~Marile Modificari : Cele patru maladii curabile ale Bucurestilor


Contrar unor previziuni excesive, prea de tot decepţionate ori triumfaliste, Bucureştii îşi consumă în continuare maladiile ce îl macină. Sunt, la o prea repede observare, patru boli ce vor deveni, totuşi, cîndva, curabile deşi poate că nu atît de tîrziu încît să nici nu mai prezinte importanţă.

Înainte de toate, „redobîndirile“, al căror tratament anarhic ( ce decurge din filosofia incoerentă si din mecanisme de actiune „la pont” ce se vor dezvalui fara nici o indoiala ) au devastat piaţa de reşedinţe si au facut-o o anexa a catorva ” birouri” unde se stabilesc toate directivele si se regleaza debitul robinetului de improprietariri. Fenomenul era inerent in climatul de depravare a institutiilor aproape generalizat in Romania şi a devenit vizibil in formule criante de aspect sfidator. Apar ,ca o vasta flora carnivora incrucisata cu toate relele posibile, angrosişti de imobile „revendicate“- denumite graţios „cu probleme“ – unsi vu toate alifiile si negociind adeseori ” case boieresti „impresionante apartinand unor spite stinse sau unor proprietari batrani plecati pe aiurea si care adesea nici nu mai stiu despre soarta mostenirilor de care se ocupa ” mandatarii”.Totul traduce o piata ” de lux” unde se pronunta sume ametitoare ce sunt scuipate in maniera consumului de seminte si unde din o suta de posibile achizitii cel putin treisferturi au ” dosarul ” bolnav si aproape nici o justificare de ” proprietate curata” cand se examineaza cu luare-aminte.
Apoi, caracterul epidemic al antreprizei sălbatice. Pretutindeni, în Bucureşti, apar clădiri arătoase, pentru birouri şi reşedinţe, ce se ridică „în regie proprie“ dar, de fapt, aparţin unor particulari ce plătesc muncitorii cu banul jos, îşi obţin materiale ieftine pe poarta din spate a fabricilor şi vînd ori închiriază într-o manieră dezgustătoare căci „ţin la preţ“ deşi cheltuie mediu ,nazuind sa castige ” a la roumain” in materia unde in Occident se pune ban pe ban si se aduna cu precautie. Sunt companii clandestine de construcţii, ce nu plătesc nici un impozit, şi ale caror capetenii nici măcar nu se orientează să cîştige rezonabil ci apucă repede şi cu lăcomie, ca să se lase de afaceri cîndva şi să trăiască din rentă ori sa se stabileasca pe Coasta de Azur .

Urmează boala propagandei de piaţă, ce se rezuma ieri numai la „mitul blocurilor de birouri“ iar azi a îmbrăţişat , intr-o maniera galagioasa si stupida , legenda clădirilor noi ce apar în aşa-numite „dezvoltări“, de fapt nişte kibbutz-uri de lux unde se trăieşte scump dar „la comun“. Sunt scheme de agitprop care luate la bani marunti se dovedesc simpla publicitate „onorata” in forme diferite si nu intotdeauna vizibil. Caci in pofida oricărei realităţi documentare – ce atestă o scădere de pînă la jumătate în timp de opt ani pentru chiria pe metrul pătrat la „birourile in centre de afaceri” – propaganda bine plătită insistă asupra succesului acestui gen de plasament deşi prin centrele de afaceri cîteodată suflă vîntul la modul propriu.

În sfîrşit, boala mortală, adică incapacitatea de a se dezvolta articulat şi cu program gîndit organic, pe termen lung. Într-un oraş fragil, ce s-ar putea compromite la întîiul cutremur major devenind, astfel, de-a dreptul inutilizabil, gîndirea prospectivă este atît de stupefiant de improvizată încît ideea însăşi de dezvoltare devine simplă utopie. În loc să se examineze fără prejudecăţi drama acestui oraş care trebuie întins în mod accelerat către Nord, se accentuează pe „sistemul osos“ al unui organism – cu vase aproape de sticlă, ce se vor rupe curînd. De fapt, nu piaţa imobiliară este devastată în Bucureşti ci însăşi noţiunea de oraş începe să devină neconţinutistică. Cu toate acestea, în acest oraş bolnav, investiţiile sunt încă recomandabile şi se dezvoltă dar în direcţii cu adevărat esenţiale. Cînd aci lipseşte oferta corespunzătoare a peste 100 de hoteluri, hoteleria se trezeşte şi atrage bani destui, ce nu se vor cheltui fără folos. Războiul supermarketurilor, început acum către 2002, continuă şi va fi durabil iar spectacolul „ocupării teritoriului“ încîntă prin ingeniozitate şi tactică eficace, arătînd adeseori manevre demne de o „guerillă urbană“. Reorganizările rezidenţiale ,atunci cand se vor face si daca se vor face intelept iar nu prin ” apucare si conspiratie „(lacul Griviţa, Bd. Aerogării, Plumbuita, bd. Petricani) vor modifica faţa oraşului atunci cînd vor apărea cu adevărat marii antreprenori întăriţi de finanţare şi, deopotriva cu ei , proiecte „comunale“ sistematice şi croite pe ansamblu, nu lăsate în seama capriciilor fiecărui proprietar şi gustului nu o dată aproximativ. Şi aşa mai departe.

Dar oricîte eforturi s-ar depune angajînd „minte şi bani“, vechiul Bucureşti pare incapabil de a se stabiliza altfel decît sub înfăţişarea unei uriaşe rezervaţii în genul Amsterdamului lacustru. Şi, de fapt, un alt viitor nici nu ar fi de întrevăzut. În acest oraş construit pentru birje, cu străzi înguste, „maluri“ de construcţii prea de tot „definite“ spre a le nărui prin implozie ca să strămuţi bulevarde stricînd doar puţin, suportînd zilnic o povară disproporţionată faţă de „oasele“ lui subţiri, de dincolo de partea vizibilă, soluţia începe să se profileze prin conservare şi nu dezvoltare irationala şi fructificări diverse de valori de tradiţie ce au farmec, pitoresc şi cîteodată chiar şi unicitate.

Acum ,insa ,la noi lipsesc voinţa şi gestul dezinteresat, acestea fiind energia secretă ce ar mişca totul cînd va veni sorocul. Chiar dacă azi pentru propagandisticul „Centru istoric“ – o rezervaţie de clădiri vechi, de acum două secole – s-au cheltuit sume exorbitante ce s-au evaporat în buzunare prea largi fără nici măcar o urmă vădită, tema rămîne valabilă încă şi dosarul ei nu se poate să nu se închidă odată si odata intr-o forma care sa nu fie „prajitura selecta” privita azi cu priviri hulpave de marii maestri ai combinatiilor de cabinet . Aci măcar stricăciunea nu vine din iniţiativă nouă şi preschimbări de accent cum se produseră, cu agresivitate, în Parcul Jianu şi încep deja să se evidenţieze în Parcul Domenii şi Cotroceni, acolo unde neo-brîncovenescul de coruptelă stă alături de un gen de Bauhaus interpretat local şi surprinzător de adaptabil.

Şi în materie de organizări noi, ce se produc de la sine, apar soluţii ce ar merita nu doar o examinare ci şi decizie spre a desăvîrşi ce s-a început. În doar cîţiva ani, o regiune din apropierea Gării de Nord, pe străzi cu nume de cărturari (Iacob Negruzzi, Dissescu, C.C. Arion), în fosta parcelare „Casa Muncii – CFR“ apărură depozite de carte, birouri de mici edituri şi chiar cîte o mică librărie, ce sporiră pînă la cîteva zeci. Oriunde ar fi „cap“(dar nu la noi unde domnesc spiritul apucator si ignoranta petulanta) aci s-ar stimula un gen de cartier al cărţii, delimitînd parcul definit şi scăpînd partial de la impozite doar pe cei care, editori, librari, anticari şi angrosişti de carte, fac învestiţie în această direcţie. Dar, evident, nici o iniţiativă nu pleacă de aici, într-un oraş cu cheiuri de rîu urît, pustii şi sărăcăcioase care abia aşteptaseră să-şi primească panourile lui cu buchinişti, cum sînt pe Sena dar nu au primit nimic decat praful astral ce intoxica acest oras frumos unde ” santierele” facute pentru alimentarea anumitor buzunare sunt fara sfarsit . Se va zice, cu probabilitate, că acestea sînt „fleacuri“, dar în mărunţişuri nefăcute de fel se observă gradul intelectual scăzut, de corigent la toate materiile, ce defineşte , azi si ieri , maniera contemporană de a administra viitorul unei colectivităţi de dimensiunea unui stat.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: