cat priveste ” blocurile insalubre ” , aici opinia mea difera , ca in multe cazuri , de parerile curente. Intai ca acestea sunt cladiri proprii epocii industrializarii , aparute pretutindeni in lume unde industria se dezvolta cu repeziciune iar „casa langa fabrica” se dovedea un principiu sanatos si pragmatic ;asadar, ele nu ne definesc pe noi ca experiment singular si nici macar nu deriva dintr-un asezamant istoric oarecare . Cine spune ca acestea sunt facute ” la norma ” si ” de mantuiala ” greseste si ar trebui sa observe ca nici in Anglia oraselor mineresti si siderurgice nu se construia mai putin intens si „ieftin” . Ca acestea sunt azi „insalubre”,avand fatadele jupuite si „scarile de bloc” cu pereti zgariati si murdari , este efectul direct al „pseudo-proprietarismului ” care face ca sentimentul grijii fata de „proprietate ” sa se dizolve ca zaharul in apa atunci cand locuitorul de apartament ( o categorie antropologica noua ) iese pe usa lui si patrunde in ” spatiile comune” adica in teritoriul nimanui.

11 Aprilie 2007 – INTREBARI SI RASPUNSURI : Cand vor disparea ” marile cartiere de blocuri „?

INTREBARE de la jurnalistul TRAIAN DOBRE , ziarul ” Atac” : Oare vor disparea vreodata marile cartiere cu apartamente sociale (chiar daca apartamentele au devenit proprietate personala, tot sociale raman!) ?

Sunt unii care , evident socotindu-le inutile ,nadajduiesc sa parasim cu timpul concentrarile umane insa disparitia ” marilor cartiere” ramane o iluzie fara nici un suport realist . Ele apartin vremurilor de azi si fac parte din „croiala sociala moderna ” , de fapt raspund perfect doctrinei ce se raspandeste , cu tot mai multe ramificatii , de la o zi la alta mai departe .
Exista ,in fond, o sistema unitara care aduce laolalta ” cartierul de blocuri „(deci,populatie numeroasa, consumatori multi ) , „supermagazinul ” ( ofertant de marfuri in majoritate inutile ) , „consumul dirijat ” prin publicitate , „filosofia noului ” ce stimuleaza inlocuirea ” vechiului „( care nu mai este trendy chiar daca masina de spalat functioneaza bine) , ” dictatura modei ” , urbanizarea in anonimat , fracturarea culturii traditionale si moralei ” clasice” etc.
Aceste inovatii – ce nu au nimic intamplator – nici macar nu ilustreaza adeseori invocatul divort intre ” sat ” si „oras ” ci intre doua moduri de viata radical diferite , despartite de principii si de obiective ce se traduc pana la esential , in elemente cu aparenta nesemnificativa. In „cartierele de case” din Bucuresti nu aflam ” hipermarket ” ci ” pravalia de strada ” de cativa metri patrati, de fapt un „mic-gros” unde vanzator este patronul si localnicii cumpara toate ce le sunt de trebuinta in imediat ,primind pe deasupra si o vorba buna, o urare ,un gand de solidaritate .
Indiferent daca sunt ” sociale ” sau nu sunt (desi totul este , in ultima analiza , ” social ” ), „cartierele de blocuri ” vor impanzi marginile de orase de zi (care maine vor fi parte din aglomerarile treptat irespirabile ) fiindca ele sunt parte din ” Marele Joc ” unde ,la capatul firelor , exista intotdeauna cineva care , producand cu „mana de lucru” ieftina , doreste sa vanda mult , perpetuu si sa elimine orice primejdie de „stocuri ” .

30 Martie 2007 Intrebari si raspunsuri – CAT COSTA O ” CASA BANTUITA ” DE STAFII ?

INTREBARE de la jurnalistul IONUT MORARIU (ziarul ” Adevarul ” )Vreau sa scriu un subiect despre o specie aparte a proprietatilor imobiliare-casele bantuite. Stiu ca acestea au un bogat istoric in Marea Britanie de exemplu(ma gandesc aici fie si numai la Oscar Wilde) si as vrea sa ma ajutati sa identificam astfel de proprietati in Bucuresti sau ,de ce nu , din tara, cu locatari-fantome. Dincolo de pata de culoare data de ” istoria fantomei ” am putea lansa chiar o succinta analiza a acestui gen aparte de locuinte. Se vand ele mai scump sau din contra, istoria intunecata le scade din valoarea de piata? Avem in Romania un gen de traditie antebelica a unor astfel de tranzactii?

In raport cu atitudinile de aiurea , noi nu avem nici cea mai firava indemnare in a preface ” traditia casei bantuite ” in obiect de valorificare comerciala ori – daca aceasta nu exista – sa o inventam pentru a o include in ” marile povesti turistice „,asa cum se intampla adeseori pe la altii . Explicatia consta intr-un gen de retinere romaneasca in fata „metafizicului indefinit ” si a unui intreg sir de superstitii despre care nu se vorbeste decat in cercuri inchise ori in traditii de familie care nu se exoterizeaza . In aceasta materie , nici macar carti nu avem desi acestea ar putea crea o interesanta literatura de colportaj si de senzational din categoria „ororii” , care de obicei se vinde bine si aduce – ca urmare imediata -si componenta negustoreasca inevitabila ;apoi , ” povestea geografica” si ” afacerea ” .
Si totusi , daca ar exista staruinta si ingeniozitate in a gandi castigul cu mai putine prejudecati , efectele s-ar evidentia iar „materialul” ar putea fi gasit fara eforturi afara din comun caci este destul de probabil ca „istoriile bizare ” nu lipsesc insa sunt evitate .Aici s-ar putea include nu putine din legendele locale despre castelele transilvanene , despre ” locuri bantuite ” ori despre ” manastiri blestemate „intre care emblematica este Manastirea Chiajna de la apus de Bucuresti (niciodata sfintita si obiect al unui sir de catastrofe insa nici astazi disparuta de pe fata Pamantului !) care in sine ar putea constitui obiectul unui mare epos turistic pe care ,daca altii ar avea-o , nu ar ezita sa o intrebuinteze ,facand-o „brand” si obiect de comert cu istorie ,cum se practica pretutindeni.
Bineinteles ca nici particularii de la noi (care nu sunt ” englezi”) nu socotesc ” istoria familiala misterioasa ” ca fiind argument in a spori valoarea imobiliara (de vreme ce lipsesc initiativele ce valorifica astfel de situatii posibile) ba chiar dimpotriva, o ascund considerandu- se ca fie si un zvon de „loc bantuit” va scadea din pret la vanzare ori va aduce nenumarate litigii dupa inchiriere din cauza „co-chiriasului imaterial ” despre care nu se stia anterior nimic . Aici ,deci, sinceritatea nu se recomanda . Dar exista speta aceasta la noi ? Intr-un deceniu si jumatate de ” imobiliar direct ” , nu am aflat pe nimeni care sa evoce – atunci cand isi prezenta „casa” sau”locul” – o cat de vaga istorie privitoare la ” aparitii ” sau la ” istorii ne-elucidate „. In schimb , am pasit intr-o casa de acest fel . Era,cred , in primavara lui 1995 , cand am vizitat , la chemarea vanzatorului , o splendida resedinta cu aspect de ” casa boiereasca ” situata pe strada Leonida , din mijlocul Bucurestilor .Cladirea , o mica bijuterie asezata perfect pe teren ( cu rarissimul peron pentru trasuri si – mai apoi – pentru masini ) , se intindea numai pe parter insa deasupra salonului imens,asezat central , lasa sa se vada un plafon de sticla in vitralii , pastrat perfect in ciuda aspectului de ansamblu , de loc parasit si invadat de paianjeni si praf , ca in „Marile Sperante” de Charles Dickens. Din curiozitate , am poftit sa urc in podul casei , de fapt un fel de atic cu lucarne , urias si el ca suprafata si tot atat de delabrat ca si interioarele si , mai mult chiar , destul de intunecos . Urcand cu greu pe scara ingusta , m-am oprit cateva clipe si am privit catre palierul unde statea , fixandu-ma cu o privire rece , o prezenta indefinita , aratand ca un barbat slab si ganditor , destul de nemultumit de vizita ce il tulbura sederea . Am ramas tintuit pe loc cateva clipe lungi ,apoi m-am dezmeticit fara sa imi dau seama cand disparuse ,si am coborat cu precipitare , hotarand sa nu ma ocup de acea vanzare si sa uit ceea ce vazusem . Nici astazi nu imi dau seama ce anume dorise sa imi comunice „aparitia” aceea dar cred ca decizia mea fusese inteleapta si poate ca aratase inspiratie .
” Casa boiereasca bantuita ” costa destul de mult pentru acei ani ( cred ca 125.000 de dolari ) si a fost vanduta dupa o vreme si renovata perfect in scopul de a se inchiria ; a locuit-o , platind chirie cativa ani , un apropiat al unui mandarin al afacerii de televiziune de atunci . Apoi am uitat-o si astazi nu mai stiu ce s-a facut cu ea . Dar istoria aceea stranie o tin minte si acum.

26 Martie 2007 INTREBARI SI RASPUNSURI – Cine cumpara „casele prestigioase” din Bucuresti ”

Intrebare de la jurnalista SIMONA SIMIONESCU,ziarul” Gandul”,Bucuresti
– Ce fel de persoane sunt in general interesate sa cumpere asemenea imobile vechi si prestigioase ?

In Bucuresti, „noua clasa” a ignorat ani de-a randul „casele cu personalitate” preferand sa nu continue dinastiile burgheze anterioare si sa cladeasca in „satele peri-urbane de miliardari ” domenii dintre cele mai extravagante.Un anumit dispret pentru traditie,propriu”omului nou”, s-a observat adeseori si din acest motiv „strainii”(care intalneau aici un oras uimitor de frumos,dispretuit de localnicii imbogatiti si fenomenal de ieftin) s-au grabit sa se instaleze in ” Bucurestii vremurilor apuse”.Ei sunt – si astazi chiar – cumparatorii calificati desi o anumita „trezire la traditie” se observa si in atitudinea autohtona.Alaturi de „marea burghezie romaneasca” de azi(constituita din cei care au castigat banii din munca ,investitie si plasament corect si nu din invarteli),care bineinteles ca apreciaza ceea ce insemneaza valoarea clasica,apare o ” burghezie tanara”(„management intermediar” de multinationale,practicanti de profesiuni liberale,investitori mai tineri dar abili si „castigatori”)care descopera cu incantare un Bucuresti ascuns,cartiere calme (care inca se mai pastreaza in isteria ” modernizarilor fara rost „organizate de Stapanirea hrapareata) si un mod de viata senin,ce ii reprezinta. „Revelatia casei” si optiunea pentru ea in era condominium-ului neo-colectivist insemneaza re-descoperirea valorilor familiei , a Orasului traditional si , in fond, este un probabil triumf al normalului.Intr-un anumit fel , aceasta va fi chiar o moda viitoare ce se va adopta chiar si de unii din „putin cioplitii” oameni ai momentului de vreme ce mai demult cate unul incepuse sa iubeasca imprejurimile strazii Plantelor din Bucuresti iar urmasul lui de azi -strada Polona.

17 Martie 2007 INTREBARI SI RASPUNSURI – Piata de case si vile se scumpeste in acelasi ritm cu piata de apartamente?

Intrebare de la jurnalista SIMONA SIMIONESCU,ziarul ” Gandul „,Bucuresti
Un calcul aproximativ arata ca, incepand din 2003, pretul apartamentelor vechi de bloc a crescut in medie de patru ori, datorita exploziei creditului imobiliar/ipotecar. E drept ca si necesarul de locuinte este greu de satisfacut.Putem vorbi despre asemenea cresteri ale preturilor si in cazul vilelor/caselor vechi?

Daca in materie de apartamente(„locuinta saracului”)cresterea de preturi a fost ,la noi, fabuloasa in trei ani si jumatate din ” era creditului ipotecar”,ilustrand o sporire cu de patru ori (dar nu mai mult,asa cum s-a spus recent,dar intr-un chip aiuristic ), „piata imobilelor de prestigiu” exemplifica situatii ce par a fi pana la un punct simetrice desi comparatiile nu se pot face fiindca ,de fapt,categoriile se deosebesc.Caci ,daca pentru „piata de apartamente” capitala ramane „standardizarea” ,”casa” si „vila” insemneaza „diferenta”si”individualitate” si ar fi cu neputinta sa se compare ,cum se zice,”pere” cu „mere”.Aceasta era realitatea de pe teren si acum un deceniu,si ieri dar si azi.Prin anii de dinainte de 1995,in marunta-si aproape nesemnificativa-„piata de vile si palate” din Bucuresti,coabitau si casa boiereasca de cam 300-350.000 de dolari,si casa negustoreasca de 70-80.000 si palatul pe atunci recent retrocedat (printr-o minune )pentru care se cereau doua milioane(evident ,nu de lei romanesti).O anumita „gama larga”se observa,deci,indicand o piata paradoxal mai bogata decat cea de astazi,a carei polarizare este incredibila si ,cum se si spune, „contra-productiva”.Astazi ,noi nu mai gasim negustorestile „case de vanzare” in Bucuresti ( iar daca mai apar,acestea se includ in categoria „rar”si „prost”) iar casele boieresti (de fapt cladiri impunatoare ale „burgheziei industriale” si „liberale”din anii 20 si 30 ai secolului trecut) constituie o adevarata”bomba cu explozie intarziata” fiindca nu putine sunt”proprietati obtinute prin dosar” si care nu merita cumparate daca vrei „sa nu te doara capul”.Epoca este definita de aceste splendide resedinte (dintre care unele se pot compara prin frumusete,tinuta si organizare a spatiului ,cu admirabilele ” case de industriasi” de la Barcelona) care,insa,au un grad ridicat de intangibilitate nu atat prin pret (intre 1, 500.000 si 2.000.000,deci mai putin decat ” o vila noua” din Pipera) cat prin incoerenta documentelor de”improprietarire”.
In valori absolute,o crestere se preturi s-a produs in aceasta materie desi ,in realitate , aceasta se explica mai degraba prin ” eliberarea prin retrocedare ” a unora dintre cele mai pretioase si cautate ;aici,”febra credintului ipotecar” nu se simte caci ,de obicei,cine „targuieste” la valori de milioane de Euro nu are nevoie sa se imprumute.Fiind,deci,lumi diferite,”apartamentul ” si „vile” ilustreaza,ca piete diferite, ” viteze necomparabile” si de-aceea nici nu pot fi aduse in aceeasi categorie spre a fi „masurate”.Totul le deosebeste:”trecutul”, atractiozitatea ,”clasa de cumparatori” si – pana la urma-viitorul.Caci ,asa cum se stie din lectia societatilor asezate,”vechiul prestigios” nu isi pierde niciodata din valoare.

10 Martie 2007-INTREBARI SI RASPUNSURI : ” Birocratismul rigid complica piata creditului ipotecar”

Intrebare de la jurnalista DANIELA IVAN-„Jurnalul National”
Va adresez o intrebare de interes in perioada urmatoare. Cum vor influenta normele BNR, prin care s-a dat liber bancilor sa negocieze cu fiecare client in parte nivelul avansului precum si suma imprumutata, piata imobiliara de cartier din marile orase?

Optimismul celor ce sustin ca „ingaduintele ” bancare in materie de credit ipotecar vor aduce „o realitate imobiliara mai accesibila”,satisfacand macar partial foamea romaneasca pentru casa ,nu se va confirma,din pacate.Si aici,ca si in alte situatii, lipseste perspectiva sociala obligatorie care ,daca ar fi luata in calcul,ar arata ca ” salariatul tanar si sarac” va accepta cu bucurie sa primeasca pana si „avansul”ca imprumut de banca , dar capacitatea lui de a castiga suficient si ” credibil” ,intr-o lume romaneasca unde salariile sunt in mod frecvent mai mici decat ajutorul de somaj cel mai scazut din Occident, il va retine in continuare in afara” calificarii”.In aceasta materie,nu se observa nici birocratismul rigid si formalist al „canonului de dosar”care iti cere – ca document esential- „adeverinta de la locul de munca” dar nu socoteste valabila ” declaratia pe venitul global”care,insa,este in alte parti certificatul de bonitate fiscala si materialul capital . Bineinteles ca , urmand etapele de ” relaxare aparenta si dirijata” ,vremea unor ingaduinte si mai mari va veni si la noi,dar nu mai repede de doi ani,doi ani si jumatate,cand vom intelege mai bine ce insemneaza :vanzarea muncii nationale pe datorie”.

17 Februarie 2007 : INTREBARI SI RASPUNSURI – Migratia catre periferie sau localitatile cu multa verdeata se va intensifica?

INTREBARE -de la jurnalista ALINA TOMA (ziarul BURSA)
Cu privire la impactul schimbarilor climatice: – Daca am inteles bine din ” Monitor ” , migratia catre periferie sau localitatile cu multa verdeata se va intensifica?

RASPUNS:
Acesta este un fenomen inevitabil care s-a produs in alte parti din Europa ,unde ,ca sa exemplific,se vorbeste in mod curent de ” al doilea Paris” rezultat din aglutinari de foste comune si orasele sub-urbane iar in proiect apare acum chiar si ” al treilea
Paris”,definit de o intinsa regiune concentrica ce include suprafete de pana la 80-100 de kilometri distanta de Capitala. Acolo , insa , sprijinul esential ( pe langa o strategie coherenta in a se dezvolta,formulata de Stat,care la noi doarme )consta in caile de comunicatie remarcabil de bine organizate,in vreme ce aici deficitul ireductibil , ce se observa in aceasta materie , impiedica ” raspandirea populatiei in teritoriu” sa se produca . Dar si la noi tendinta s-a manifestat inca de acum un deceniu , fiind ,insa, accentuata numai in ” categoria avuta” ce si-a infiintat sanctuare noi si „sate de miliardari”. Astazi masse largi de solicitanti merg catre periferii si mai departe , in comune altadata dispretuite, iar ratiunea nu consta doar in pretul mai scazut ce se gaseste acolo unde inca ” nu este cerere majora ” ci si in nazuinta catre ” un alt mod de viata’.Aceasta miscare , ocultata de invoiala propagandistica dintre”investitori ” si „agenti” ,exista si se va manifesta cu largime in anii ce vin, cand ” Bucuresti” va insemna o viitoare federatie de „oras vechi ” si sate devenite ” sateliti” noi.