~”Scolile „-un scandal imobiliar

ARTUR SILVESTRI

Dupa ce un deceniu si jumatate de asalturi asemanatoare cu acelea ale migratorilor din Evul Mediu timpuriu , ” scoala romaneasca” nu preocupase pe nimeni , abia recent aceasta deveni obiect de preocupare publica desi multimea de manuale alternative si modificarile de organizare fara nici un rost ce se faceau dupa cum batea vantul prin ministere ar fi meritat examinari mai aplicate si intreprinse demult. Acum,insa, apare ca o tema de presa (caci la noi „presa face agenda” dupa cum i-o dicteaza cine i-o dicteaza) ” drama scolii romanesti ” tradusa in modul cel mai bizar cu putinta intr-o simpla tema imobiliara de aspect sezonier.
Dar ca in atatea randuri, si acum felul cum se procedeaza are un aspect maniacal izbitor si orice examinare in context lipseste cu desavarsire. Caci in materia „imobiliarului de scoala ” inainte de a se deplange , cu scop de intretinere de „razboi rece ” , ” dezastrul scolilor din Romania ” , ar fi trebuit desfasurata lunga lista de atitudini absurde si de hotarari gresite -dar cu efect imobiliar evident- ce au creat situatia de azi . Aici, unde nenumarate scoli primare, gimnazii si licee au fost retrocedate intr-o maniera iresponsabila cui a venit cu un petec de hartie si unde nimeni nu s-a gandit ce se va face cu multimea de spitale, gradinite , scoli si dispensare ajunse in mana celor ce pretind ca le-ar fi construit odinioara , vin astazi cete de jurnalisti aproximativi sa se ratoiasca formal la ” autoritati ” , aratand un curaj ridicul de sluga ce striga din spatele stapanului mai mare .Caci dezastrul nu este inchipuit iar numarul cladirilor „preluate” spre a se vinde de catre primitori s-ar dovedi impresionant daca s-ar face numaratoarea. Aceasta, de buna seama , in orase si in doar putine din satele de la noi. Dar „in mediul rural”, cum se spune in jargonul de nomenclatura de Dambovita si de Bruxelles , unde nu haitele de ” stravechi jupuitori” au stricat oranduirea satelor ( ci doar stapanirea pamanturilor , a muntilor si a padurilor ) ci noii jupuitori care au adus pe taran la sapa de lemn , pretentia de a intretine scolile acolo unde drumurile sunt ca in Evul Mediu si saracia este endemica nu poate starni decat un imens hohot de ras nervos.
Dar aceasta este situatia in tinuturile noastre unde „opinia publica” insemneaza sfertodoctii ce graiesc zilnic la televizor.Scandalul ireductibil este de fapt aici caci ,la drept vorbind, noi nu avem nevoie de „campanii de porunceala”- nesabuite si obraznice prin lipsa totala de efect concret – ci de solutii desi acestea , chiar atunci cand exista , nu sunt intelese nici de autoritatile doctrinare si cu atat mai putin de cohorta ancilara si tocmita ce vorbeste prin ziare si posturi de televiziune.Cati din cei ce s-au trezit la chemarea goarnei stapanului sa se napusteasca precum niste haitasi asupra inamicului desemnat de organizatorul de vanatoare au idee despre cum se „finanteaza privat” scolile in societatile asezate si cat ar fi de lesnicios a se face si aici acest mecanism de epitropii – de fapt, traditional si verificat si la noi dar ignorat de nestiutorii ce formeaza opinia ? Insa pentru aceasta ar trebui sa se modifice doctrina de jaf prin centralizare si imparteli ulterioare ce ne defineste pe noi acum. Pe cand altii au descoperit ca orice ban platit din buzunar de ” omul ce dispune ” trebuie intors de statul ne-jecmanitor in procente ce se scad din impozite(caci banul jertfelnic completeaza si adesea inlocuieste ceea ce Statul nu stie ori nu poate ori , ca aici, sustrage programatic) , la noi abia daca se ingaduie un aport marunt ca un mizilic si totul se ia pentru ” buna gestionare ” in fond colectiv in vederea infruptarii unei protipentade si hoate si ignorante, ” europenizata” , cum este, numai la fatada.
Caci, in ultima analiza , ” scandalul scolilor” nu-i decat scandalul vietii romanesti de dincolo de televizor , adica spectacolul dramatic al unei tari lasate de izbeliste si unde abia daca totul se mai tine prin efortul catorva milioane de idealisti ce nu au nevoie nici de bani si nici de recunostinta si cu atat mai putin de glorie ori de „putere”.