28 Februarie 2008 – RADIOGRAFIA JAFULUI – Ce nu se stie despre ” afacerea parcarilor subterane „din Bucuresti

Inevitabila extindere a bazei colectarii de bani nu putea evita sectorul parcarilor, intr-un oras sufocat de automobile cum sunt Bucurestii unde, totusi , prezenta cartelului parazitar se simte de multi ani insa mai mult ca sigur ca rentabilitatea nu mai este multumitoare ca volum. De aceea planurile ce privesc un numar inca indefinit de -in limbajul de metal incasabil al noii protipentade- ” parcari supra-terane si subterane” au aparut recent si sunt comentate uneori desi cu o intelegere destul de rudimentara a starii de fapt . Ca si in alte randuri , ipoteza zeciuielii (care, din pacate la noi , insemneaza mai multe ” zeciuieli ” pentru ca ,in final, sa nu mai ramana aproape nimic ) s-a invocat cu dreptate insa este in afara de discutie ca primitivismul istoric al hotiei nu mai este azi atat de eficient si , deci , mecanismele devin mult mai baroce si ingenioase ; ele sunt clasice in „clasicismul combinatiilor occidentale ” de unde , la drept vorbind, s-au inspirat masiv sincronistii nostri care nu degeaba ” modernizeaza ” cu o sarguinta la limita histeriei .
O stire recenta explica mai bine decat orice substratul posibil al oricarei ” afaceri cu parcari ” . O banca belgo-olandeza ( ” Fortis”) detinatoare a unei divizii de ” parcari ” (Interparking) negociaza cu Vinci un asa-numit ” parteneriat strategic ” in ideea de a -si sustine reciproc activitatile in aceasta materie . Averea lui ” Interparking ” nu pare a fi mica ( 81 parcari cu un total de 234.000 locuri in 200 orase , intinse in sapte tari dintre care in trei -Belgia, Germania si Austria-este „lider de piata” ) astfel incat , daca se ajunge la o vanzare , si pretul va fi pe masura . Dar cat ? Avand in vedere ca , la o cifra de afaceri de 240 milioane de euro in 2007 , EBITDA (adica, pe romaneste , „coeficientul de rentabilitate dupa plata impozitelor „) poate ajunge la 89 de milioane , rezulta o suma frumusica si, deci, o afacere fructuoasa.

Dar cateva detalii uimesc pe cel ce inca mai crede ca imobiliarul este doar o indeletnicire de ” agenti vanzatori de apartamente”. Intaia constatare este ca ” parcarile sunt o afacere” dar aceasta nu se poate desfasura fara participarea administratiilor locale , adica in afara participarii Stapanirii (fiindca terenul mare apartine -in orase – „comunei” ) . Apoi- ca ,odata construite , acestea contribuie nu doar la exploatatie (precum in minuscula afacere de inchiriere de locuinte ) ci si la cotatia bancara de active , deci la intarirea proprietarului care , fiind o companie , isi sporeste insemnatatea si „pretul la bursa cererii si ofertei” chiar daca nu se coteaza bursier . In fine , interesul manifestat de Vinci fata de o divizie de parcari arata o anumita orientare recenta si nu e fara importanta observatia ca , la Bucuresti , aceasta companie se manifesta ,intre altele , si ca un contractant de seama in materia eternei reparatii de strazi .
In aceste conditii , „principiul comisionului ” se arata ca un simplu antreu ce nu va ajunge nici pe o masea . Caci , odata construite parcarile  (indiferent daca ” sus” sau „jos”, intr-un oras cu sol instabil ), acestea devin nu doar robinet cu debit constant de bani ci si instrument de valorificare bursiera , argument de schimb pentru alti bani si , bineinteles , obiect de vanzare cand fructul s-a copt dupa ce irigatia lui s-a facut din banii prostimii platitoare de biruri ininteligibile .
Si de ce aceasta ? Fiindca initial „comune ” ( sau cum se zice :”parteneriat public -privat ” , unde „public ” arata doar cine vine cu banii ), multimea de parcari va deveni ulterior „obiectiv privat ” caci in periferia Imperiului totul trebuie privatizat catre ” agentii Centrului „hamesit.

27 Februarie 2008 – ” Ţara consultantilor cu pistolul la brâu ”

Desi foarte raspandita in mediul gazetaresc , vehicularea de prapastii pompoase nu apartine in exclusivitate jurnalistilor recenti ci defineste mai degraba un tip de notorietate necontinutistica , rezultata din arderea etapelor si punere ” in postura „. Iata , de pilda , mai deunazi ,la emisiunea de televiziune a unui june istet , casant in vorbire si destul de agresiv nu doar in tinuta (cu freza de Chicago si perciuni post-romantici ),  se putea face colectie de curiozitati  extrase din vorbirea unuia din cei invitati , un domn cu o mustacioara ca de anii 30, purtata cu mandria unui impiegat de o oarecare insemnatate. Personajul , cu vorbirea sigura pe sine -chiar si in exprimarea de stupiditati – a contopistilor ajunsi sefi de birou , nu era un ilustru necunoscut . El este cel ce facea deliciul presei de scandal mai acum cativa ani cand , intr-o functie de represiune economica , se mandrea cu pistolul atarnat la brau in ideea de a baga spaima in evazionisti si rau-platitori , jucand un rol de film american in forma surogatului dambovitean . Dar ” americanizarea” nu s-a oprit aici caci in maniera ce se poarta la Imparatie – cand fostii dregatori devin, la schimbarea de domn, ” consultanti ” si valorifica atat relatii cat si informatii culese din serviciul public facand „lobby ” ( pseudonimul traficului de influenta ) – si pistolarul de altadata incepuse sa guste din deliciile consultantei ” buna la toate ” . Intre altele , desigur , si in ” imobiliare ” caci  e la moda si , vorba unui intellocrat  de azi , ” aduce aport „. In aceasta materie , consultantul generalist avea insa niste reprezentari de halucinatie care , infatisand realitati  verificabile , ne prezentau o istorie complet paralela si desfasurari completamente fictive. In cazul lui – fiindca , dupa aspect , are o ” anumita varsta ” – nu lipsa de informatie -ori ignoranta voita- impresiona (precum la lumpen-intelectualul tanar , care nu vrea sa stie nimic dar „are pareri „) ci deformarea ideologica , avand un obiectiv ce scapa pe moment. Caci personajul sustinea cu fervoare ” creditul in lei ” si „norocul ” , dovedit istoriceste , ajuns intr-un anumit context la cote incredibile care nu -i exclus sa se repete.Dar, de fapt, despre ce era vorba ? In vremea de ” odinioara ” – zicea consultantul – mai bine de 80 % din cetateni isi cumparasera locuinta prin credit iar mai recent , dupa ” schimbare ” , platile devenisera pur si simplu simbolice (cuvant placut auzului ) caci leul se devalorizase si , deci , „nu mai avea putere „. Teoria – sau, mai degraba, povestea de „O mie si una de nopti ” – dezvolta doctrina cumpararii pe nimic si a jupuirii statului de sapte randuri de piei insa nu aici sta, doar , caracterul ei socant ci in inexactitatile sistematice . Fiindca „in vremea de odinioara” cei ce visau sa-si cumpere casa erau atat de putini iar faimosul ” instinct al proprietatii” (de care fac caz cei ce habar nu au despre ce vorbesc) atat de denaturat , incat nici nu poate fi luat in seama procentul evocat de ganditorul dotat cu atata imaginatie . De vandut s-a vandut cam totul abia in 1990 (” crima fondatoare”) cand , in ideea crearii brutale a unei piete de „imobiliar” necesara planului ce se preconizase , in jur de 4 milioane de locuinte s-au cumparat ” pe ce apa nu curge ” si , fiind achitate in rate , au ajuns sa coste mai nimic odata ce anii au trecut si leul s-a dovedit  o moneda conventionala . Acest mecanism nu avea in comun cu ” creditul ” decat „plata in rate ” dar nimic altceva caci indexarile de sume de platit -corectate atat de minor incat erau practic invizibile – nici nu erau prevazute expressis verbis in contractele formulate de vanzator , adica de Statul sinucigas. Rezulta ca nu se pot compara prune si gutui si ca , intre creditorul ce traieste din ” vanzarea de bani ” si stapanirea iresponsabila dar fidela planificarilor globale , nu avem termen de comparatie iar  istoria nu se va repeta.

Cat priveste „devalorizarea” vazuta ca un noroc istoric , aici chiar nu se poate comenta nimic . Noi am avut doua episoade monetare dramatice in jumatatea de secol recenta si amandoua s-au produs in convulsiuni brutale ce au insemnat schimbari de regim ; orice alte posibile „incalziri ” nu sunt altceva decat ” momente” . Iar alte rasturnari spectaculoase nu sunt de prevazut prea curand.

26 Februarie 2008 – „Franta imobiliara ” nu se simte prea bine

Desi „maladia spaniola ” pare sa ramana  un model de exuberanta cu sprijin subred si efecte periculoase , unele semne de ingrijorare se arata si in Franta unde inca de acum un an si jumatate aparusera atitudini mai prudente si analize infrigurate de perspectiva unei raciri .Aceasta era inevitabila si se confirma acum , cand se trage linia si se aduna rezultatele formulandu-se si procentele care bineinteles ca au „baza statistica” si nu sunt ca la noi expresia viselor nauce ale cate unei agentii imobiliare dornica de publicitate . Pe scurt , se vand mai putine ” locuinte individuale ” (caci asa se vorbeste ordonat ) , cu o scadere de 5,2 % pentru anul precedent cand , in toata Franta , tot ce s-a putut vinde nu a depasit 200.000 de „unitati” (si, mai precis, 196.143 ) .Acest regres de aproape 10.000 de locuinte nu ar fi atat de nelinistitor daca nu ar afecta , totusi , ” regiunile in dezvoltare traditionala ” unde constatarile sunt daca nu inca dramatice oricum suparatoare si mai mult ca sigur vor fi examinate cu prevedere . Scad, deci, „Ile de France” (11 %) , adica regiunea pariziana, dar si „Vestul” (8%)si ” Nordul „(7%) ,unde nici nu mai are insemnatate pretul intotdeauna mai acceptabil decat la ” Mediterana ” ,care cunoaste  acum un regres de cam 3 % .

Dar , contrar viziunilor fara nuanta cultivate pe Dambovita (unde „totul creste ” sau ” totul scade „) , apar si regiuni unde sporul se pastreaza si chiar depaseste cotele obisnuite , precum , ca sa exemplific , in „Centru-Est „, unde ajunge la peste 4 % ,dar in maniera previzibila fiindca argumentul comunicatiilor feroviare recente , mai rapide si mai comode , crescuse interesul general , intarit si de preturile anterior ” omenesti „.

25 Februarie 2008 – POTOP DE BANI – Cat il costa pe bucurestean „master planul ” municipalitatii ?

Indiferent de cate comentarii s-ar face intr-un mediu public stapanit de fabricantii de imagini , esenta asa-zisului ” master plan de Bucuresti ” va scapa poporului anesteziat prin formule dibace si printr-o avalansa de formulari pompoase ce se prabuseste ininteligibil peste bietul platitor de biruri grele , ca in epocile feudale. Fiindca aici vatafii sunt buni de gura si inventivi , pare ca totul se va face din cine stie ce buzunare anonime si va fi un fel de cadou adus ” romanului de Bucuresti ” ca un soi de premiu pentru cumintenie si spirit ascultator .

Insa si aceasta este o versiune fabricata care nu se examineaza niciodata cu acribie si nu se aseaza in comparatie cu realitatile de pe teren care sunt incontestabile si spun ca „va plati omul de rand „.Si in ce fel ? Banii , in numar atat de mare incat nici nu gandul nu sunt de gandit , nu pot avea drept sursa decat imprumutul asa cum , de altfel , s-a practicat in mod curent desi nici pana astazi nu exista o reprezentare coerenta privind ” cat si de ce ” datoreaza Bucurestii si , mai ales , ce s-a obtinut pana acum . Dar , in fond, cat de multi vor fi ? In aceasta materie , exista precizari vehiculate cu frivolitate care invoca 2 miliarde de Euro si , din cate se baga de seama ,aceasta cifra nu emotioneaza pe nimeni sau , in orice caz, nu produce o reactie publica desi suma este impresionanta si nu-i exclus sa nici nu fie situata corect fata de reperele inteligibile de catre massele largi . Si, totusi , oricat ar parea de abstracta , aceasta gramada de bani este traductibila in echivalente concrete si nu-i fara rost a se face calculul poverii pe individ sau ,mai bine chiar, pe familie . Daca datoria va fi de 2 miliarde de Euro , iar in Bucuresti locuiesc cam 700.000 de familii , rezulta ca fiecare se indatoreaza si va plati in jur de 3000 de Euro , ceea ce unora nu li se pare exagerat fiindca nici macar nu inteleg ce reprezinta . Dar traducand inca o data valuta forte in lei romanesti ” vechi ” si obtinand ceva mai mult de 100.000.000 , vom avea o imagine ceva mai clara desi  nicidecum completa ; caci trebuie adaugate dobanzile (care mai mult ca sigur ca nu pot lipsi ) .Desi invoielile de luat bani pe datorie nu-s lamurite , acestea nu pot fi mai mici de 80 % din total pentru intervalul hotarat , fiind probabil sa se ridice chiar si la mult mai mult . Asadar , o familie de bucuresteni cotizeaza pentru „master plan ” cu poate mai bine de 200 de milioane de lei , adica o masina Logan ce nu se va cumpara dar se va face cadou municipalitatii in ideea de a ” rezolva traficul ” : ingenioasa metoda !

Pe vremuri , cand din centrala propagandei negative curgeau zvonuri despre restructurarile soselelor in vederea obtinerii unei benzi speciale pe unde sa circule numai ” el si ea ” si , uneori , „printul mostenitor” (caci asa ar fi vazut in Coreea lui Kim Ir Sen unde , unii se jurau ca stiu precis , „parintele natiunii ” avea cale de circulatie proprie sa nu se amestece cu prostimea ) acelea pareau niste planuri delirante si condamnabile , accese de febra paranoida si de dispret pentru prostime . Maine , insa, poporul va privi cu jind defilarea stapanirii in masinile scumpe ,”de teren” , invatand mersul pe jos si , deci, o viata mai sanatoasa , cum se si recomanda. Caci „pistele pentru biciclete ” exista dar , evident, functioneaza cel mai bine , ca tot ce misca la noi , numai pe hartie .

22 Februarie 2008 – Cine face opinia in imobiliar ?” Fata buna la toate „

Cu putine zile in urma , luandu-mi o pauza de la lucru pentru a-mi face o cafea , am facut greseala sa conectez  aparatul de televiziune  in ideea de a sti daca nu s-o fi petrecut ceva grav despre care sa nu fi aflat la timp. Dar nu se petrecuse nimic . Aceleasi chipuri oarecari , dintre care unele abia isi ascund trasaturile ce i-ar fi placut lui Toulouse-Lautrec , defilau si atunci si aduceau la moara aceeasi faina macinata in sute de episoade anterioare , inchipuind teme si opinii ce nu prezinta, la drept vorbind , nici o insemnatate . Insa , de data aceasta , am privit cu o atentie anumita caci intre comentatori  se afla si o juna care , mai an , se ocupa de ” imobiliare” si nazuia sa si faca o cariera in acest domeniu dificil. Acum, juna – care , in afara unei uratenii vorbarete  , nu mai interesa prin nimic – facea un fel de dezvaluiri despre o recenta reuniune de partid politic care isi consumase invoielile la brasseria Capsa si , ulterior , stabilise deznodamantul prin ” negociere” (caci asa vorbesc ziaristii facuti pe puncte) desfasurate pe holurile salii de conferinte . Bineinteles ca intreaga istorie era de un ridicol absolut , aratand ignorarea materialului si o mentalitate de slujbas marunt care , uneltind prin bodegi sau mici restaurante ” express” impotriva vatafului de la birou , isi imagineaza ca pretutindeni tocmelile se fac in acest spirit mizerabilist. Insa tulburatoare nu era nici aceasta viziune si nici aplombul fara nici o inhibitie ce izbeau numaidecat ci amatorismul perpetuu din categoria ” azi aici, maine’n Focsani ” . „Fata buna la toate” ce se ocupa astazi de politica era cu ceva timp in urma unul din precursorii presei de isterie senzationalista in materie de imobiliar ale carei aparitii la buletinul de stiri se traduceau mereu in istorii inspaimantatoare cu preturi care cresc exponential si cu declaratii de „specialisti” de aceeasi teapa care, la randul lor , prevesteau numai prapastii in nadejdea de a fi bagati in seama .Erau concluzii intarite si prin dialog direct . In vreo cateva randuri , intrebandu-ma prin telefon (pentru ritualicul ” citat ” ce pigmenteaza orice articol scris pe genunchi ) despre cate o tema oarecare , si de obicei stupida ,ma straduisem sa-i explic elemente de abecedar al ” meseriei ” dar , observand ca mai degraba as vorbi la pereti , am lasat-o in ale ei fiindca , la drept vorbind, categoria e prea bine definita in aproximativ si inconsistent pentru a mai reclama timp pierdut in vederea unei minime curiozitati epistemice . Si , totusi, ceva ii ramasese si se desfasura  in aceeasi maniera  de neuitat : vorbirea de morisca stricata , de unde nu se poate tine minte  nimic .

21 Februarie 2008 – Terenurile scumpe incep sa alunge investitorii „care nu participa la joc „

Nu demult ,un comentariu in tematica imobiliara aparut in Bulgaria dezvaluia o atitudine noua si altfel de preferinte decat cele ce ne sufoca zilnic la Bucuresti unde triumfalismul presei de porunceala a depasit orice limita imaginabila . Stirea era succinta si comunica un proiect de ” parc industrial ” schitat intr-o regiune de langa Russe de un antreprenor din Spania care , inainte de a se stabili mai jos de Dunare cu afacerea , trecuse si prin Romania dar nu staruia si in viitor . Desi investitia preconizata n-ar fi decat un mizilic de 15 milioane de euro (fata de cat se mentioneaza prin ziarele de la noi ca ar planui sa cheltuiasca unul si altul dar in urma se vede prea putin ) explicatia ce o insoteste are insemnatate ca simptom si , mai mult ca sigur , ca o schema de actiune caci optiunea bulgara apare dupa ce cheltuielile din Romania fusesera de 40 de ori mai mari si s-au oprit , alegandu-se alternativa. Si de ce aceasta ? Pentru ca aici „pamantul este deja prea scump iar piata prea dezvoltata ” fiind evident ca , dupa formularea impecabila a unui spaniol inteligent ce reprezinta pe antreprenor , ” in Romania e prea mult pamant de vanzare insa prea putine tranzactii ” .
In termeni simpli , aceasta incepe sa fie cu adevarat ” criza ” care , pe orice meridian al globului , insemneaza „produs in exces si vanzare redusa ” astfel incat nevoia de alternativa nici nu mai trebuie formulata de vreme ce apare de la sine .
Indiferent daca stirile de acest fel sunt atestabile pana la virgula si se vor confirma (caci, totusi , un razboi surd romano-bulgar se desfasoara de oarecare timp prin accese de propaganda negativa si deformarile nu sunt de exclus) o anumita ingrijorare trebuie sa le insoteasca si sa puna pe ganduri daca nu vor trezi si atitudini mai realiste decat cele de pana acum. Caci , de fapt, la noi ” cine nu participa la joc ” si nu intra in Romania dupa metoda de strunga (traducand dreptul informal de a face afaceri prin invoiala cu celnicul local) va cumpara intotdeauna scump (precum a cumparat si pana acum ) si , deci, va plati ” pretul pietii” care este de obicei umflat suprarealist in scopul demoralizarii pentru ca piata de ponturi si de combinatii (unde totul se aranjeaza , nu se plateste ) sa aiba in continuare monopol si libertatea in a se misca . Rezulta ca , pana sa punem ” criza imobiliara ” in seama „valurilor post-americane ” si a prudentei bancherilor care ar fi inceput sa-si numere banii (desi inflamatia creditelor atinge temperaturi greu de inteles ) , este realist a o vedea ca efect al ideologiei concentrarii si al invoielilor de ” mari carteluri ” care , daca nu ar fi animate de vorbitori de romana (ma rog, in argoul de lumpen-patron subinteles ) ai zice ca s-au nascut in America de Sud.

20 Februarie 2008 – Este ” criza imobiliara ” sau o simpla ” agitatie de presa „?

Cele dintai semne ale unei modificari de ritm – ca sa nu spun si eu „criza imobiliara „, cum spun aproape toti – sunt invocate acum de aceeasi presa excitata de ieri care , mai recent , descopera notiuni noi precum ” blocaj ” si „greva cumparatorilor „, sustinand ca vanzarile scad iar ” dezvoltatorii ” trec la solutii de alarma cu o viteza asemanatoare cu iesirile prin scara de incendiu ; propagandistii intratabili au scazut in numar dar au mai ramas cativa uitati de istorie .Dar cat sa fi scazut „vanzarile ” de blocuri noi in valori atat de considerabile incat sa se si observe aceste refluxuri care , in date firesti , se inregistreaza dupa cateva luni si atunci – cu analize amanuntite de procent si tendinta ?In aceasta materie , o analiza corecta este cu neputinta sa se faca pe pietele opace (precum vanzarile de apartamente sau case in ” dezvoltari ” ori „gradul de ocupare in cladirile de birouri „) unde informatiile sunt ascunse bine sub cheie si ,deci, lipsind reperele sigure , procentele de regresiune nu se pot estima nici macar in domeniu vag .

Si, totusi , sa admitem ca ar fi inceput ” criza ” -asa cum ne spune , cu voce gatuita, o multime de gazetari care abia astepta posibile dezastre pentru a-si exercita pasiunea pentru socant si senzational policrom . In vremuri de criza , bineinteles , tot jurnalistii dau tonul iar emotia lor de capatai se indreapta catre soarta necajitilor bogati , adica bancheri , ” dezvoltatori ” si speculatori , considerati , in limba de necorectat a vremurilor noi , ” principalii actori ” . Dar , din pacate ,principalii actori de pe piata imobiliara nu sunt acestia ci massa fara nume care , fiind ” tanar fara un acoperis deasupra capului ” sau ” taran cu teren in regiuni de dezvoltare ” , are in mana , de fapt, painea si cutitul . De la situatia lor sau , mai bine zis , de la dezideratele acestora , in general ignorate sau dispretuite , trebuie sa porneasca orice analiza serioasa a imobiliarului de la noi care ,insa, nu se face la suprafata vietii publice decat sporadic si cu ecou redus . Ceilalti , considerate ” vedete” , au aceeasi insemnatate sociala ca si  vreun croitor de chiloti prezent saptamanal pe toate televiziunile ori ca si nu stiu care ” neica nimeni ” facut politician peste noapte fiindca nu era bun de nimic , si ar fi ridicol sa pretinda sfaturi si protectie de vreme ce starea de fapt este efectul ideologiei de invazie de lacuste unde au cotizat si au participat energic . In ce priveste bancile , orice sfat este inutil fiindca in materie de ” vanzare de bani ” atat procedurile de retragere sau ofensiva cat si planurile cu variante exista  si doar se pun in lucrare atunci cand le vine timpul ; ori timpul retragerii inca nu a venit.