8 Februarie 2008 – Un an de „analize ” si „prognoze”

Cu exact un an in urma , m-am hotarat sa fac Monitorul Imobiliar si, ca aproape de fiecare data, nu am stat pe ganduri -proiectand inutil in atitudini sterile si contemplative – ci m-am apucat de lucru asa cum fac de zeci de ani, tragand ca o vita la jug . Si de aceasta data am facut ceea ce am spus ca fac si vreme de un an am publicat in toate zilele „lucratoare” cate un punct de vedere asupra a ceea ce se cheama ” imobiliarul din Romania”. Frecventa de metronom mi-am insusit-o ca pe un element de onoare si niciodata nu am lasat-o deoparte invocand obligatii diverse, calatorii in toata Europa ori stari mai putin entuziaste ori chiar indispozitii sau maladii : fiindca am promis ca voi contribui , in felul meu si dupa priciperea mea , am contribuit la un punct de vedere colectiv fara sa ma opresc si fara sa aman . Adeseori am reactionat prompt la evenimentul nemijlocit si am adus opinii care, apartinand unui om liber , puteau fi excesive si chiar gresite insa niciodata expresie de invoiala de penumbra ; tot ce am avut de spus am spus direct dar in limbajul propriu caci , indiferent daca acum tematica este ” economica”, am fost si raman scriitor . Uneori ,insa, am extins domeniile cu o aparenta de eseistica visatoare creind senzatia ca , asemeni lui Alexandru Odobescu , sar de la una la alta si extrag efecte din divagatii ; insa aceasta impresie nu avea temei si nici nu se putea sustine desi a putut sa se formuleze . Multe din incheierile cu aparenta de anacolut aveau rostul lor si explicau procese care , la noi dar si aiurea, sunt de ne-explicat cu doar instrumentele tehnice ; si de-aceea m-am grabit sa adaug – pretutindeni unde a fost nevoie – cate ceva din ce era necesar , punand analiza sociala ,examen istoriografic , prognoza in directii cat de variate . Metoda nu-i ,la drept vorbind , un simplu ” reflex de personalitate ” (desi tehnicismul nu-mi place caci matematica in disciplinele ce depind de om nu are viitor dar ” aventura intelectuala „- da ) si constituirea ei se explica prin insusi felul cum ” imobiliarul ” traduce deopotriva notiunile capitale care sunt” salasul ” si „munca”. De aceea , extensiunile ce apar -in cam tot ce este in actiunea mea ” analiza ” ori „prognoza” – au un rost si nu sunt nici extravaganta si nici exces livresc caci , pe cat pot , imi reprim aluzia savanta care, totusi , apare cand e de ne-evitat.

Unii , care , fiind ” toba de carte ” in materie specifica , ar putea zice ca acest gen de enciclopedism supara si strica , nu stiu ,insa, ca – prin insusi modul lui de a se desfasura – imobiliarul este enciclopedic si reclama stiinta in atat de multe domenii incat celor mai multi pretendenti la meserie li „se sparie mintea ” si renunta , rezumandu-se la „a face bani in orice conditii ” si dobandind o mica virtuozitate de mediu restrans. In ce mai priveste , nu am avut mize mici si nici astazi, la batranete , nu am ;insa pentru a le atinge pe cele cu adevarat insemnate e nevoie de efort , dedicatie si onoare . Nadajduiesc sa le urmez si in viitor , atat cat voi fi sanatos.

7 Ianuarie 2008 – ROMANIA IMOBILIARA : Neo-babelism , lux de Dambovita , ” des-proprietarire”

An Nou , o carte noua : la sfarsitul acestei luni va aparea in ” Biblioteca Imobiliara” o noua carte de analize si prognoze .Prefata ei se publica aici .  

Pedagogie şi feerie

Cele câteva zeci de mici dizertaţii ce şi-au găsit locul în această carte neîntâmplătoare sunt, de fapt, o selecţie din sute de scurte ori mai lungi „declaraţii” ori interviuri sumare rostite de-a lungul anilor către „întrebători” dintre cei mai diferiţi de la ziarele din România. Ele descriu neo-babelismul virulent, iluzionismul de „oameni noi” în forma luxului de Dâmboviţa şi sinistra „des-proprietărire” (după admirabila formulă a lui Alexandru Nemoianu) care dă mai mult celui care are şi îi ia totul celui ce are puţin lăsându-l sărac lipit. Multe dintre acestea s-au risipit şi din ele nu s-au mai păstrat decât vagi urme, înregistrate adeseori indistinct şi parţial prin articole grăbite, scrise pe un colţ de masă de către un recent mânuitor de condei care îşi face slujba cum îl taie capul şi îşi alcătuieşte „opera” din compilaţii ce trăiesc de azi pe mâine sau câteodată nici măcar atât. Ele sunt definitiv pierdute căci, la drept vorbind, „presa noastră” este azi la fel cum este şi România, adică o realitate vizibilă necontinutistică, reţetistică şi uluitor de formală unde frivolitatea atitudinii se alătură într-o manieră criantă cu lipsa de responsabilitate elementară în materie de efect social şi de putere a cuvântului scris sau rostit. Când mă gândesc câte idei şi formule am desfăşurat cu cea mai mare bunăvoinţă şi cu o credinţă ininteligibilă în tăria argumentelor ne-tranzacţioniste, mă cuprinde un sentiment de zădărnicie universală care, deşi nu durează mult, îmi face viaţa amară pe moment şi mă supăra uneori. Astăzi, când mulţimi de „semnatari de articole” nu-s decât nişte simpli toboşari ori agenţi mărunţi de influenţă în teme unde alţii câştigă imens plătind propaganda cu fărămituri de la mesele îmbelşugate, imaginea de feerie ce ni se propune pare a fi deopotrivă o utopie de viaţă proprie buna şi, la unii, o adeziune creolă de „neisprăvit” şi neinstruit a cărui veşnică dorinţă pare să fie imitarea stăpânului şi satisfacerea lui. Răspândirea acestei atitudini cunoaşte proporţii de epidemie şi citim zilnic sute de pagini triumfaliste cuprinzând păreri prosteşti, procente „scoase din burtă” ori „noutăţi” ale căror urmări se ascund în negura unei dezinformări sistematice, ca de moară stricată ce macină în gol. Bineînţeles că n-am inclus aici nimic din ceea ce exemplifică şirul fără sfârşit de „teme false”, dezbateri de invenţie şi campanii la poruncă fiindcă pe acestea le intuiesc de obicei încă din primele semne şi le pensez, cu mişcare scurtă, pentru arhiva episoadelor nocive; apoi trec mai departe. Şi în materie de „interviewer”, deşi răspund politicos şi mereu cu nădejde în posibile îmbunătăţiri, nu prefer între interlocutori pe nu puţinii „jurnalişti făcuţi pe puncte” ce împânzesc redacţiile contemporane şi nu odată dau tonul prin selecţie de context, învârteli şi o ancilaritate de gornist al vremurilor noi. Rezultă că am păstrat ceea ce socotesc a fi valoare şi, deci, interlocutor de seama mea. Căci, deşi astăzi „imobiliarul” este, ca temă gazetarească, un fel de agent perfect al ideologiilor consumiste şi al imaginarului de vitrină de unde analiza făcută cu cap şi examinările fără prejudecăţi sunt eliminate aprioric, vocile constituite apar şi se vor menţine atâta vreme cât timbrul lor nu se va denatura prin cedări diverse ori prea evidenta elasticitate a coloanei vertebrale.

Privite mai îndeaproape, acestea sunt „prezenţe atipice” (şi nu doar „tinere”, fiindcă, aici, cam toate vârstele sunt reprezentate) şi interesul ce le-am arătat denotă năzuinţa de a contribui atât cât îmi stă în putinţă la crearea unui mediu moral şi sănătos. Acesta este, în ultimă analiză, esenţial şi în absenţa lui cam tot ceea ce dorim să obţinem, din idealism, voire de bine şi poate naivitate de „oameni vechi”, se va înlătura sub asaltul haitelor de războinici cu creierul spălat. Tot ceea ce am făcut, deci, am făcut din raţiuni de bine colectiv şi ceea ce mi-am propus fără să declar – dar urmărind atent şi ştiind cât e de atrăgător cântecul de sirenă – a fost o pedagogie practică. Tânărului atras de împrejurări şi adeseori strivit între datorie şi iluzia stării de fericire, am încercat să-i spun că mai degrabă decât filosofia combinaţiei mărunte stă greutatea competenţei care te face liber şi care, dacă vremurile nu se vor strica de tot, va găsi preţuire oricând şi oriunde.

Însă pentru aceasta este nevoie de instrucţie (şi, deci, ştiinţă de carte), lipsă de prejudecăţi şi, în fond, tărie de caracter. Radicalismul, înţeles ca un examen condus până la rădăcina materiei examinate unde nu mai sunt determinare de moment şi nici versiune contrafacută, se impune astfel ca soluţie cu precădere. Aceasta nu-i nici lesnicioasă şi nici atrăgătoare. Dar pentru cine ştie orânduirea adevărată a Lumii, este de preferat o zi ca leii decât o viaţă în lanţuri.

30 decembrie 2007

ARTUR SILVESTRI

~26 Noiembrie 2007 -Intrebari si raspunsuri – In Bucuresti , ” goana dupa castig usor si mare ” a luat proportii rocambolesti .


INTREBARI de la jurnalista Marion Guyonvarch (revista de limba franceza ” Regard ” ):Dle Silvestri , care este situatia pietei imobiliare in Bucuresti? Ce puteti spune despre vanzare si inchiriere ? Exista un echilibru intre oferte si cerere?

Indiferent daca numeroasele versiuni cu un caracter mitologic – care sustin ca Bucurestii ar fi o piata imobiliara comparabila prin profituri cu ” Manhattan ” -(si, mai mult chiar ,ca Romania ar fi a doua piata imobiliara din lume prin capacitatea de a produce castiguri mari ) sunt simple exagerari cu caracter de propaganda , aspectul ei atipic este in afara de orice discutie. Fata de altii , noi avem un fond imobiliar bogat si diversificat , care cuprinde „locuinte” si ” resedinte ” urbane si rurale , case boieresti, palate si castele in stiluri variate, conace ” de tara ” , „imobiliar de loisir” tradus in ” munte ” si ” litoral” , fond funciar compatibil cu exploatatii agricole intinse si paduri etc dar in acelasi timp si un dezechilibru recent care face ca , in datele esential,. ” Romania sa fie o piata scumpa ” si , in acelasi timp, ” ieftina”. ” Ieftinatatea” trebuie privita deobicei in valorile absolute si la o comparatie de preturi in categorii similare , traducand , sa zicem , valoarea unui hectar de teren in campie roditoare , ce se poate cumpara cu 400- 700 de Euro, ceea ce , in afara de Bulgaria , nu s emai practica in Europa. In schimb, Bucurestii au devenit in doar cativa ani „un oras scump ” si extravagant , unde numarul proprietatilor ce se ofera la preturi de cateva milioane de Euro, rivalizand astfel cu Parisul .
Insa cu acestea ” exceptionalismul relativ ” nu s-a incheiat ; in tara unde peste 97 % din foncul imobiliar este in proprietate privata , adica de doua ori mai mult decat , in Germania , ” foamea de case ” a atins proportii greu de imaginat si chiar daca am privi cu neincredere cifrele oficiale ce ne arata cam 4, 5 milioane de tineri care isi doresc o locuinta si nu au bani sa o cumpere si nici ” calificare” pentru credit ipotecar .Paradoxul este aparent inexplicabil caci aici se construieste enorm dar cu precadere in scopuri speculative si in ideea de a se exploata proprietatile ( toate – destul de scumpe pentru puterea medie de a cumpara) prin inchiriere ulterioara , de obicei catre ” straini ” si ” salariatul de multinationale ” . Iluzia aceasta-care a creat dezechilibre si mai mari in Polonia ( unde astazi multe ” blocuri de tip condomonium” stau ocupate in procent minor ) actioneaza si pe Dambovita unde ” goana dupa castig usor si mare ” a luat proportii rocambolesti .
In acelasi mod trebuie inteleasa si absolut strania explozie a pretului pentru terenurile de investitie in ultracentralul bucurestean , unde , desi nu se cumpara la aceste cote, ” pretul de strigare ” ajunge la peste 3500 -4000 de Euro si , cu ajutorul unei prese care dezinformeaza constant fiind, in buna masura , agentia de propaganda a unor angrosisti de proprietati preparati pentru speculatii pe picior mare .

24 Septembrie 2007 -INTREBARI SI RASPUNSURI : ” Ce fel de lux avem in Romania ?”

Intrebare primita de la jurnalista ILEANA ILIE, revista ” Business Magazin ” : Fiecare mare oras din Europa are o artera comerciala exclusiv de lux, precum Sloane – – Street in Londra, Avenue Montaigne la Paris sau Via Montenapoleone la Milano. Care ar fi „resedinta” luxului in Bucuresti (Victorie?, Dorobanti?)? Exista o asemenea resedinta? Avem lux in Romania?

In orice societate organizata (nu insa si la noi, care traim intr-o vesnica pregatire a unui viitor ce se dovedeste mai intotdeauna incert ) , „luxul” se insoteste cu risipa in proportii mai mici sau mai mari si,deci, cu ceea ce oriunde in lume insemneaza categoria inlesnita , la multi ” traditionala ” si ” conservatoare”.
Aceasta este o schema cu universalitate insa nevalabila pretutindeni in aceste proportii si , fiindca la noi totul se imparte astazi in trei nivele diferite ( ” Romania”, ” Bucurestii ” si „Piata Dorobanti” ) , rezulta ca sediul luxului ar trebui sa se situeze ” acolo unde sunt bogatasii” . Si,intr-adevar, cand se observa „copiii de bani gata” oprind masinile decapotabile in mijlocul bulevardului , la coltul Liceului Caragiale , sub privirile umilite ale agentilor de politie neputinciosi, cand „facatorii de opinie” trec-inainte de emisiunile televizate-pe la cafenelele de pe strada „Bel Air” ( cum i se zice acum , prosteste, caci ” Radu Beller ‘ nu suna bine ) ca sa mai traga cateva sfori succinte si cand navalesc – numai pentru ” a fi vazute – catre una din cele mai scumpe piete de fructe si legume din Europa multimile de ” vipuri”- alcatuite din miliardari din categoria „proprietatii fiduciare”, metrese, jucatori de football cu masina de teren la varsta imberba ce o arata – ” uimirea ca „in capistea spoielii ” sunt inca prea putine ” magazine de lux ” apare si socheaza. Insa aceasta realitate se explica sociologiceste caci noi nu avem o ” burghezie noua” asezata si constituita organic ci doar o ” noua clasa „parazitara ce traieste numai pentru imagine si consemnare de revista de scandal. Arareori cei ce o compun targuiesc ” de la Bucuresti „;ei calatoresc saptamanal la Milano, la Paris si la Londra nu atat din nevoie ci spre a putea comunica apoi „jurnalistului acolit” mica stire picanta ce va face sa -si muste mainile de ciuda pe ” concurentii la notorietatea de cinci minute „si pe nevestele . Reiese, astfel, ca pregatire pentru consumul de lux masiv nu exista psihologiceste . Insa nici din punct de vedere imobiliar nu o avem . ” Sanctuare ” cu traditie precum la altii noi am fi putut avea si am avut sub infatisarea ” vadului comercial cu traditie” in felul specific locului ce insemna Calea Victoriei , interbelica promenada de „mare burghezie „, si mai recentul Bulevard Magheru dar acestea dateaza si, dintr-o anumita perspectiva, sunt aproape ” istorie „. De altminteri acest deznodamant banuit era de asteptat de vreme ce aici tot ce e traditie e socotit a fi vechi si ” depasit” si noua ideologie a ” modernizarii salbatice” devine un scop in sine si o expresie reformulata a ” modelului unic”, de culturi imbracate in uniforma.

15 Iunie 2007 – INTREBARI SI RASPUNSURI- Schimba ” modificarile climatice” mentalitatea cumparatorilor in imobiliar ?

Intrebari de la jurnalista Alina Toma (ziarul “Bursa”)
Exista o schimbare de atitudine a cumparatorilor de case de vacanta in contextul “modificarilor climatice “ despre care se vorbeste ¿ Ce fel de informatii solicita acestia inainte de achizitionarea unei proprietati ¿

Desi sentimentul “ climatului in reorganizare” inca nu s-a formulat distinct la noi unde ideile preponderente au o anumita suprarealitate absolut nociva, totusi unele indemnari in aceasta directie exista si in destule cazuri apare o prudenta explicabila. Intalnim, de fapt, calcule mai staruitoare si “cantarire” mai atenta, manifestata in moduri destul de diverse. La drept vorbind, fata de acum un deceniu- si chiar in raport cu doi-trei ani anteriori- stirile de insemnatate “grea” nu mai sunt cele ce privesc “constructia “ sau “ regimul juridic “ ( care stau, in orice caz, “la vedere” si daca nu au acuratete impiedica tranzactia sa se produca); acum , “observarea imprejurimilor” devine de interes masiv si se traduce prin explorari de mediu, chestionare in vecini privind “ istoria dezastrelor locale” ca si o anumita atentie la elemente vazute altadata ca “ decorative” si “ de fundal” (coaste de deal sau de munte din apropiere, nivel de pante, drumuri abrupte din apropiere ce pot sa devine torente de apa in conditiile de “rupere de nori” etc.).

Omul nu mai vine astazi sa viziteze ” obiectivul ” avand un aer visator si chiar daca nu se comporta cu ingrijorare ( caci intotdeauna va afla “alternativa”), priveste lucid si suficient de rational. De altfel, nici preturile un mai sunt atat de scazute ca altadata si o catastrofa posibila candva, in viitor, ar atrage astazi pierderi de bani incomparabile cu cele ce s-ar fi produs acum un deceniu cand, “la tara” sau “la munte”, cam tot ce se gasea se gasea la pret convenabil daca nu ieftin.

Atitudinea se explica si prin conformatia categoriei de cumparatori “ de casa de vacanta” (si nu de “vile pretentioase”, cu lux de “Vipuri”) caci acestia sunt “burghezia noua” ce cunoaste valoarea banului si insemnatatea lui si nu zvarle cu milioanele de dolari pe fereastra, precum iresponsabila “noua clasa” de jaf care isi inchipuie, gresind, bineinteles, ca va fura la nesfarsit, poate chiar pentru o mie de ani.

14 Iunie 2007- INTREBARI SI RASPUNSURI – Cat adevar si cata escrocherie este in „renta viagera ” agricola ?

INTREBARI de la jurnalistul Lazar Iosif ( Ziarul „ Economistul ” ):
Ceea ce se comunica privitor la ” renta viagera agricola ” suna asa :”Agentia Domeniilor Statului(ADS)estimeaza ca numarul potentialilor solicitanti ai rentei viagere agricole – suma de bani platita de statproprietarilor care-si vand sau arendeaza terenurile – va depasi un milion de persoane.
..Conform datelor furnizate de ADS,din cele peste 25000 de dosare pt. acordarea rentei viagere agricole depuse in 2006 aproximativ 2200 au fost aprobate.Au fost vizate peste15000 de carnete de rentier(70%din totalul celor aprobate)Procedura de vizare a carnetelor a iceput in 10 febr.2007 si se incheie in 27 martie
2007.Exista 750 de dosare respinse definitiv(pe ce criterii?).Va rog sa comentati aceste estimari,in
conditiile in care”programul a avut ca obiectiv al anului 2006 realizarea unui nr.de 100.000ha aferente
cererilor depuse…Legea prevede ca proprietarii care-si arendeaza terenul vor primi 50 de
euro/ha/an,iar cei care vand terenul vor beneficia de 100 de euro/ha/an,sume ce se adauga la valoarea
arendei sau la pretul de vanzare al pamantului. ” Lazar Iosif

” Programul ” este in mod evident un esec , asa cum se si observa din cifrele evocate care ,pe langa aceasta, arata si modul birocratic pus in functiune in fata unor oameni care ingaduie tot si se prezinta in fata Statului ca si vitele duse la taiere . Sentimentul este si de aceasta data ca functionarimea de calitate aproximativa , care invarte cifrele din condei asa cum doreste , viseaza absurd si delirant si nu stie pe ce lume traieste . Cum isi poate inchipui cineva care stie macar vag realitatea sociala din Romania ca ,la „sfarsitul jocului”,va exista un milion de „inclusi”(deci,tarani vanzatori de teren) cand intr-un an intreg (si inca -in anul de inceput,cand reactia este impulsiva si negandita)a aparut un volum cu de patruzeci de ori mai putin?

In situtia in care am vandut teren agricol unui alt cetatean roman,pot sa mai primesc renta viagera pe
terenul deja vandut?In materialele publicate in presa,Agentia Domeniilor Statului lasa sa se inteleaga
ca acest lucru este posibil.Dumneavoastra ce spuneti?

Din pacate ,” legea ” (de fapt – un document cu caracter instrumental gandit in folosul unei categorii definite de speculatori ) asa sustine indiferent daca , asa cum se si observa , esenta cazului este absurdul pur .Noi stim ca in materie de locuinta exista institutia ” habitatiei viagere ” care se insoteste deobicei de ” asigurarea intretinerii ” pana la sfarsitul fizic al vanzatorului ; insa aceasta plata se face de catre cumparator si nicidecum de catre un tert complet ne-implicat ,asa cum este insa aici ,unde Statul va plati din ban colectiv catre un particular ce a vandut altui particular .Din toate punctele de vedere, „renta viagera agricola” este o inventie primejdioasa prin precedent si cu implicatii de viitor ce vor trebui examinate atent si cantarite corespunzator.De fapt, pentru ca vinde pamantul ,ca particular,altui particular,taranul beneficiar va fi platit (si ,deci,intr-un fel „despagubit”,ceea ce arata ca Statul cunoaste valoarea actuala de nimic si cauta o compensatie marunta) nu de catre cumparator-asa cum ar fi fost firesc-ci de catre „colectivitate” si din banii publici,adica de la mine,de la tine si dela toti cei ce contribuie cu bani la aventurile desgustatoare ticluite de functionari iresponsabili exclusiv in scopul de a concentra pamanturile in doar cateva maini , creind nu o noua mosierime – cum sustine – ci o clasa de stapani de valori ce le vor specula precum autorii de matrapazlacuri de acum doua-trei sute de ani .

11 Iunie 2007 – INTREBARI SI RASPUNSURI – Merita sa cumperi o casa de vacanta in Bulgaria ?

Intrebari primite de la jurnalista Andreea Stefan ( ziarul ” Realitatea Romaneasca” )

Cineva spunea ca daca romanii isi vor cumpara cat mai mult teren si cat mai multe case in Cadrilater,
acesta poate reintra in posesia Romaniei. E o afirmatie realista? Cum vi se pare ideea?

Astfel de incheieri simplifica o realitate care nu poate fi redusa la formulari atat de puerile si , prin urmare , nici macar nu merita invocate daca nu se deschid perspective mai largi , asa cum de fapt ar trebui si in ” materia cumpararii de proprietati in Romania „de catre straini ;insa aceasta este , la noi, o dezbatere ce nu s-a produs si nici nu se va produce prea curand caci orice indemnare in aceasta directie este curmata , cu motiv ideologic , inainte de a se constitui .

In cat timp estimati ca, pe baza cresterii cererii pentru case de vacanta pe litoralul bulgaresc,
preturile vor ajunge la nivelul celor romanesti sau european?

Ideea ca ar exista ” cote ” canonice , adica „nivel de preturi romanesti ” sau „europene „, este fara un reazem solid caci si la noi avem „preturi de Constanta” , de ” Eforie ” sau de ” Vama Veche” dar si preturi de sat fara sosea ori canalizare.Si apoi, ce ar putea sa insemne „preturile europene” de vreme ce in Proventa ” de deal” proprietatile sunt fenomenal de scumpe iar in apropiere , la Sainte Maxime ori la Saint Raphael , acestea se coteaza la mai putin de jumatate ? Fapt este ca Bulgaria „maritima” va evolua in felul ei , colectand cerere mai multa cu cat pleaca ” mai de jos ” ,caci potential exista si chiar o anumita ” virginitate” in anumite zone , care intereseaza pe marii plasatori de bani.

Care ar fi dezavantajele daca alegem sa cumparam o casa de vacanta pe litoralul bulgar?

Exista dezavantaje universale ale „celei de-a doua resedinte” care apar si in acest caz dar si la noi , pentru „casa de vacanta ” a romanilor in Romania.Privita adeseori ca o butada , vorba de duh a lui Peter Meyle dupa care „paradisul hotilor”in Proventa se intinde din octombrie pana la Craciun (cand spargatorii devalizeaza resedintele temporar inutilizate ) este nu o poveste picanta ci o realitate destul de dezagreabila . Oriunde in lume trebuie sa existe servicii de administrare de proprietate care , insa, si la noi si la „ei” sunt sublime … dar lipsesc cu desavarsire .Acest deficit nu este atat de nesemnificativ pe cat ar parea si atarna greu in alegerea unui plasament „bulgaresc” care , de fapt , se dovedeste tot atat de riscant ca si oricare altul , intr-un mediu unde ignorarea limbii , a masinariilor birocratice ori a modului de viata creeaza o rezerva explicabila.

Dar avantajele?

Ele depind de gusturi si de felul cum se intelege lumea insa unul nu se poate contesta caci in Bulgaria nu vom intalni decat periferic,si rau privita, „componenta manelizata” a societatii care in Romania iti mananca zilele.