CRIZA FINANCIARĂ GLOBALĂ :”Imobiliarul”este petrolul sistemului

In acelasi timp cu reforma de fatada insotita de o noua campanie propagandistica , apare si o previzibila necesitate de adaptare a „imobiliarului ” la contextul recent . Aceasta decizie este inevitabila (daca nu avem pe moment modificari substantiale ci doar corectii ) avand in vedere ca , asa cum s-a si observat , „imobiliarul ” constituie petrolul sistemului si a reusit sa-l alimenteze in mod sustinut de-a lungul unui deceniu  de parjol. Cateva sublinieri  se impun aici . Esenta „noului imobiliar ” de speculatie finantista a condus pana aproape de zero componenta sociala a acestei activitati care , desi prezenta formal , nu a contribuit decat la realizarea schemei de joc si la sustragerile de bani reali dintr-o mare de efluvii unde partea consistenta a banilor declarati nu era decat o massa lichefiata . Aceasta manevra a facut ca uriase categorii de cumparatori aflati in nevoie locativa sa fie impiedicati sa economiseasca (fiind redusi la pragul de subzistenta prin masinaria consumului ) dar, in acelasi timp, sa aiba drept solutie la indemana drogul indatorarii pe viata , prezentat subtil ca o realitate inevitabila a capitalismului si o solutie simpla si comoda . Multimile indoctrinate prin minciuna nu au bagat de seama ca o casa din material perisabil (incompatibila calitativ cu  traditionala „casa de piatra”) , ieftina prin costul de productie definit dar destul de scumpa prin pretul de vanzare (diferenta creatoared e profit consistent), nu era decat o „folosinta de interval limitat ” dar o iluzie din unghiul proprietatii transmise in timp care astfel se de-materializa odata cu trecerea timpului . Aceasta schema , inca neinteleasa in implicatiile ei ce aduc mutatii de mentalitate incredibile , este destul de putin probabila ca utilizare de viitor si , deci, va pretinde o inventie in viitor care , pastrand sistemul financiar , va aduce oferta corectata in forme despre care astazi nu putem face decat presupuneri .

CRIZA FINANCIARĂ GLOBALĂ -” Jaful reciclat ” continuă pe tăcute ?

Confirmarile privind „continuitatea ” nu au intarziat sa apara in forme surprinzator de rudimentare . Mai multi giganti ieri bolnavi carora li s-au facut injectii nesperate cu bani multi nu si-au modificat defel modul de a opera si scandalurile privind „petreceri in regiuni exotice ” , „prime noi de succes ” si ” reuniuni de instructaj ” organizate la hoteluri ultraluxioase constituie numai o parte redusa -si scandaloasa -din functionarea sistemului renascut . Caci in realitate schema este mai larga , avand contributii foarte diferite in functie de mediu si context . In Franta , de pilda, decizia stranie a Stapanirii (o echipa foarte agitata de curteni si rege ) de a cumpara cu banii Statului peste 30.000 de noi locuinte intre care o parte impresionanta era inca in proiect (??) a starnit senzatie si dupa un timp a devenit un argument de atitudine rezonabila si chiar de luciditate curajoasa (!) . Tendinta de a se acoperi cu panza groasa cam toate manigantiunile murdare a devenit foarte repede politica oficiala , lucrand sistematic nu pentru a stinge focul violent ci mai degraba pentru a-l tine ascuns de priviri indiscrete . Cand in Europa s-a descoperit ca marii feudali de „transnationale ” urmau sa primeasca -sub numele de „parasuta de aur „- sume uriase , de milioane de euro , atunci cand se retrageau de la conducerea institutiei falite (un scandal in sine dar temperat prin argumentul „drepturilor legale „) tot ceea ce s-a putut face a fost o promisiune de modificare a legislatiei (reactie socotita de noi ca „damboviteana” dar , din pacate , foarte europeana ) pentru un timp indefinit , candva in anul viitor .

CRIZA FINANCIARĂ GLOBALĂ – „Războiul straniu”

Urmarile crizei aflate in stare acuta si insotita de atacuri de panica nu au fost insa pe masura anunturilor anterioare si mai ales a situatiei de pe teren a carei gravitate parea doar intrevazuta (si probabil ca sa si era) . De la jumatatea lui Octombrie , mecanismul de ajutor de Stat preconizat de americani ( o solutie bizara si heterodoxa) a cuprins cam totul si vestile venite din „realitate” au inceput sa fie deodata foarte incurajatoare . Bursele dadeau semne de insanatosire , raportarile anumitor companii „transnationale” contineau (in mod bizar ) pentru chiar luna anterioara ,la apogeul crizei , rezultate pozitive (??) , comentariile curente se intareau in vederea sporirii increderii iar opiniile formulate de administratiile vinovate -macar din atitudine laxa daca nu complice – capatau un aspect triumfalist ; pretutindeni solutia „summit-urilor” succesive (un fel de conciliabule de doctori amatori ) dadea impresia descoperirii panaceului universal . Dar mai mult ca sigur ca acestea nu sunt decat niste noutati propagandistice si nimic mai mult incluzandu-se intr-un nou tip de ingrijorare globala de felul „razboiului impotriva crizei „, un simplu exercitiu scenografic care probabil contine si o componenta oculta despre care nu se sopteste nici macar un cuvant . In aceasta situatie , orice pas nou gandit in vederea inaintarii sigure devine de neconceput daca nu are in vedere deznodamantul de etapa critica iar acesta nu se poate anticipa atata vreme cat nu -i decat consecinta unui joc nou elaborat deopotriva in scop cosmetic imediat dar mai probabil in ideea de a continua vechea organizare de jaf reciclata in aparenta.

Artur Silvestri : Pe piaţa „noului” începe să miroasă a faliment -interviu la Antena 3 -Ştirile orei 10

Alina Petrescu : Dle Silvestri , cum ati caracteriza piata imobiliara in acest moment, mai ales vanzarile de locuinte ?

Artur Silvestri : Desi ingrijorarile sunt mari , totusi nu avem inca o imagine precisa a efectelor locale atata vreme cat ” criza globala ” inca nu si-a definit amploarea si mai mult ca sigur vor exista complicatii de viitor . La noi, dupa o stare de perplexitate de cateva saptamani apare o etapa de convulsiuni unde cam toti cei ce si-au riscat bani cauta sa-si salveze pielea cu pierderi cat mai reduse daca nu se va putea „fara pierderi” . In orice caz, abia peste un interval oarecare, de probabil mai mult de sase luni , vom avea o imagine lamuritoare privind nu evolutiile de viitor ci dimensiunile dezastrului ; caci un dezastru global exista .

Alina Petrescu : Scad preturile pe piata imobiliara asa cum se spune , mai ales la locuinte ?

Artur Silvestri : Acest proces este indiscutabil dar , in acelasi timp, proportiile lui sunt mult mai drastice decat se evoca de obicei . In privinta locuintelor , „vechiul ” se re-aseaza brutal astfel incat , de asta-primavara pana azi , pierderile de valori sunt apreciabile si ca medie ajung catre 25 % si chiar si mai mult . Dar afectat in masuri socante este „noul” unde , de la 2200 de Euro pentru un metru patrat construit se ajunsese acum cateva luni la 1800 si, acum o luna , catre 1400 ;insa azi nimeni nu mai are emotie in a vorbi despre 1000 de Euro , ceea ce depaseste jumatatea valorilor de mai an . In acest conditii incepe sa miroasa a faliment .

Alina Petrescu : Ce credeti , vom mai avea scaderi in continuare ?

Artur Silvestri : Ceea ce se poate spune sigur astazi este ca tendinta de scadere se manifesta in mod sever pe aproape toate sectoarele acestui gen de piata si contrar celor observate frecvent „locuintele” sunt intre cele mai putin afectate desi acestea apar in comentariile aproape cotidiene. Dar scaderi uneori dramatice vor fi in orice „imobiliar” legat de afacere fiindca efectele crizei globale nu iarta mai ales in materia „imobiliarului de antrepriza” unde afacerea cu blocuri de birouri isi incepe reculul iar dezvoltarea asa-numitului ” retail” se opreste daca nu cumva ii vom inregistra regresii simtitoare. De altfel, in ce priveste „hipermarketurile ” nu ne asteptam decat la ce este mai rau avand in vedere nu doar ca piata era la limita de saturatie dar si prin scaderea consumului ce se inregistreaza pretutindeni iar la noi nu poate sa nu apara.

Speculatorii pierd sau caştigă ?

Categoria speculatorilor -destul de consistenta cantitativ in acesti ani la noi – este afectata in proportii diferite , caci desi piata de valori palpabile (deci stabile )”imobiliarul ” cunoaste ca factor de risc esential  obtinerea rapida de lichiditati . Unii isi imagineaza ca valorile de ieri se mentin si sunt si valorile de azi , uitand ca numai plata reprezentand contravaloarea proprietatii indica sa zicem asa „cota ” acesteia si ca orice alte evaluari nu sunt decat teorie pura si ,in destule cazuri , sursa de iluzie . Unii dintre cei ce au consumat sume adesea impresionante in a specula prin cumparare in vederea revanzarii cunosc prea bine aceste elemente si e foarte probabil ca daca vor pierde nu vor pierde mult (desi prea putini au plasat banii la intamplare si mai mult ca sigur au avut in vedere posibile defectiuni). Vor pierde categoric amatorii(foarte raspanditi ), victime ale climatului febricitant care , in anii anteriori , creease un iluzia bizara a castigurilor enorme din cumparari de apartamente”pentru cand va fi mai scump” si de terenuri in regiuni aiuristice „fiindca preturile se dubleaza „. Cum si in speculatie exista profesionism ( iar la noi – „ponturi”,  deci combinatii sigure in sistem de gang ) massele de visatori orientate dupa zvonuri sunt perdantii cu o probabilitate ce apartine si aici jocului de ruleta .

„Să cumpăr sau să aştept ?”

Oricate concluzii privind starea generala  apar , totusi reactia individuala nu se linisteste in ideea dezastrului colectiv care se profileaza adesea ca fiind un tablou abstract ce cuprinde mai degraba pe altii ; de aceea intrebarile precise sunt frecvente si se rezuma la teme cu aparenta marunta de felul lui ” ce sa fac eu : sa cumpar sau sa astept ?” Asemenea nedumeriri trebuie tratate intelegator si merita un raspuns fara iluzii : daca exista fonduri , trebuie asteptat pana cand preturile scad la minimum posibil care se poate intui atunci cand  nivelul e atat de retras incat ingaduie un numar mai mare de pretendenti . Cand „nu sunt bani ” , indrumarea elementara trebuie formulata si ea, desi pare curat act de cinism :”euforia creditului irational ” s-a incheiat si cel putin in viitorul rezonabil aceasta boala nu se mai manifesta in felul isteric al acestui deceniu . Cum bani rezultati din economii nu exista , nu ramane decat un context social mai realist , unde programele publice sa aiba eficacitate chiar daca relativa (precum , de pilda, in Franta ) si sa nu fie simple combinatii de cabinet obscur in genul romanescului ANL .

Criza imobiliară :de ce nu se pot formula predicţii în imediat

Explicatia acestei incertitudini consta in caracterul global si nu local  ce defineste criza de azi  iar elementele specifice, desi exista , nu au greutate suficienta pentru a impune o alte desfasurari nationale si nici macar in regiuni . Reteaua bolnava se rasfrange pretutindeni iar solutiile posibile nu mai pot aparea in felul reactiei traditionale la criza ,precum se intalnisera in cazul „maladiei japoneze a samuraiului imbracat in haine americane ” (in deceniul trecut ) sau al ” bolii cocosului galic ” de la inceputul anilor 90 . Tot ce se poate spune acum este ca , deocamdata , nu stim aproape nimic in afara efectelor . Dar, cu toate acestea ,cateva concluzii simple trebuie evocate .

Desi ocazia imediata a fost „imobiliarul de risc „, cauzele crizei sunt mai numeroase si inca imposibil de identificat ( aceasta fiind si ratiunea invocarii unei ” crize de sistem „) . Cum,insa, cam peste tot piata imobiliara devenise o simpla anexa a pietii financiare si , in oarecare masura , a bursei , reflexul anarhic si imprevizibil s-a produs in registru inevitabil desi intr-un an de nesiguranta ar fi putut sa se produca macar vagi tendinte de indreptare . Din acest motiv , contagiunea (asemanatoare unei epidemii de ciuma ) devine practic incontrolabila iar felul cum secera  napasta fara nume nu poate fi anticipat. Ceea ce se stie este ca ,pe langa banci si „investitori in imobiliar ” , cunosc regresiuni de proportii diferite (si oricum consistente ) cam toate sectoarele ce se  nutresc din creditari , vanzare de produse , productie de marfa etc. Fiind putini bani disponibili , se incetinesc (si curand se pot opri ) planuri de plasamente in etape diverse , uzine cu activitati dintre cele mai felurite , afaceri altadata stralucite prin imagine etc.  Falimentele sunt mai numeroase decat cele-spectaculoase- ce se cunosc iar incapacitatile de toata mana incep sa afecteze nu doar categoria gigantilor dovediti bolnavi ( caci”gigantismul” in sine constituie o maladie ) ci si pe cei de anvergura medie si,mai ales , antrepriza de familie . Apare somajul , dupa ce descurajarea cumparatorilor (care incep sa numere banii , trezindu-se din drogul achizitiei bolnavicioase ) s-a manifestat cu brutalitate iar  inaptitudinea de a plati  atrage  stocuri ,  deprecieri ,  indemnuri in directia soldarii obligate si , de fapt, un intreg cortegiu de atitudini care nu mai apartin recesiunii ci altor procese de o gravitate incalculabila . Din aceasta perspectiva , situatia individuala nici nu mai preocupa atata vreme cat se vehiculeaza ideea , de data recenta, ca vor exista si state falimentare .

Criza imobiliară – şase luni de haos

Ideea amanarii unui deznodamant irita, totusi, pe Dambovita (spre deosebire de reactia de aiurea unde importanta e scaparea cu oricate rani ) caci la noi obisnuinta consta in castigul mare , incontinuu si rapid. Insa aceasta atitudine va trebui inlaturata curand si inlocuirea ei cu o satisfactie a profitului rezonabil  va deveni inevitabila . De altminteri  ,  clarificarile  aparute cat ai bate din palme sunt si imposibile in materie de imobiliar care , oricat de  contaminate de  mecanismele financiare , nu apartin bursei si evolueaza in alte masuri ale timpului decat „jocul cu actiuni „. Nicaieri in lume si niciodata cotele pietii de case si terenuri nu se modifica zilnic (sau , si mai galopant, de cateva ori pe zi )  fiindca „ziua imobiliarului ” se masoara cu anul si chiar cu anii iar descifrarea tendintelor de miscari cu o putere inertiala uimitoare se petrece abia dupa o vreme ; rezulta ca atat cresterile cat si scaderile -dar mai ales corectiile consistente de directie – apar in timp si au nevoie de asezari de context , mutari pe alte sine  si „alimentare suplimentara cu carbuni ” . Aceasta – de buna seama – cand tensiunea mediului creste sau scade natural si cand , prin urmare , organismul este sanatos dar astazi , in epoca de maladie fara diagnostic clar , perplexitatea dureaza si in haos nu se vor putea intrevedea lumini firave decat dupa un timp inca indefinit. Sigur este astazi numai  provizoratul  si de-aceea tot ce se poate face este schita de scenarii generale ramanand ca  detaliile sa apara in timp ce fenomenele se produc .

„CRIZA AMERICANĂ” – durată şi efecte

Cu vreo saptamana in urma ,intr-un interviu de aproape un ceas acordat postului Radio Bucuresti , eminentul jurnalist care este Dan Preda m-a intrebat in mod previzibil cat va mai dura „criza americana ” si ce efecte intrevad la noi . Cum pe la inceputul verii , la o emisiune de televiziune , am precizat ca pana la toamna nu vom putea spune nimic si ca de-abia de atunci incolo vom avea o imagine mai cuprinzatoare (iritand , astfel ,pe unii care viseaza ca tot ce nu-i definit sa se clarifice cat ai bate din palme ) si de data aceasta am indicat un interval de amanare ce mi s-a parut rezonabil : „pentru noi , o linie de bilant preliminara nu va aparea decat in primavara ce vine , si aceasta cel mai devreme „.

Astfel de formule -care uneori dau un sentiment de predictie voit esoterica desi sunt doar semn de prudenta si realism – sunt obligatorii azi , cand natura crizei americane (de fapt o pandemie financiara de proportii incredibile ) inca nu s-a identificat decat in cateva aspecte – si nici unul singur decisiv – iar banuiala unei ” ierni financiare ” prelungite a inceput sa-si faca loc mai repede decat ar fi dorit planificatorii de opinie si controlorii de trafic de idei .

Bineinteles ca la noi unde frivolitatea atitudinilor publice frizeaza adeseori delirul inca se mai gasesc vorbitori care, totusi cu jumatate de gura, evoca in maniera savanta asa-zisa ” ciclicitate a afacerii imobiliare ” unde din timp in timp preturile cresc pentru ca mai apoi sa scada de la sine desi nici un argument de factor economic nediscutabil nu este invocat si ,mai mult chiar , doctrina epocii constand in apologia consumului isteroid care genereaza ” crestere prin spirala ” , nici nu are vreo legatura cu aceste ondulatii mecaniciste . Daca ar fi stiut ceva mai multa carte decat invataturile de un urechism lenes ce ii definesc , apologetii ciclicitatii ar fi mentionat macar cazul francez , unde socanta prabusire de 30-35 % de la inceputul anilor 90 a fost urmata peste cativa ani ( adica de prin 1998) de o crestere progresiva dar , oricum nesanatoasa, de cam 500 % in zece ani ceea ce insa nu se explica prin ” cicluri ” ci printr-un interventionism masiv care nici asa cum s-a produs nu satisface destul si este criticat din toate directiile . In aceeasi categorie desi avand origini si desfasurari diferite , bula imobiliara japoneza de prin 1999 (cand scaderile de pana la 80 % la pretul terenurilor in Tokio a devastat o piata care detinea in 1993 un record inatacabil de 12000 $ pentru un metru patrat de teren ) ar merita si ea studiata ca precedent in ideea de a se deslusi mai bine fenomenele acestor zile . Acest studiu posibil este insa inutil caci fiind evident acum ca nici „ciclicitatea ” si nici prabusirile de piete supraincalzite nu se intalnesc azi ci un proces nou , asupra caruia trebuie staruit cu atitudine calificata , rezulta ca nici un fel de anticipatii asupra duratei nu se pot exprima in chip responsabil inainte de a se defini starea istorica de fapt. In aceasta materie , concluziile preliminare sunt intre cele mai deprimante , pornind de la ” criza de sistem ” si ajungand pana la ” sfarsitul capitalismului ” , tematici care la noi – unde totul pare vazut de niste jucatori bezmetici de poker care nu observa ca in jur nu doar casa ci intreg cartierul este in flacari – nu circula si nici macar nu sunt imaginate ca posibile . Insa evident ca ele trebuie examinate dar inainte de aceasta esentiala ar fi  o privire asupra viitorului romanesc imediat . Ce va fi, deci, la noi maine ?

Artur Silvestri :”Nimeni în România nu poate să spună cu precizie ce ne asteaptă iar cine face prognoze ghiceşte în bobi în acest moment „

Interviu la REALITATEA TV , emisiunea ” Fabrica” / 9 Octombrie 2008

Ema Zeicescu :Dle Artur Silvestri , inteleg ca vestile sunt bune apropo de criza financiara globala , ca pana la urma la noi preturile au scazut ,cel putin asa mi-au spus colegii mei de la economic .
Artur Silvestri : Daca Dvs. numiti ca vestile sunt bune atunci asa sa fie .
Ema Zeicescu  : Oricum e mai bine uitandu-ne pe analize , ca spere exemplu un apartament  de doua  camere in mai 208 era undeva la 116 acum e 107, .  Deci e o scadere .
Artur Silvestri : Domnisoara ,  de fapt situatia se poate descrie foarte simplu ; noi avem acum o piata imobiliara in stare de perplexitate . Nimeni nu stie cu precizie incotro o va lua , cat va dura aceasta situatie  de amanare si  care va fi procentul in care  scaderea de care vorbiti-si care este reala – se va produce .
In aceasta stare de  perplexitate  intra si vanzatori, care isi dau cu pumnii in cap ca n-au vandut cand  era pretul bun, cumparatori care nu mai au bani pentru ca  robinetul de bani ,iata, are debitul foarte mic, investitori  care au tot felul de probleme pentru ca bancile  la randul lor,mai ales cele din alte parti , au dificultati pe care le cunoasteti si asa mai departe  .
Aceasta criza fiind impredictibila ca aparitie  si cu evolutie impredictibila  , reflexul sau mai bine spus rasfrangerea ei in Romania este in consecinta absolut atipica. . Privitor la  genul de calcule pe care le-am auzit , formal sunt foarte corecte dar sunt scenografie de carton .  Realitatea este insa mult mai dramatica decat pare .

Ema Zeicescu : Dle Silvestri , sunteti de acord ca nu putem lua aceste statistici ca fiind suta la suta corecte pentru ca pana la urma  aceste statistici analizeaza preturile pe care le gasim noi prin ziare
Artur Silvestri : Doua propozitii simple: prima reaminteste ca acum un an si ceva , prima data in Romania , cu violenta , am explicat la emisiunea lui Razvan Dumitrescu ca toate aceste statistici sunt apa de ploaie si majoritatea din ele sunt fictive sau , ma rog, daca nu sunt fictive , sunt in cel mai bun caz  partiale .Pentru ca , si spun asta de multa vreme ,  noi nu avem o baza statistica oficiala care in realitate exista ca depozit la notarii publici   .Prin urmare ,vanzarile  acolo se gasesc .In Uniunea Europeana , in tarile care functioneaza  in date precise ,  institutia notarului public este obligata sa raporteze trimisterial datele pe care le are  , culese de pe piata cu fenomene consumate . Aceasta va trebui sa existe si la noi .Pana atunci , noi nu vom avea decat – ceea ce spuneti foarte corect –   niste  asa zise „rapoarte”  facute de baieti si fete care vor si ei sa iasa in evidenta intr-un  fel sau altul  .
Si a doua propozitie  , extrem de scurta -si aici ma asociez total la ceea ce spune Radu Soviani – dupa parerea mea singura institutie din Romania care a actionat lucid in acest an  a fost BNR desi toata vara tot felul de insi  au criticat-o in toate modurile posibile. Daca nu strangea usor  surubul in cursul verii, nu stiu ce s-ar fi intamplat in realitate acum.
Radu Soviani : Mai sunt critici ca l-a strans dar ar fi trebuit sa-l stranga mai tare , pe de alta parte .
Artur Silvestri : Sigur, e un punct de vedere .Cat l-a strans este suficient pentru ca putea sa nu-l stranga .
/…/
Ema Zeicescu  :Domnule Silvestri , ultimele secunde ale emisiunii .
Artur Silvestri : Ce ar trebui eu sa spun acum ? Spun ceva despre o tema arzatoare azi  :ce ne asteapta pe noi . Nimeni in Romania nu poate sa spuna cu precizie  iar cine face prognoze  ghiceste in bobi in acest moment .Depindem de ceea ce se va intampla pe piata financiara globala si mai ales de cat de profunda va fi criza din America .

Cât de profundă va fi ” criza imobiliară ” la noi

Ipoteza ca , in raport de „ criza americana „ ( si chiar si de ecoul ei european ) la noi vor fi efecte mai putin violente – o teorie vehiculata in aceste zile , in forme insidioase – merita un examen macar succint . Acestea vor exista dar , in acelasi timp , vor fi in orice caz reflexul unor realitati specifice . Caci , la drept vorbind , probabilitatea unor procente mai scazute in dezastru nu e o vorba goala si se explica la noi prin paradoxul primitivitatii despre care s-a vorbit multa vreme ca si cand ar fi o proba de intarziere si de inaptitudine in a se descurca mai bine intr-o epoca de acceleratie masiva . Insa abia cum se baga de seama ca absenta instrumentelor sofisticate si gradul scazut de indatorare ( acuzat de tot felul de agenti de influenta iresponsabili ieri si chiar si azi ) ne tine la adapost . Asadar : ce au altii si noi nu avem , sau avem in procent scazut ?

Noi nu avem o atat de pronuntata legatura intre bursa , constructii si imobiliar in sensul ca doar putine antreprize traiesc aici prin cotatii bursiere  si „se umfla” imagistic atunci  cand actiunile cresc in valoare ; cele , putine , cate sunt vor cunoaste o epoca de declin si cine stie cum si cand se vor mai dezmetici . Dar argumentele primitivitatii sunt mai multe caci  noi nu avem , din punct de vedere bancar , „ derivate „ baroce si nici o paleta bogata de „ produse sofisticate „ ,  fiind evident ca aspectul brut ( sau „ciobanesc ” , cum zicea un „guler scrobit ” avid de comisioane ca pe Wall Street ) al mecanismelor de creditare ne tine la adapost de evenimente imprevizibile . Mai mult decat atata , debitorii sunt proportional putini fata de o idealitate de prognoza scriptica , aceasta insemnand ca abia o parte definita din solicitatantii (adesea nesabuiti ) a putut sa se indatoreze si se expune astazi executarilor silite care , mai  mult ca sigur , vor aparea pana la iarna .

Dar ce avem in negativ ? Intre altele – o dependenta uriasa de achizitia imobiliara prin credite si o capacitate de a economisi incredibil de scazuta ; pe scurt , ce se cumpara la noi , azi, se cumpara ca locuinta in procent de mai bine de 85 % din indatorare iar restul – din surse diverse ,unde nu incap decat ca mic aport banii „noii clase „ care si-a consumat majoritatea cererilor obisnuite . De aceea astazi piata este paralizata : fiindca bancile ezita sa imprumute ( avand o prudenta absolut fireasca in contextul primejdios de acum )  iar BNR a restrans , printr-o manevra inteleapta , robinetul de bani chiar daca debitul acestuia scazuse de la sine ; pe scurt , „nu sunt bani disponibili „ iar in viitor , cand acestia vor aparea si vor fi ceva mai multi , vor fi scumpi.

Când apare” criza americană ” pe Dâmboviţa

Desi cele dintai reactii de la Bucuresti au pastrat o bizara iresponsabilitate vehiculand ideea ca noi nu vom fi prejudiciati , desfasurarile ce s-au observat curand au aratat ca , dimpotriva , nu doar ca vor exista efecte dar  ca si la noi ” criza a aparut „ si ca nu va exista scapare ( esentiale fiind procentul de stricaciune si profunzimea efectelor ) . De altminteri,  caracteristica acestui al treilea val vizibil in America inca din August trecut este maxima virulenta ce se traduce in evolutii de o repeziciune uluitoare . Acum , cand si la Bucuresti bursa ( un marunt Caritas de cartel sau o ” roata tiganeasca” mai rasarita unde pierd „fraierii cu cioc ” si castiga grupusculul de initiati ) aproape ca s-a dezintegrat si vestile , cate sunt, sunt contradictorii dar converg in gama noutatilor sinistre si cand delirul social al sindicalismului lacom(o probabila conspiratie ce ar trebui pedepsita sever de aceasta data ) atinge niveluri greu de inchipuit , mai exista personaje ce traiesc parca intr-o suprarealitate si care sustin ca pentru imobiliar mai avem de asteptat pana sa simtim consecintele si , oricum , acestea nu ne vor tulbura cine stie cat . Deci si acum propagandismul isteric ( chiar daca practicat cam cu jumatate de gura ) strica enorm fiindca inainte de Bursa si de Buget ( ce vor fi poate zvarlite la pamant ca un castel din carti de joc ) reflexul crizei americane a aparut la noi in imobiliar unde suntem intr-o epoca de epidemie nedeclarata . O indica , insa ( mai clar decat orice concluzii inca triumfaliste desi prostesti ) perplexitatea pietii unde nimeni nu stie in ce directie sa o mai apuce chiar daca efortul de a dobandi puncte de reper in haos exista si trebuie facut . Ceea ce e sigur acum este doar obligatia de a ne tine cumpatul si de a urmari atent daca nu cumva ceea ce se petrece este numai inceputul unor desfasurari mult mai ample si indelungate si de a capata certitudinea ca nu vom avea concluzii imediate fiindca  la noi abia catre primavara daca se va putea trage o linie de bilant de etapa si poate nici atunci .

Până unde va merge ” criza americană „

Pe la inceputul lui Octombrie 2008 , confuzia ce a cuprins parti intinse din lume – ramase catava vreme incremenite in fata dezastrului american – parea ca nu mai trece iar sentimentul ca urmarile vor fi ramificate si prelungi capata din ce in ce mai multa substanta . Caci pe langa ideea ca am avea de-a face acum cu o ” criza de sistem ” (ce se confirma) si , in acelasi timp , cu o conspiratie de gulere scrobite care a depasit planul initial si a devenit incontrolabila , au aparut si elemente de context nefast care modifica radical perspectiva si aduc ingrijorari si mai mari . Ocazia locala nu preocupa initial in mod exagerat si de aceea aproape un an de convulsii destul de ocultate a amanat un incendiu incredibil pornit de la un simplu detaliu de mecanism bancar. Dar sistemul insusi era impregnat de o materie inflamabila . In America , desi scanteia ce a aprins fitilul a fost nefericitul de produs bancar „ derivat” al sub-primei , prabusirea masiva a aparut din motivul dependentei toxice -si reciproce – dintre banci , companii de investitie imobiliara si bursa ( „monitorizate „ de asa-numitele „agentii de rating „ a caror culpa in dezastrul recent -ca si al auditorului in afacerea „ Enron „- inca nu s-a dezvaluit atat cat ar trebui); aceasta face ca orice scaderi de bursa sa se reflecte in domeniile conexe iar modificari in profit , valoare de active etc sa devina agent patogen propagat in tot organismul , de la finante la cotatii.

Speranta ca totul va ramanea „indiguit ” si ca nu vom avea propagari decat incetinite -ca si cum s-ar misca -prin  puteri scazatoare – cercurile concentrice prin apa , este astazi un deziderat caduc  si devine indiscutabil ca  pana la final mai e mult iar intensitatea efectelor nu se poate calcula cu anticipatie . Ca in epocile de epidemii din Evul Mediu , boala sub-primelor patrunde peste tot si ataca mai ales organismele slabite si expuse iar accelerarea ei pana la proportii de faza acuta depinde mult de factorii de context local , care pot fi deopotriva izolationismul islandez dar si magnificenta chineza .

Artur Silvestri : Formula de „Micul Paris” este din păcate o simplă afacere românească,încă posibilă, şi , de fapt , o iluzie sterilă „

Intrebari de la Simona Simionescu ( Real Estate Magazin )

1. Casa Capsa este astazi un hotel de cinci stele, dupa ce in 2003 a fost complet reabilitat de un investitor roman. In opinia dvs, fondurile private sunt singura sansa de a pastra intacte cladirile din Bucurestii de altadata?

Desi imaginea curenta a Bucurestilor vazuti de bucuresteni este aceea a unui oras sters , murdar si invechit , adevarul nu este categoric acesta chiar daca la o vizionare succinta se confirma mai ales cand exista asemenea prejudecati . Orasul are cartiere admirabile , inca omogene , armonioase si asezate corespunzator , a caror valoare in materie de marfa turistica e de obicei ignorata cand nu este de-a dreptul dispretuita . Mana administratiei sta inerta si nu inseamna pe hartie nici un program valabil si nici o schita de viitor ; abia daca interventia „mainii private ” (cand aceasta reprezinta o afacere si nu spirit pradalnic si destructiv , cum avem in cele mai multe cazuri ) mai salveaza ceva dintr-un oras care ar merita fara nici o indoiala o soarta mai buna . Atat cat e reprezentativitate si „imagine” , Bucurestii de azi sunt efectul interventiei de particular (chiar daca aceasta este , prin forta imprejurarilor , sporadica si „parohiala ” ) si probabil asa va ramane inca destui ani , pana cand trezirea colectiva se va produce daca o da Dumnezeu .

2. Cum a reusit numele Capsa sa intre in memoria bucurestenilor?
In geografia mitica a Bucurestilor , ” Capsa ” era pana ieri un punct iradiant impunator prin staruinta in timp desi concluziile curente nu insista in aceasta materie , sustinand ca de mai bine de saptezeci de ani stabilimentul s-ar afla in scadere treptata iar de cincizeci -saizeci de ani ar fi devenit materie de arhiva urbana . Bineinteles ca si in aceasta tematica prezenteismul lucreaza stupid si ideologic , avand trasaturi criante si vulgare ce depasesc faptele documentate . Era, cred, pe la inceputul anilor 70 din secolul trecut cand , tanar scriitor in vremea studentiei , luam aproape zilnic pranzul la ” Capsa ” (denumita de toata lumea cu acest nume istoric ) , la braseria cu intrarea din Calea Victoriei ,unde (in ciuda concurentei facute de Athenee Palace si de restaurantul Lido ) destula scriitorime inca isi facea veacul , ilustrand ” boema boiereasca ” a epocii . Din vechiul adagiu invocat cateodata ( „Locul unde vin toti seniorii/ Si se mananca scriitorii”) ramasese numai partea privind manuitorii de condei caci ” marile sfori politice” , altadata intinse si pe la asezamantului fratilor macedoneni fondat acum o suta cincizeci de ani , avea alte sedii decat la inceputul secolului trecut .

3. Tudor Arghezi numea Capsa „singurul local intelectual de pe Calea Victoriei”. Casa Capsa este astazi doar hotel si restaurant, din pacate nu mai este un loc de intalnire al intelectualitatii. Desigur, timpurile s-au schimbat.
Decaderea in afara de indoiala fata de anii de glorie ai mondenitatii nedirijate exprima , intre altele , si semnele vremii pe care am ajuns s-o traim . Alte voci , alte incaperi , alte sanctuare . Astazi propozitiunea lui Paul Morand , emblematica in fond dar despre care putini mai stiu ( „Capşa este inima oraşului, topografic şi moral. (…) Capşa este timpanul acestei mari urechi care sunt Bucureştii” ) ilustreaza vremuri apuse si mentalitati despre care abia daca mai amintesc evocarile de istorie a cotidianului si nici acelea atat de frecvent. Procesul se desavarseste inevitabil intr – o lume unde „intelectualitatea de porunceala ” practica un gascarism de cabinet si nu de cafenea (ca in alte vremuri ) si unde boema artista e disparuta in paginile cartilor , in povesti picante si curand se va sterge cu totul din memorie .
4. Putem spune ca zona centrala a orasului s-a transformat incet intr-una destinata exclusiv celor cu bani?
Ipoteza ” cartierului rezervat bogatasilor ” , desi apare, nu se poate sustine atata vreme cat fenomenul in desfasurare rapida este tocmai contrar acestui model . Cand pe Calea Victoriei bate vantul pustiului si pe marile bulevarde aparitia cate unui magazin de marca faimoasa care , in orice capitala occidentala aici ar trebui sa isi gaseasca locul potrivit , ramane incident sporadic si probabil maine consumat si retras , ce s-ar mai putea spune in a sustine astfel de modele urbane ce raman un vesnic deziderat ? Noi traim in ciclul mall-ului (un concentrat bizar de oras care , probabil , e faurit spre a obisnui omul cu viitorul ” ziggurat ” unde se vor inghesui masse uriase de populatii ) si , din pacate , orice indemnare in a pastra oranduirile traditionale , valorificate cu intelepciune acolo unde nu administreaza sfertodoctii si banditii , lipseste si este eliminata cu cruzime acolo unde se intampla sa mai apara.

5. Isi mai merita Bucurestii renumele de „Mic Paris”?
Formula de „Micul Paris” este din pacate o simpla afacere romaneasca,inca posibila, si , de fapt , o iluzie sterila caci nicaieri in lume ea nu este invocata in legatura cu Bucurestii desi noua ne place s-o amintim cand si cand fara sa o putem intari si apoi s-o intretinem . Altii , daca ar fi avut ocazia sa o materializeze in povesti istorice si sa castige bine de pe urma ei , nu ar fi avut nici o ezitare sa o transforme intr-o adevarata sursa de castiguri colosale si fara nici o indoiala ca ar fi reusit . Noi ne rezumam la circulatia interna a acestei legende si nu facem nimic pentru a o impune in gamele universale de sonoritati turistice .Rezulta ca , pana astazi tema de orgoliu local ignorata cu totul de strainul cheltuitor , ” Micul Paris ” poate avea un viitor spectaculos daca va aparea inteligenta in a valorifica mitul si concentrarea in a desfasura marfuri capabile de diferentiere ; dar pentru acestea avem nevoie de alte obiective decat praduirea oficializata de acum .