~MODELUL ROMANESC : „proprietate prin specula sau prin noroc”

Ideea de a reglementa situatia bizara ce se crease prin aparitia ” Legii 112 ” ( poreclita in folclorul romanesc de izvoare nesfarsite , dar impropriu totusi , ” Legea chiriasilor ” ) a plutit in aer ani in sir ; nenumarate „initiative” de politicieni atenti la masinatiile ce aduc voturi se consumasera scenografic si nu aduceau decat mici iluzii trecatoare care s-au risipit periodic , ca pleava in vant si fara nici un fel de urmari . Insa cam de anul trecut incoace ( de cand „legea” a devenit caduca prin consumarea , naturala , a termenului legiuit ) efectele exista ” pe hartie ” desi iluziile in acesta tema erau marete . Multi isi imaginau , totusi gresind, ca,odata cu stingerea „interdictiilor fundamentale ” ce figurau aici („liber la vanzare”abia dupa 10 ani de la achizitie si,deopotriva,atribuirea terenului aferent cladirii cumparate) se va elibera in mod instantaneu si o cantitate considerabila de”oferta” care va completa o piata imobiliara in suferinta si va aduce o scadere de preturi ce s-ar fi anuntat drastica . Dar acesta a ramas un vis nefolositor . In „legalismul absurd” intr-o tara precum Romania unde aproape totul are „ fata vizibila si revers ocult” , cei ce gandeau astfel nici nu puteau concepe ca pe putin 40 % din „proprietatile imperfecte ” dobandite prin improprietarire de chirias sunt „vandute” de mult prin actiunea „tertipurilor avocatesti ” care descurca totul acolo unde sunt frana si piedica legala , facilitand ” rezolvarile ” prin invoieli si „ingaduinte ” . Astfel incat , o parte considerabila din „ceea ce era de vanzare ” s-a vandut demult si fondul disponibil se va suplimenta doar putin si , pana la urma , nesemnificativ . Piata va ramane si maine ” insetata”de apartamente de bloc pentru tineretul salariat fara un acoperis deasupra capului si incapabil sa se”califice”pentru un credit ipotecar caci ” nationalizate” erau ” vilele ” si block-hausurile de burghezie mijlocie (astazi ” fond imobiliar scump „) si nu cladirile din epoci de industrializare postbelica .
Si in aceasta materie au castigat „cei ce au”si vor dobandi bani multi ” speculatorii ” care au cumparat apartamente,acum 7-8 ani,cu pana la 20.000 $ si astazi le vor putea vinde , cu participarea „Marelui Speculator Complice”care ramane Statul roman , cu de peste cinci si chiar zece ori mai mult (si cateodata si mai mult) iar ” improprietaritii” (ramasi putini) nu vor avea alta soarta decat sa multiplice de nu stiu cate ori banii putini achitati ” in rate „si supusi devalorizarii .
Astfel ,” simtul proprietatii „, de care se face caz in formule pompieristice , nu va iesi in castig ci se va intari in directia ideii de”proprietate prin specula sau prin noroc”. Urmarile sociale raman aproape nule desi sunt voci care sustin in modul triumfalist specific vremilor de criza ca ” intram in legalitate”cu tranzactiile ce se realizau „in fapt”dar nu si „in drept” si ca proprietatea imobiliara dobandita astfel va fi mai sigura(cat de sigura poate fi,totusi,aceasta intr-o tara cum este Romania,unde -luat la bani marunti – Bucurestii ne apar ca un adevarat „oras fictiv” ) . Dar nimeni nu evoca nenumaratele procese ce intarata randurile paralele de „proprietari ” (si impiedica ” vanzarile curate „) in interminabilul „razboi civil imobiliar” produs cu participarea unui avocat albinos ce a croit intregul mecanism ca fost ministru al acestui gen de „trebi” .
De fapt , ” jocul proprietatii anarhice „ s-a desfasurat pana cand si-a consumat ciclul bine definit in cabinete ,in vreme ce „legalistii ” au asteptat „sa se clarifice situatia” iar initiatii au pus mana pe cele mai interesante case facand pe cutezatorii dar ” cu voie de la politie „. Acum , cand nu mai sunt interdictii , totul pare sa ajunga la un punct final : insa , prin paradox, „jocul” nu s-a sfarsit . De ce anume ? Iata o intrebare ce reclama un raspuns .