Solutii pentru Bucuresti : „orasul duplicat ” si ” magapolis valah „


Inainte de a extinde ” monitorul” zilnic in materie de imobiliar ,aducand de luni teme noi , de mai directa actualitate , m-am gandit sa public din nou un studiu care , in climatul de depravare ce a cuprins Bucurestii inca din anii de inceput ai acestui deceniu , isi pastreaza actualitatea . El s-a formulat cu claritate acum doi ani si jumatate si este cunoscut in mediile cele mai diverse; dar Stapanirea isi vede inainte de actiunea discretionara , nociva si hrapareata care a generat, sub ochii prostiti ai unei populatii amagite si dezarmate propagandistic , un masacru urbanistic uluitor. Cei care au bunacredinta vor citi ingandurati aceste pagini pline,insa, de nadejde;caci nu va ramane asa cum vor ” ei „
____________________________________________

ARGUMENT

Prezenta alcătuire de principii s-a născut fără să o fi prevăzut-o mai înainte de a o redacta. Am scris-o în doar două zile, în vreme ce mă documentam pentru „Principiul Kiseleff“, socotind că ar trebui să se concretizeze într-o formă ceva mai puţin „artistică“ decît o fac de obicei. De-aceea se şi înfăţişează într-o manieră ce nu prefer dar socotesc ca fiind necesară acum, cînd încă este nevoie de o comunicare cu lărgime şi pătrundere acolo unde nu se confundă „artisticul“ cu „visătoria fără suport“.

Cînd, acum vreo cîţiva ani, am început să reflectez la viitorul Bucureştilor, unde locuiesc din obligaţie şi nu de plăcere, mi-am dat seama că va fi inevitabil să mă încerc în a dezlega nu doar enigma acestei agregări – pe care nimic n-o recomanda în a deveni ceea ce este – ci şi soarta ei în istoria ce vine, şansa de a supravieţui, viitorul de mîine şi de poimîine, înfăţişarea de vreodată. Astăzi, după ce am încheiat o documentare ce nu s-a desfăşurat uşor, sînt încredinţat că, în lumea de mişcări intensificate ce ne defineşte, Bucureştii se vor înnoi prin multiplicare ori se vor consuma lent, pînă la a se epuiza, dispărînd cîndva ca un actor îmbătrînit ce şi-a uitat rolul măreţ ce juca altădată.

Ceea ce urmează aici sînt principii, uneori chiar şi deziderate şi, numai în cîteva puncte doar, încercări de a face schiţa cîte unei soluţii. Abia mai pe urmă ar trebui să se descrie metodele pentru a se traduce din schemă în concretul teoretic un gînd ce, poate, nu se va îndeplini. Dar şi acestea le voi propune curînd, cînd le va veni sorocul.

Am scris acestea fără a socoti că reprezintă soluţia ci doar o ipoteză ceva mai întărită decît simpla opinie. Sînt propoziţiuni ce exprimă sforţarea de a pune „ceva“ acolo unde nu se află decît superficialitate gălăgioasă, calcule din spatele uşilor închise şi arareori doar altceva decît spirit balkanic de învîrteală şi profit fără efort.

Să fie doar o utopie? Să fie chiar o profeţie? Între aceste ipoteze stă doar viitorul ce se va constitui, indiferent ca întotdeauna, la iluzia noastră de a-l formula altfel decît trebuie să fie.

28 Septembrie 2004,

Bucureşti

O SUTĂ DE PRINCIPII DOCTRINARE

1. Din punct de vedere ideal, Capitala României ar trebui să se afle în Transilvania, nu atît în Sarmisegetuza, cum s-a propus cu o soluţie utopică şi sentimentală, ci mai degrabă în Alba-Iulia.

2. Întrucît această modificare nu va fi posibilă din raţiuni de tradiţie, organizare economică şi interes privat necorectabil, atunci Bucureştiul merită un tratament diferenţiat şi special.

3. „Interesul privat necorectabil“ reprezintă totalitatea mizelor de proprietate, avere şi profit particular ce leagă inextricabil Bucureştiul de grupurile influente de putere.

4. „Tratamentul diferenţiat şi special“ însemnează ansamblul de decizii care, sacrificînd interesul privat pe termen scurt în favoarea aceluiaşi interes privat pe termen lung – inclusiv conservarea de avere, ar putea evita apariţia sindromului de oraş inutilizabil.

5. „Oraşul inutilizabil“ va aduce, în mod inerent, decăderea treptată a întregului sistem de valori, cu prioritate economice, creat şi legat de Bucureşti, în favoarea centrelor urbane transilvănene, „cetăţi de markgraf“, cu ritm accelerat în dezvoltarea stimulată de circulaţia de capital occidental.

6. Acest proces, dacă se va consuma, va putea aduce schimbarea de-la-sine a Capitalei economice şi conservarea, pentru Bucureşti, a caracterului decorativ şi simbolic, exclusiv de Capitală tradiţională.

7. Perspectiva regresiunii treptate pînă la condiţia de „coajă fără miez“ nu este dezirabilă întrucît ar fi echivalentă cu risipirea unei cantităţi imense de valori economice şi sociale, creînd posibile convulsii, inclusiv sociale.

8. Doctrina oficială accentuează obligaţia de a stăvili mişcarea centrifugă printr-o nouă corecţie urbană, cu caracter centripet.

9. Oraşul a suferit anterior patru corecţii urbane majore, în epoci definite de Kiseleff, Pake Protopopescu, Carol al II-lea şi Nicolae Ceauşescu, acestea adăugîndu-se în chip hotărîtor altora, minore şi continui, începute încă din vremea lui Constantin Brâncoveanu.

10. Caracteristicile corecţiilor anterioare au rezultat din context ca şi din obiectivele avute în vedere de Organizator.

11. „Principiul Kiseleff“ desemnează creaţia unui model de oraş ideal, cu dezvoltare geometrică, schiţat întîi pe hartă şi completat ulterior, uneori mult peste momentul istoric imediat.

12. În acest fel, oraşul cu uliţe pustii devine matricea reglementată a oraşului viitor care doar completează proiectul stabilit şi in-modificabil.

13. Intervenţionismul de tip Pake Protopopescu exemplifică, la alte proporţii pentru Bucureşti, acţiunea corectoare înfăptuită, pentru Paris, de baronul Haussmann.

14. Epoca lui Carol al II-lea aduce revoluţia urbană tăcută, creaţia oraşului clasic prin adaos de construcţie intensivă, ce conduce la agregare, completare şi formulă întregită.

15. Cea mai recentă corecţie – şi, la drept vorbind, şi cea mai drastică – putea satisface, pentru cîteva decenii, obligaţiile urbane potrivite tipului de societate din Vechiul Regim.

16. Curmarea acestuia în mod ne-evoluţionist şi înlocuirea cu organizări simplificate, de tip post-catastrofic, a generat fenomene cu un grad ridicat de acceleraţie, acumulare de procese anarhice şi dezvoltării cu aspect stihial.

17. „Noua Societate“ fără model strategic, apărută în mod sincronizat cu febra extensiunii de capital anonim sub forma globalizării, adaugă poveri insuportabile pentru un organism incapabil să le suporte.

18. În forma de azi, corecţia urbană recentă se dovedeşte insuficientă pentru o societate care, înaintînd într-o direcţie ce nu se anticipase, arde etapele şi consumă întreg potenţialul de suportabilitate calculat anterior.

19. Imaginată ca o soluţia posibilă, a cincea corecţie istorică majoră nu mai este posibilă acum.

20. Argumentul principal constă în obligaţia de a corecta, în termen scurt, ponderea urbană, ceea ce este cu neputinţă de înfăptuit într-un oraş supraaglomerat.

21. Apoi, Memoria socială, bîntuită de trauma oraşului demolat, sacrificiu fără rost, şi biografii amînate, va face obstrucţie acestei încercări prea apropiate de momentul anilor ‘80.

22. Dar indiferent dacă mulţimile vor încuviinţa sau nu această decizie posibilă dar improbabilă, corecţia însăşi ar fi superficială întrucît aceasta ar necesita în mod obligatoriu, intervenţia în infrastructură.

23. Dacă se va încerca aceasta, în mod aventuristic, va rezulta doar un consum inutil de energii şi bani.

24. Sînt posibile însă adaosuri, completări, restaurări de arii urbane ce merită valorificate, adică, de fapt, corecţie minoră.

25. În mod inexplicabil şi fără o dezbatere publică, se preconizează în mod tacit o modificare de pondere urbană realizată prin decizie administrativă.

26. Există un proiect semi-ezoteric de re-organizare orăşenească ale cărui caracteristici doar se întrevăd în documentele oficiale elaborate în mediu privat şi ratificate administrativ.

27. Doctrina acestei re-organizări este dezvoltare prin constrîngere, o noţiune plauzibilă pentru arii mai reduse, inaplicabilă în cazul unui organism de mari dimensiuni, cu tendinţe interne extrem de puternice.

28. Obiectivul declarat al acestei re-organizări ar fi extinderea armonioasă, completarea echilibrată a tuturor zonelor concentrice oraşului actual.

29. Această metodă este denumită policentrism; ea re-editează însă ideologia oraşelor-satelit.

30. Soluţia policentrică invocată ar fi dezvoltarea serviciilor şi centrelor „comunale“ ce asigură „independenţa“ cartierului, devenit sat-în-oraş.

31. Policentrismul invocat în această formă se şi realizează astăzi în mod tacit (apar Cartierul-fără-nume al hipermarketurilor de la capătul autostrăzii, reţeaua Carrefour care împînzeşte diferite zone urbane divergente etc.) dar nu oraşul s-a dezvoltat în preajma lor ci doar comerţul de mic-gros, cash&carry.

32. Încercarea de a reorganiza oraşul cu mijloace pseudo-administrative – dar conţinînd, în realitate, interese speculatorii – este aventuroasă şi se va încheia cu un eşec care doar va încetini, fără să modifice, tendinţele dezvoltării naturale.

33. Este exclus să se poată corecta, fără nici un alt argument decît interdicţia de a se dezvolta regiunea de dezvoltare, ponderea urbană organică în favoarea altor regiuni, unde există numai intereul privat.

34. În realitate, policentrismul nu este o temă comercială, el se reazemă, de obicei, pe altfel de energii, de obicei enigmatice, subconştiente.

35. Dezvoltarea policentrică este utopie dacă temeiurile ei nu se regăsesc în realitatea profundă ci doar în speculaţia cu terenuri.

36. Însăşi miza în afacere este greşită căci elimină cîştigul sigur în favoarea jocului la ruletă.

37. Policentrismul doctrinar ar fi posibil într-o singură situaţie, prin soluţia de porto-franco: transformarea regiunilor periferice nedezvoltate în „zone libere“.

38. Teoria policentrismului exemplifică, în ultimă analiză, lipsa de perspectivă şi inaptitudinea acţiunii publice în folos public.

39. Incapacitatea de a crea o strategie urbană convenabilă şi eficientă – posibilă, prin măsuri administrative clare însă dure, în sensul dezvoltării, nu împotriva lui – este cronică între altele şi din cauza politicilor pseudo-populiste.

40. Pseudo-populismul administrativ desemnează acel echilibru de vinovăţii între administratorul care jefuieşte şi cetăţeanul jefuit fără să ştie.

41. Evoluţiile din ultimul secol au generat deja o concentrare urbană cu direcţie de dezvoltare definită, care face ca oraşul să înainteze natural.

42. Sensul de evoluţie către Nord nu se poate explica în mod sumar şi nu conţine un singur motiv.

43. Fiind o enigmă, această direcţie de înaintare nu poate fi oprită – ci doar încetinită dacă se doreşte – dar procesul fiind organic, deznodămîntul este previzibil.

44. Acest proces conduce la formarea, sub ochii noştri, a unui şir de oraşe care, aglutinîndu-se ne-organizat, creează un megapolis valah de mari dimensiuni.

45. Astăzi, megapolisul valah nu mai constituie o ipoteză ci o realitate în constituire, ce se observă în adaosuri cotidiene.

46. În chip natural, încheierea acestui proces se va produce către 2045-2050.

47. Aşa cum se conturează acum, megapolisul valah va fi un oraş gigantic, cu constituţie stihială, format anarhic, după modelul cartierului fără nume Pipera.

48. El va fi lipsit, fără intervenţia autorităţii publice, de caracterul comunal ce îl dobîndesc, de obicei, proiectele gîndite în evoluţie.

49. Din acest motiv, va fi necesară sistematizarea întregului prin proiect de ansamblu, integrator.

50. Obligaţia de a rezolva, prin îndreptare, viitorul megapolisului valah se întîlneşte cu necesitatea de a corecta major ori atenua caracterul de oraş inutilizabil al Bucureştiului de azi.

51. Aparent, şi doar teoretic, acestea sînt două teme distincte: megapolisul valah, proces inevitabil, şi „Noul Bucureşti“, oraşul nou, în oglinda oraşului clasic, proces dezirabil.

52. După toate datele, „inevitabilitatea“ oraşului nou se profilează într-o perspectivă neaşteptată despre care se vorbeşte sumar, în mod neaplicat şi fără scenariile elementare.

53. Soarta Oraşului va deveni problematică odată cu „Ziua necunoscută“, cînd se va produce, inevitabil şi el, Marele Cutremur.

54. Fiind capitala cu „cel mai ridicat grad de risc seismic“, Bucureşti este, de fapt, marele bolnav al Europei.

55. Un număr impresionant de erori urbanistice, greşeli voite sau nevoite de proiect, execuţie şi, în cele din urmă, de conformaţie imobiliară se vor conjuga sub forma celui mai mare dezastru din istoria acestui oraş.

56. Întreaga arie denumită tradiţional „Marile Bulevarde“ va fi afectată în mod hotărîtor, provocînd, datorită caracterului de axă vitală, întreruperea activităţilor cotidiene.

57. Dezastrul „telunic“ va fi urmat în următoarele zile de un dezastru şi mai mare, dezastrul social.

58. Incapacitatea, evidentă, de decizie, organizare şi gîndire prospectivă a administraţiei va întări haosul creat, în chip inerent, de nenorocirea obiectivă.

59. Atunci se va dovedi caracterul scenografic şi decorativ al tuturor schimbărilor produse, fără nici un rezultat concret, în anii anteriori.

60. Inaptitudinea de a organiza cu strategie în termen lung se confirmă prin întîrzierea operaţiunilor imediate, prin amînări „tehnice“ şi justificări complet nefolositoare.

61. Oraşul paralizat prin afectarea aproape iremediabilă a coloanei vertebrale va cunoaşte o prăbuşire economică şi socială fără precedent.

62. Procesul de reconstrucţie – astăzi nici măcar studiat la nivel de scenariu – va dura atît de mult şi va fi atît de costisitor încît, la încheierea lui, se va produce într-un oraş aproape părăsit.

63. Astfel încît, „Noul Bucureşti“, crescut pe ruinele Bucureştiului sacrificat, va apărea tot atît de neorganizat, pripit şi fără logică precum orice adaos făcut sub regimul necesităţii.

64. „Noul Bucureşti“ devine, aşadar, o realitate iminentă şi, în consecinţă, programul lui va trebui adăugat operaţiunilor de corecţie a megapolisului în constituire prin soluţii de sistematizare comună.

65. „Sistematizarea“ este înţeleasă astăzi în felul unui model exterior realităţii, stabilit administrativ şi legiferat în ideea de a se aplica mecanic.

66. O întrebare legitimă ar fi: cine elaborează modelul sistematic?

67. Organizarea sistematică realistă nu poate fi decît continuarea proceselor naturale în scopul dezvoltării lor supravegheate, conform unui scop intrinsec evident.

68. Sistematizarea ar însemna, în acest caz, „înghiţirea“ realităţilor existente şi acomodarea lor în planul general.

69. Planificarea întregului va fi realizată iniţial în teorie, urmînd „principiul Kiseleff“ ce impune apariţia modelului geometric şi creaţie matricială ce se completează, căpătînd conţinut prin metodologie complexă, ce nu se descrie aici.

70. Implicaţiile, dintre cele mai diverse, vor fi incomensurabile ca valori şi vor avea consecinţe pe termen lung dintre cele mai neprevăzute.

71. „Noul Bucureşti“, fiind o parte din megapolisul valah, va modifica perspective de valorificare a întregii geografii conexe.

72. Oraşul nou trebuie să devină o agregare gîndită ecologic, atîta vreme cît beneficiază de resursele îngăduite.

73. „Saharizarea“ vechiului Bucureşti, generată de lichidarea parcurilor ne-tradiţionale, este un fapt necontestabil.

74. Înglobarea pădurilor în oraş şi re-împădurirea Bucureştiului clasic vor rezolva dezastrul de mediu ambiant, şocant în actualitatea imediată.

75. „Noul Bucureşti“ va integra şi două cursuri de apă, astăzi extra-urbane (Argeş şi Ialomiţa) şi un şir, devenit central, de lacuri ne-exploatate actual.

76. El va trebui să beneficieze şi de aportul economic al Canalului Dunăre-Bucureşti.

77. Esenţială este, simultan cu orice distribuţie de accent social şi economic, croiala infrastructurii de comunicaţie.

78. Oraşul nou va trebui înzestrat cu un alt aeroport după ce Băneasa va fi dispărut, înghiţit de un cartier de reşedinţe iar „Henri Coandă“, ajuns la o margine de oraş, îşi va fi consumat momentul de apogeu.

79. Din punct de vedere al organizării de căi de comunicaţie, metroul, cu o reţea de suprafaţă şi subterană, va putea rezolva mult din necesităţile curente dar, deopotrivă, se va impune şi transportul pe calea ferată „urbană“.

80. „Marile Bulevarde“ vor deveni altele decît unicul drum „de Ploieşti“ şi secundarul „drum de Tîrgovişte“ de astăzi, care, integrîndu-se în ţesătura străzilor de mîine, îşi vor diminua în mod vădit din însemnătate.

81. Principiul integrării existentului şi nu cel ce impune adaptarea la existent trebuie să se întrebuinţeze pretutindeni.

82. Oraşul nou va fi oraşul administraţiei centrale, cu un Guvern ce se stabileşte într-un punct socotit anterior (ipoteza „Guvernului de la Snagov“ nu-i aventuroasă), al companiilor active şi importante, al cartierelor de salariaţi (ridicate prin investiţia „de firmă“ în felul soluţiilor adoptate în anii ‘30 din secolul trecut), al serviciilor diverse şi necesare; este Bucureştiul dinamic, în expansiune.

83. Deopotrivă, „Noul Bucureşti“ va căpăta un caracter cosmopolit mai pronunţat şi, poate, mai productiv căci aportul de populaţie diversă, din toată lumea civilizată, va spori.

84. Întrucît investiţia publică de mari proporţii, ce se profilează odată la un deceniu, atrage capitaluri de pretutindeni, rezultă că indigenizarea unor companii importante internaţionale ar putea întări economic un oraş care astăzi pare a-şi fi atins limita superioară de atracţiozitate.

85. „Noul Bucureşti“ nu elimină oraşul vechi ci îl des-congestionează şi îl ajută să se valorifice, despovărîndu-l.

86. Soluţia finală se subînţelege sub forma a două structuri complementare, în oglindă, cu accente diferite într-o unitate care, la rîndul ei, se include într-o formulă şi mai largă, de megapolis.

87. Vechiul Bucureşti va deveni cu precădere o rezervaţie urbană pentru o populaţie diversificată, cu accentul predominant pe burghezia înlesnită.

88. Oraşul clasic va fi obligat să-şi organizeze mitologiile în vederea unui ansamblu de simboluri turistice valide.

89. Mitropolia va deveni „Oraşul sacru“, Akropolea Bucureştilor, sub forma unui punct de concentraţie spirituală, de pelerinaje şi procesiuni.

90. Biblioteca Naţională va trebui încheiată şi întrebuinţată mai mult decît proiectul elaborat anterior.

91. „Centrul istoric“, aspiratorul tradiţional de bani din fonduri internaţionale, este obligatoriu să devină oraşul tradiţional comercial care trebuia să apară demult, utilizînd toate soluţiile verosimile concretizate în alte părţi cu succes.

92. Regiunea centrală, pe străzile cu tradiţie, va fi esenţial să devină arie pedestră.

93. Cartierele clasice, interbelice, Sanctuar de populaţie aşezată, îşi vor recăpăta, în mod tacit, aerul ideal.

94. Prin aplicarea şi la Bucureşti a legii Malraux, ce prevede cosmetizarea faţadelor de clădiri la fiecare trei sau cinci ani – sub sancţiunea unor amenzi usturătoare – oraşul se va împrospăta, căpătînd un caracter viu, „occidental“.

95. Megapolisul valah va constitui, indiferent dacă se însoţeşte sau nu de „Noul Bucureşti“, cea mai importantă organizare umană din Balkani şi poate chiar din Europa de Est.

96. Din acest motiv, întregul sistem mitologic va trebui modificat în vederea susţinerii acestei poziţii de punct de atracţie regional.

97. Prin însăşi complexitatea organizării, procesul de mitizare va trebui gîndit corespunzător.

98. Alăturarea unor unităţi aparent distincte, cu pondere comercială, turistică, de „loisir“ şi de producţie reclamînd servicii diverse şi, în ultimă analiză, un întreg ce trebuie echilibrat şi armonizat, obligă la o viziune integratoare pe care anterior nu am avut-o şi nu am prevăzut-o.

99. „Internaţionalizarea regională“ a megapolisului întins de la Dunăre la Carpaţi pretinde a se răspunde unor cereri complexe ce depăşesc graniţele României.

100. Acestea sînt, de bună seamă, şi principiile „Noului Bucureşti“, dacă el va apărea în forma corecţiei care fructifică şi civilizează caracterul sălbatic al oraşului fără bariere ce creşte în fiecare zi.

%d blogeri au apreciat asta: