~ „ROMÂNIA CARE LUCREAZĂ“ : Obiectivele – unicat: cazinouri, parcuri de distracţii, ring automobilistic, „Chinatown“, staţiuni balneare noi (III)

Unde vor fi statiunile turistice noi ?

” Investitiile ” cu adevarat insemnate se dezvolta cu a o anumita diversitate ce scapa adeseori privirii prea grabite si concluziilor propagandistice ori ” tocmite „. În materie de turism , ca să exemplificăm , abia acum datele problemei se îndreaptă către normal. Dar ce legătură este, de fapt, între turism şi imobiliar? Legătura este, bineînţeles, capitală căci înainte de a fi vînzare de servicii turistice , acesta este investiţie în spaţii şi terenuri. Nicăieri nu există servicii turistice fără componenta imobiliară , care este primordială: întîi, deci, imobilul şi apoi (şi în acest context) turismul.

De fapt, „dezlegarea la investiţie“ se produce, în această materie, de îndată ce fondul imobiliar cu utilizare turistică intră complet în proprietate privată. Abia atunci, „operatorii“ îşi definesc prezenţa de piaţă prin proprietăţi şi pot adopta strategii de completare utile în datele de pe teren. De regulă, şi aici echilibrul între marii concurenţi reflectă echilibrul de pe piaţa generală şi nimeni nu „cedează“ o prezenţă pe o piaţă în favoarea unui concurent căci, ulterior, pentru a recupera vor fi necesare cheltuieli şi mai mari decît acum.
Abia după „privatizare” se va şti cu mai mare precizie cine şi cum stă şi atunci doar cei ce sînt teoretic în pierdere vor putea regîndi strategia de recîştigare de poziţii. Dar inca de pe acum se impun drept necesare alternativele de investiţie , ce reclamă – ca să facem un mic scenariu – alte staţiuni pe Litoral alături de acelea ce există şi care poate vor fi controlate de concurenţi, lanţuri de hotelerie de munte, reabilitări de staţiuni balneare ce există dar sînt „fără cotă“ ori şi-au pierdut din însemnătate. Şi aşa mai departe.
De bună seamă, o anumită rezervă în faţa acestei imagini foarte dinamice se poate manifesta dar atitudinea nu este recomandată şi nici nu are temei. Căci ce înseamnă, ca să exemplific, „mici staţiuni noi“ pe Litoral? În Portugalia ” de dupa integrare”, prin 1993-1994, o companie britanică („Obrana“) construia două astfel de mici arii de plăcere şi îmi propusese să mă ocup de vînzarea unora din aceste clădiri către personagii înstărite din România. Casele – frumuşele şi distinse, avînd un farmec „iberic“ şi largheţe de spaţii tipică pentru mediul mediteranean – arătau bine şi nici nu costau exagerat ( pe atunci, cam 85-125.000 de dolari americani ). Dar nu erau singurele propuneri de acest fel: alte două companii, între care una locală, portugheză – „Predigaspar“ – completau necesităţile curente şi adăugau alte mici „cătune de vile“ altora ce se ridicaseră deja , la sfîrşitul anilor ’80.
În România, această febră se va manifesta curînd căci, cum se zice, „loc este“. De la marginea de nord a staţiunii Olimp, cînd priveşti peste faleza de pămînt, nu se poate să nu zăreşti un golf cu aspect misterios ce pare să ascundă o mică aşezare de pescari. Loc bun, categoric ! Dar nu singurul. La Costineşti, mai la nord de „epavă“ cîţiva descurcăreţi se gîndesc deja la un mic cartier, de vreo 150 de case plus parc şi două hoteluri. Mai sus de Năvodari, vreo 50-60 km, plaja este pustie şi geografia abia aşteaptă să se populeze. Acestea – ca să nu mai invocăm „Vama Veche“, o legendă în materie de plăceri estivale, din păcate prea de tot stupid invocată prin iniţiative de „club televizorist“ fără o înţelegere a mizelor de acum.
Intuiţia acestei evoluţii există deja şi „proiectul Europa“ (redactat de autorităţi acum o vreme insa , ca de obicei „inghetat” caci ” nu s-a cazut de acord” ) confirmă aceste concluzii deşi ideea de a stabili această staţiune în regiunea Grindului Chituc şi Portiţa este o eroare şi va trebui categoric corectată . Se zice, spre a sustine aceasta absurditate hotarat stricatoare ca nu ar mai fi loc pozitiv si nici obiective atractioase . Dar Sulina? Dar Chilia Veche? Dar Sfântu Gheorghe? Acestea toate, înainte de a fi „guri de Dunăre“, sînt oraşe la Mare şi ar fi de tot iraţional să nu se valorifice nu doar poziţia ci şi tradiţia. În vremea începutului de secol XX, Sulina era un oraş cosmopolit, un Porto-Franco ale cărui urme încă se mai văd ca un strat elegiac dintr-un fel de Troie prea repede uitată. La Vîlcov, peste Dunăre de Chilia-Veche, prin anii ‘30 ai secolului trecut , protipentada năzuise a crea un mic Cannes de Pont Euxin fără a izbuti, din păcate. Dar ecoul rămîne şi, înainte de toate, potenţialul, ce nu s-a modificat dar trebuie înţeles şi situat în contextul ce i se potriveşte.
În ultimă analiză, oriunde există ocazie şi motive se vor plasa bani spre a produce. „Ocazie“ vrea să însemne nu doar „loc bun“ şi mediu natural atracţios care „citează“ asemănîndu-se cu „Elveţia“ sau „Mediterana“ dar, deopotrivă, încă alte argumente ce nu se pun de obicei la socoteală dar sînt capitale. Un peisaj mirific desfăşurat privirii pe o coastă de dealuri în Munţii Apuseni pe unde cu greu se ajunge cu piciorul nu va crea tentaţia unei investiţii căci banii se vor recupera greu ori pur şi simplu se vor pierde. Căci, la drept vorbind, „croiala“ depinde în mod esenţial de ceea ce se cheamă „organizarea teritoriului“, „infrastructură“, de fapt drumuri şi „utilităţi“ şi de-aceea oricît „potenţial“ există el nu se traduce necondiţionat în argument pentru dezvoltare. Noi nu sîntem India unde se călătoreşte, prin maximă notorietate şi atracţie de mit universal, pe şosele de pămînt printre inumerabile turme de vaci. Şi aici, evident, sînt necesare scopuri precise, proiect colectiv şi efort oficial căci marile obiective nu se fac prin hazard ori în combinaţie cu „investitorii strategici“ din Insulele Vanuatu.