Comportamentul cumparatorilor se schimba in regiunile afectate?

Cu privire la impactul schimbarilor climatice: -Care sunt , concret, indiciile din comportamentul cumparatorilor sau investitorilor care va face sa credeti ca vor fi ocolite anumite zone afectate ?

RASPUNS: Efectul vizibil inca de astazi consista intr-o atentie sporita la elementele de mediu ,care nu exista atat de bine definita
acum zece-cincisprezece ani. ” Sindromul Breaza “-un oras de “muscel” absolut splendid unde , insa , piata imobiliara s-a prabusit in cateva randuri din cauza alunecarilor salbatice de teren ( dar si a unei contra-propagande salbatice,intretinuta de cei interesati sa scumpeasca zonele” alternative), a inceput sa functioneze cu staruinta astazi , cand mai ales cei ce se afla in cautare de case de vacanta percep altfel taierile irationae de paduri , starea ingrozitoare a drumurilor si cursurile de apa care pot sa devina in doar cateva zeci de minute adevarate fluvii . O ingrijorare nedeclarata a cuprins pe cumparatorul entuziast de acum un deceniu si aceasta trebuie sa fie explicatia de capatai pentru “concentrarile ” de achizitii in chiar statiunile si regiunile cele mai aglomerate unde si preturile,prin cerere constant ridicata, sunt in aceleasi masuri. Se cumpara,deci,mai ales acolo unde este scump si se evita ” salbaticia” agravata si de starea soselelor si in general a >amenajarii teritoriului> care a ramas pana astazi ca in Evul Mediu. O consecinta interesanta apare astfel in aceea ca “primitivismul” se mentine prin efectul prudentei “oraseanului terorizat de natura” in vreme ce ” statiunile cu cota ” devin un fel de rezervatii cu circuit inchis,unde salasluieste armata de asa-numite”vipuri” si insotitorii lor , de fapt agentii consumismului turbat.
Istoriceste , “tinerea deoparte” a Romaniei salbatice s-ar putea sa devina cu vremea un revers pozitiv al unui fenomen astazi privit cu neintelegere iar greutatea acestui argument sa se vada la vremea potrivita,macar si numai din ratiuni de natura ecologica.Evident ca in aceste realitati exista un sens ce merita urmarit si descifrat.Dar,din pacate, pe o piata unde ” analistii “( multi o ” nomenklatura” a lumii pestrite a agentilor imobiliari) si unii jurnalisti nu se ocupa decat de ” lux” si de ” vile de milioane”,aceste fenomene ce vor determina investitiile in viitor sunt absolut trecute cu vederea.