~Cum se va incheia ” Scandalul Bordei ”

Cu cat pare a se intensifica (prin participarea bizara a unor echipe cu traditie in ancilaritatea fata de stapanire ) , pretinsul ” Scandal Bordei ” se dovedeste a fi inca un episod dintr-o combinatie cu desnodamantul pregatit minutios de chiar “organizatorii jocului” care , ca de obicei , utilizeaza principiile loviturii de biliard . Incepe sa devina incontestabila solutia ce s-a propus ” in trecere ” (inca de acum un an ) in felul specific si in langajul ” popesc” al mai-marelui Bucurestilor de azi si care astazi se reia cu abilitate spre a se constitui drept “incheiere realista si echitabila ” desi face parte dintr-un tablou de variante decise la moment de regizor . Ea va multumi in aparenta pe toata lumea si mai ales pe cetatenii care , isterizati astazi de orasul devenit cuptor si de lichidarea sistematica a vegetatiei ce incurca invartelile imobiliare , s-au rasculat instinctiv desi inca destul de moderat . Insa si de data aceasta ei vor fi inselati .
Caci solutia prin ” schimbul de terenuri intre Parcul Bordei ” si ” Depoul Victoria ” , care a aparut pe nevazute – in cateva consemnari de presa tocmita – cu scopul de a obisnui “prostimea” cu ideea si a arata ca ” se lucreaza in interesul cetatenilor” , este tocmai ceea ce rezolva paradoxal dificultatile obiective intampinate de “primitorul” vechiului parc de langa Lacul Floreasca .
Astfel , acesta va putea sa ridice langa Piata Victoriei cladiri de mari dimensiuni fara sa se pameze de nenorocitul de ” regim de inaltime” care, in vecinatatile de case marunte din Cartierul Primaverii , inca sunt privite cu repulsie si ar fi deschis un front nou si litigii si ar fi adus , poate , inca si alte inconveniente viitoare cu o administratie care maine ar putea sa nu mai fie prietenoasa cum i-a fost azi, ieri si alaltaieri. Insa in dezmatul de cladiri de ” zgarie-nori de Bucuresti” ce impanzesc piata dimprejurul Guvernului inca un pachet de turnuri – proiectate , de cine stie cand , pana la detaliu – nu ar mai scandaliza pe nimeni si ” s-ar inghiti “. Pregatirea solutiei tocmite nu a inceput recent si prea putini isi mai amintesc ca in ” scandalul Policlinicii 10 “(situata in stricta vecinatate de ” locul stabilit “) care ar fi trebuit sa cedeze inca o bucata de teren spre a se intregi ” dezvoltarea ” preconizata in cabinete , s-a evocat succint aceasta ipoteza insa nu s-a staruit defel , asa cum se intampla la noi unde “opinia ” este facuta de semidocti, “uituci de meserie ” si slugusoare descurcarete . Astazi , in Depoul Victoria ( intins pe locul fostelor grajduri regale ) , adapostirea tramvaielor se afla in lichidare si, ca si in cazul ” Autobazei Floreasca” , se va incheia “la momentul hotarat”.
Rezulta ca ” primitorului Parcului Bordei ” i se mai face inca o “ingaduinta” -dupa alte cateva anterioare – si i se usureaza simtitor munca de “investitie ” , scutindu-l de aparitia unor dificultati birocratice continue , ce se puteau banui desi , avand in vedere preistoria cazului, s-ar fi inlaturat in cele din urma .

Insa asa-numita ” solutie echitabila ” mai ascunde inca un motiv care ,insa , acesta este capital . Ceea ce noi denumim ” Parcul Bordei ” este , in realitate , un loc din categoria specific bucuresteana a ” terenurilor reabilitate ” care insemneaza pamant neconstruibil la origina , intarit prin lucrari ce nu au rezolvat complet caracterul fragil al solului initial. Intreaga arie , cu o mica exceptie de damburi create prin excavatie in partea de miazazi , cuprinde ” sol de lunca” , de aluviuni si namoale care, oricat s-ar fi acoperit cu argila ( si aceasta destul de neprielnica unor cladiri mari) , nu suporta ” inalt” si “greu” .
Aici era cu neputinta a se construi fara risc ( sau , in cel mai bun caz,se putea dar cu dificultati si cu uriase cheltuieli de “intarire a fundatiilor “) cladiri de felul celor comunicate de ” primitor ” caci natura a facut nu “teren ferm ” ci mlastini , ” cocioace” si namoluri ce s-au ” asanat” in felul descris admirabil intr-o carte a ing. Dorin Pavel , sef de santier hidrotehnic in anii 30 , alaturi de N. Caranfil si de D. Leonida :
Mlaştinile Herăstrău şi Floreasca trebuiau curăţite de cocioacele stufului şi de nămol.Lucram de o parte manual, de alta cu nişte cupe-tip buldozer montate pe cabluri de la un mal la altul. Acestea proiectate în biroul meu de subinginerul Roman, au fost executate în atelierele noastre UCB din Calea Plevnei. Totuşi lucrările de curăţire avansau greu şi la propunerea unui colaborator, i-am dat o delegaţie cu o sumă serioasă pentru a aduce lipoveni cu căruţe. La reîntoarcerea sa cu 500 căruţe şi familiile respective spre surprinderea noastră aceşti muncitori plătiţi în acord pur au realizat preţ de cost pe jumătate cât avusesem noi prin mecanizare. Au venit şi alţi Lipoveni şi lacurile se inaugurau în serie /…./ Pe urmă a venit războiul şi s-a încheiat prematur epopeea asanărilor hidraulice. Este interesant să arăt că mulţi Bucureşteni născuţi aici, chiar mai vârstnici întrebaţi despre lacuri, anume cum au fost , răspund ciudat “aşa a fost de când e lumea”. Anterior am arătat că aici erau mlaştini, stuf şi zonă insalubră. Alţii mai tineri, care au aflat despre opera de asanare, întreabă cum s-au făcut insulele şi cred că muzeul satului este mai vechi decât lacurile. Insulele le-am făcut de nevoie, deoarece imensa cantitate de nămol şi de cocioare nu mai aveam unde să le transportăm. Cu acestea am dat forme mai regulate malurilor şi am construit artificial insula rozelor, insula salcâmilor şi altele mai mici. Că am căutat să satisfacem tot o dată şi aspectul estetic, este meritul colectivului de proiectare condus de mine. În timpul asanarărilor nu existau copaci, aceştia i-am plantat noi, am făcut parcurile în jurul lacurilor şi ulterior s-a înfiinţat şi muzeul satului.

În zonele malurilor unde sau făcut umpluturi cu nămol, după tasare s-au acoperit cu pământ argilos adus din apropiere şi pereat apoi cu dale din beton. Astfel malurile ca şi barajele de pământ au rezistat timp de aproate 40 ani, cu toate că la vânt puternic se produc valuri, uneori de peste un metru înălţime şi deplasarea lor ar fi distrus malurile lacului.( Caietele de amintiri ale profesorului Dorin Pavel )

Inutil, deci, sa mai spun ca peste ” mlastini” nu poti inalta blocuri ci doar mici ” vilette”, asa cum croise arhitectul Octav Doicescu, in chiar acea vreme “Parcul Jianu” (denumit azi, fara sens, ” cartierul Primaverii”).
Asadar , in loc sa incerce sa construiasca ” inalt ” in Parcul Bordei – cheltuind si riscand si poate avand esec – “primitorul” ce va incuviinta , condescendent , “un schimb salvator ” cu un ” teren echivalent” dar in zona cu ” teren ferm ” , tocmai bun pentru ceea ce intentioneaza , va merge inca o data la sigur caci in lumea noastra unde totul se organizeaza cu variante , alternative si ” solutii de fuga “nici o conspiratie nu da gres.