1 Octombrie 2007 – „Afaceri de toamnă” – Ce se vinde si ce se cumpara in Octombrie ?

Să fi fost prin august 1995 când, tot încercând să vindem în mod satisfăcător un conac din Vălenii-de-Munte, căpătasem un sentiment straniu, pe care nu mi-l explicasem şi care nici măcar nu îl puteam defini ca să pot să-l înţeleg. „Obiectivul” ajunsese, ca documentaţie, la mine cu mai bine de o jumătate de an înainte şi, în sine, reprezenta ceea ce se cheamă „o Ofertă” având în vedere şi contextul de-atunci şi, bineînţeles,”piaţa”. Clădiri „istorice” cu o anumită ţinută şi care, pe deasupra, să mai fi aparţinut şi unui „nume” ce presupunea chiar şi un fel de blazon nu se puteau afla prea numeroase în acea vre-ne iar dacă, printr-o oarecare exagerare, se mai invocă şi câte un fel de „castel provincial” în Transilvania (ceea ce apăruse, la un moment dat, însă era o dărăpănătură) aceasta era o raritate şi nu putea fi socotită decât excepţia ce confirmă regula. Mai mult decât atât, proprietatea avea ceva special chiar dacă nu ar fi contat valoarea ei istorică, totuşi evidentă. 0 livadă uriaşă ce se întindea pe o suprafaţă de un hectar, înzestrată cu alei şi bănci care o transformau într-un parc imens cu pomi roditori şi cu şiruri de flori diverse, colorate în aproape toate anotimpurile; şi în mijloc – o construcţie mărişoară, cu destule camere şi foişor la etaj, încălzită, iarna, cu focuri de gaz metan, conservată mulţumitor, împărţită înlauntru destul de practic. Avea o ţinută de sediu de moşie care ar fi trebuit să placă şi să intereseze. Şi cu toate acestea nu interesase pe aproape nimeni, în multe luni, ce trecuseră decând o rudă, sau o cunoştinţă îndepărtată, a moştenitorului ce locuia în străinătate adusese planuri şi fotografii şi ceruse să ne ocupăm de această mică bijuterie, doar un personaj ultracunoscut ce făcea parte din protipentada (o apariţie ea însăşi stranie, enigmatică şi destul de bine constituită intelectualiceşte) voise să o vadă (şi o văzuse) dar nu a înaintat. Întâia explicaţie a acestei inerţii mi s-a părut că ar trebui să fie, de bună seamă, „preţul”, veşnica poveste ce împiedică decizia rapidă. Acesta era cu adevărat o extravaganţă, deşi, dacă mă gândesc bine, pe o „piaţă” foarte firavă şi cu puţine repere mai ales în materie de comparaţie nu s-ar fi putut zice că este categoric „mare”. Dar era mare, la drept vorbind.
Începusem să mă gândesc că, priceperea mea în materie de „case se cu istorie” ar trebui corectată şi aveam chiar şi bănuiala că greşisem, într-un anumit fel, atunci când mă inflamasem în ideea că voi reuşi să vând ceea ce alţii, atunci, nici măcar nu visau că ar fi putut avea la îndemână. Ideea însăşi că nimeni nu întreba nimic îmi întărea această supoziţie şi mă pregăteam să amân, ori chiar să suspend, orice fel de mobilizare în această direcţie.
Când tocmai luasem această decizie, stabilind că promoţia ar fi trebuit să devină mai firavă, se produse un fenomen complet neaşteptat, în numai două săptămâni se anunţară cinci echipe de cumpărători posibili, din categoria „cu pondere”; nu dintre eternii plimbăreţi ce îşi fac „cultura imobiliară” pretinzând că există sume mari în buzunarele lor pe unde sufla vântul. Era toamnă, când „oamenii de afaceri” au încheiat vacanţa.
Dar ce ar fi însemnat aceasta, la drept vorbind? Şi în acea vreme, ca şi acum, „vacanţele” sunt interval nu doar de odihnă şi de timp suspendat ci şi de calcule şi de prospecţie în vederea unor înaintări ce se vor face atunci când va fi timpul potrivit şi destulă energie spre a se decide corect. Din acest punct de vedere, ideea că „toamna se fac plasamente „şi încep dezvoltările inteligente nu este lipsită de un sâmbure de adevăr deşi nu trebuie să capete o valoare absolută fiindcă nu o are căci, până la urmă, speţele sunt diferite şi realitatea – destul de policromă. De obicei apare, fără a i se puteä explica originea, ipoteza că terenurile pentru construcţie se cumpără acum dar aceasta este, până la urmă, o încheiere de natură ritualică. Nimic nu ar contri bui, la drept vorbind, la o astfel de îndemnare dacă nu ar exista ritmul documentelor administrative care impune asemenea opţiuni. Omul nu cumpără ca să ţină banii ¡mobilizaţi (şi altădată, când băncile acordau dobânzi destui de mari, avea de pierdut nu puţin) ci fiindcă, spre a începe „lucrările” cât mai devreme în primăvară, uneori chiar atunci când „dă firul ierbii”, are nevoie de încheierea dosarului de autorizări fără de care nu va putea face nimic. La noi, precum bine se ştie, acesta nu se rezolvă într-un chip lesnicios. Ai cele şapte-opt avize preliminare, nu îl ai pe al noulea, fără de care nu se poate şi atunci, fiindcă „răspunsul negativ” vine, de obicei, către sfârşitul celor „30 de zile legiuite”, trebuie să mai aştepţi încă o lună ca să se înduplece funcţionarul de Primărie să îşi pună iscălitura indescifrabilă şi apostila pe „hârtia” ta ce putea fi ratificată în doi timpi şi în trei mişcări. Aceasta dacă nu cumva cine ştie ce ordin misterios „de ministru” sau o „hotărâre hotărâre de Consiliu Local” (din comuna destul de îndepărtată unde se găseşte terenul visat) schimbară legea în funcţiune, nu prea mult, ce-i drept, numai prin punctele esenţiale. Astfel încât totul ajunge, adeseori, o curată sursă de boală de nervi ce predispune, ca să se înainteze, la o „comportare mai omenească” şi chiar la atitudini ancilare, de supus care cotizează la bunăstarea stăpânului.
Oricine s-a gândit vreodată sa construiască pornind „de la firul ierbii” cunoaşte aceste stări complicate, unde disperarea în faţa birocraţiei kafkiene se amesteca uneori cu euforia, când se obţine „semnătura” mult-aşteptată. Dar, de fapt, nu acestea sunt temele capitale, deşi, privind prea în imediat, totul pare că depinde de acestea. Astăzi, când nicăieri parcă nu mai poţi să fi sigur de pământul stabil şi de protecţia în faţa viiturilor, aşezarea a devenit elementul fundamental, lată de ce s-ar putea zice că, mai degrabă, „terenul trebuie cumpărat, nu în Octombrie, când încă vremea este frumoasă, ci în Noiembrie, după ce au început ploile, şi putem observa mai realist pe unde curg apele la vale şi dacă nu cumva dealul, vara-mirific, scoboară şi el către în jos.

_________________________________________________________________________________________
Din volumul ” Zile si Bani . Cele douasprezece luni ale afacerii imobiliare „, in pregatire pentru anul viitor

28 Septembrie 2007 – ” 5000 de Euro metru patrat de teren in Bucuresti ; dar de ce nu 10.000 ?”

In climatul bizar din Romania , unde cele mai frivole teme se trateaza cu o seriozitate de adevarat ” casus belli ” iar materia ce determina insasi situatia noastra istorica si compozitia sufleteasca este uitata ori dispretuita , au trecut aproape neobservate cateva concluzii de reuniune economica recenta , la drept vorbind complet alarmante. Ca si in alte randuri , secta gulerelor albe si-a dat intalnirea ritualica si a consumat-o cu superficialitate – ca o simpla bifa intr-un carnet de bal – sub privirile neglijente ale „jurnalistilor ” din categoria lui ” reazema usi ” . Abia vreo cativa s-au invrednicit sa comunice succint cateva propozitii cu aspect semi-ezoteric care nu vor sluji numanui in a intelege mai mult decat ecoul unui reportaj lenes si scris pe coltul mesei ,la repezeala . Senzationalismul se observa ca deobicei pretutindeni si are drept ocazie eterna ” inflamare a preturilor ” , marota redactorului marunt care azi ” nu are subiect „. Insa nici minte , precum se vede din mica dizertatie de un ridicol patent , de unde citez : ” Piata terenurilor din Capitala- zice autorul , cu ton doct – a ajuns pe alocuri la preturi greu de imaginat, proprietarii cerând pentru un metru patrat de teren 4.000 chiar 5.000 euro. Este vorba despre terenuri situate în zonele centrale,
precum Piata Româna, Unirii sau Victoriei, în multe cazuri cererea fiind net superioara ofertei. ”
Scandalos aici nu -i insa pretul uluitor de ridicat , asa cum crede ziaristul din categoria ” sapte la leu ” , caci , in fond , aceste numere nici nu exista ca pret : sunt simple ” preturi de strigare ” ce nu reflecta decat o dorinta salbatica de ” mari lovituri ” si de castig rapid si , in acelasi timp , maladia de febre maxime ce zguduie Bucurestii din temelii. Mecanismul e, de altminteri , rudimentar .Astazi zic ” 5000 ” , maine , in aceeasi maniera arbitrara , retractez si majorez , dubland fara nici un argument in ideea specifica ” bucurestenismului ” ca ” nu-i prost cine cere, e prost cine da ” . Rezulta deci ca daca maine vor aparea- si probabil ca apar- vanzatori ce vor cere 10.000 de Euro pentru cateva palme de pamant , noi vom spune ca preturile au atins aceasta cota si ne vom rezuma sa privim fara macar sumare verificari sau proces elementar de gandire , intanzand raul prin complicitate ori atitudine prosteasca ?
Asa rezulta la o privire fara iluzii. Caci din intalnirea ” presei fudule ” si a ” specialistilor facuti pe puncte ” apare imaginea monstruoasa a unui oras care nu-i decat obiect de „facut bani „.
Scandalul sta , de fapt, in usuratatea in a formula ipoteze ingrijoratoare in felul unor certitudini si, in ultima analiza , in a falsifica in mod voluntar si calificat. Caci ” sursa” nu-i aici un „gura casca ” de pe la ziar ci o capetenie de breasla de notari , care, in loc sa invoce „preturile platite „( caci le stie , avand ” cheia si lacata „) ne prezinta ” cat se cere ” ca si cum „piata ” e facuta de pretentii si de legende si nu de realitati si de fapte .
Atitudinea nu mai mira defel .Astazi , numarul celor ce , platiti fiind din ” ban colectiv ” ori din „monopol de breasla ” , nu fac decat aproximativ ceea ce sunt obligati sa faca (iar altii nu fac deloc ) dar in schimb se amesteca acolo unde nu stapanesc decat vagul pur , a crescut intr-un procent socant si iritant, ce primejduieste echilibrul social , oricum firav . Cazul este tipic dar raul este facut iar maine – un cutare extravagant si lacom se va trezi ca „proprietatea lui face 12.000 ” caci asa ” a citit la ziar si ziarul nu minte ”

27 Septembrie 2007 – De ce sunt hotelurile „ieftine ” ?

La vremea cand, in toamna lui 2007 , nu se mai intelegea nimic din febra imobiliara din Romania ( unde ” ca locuinta ” se cumpara tot ce apare , licitand si platind in mod constient ” cat nu face ” ) hotelaria nu cunoastea nicidecum aceasta evolutie in masuri primejdios de impulsive . Desi putine si nu prea nepotrivit asezate , destule hoteluri pareau ” ieftine ” si , in valori relative , asa si erau , fara indoiala. Caci daca in Bucuresti un apartament de ” haute bourgeoisie ” ajungea adesea mult peste „jumatatea de milion” ( in Euro, bineinteles ) si nu odata rivaliza cu resedinta pariziana de „bloc haussmanian ” atingand ” milionul „, in Govora de Valcea existau hoteluri vandabile la nivel mai scazut si care, totusi, in jargonul de agent -„nu mergeau usor „. Explicatia acestei situatii ar merita formulata . Caci daca in chestie ar fi fost ” improvizatii recente ” ce ar fi capatat regimul de ” hotel „prin exagerare de „investitor ” ce si-a propus sa pacaleasca vanzand ” calul vopsit ” precum geambasii de altadata, atunci ar mai fi de inteles atat reticenta cat si pretul . Insa ” obiectivele” erau hoteluri ” cu biografie” confirmata la o evocare oricat de sumara.
Un hotel asezat foarte potrivit , si propus la vreo 400.000 de Euro , arata cam 40 de camere ( in genul garsonierei de „in jur de 30 de metri „) organizate pe aproximativ 2000 de metri patrati de cladire ; altul , de aproape un milion , si intins pe 2400 de metri , cuprindea 62 de camere si se inconjura si de un teren destul de larg, un parculet, la drept vorbind. Categoriile „istorice” , ca sa zic asa, stimulau ,la randul lor ,imaginatia si diferentiau intr-un anume fel, caci ” ieftinul” avea o oarecare vechime, iar ” cel mai scump” era cam de 40 de ani , deci matur. Amandoua aveau ceea ce se cheama ” vad ” iar orasul , o statiune balneara cu o notorietate relativa , asigura teoreticeste o continuitate in exploatarea de acest soi si in viitor . Dar , cu toate acestea ,inca nici unul nu atrage din cale afara ori intereseaza mai degraba numai ca teorie, fara decizii pragmatice . Acesta este,insa ,un simptom de atitudine romaneasca recenta fata de bani . Aici , nu ” productia ” -deci valoarea adaugata este scopul – ci ” castigul fara sa se faca nimic ” ori, in cel mai rau caz posibil , conditia de rentier .
Pretutindeni in lume , hotelurile presupun cheltuieli, castig prin exploatatie si personal platit, deci ” afacere ” iar speculatorul urmareste acum banul inmultit rapid si fara aproape nici un efort .
La noi , manipulatorii de bani s-au obisnuit prea mult cu castigul din speculatie si renta si socotesc ca astfel de ” plasamente ” in loc sa produca , „blocheaza banii ” ( caci pana se ajunge la lichiditati trece timpul ) ceea ce nu-i ,totusi, fara sens in ritmul ametitor de multiplicare ce se intalneste in epocile mai noi .
Si , de fapt, in materie de hotelarie cumparatorii sunt mai putini (caci le trebuie experienta ori ” echipa ” )si cumpararea in sine, ca operatiune tehnica, se face platind nu doar imobilul ci si pentru afacere .Ori aceasta nu place ” omului recent , posesor de bani ” pentru care ” afacerea ” este iadul pe pamant .
Vremea afacerilor asezate, de unde se castiga rezonabil si cu efort , inca nu a venit desi deznodamantul e in afara de discutie si se va produce candva. Dar cand anume, aceasta se poate doar intui .

26 Septembrie 2007 – Ce urmeaza in ” imobiliarul romanesc ” ?

In datele de azi , care arata stralucit in suprafete dar ingrijorator in analize de masuri lucide, previziunile sunt aproape imposibile atata vreme cat se exercita intr-un moment cand ” maladia iluziei marilor castiguri ” a atins cote incredibile iar ” febra speculativa” se afla la cote inimaginabile ieri . Caci, pe langa ” variabile ” ce pot modifica piata imobiliara in intervale scurte ( un cutremur devastator , asteptat totusi ; schimbari pe „piata globala a vanzarii de bani ” cu efect in ” creditul ipotecar ” etc. ) , ramane inevitabila ” saturatie de cerere ” care , fara nici o indoiala , va aduce urmari in materie de ” afaceri cu birouri ” si , de buna seama , si cu ” blocuri de apartamente de lux ” . Aceasta este de asteptat in nu mai putin de doi ani dar nici mult mai tarziu , daca, evident , starea de fapt va ramane invariabila . Apoi, vom avea nu un declin ci „o re-asezare ” , constand in corectii de valori manifestate in domeniile astazi ” supra-incalzite ” si in cresteri naturale acolo unde astazi se plateste ” discriminatoriu „, adica uluitor de putin ( „piata de terenuri agricole ” ).
Doua incheieri sunt , insa , necontestabile . Noi nu vom mai avea niciodata ” preturile de anul 2000 „(cand un apartament de doua camere se putea cumpara aici cu 15.000 de dolair americani ) dar , in acelasi timp , nu vom cunoaste ” realitatile pamantului parjolit ” din Germania de Est , unde, in doar cativa ani (in deceniul trecut ) zeci de mii de locuinte stateau parasite si „nu valorau nimic „.

25 Septembrie 2007 – ” Criza de locuinte ” decimeaza populatia

Obsesia ” crizei de locuinte ” , ce se trateaza campanistic si iresponsabil -ca un fel de tema criminala de jurnal de stiri – de catre jurnalisti ignoranti si nepasatori , va avea , insa , efecte dintre cele mai dramatice care astazi nu sunt decat intrevazute si aproape deloc analizate iar cand ajung pe mana cate unui ” analist” bun la toate nu-s decat materie pentru marunte dovezi de slugarnicie sociala care , nu odata , ajung la un grad de cinism surprinzator . Intre acestea , una stupefiaza de-a dreptul si merita un comentariu macar succint caci , pornind de la o interventie in tema ” catastrofei demografice ” a unui politician de Dambovita care se afla in treaba, ca deobicei , aduce puncte de vedere de-a dreptul aiuritoare.
” Incet dar sigur- zice bizarul comentator – Romania va deveni o tara mult mai incapatoare. Motivul: vom avea mai putini cetateni: cu aproape un sfert mai putini „. Adica, mai pe scurt, fiind mai putini , va exista si ” fond imobiliar ” suficient pentru toti cei ce astazi privesc cu jind si nu au parte de nimic . Insa de unde ar proveni aceasta situatie care, oricat ar placea unora , nu este de tolerat si, in loc sa se trateze in viziune realista , se ” politicianizeaza ” ca deobicei ? De la viata moderna care si aici este privita ca un fetis si ca o iarba a fiarelor daca nu chiar ca un fenomen ineluctabil ce nu se poate nici curma si nici incetini . Aceasta face ca sa apara in istorie ceea ce ” analistul ” ( remarcat odinioara -si azi chiar – mai ales prin comentarii pe ” subiect militar ” ) denumeste ” cuplul modern „- caracterizat prin ” laicizarea vietii sociale /../urbanizarea accelerata si reducerea populatiei rurale , respectiv cu asumarea de catre tot mai multe femei a vietii profesionale active „.
Sapte vorbe, cinci aiureli caci indiferent daca explicatiile se sustin ( si confirmarile ar fi oricum firave ) ,nu judecatile de constatare au importanta ci analiza si solutiile continand indreptari . Acestea nu exista, ca intotdeauna . Modelul descris este in chip vadit o simpla aculturatie iar comentatorul – nu un ” analist ” cu opinii si poate -daca e capabil – cu solutii ci un agent oarecare ce legitimeaza un mod de viata propus staruitor in „periferie” cand acesta s-a dovedit dezastruos in ” metropola”. Dar, pe langa acestea, insasi ideea ” urbanizarii ” si a pustiirii satelor e vazuta cu o nepasare iritanta cand, la drept vorbind, aci se ascund majoritatea relelor contemporane privite fara cea mai mica rezerva si intr-o maniera de un ” finalism” desgustator . Fiind evident ca strangerea populatiei in orase exprima ideologiile concentrarii in vederea controlului prin indoctrinare si consum dirijat ( spre deosebire de ” risipirea” pe teritoriu unde ” riul si ramul” creeaza atitudine diferentiata si optiuni ce nu concorda ) rezulta ca macar elementarul mediu de reproducere a muncii ar trebui asigurat aici de cei ce profita din acest fenomen. Insa acesta lipseste. Cand privesti nenumaratele insiruiri de orase extinse la intamplare traduse in lume prin favellas, bidonvilluri si sate aproximative invadate de puhoaie de tarani saraciti precum in Istanbulul anexat prin migratii de anatolieni ce nu se mai termina , intelegi ca , indiferenta la principiile de echilibru social , „Stapanirea de peste tot ” adopta metode cinice, care extermina si dezumanizeaza.
La noi, acest proces este si mai puternic ( desi insidios si ocultat ) caci se traduce , intre altele , si in psihoza colectiva a salasului. Milioane de tineri care ajung sa viseze la ziua cand vor locui , ca proprietari, o garsoniera semi- mizerabila platita cu salariul lor fara consum in peste douazeci de ani se stabilesc in orase unde nu doar ca intra ” slugi” la proprietarii marunti ce stabilesc chiriile prin vorbe scurte de parca ar scuipa seminte , ci traiesc intr-o neo-iobagie de colectivitate supusa tuturor agresiunilor ( de la ” santiere nesfarsite” , aer irespirabil si aglomerari de trafic ,pana la ” legea bunului plac de banda organizata”) care scot din minti cele mai tari caractere , aduc boli vechi si noi si o deprimare ce nu se mai inlatura usor .
In aceste conditii , unde supravietuirea devine unicul obiectiv , cine se mai poate gandi cu calm si in masuri senine la ” procreatie ” si macar la sentimente mai inalte care au facut deliciul cititorilor de literatura din alte timpuri mai putin ” moderne ” ? Caci nenorocirea principala este insasi aceasta ” modernizare ” intreprinsa in sistem tributal de catre personagii rapace si cu apucaturi grotesti care strica insasi forma clasica de multiplicare naturala a unei populatii traind asezat . Rezulta ca nu doar ” dezradacinarea” massei tinere aduce slabirea de celula si imputinarea in numar ( desi aceasta va fi cauza de capatai ) ci si ” ura pentru batrani „, o forma lugubra de ” condamnare a trecutului ” investmantata in tehnici subtile de genocid .
In loc sa contribuie la asezarile mai bine inchegate de civilizatie traditionala ( si fara a repeta simetric erorile nesabuite facute de altii, in alte geografii ) , dezvoltand ” teritoriul in mod echilibrat ” ( asa cum se invoca retoric si steril in documente de administratie vorbitoare ca sa se afle in treaba ) , neo-fanariotismul contemporan – care a dus vinaritul si fumaritul la cote incomparabile cu modelul istoric de jaf parjolitor – se rezuma la priviri impasibile de stapan incontestabil ; dar un stapan absurd , ce isi ucide vita de la jug.

24 Septembrie 2007 -INTREBARI SI RASPUNSURI : ” Ce fel de lux avem in Romania ?”

Intrebare primita de la jurnalista ILEANA ILIE, revista ” Business Magazin ” : Fiecare mare oras din Europa are o artera comerciala exclusiv de lux, precum Sloane – – Street in Londra, Avenue Montaigne la Paris sau Via Montenapoleone la Milano. Care ar fi „resedinta” luxului in Bucuresti (Victorie?, Dorobanti?)? Exista o asemenea resedinta? Avem lux in Romania?

In orice societate organizata (nu insa si la noi, care traim intr-o vesnica pregatire a unui viitor ce se dovedeste mai intotdeauna incert ) , „luxul” se insoteste cu risipa in proportii mai mici sau mai mari si,deci, cu ceea ce oriunde in lume insemneaza categoria inlesnita , la multi ” traditionala ” si ” conservatoare”.
Aceasta este o schema cu universalitate insa nevalabila pretutindeni in aceste proportii si , fiindca la noi totul se imparte astazi in trei nivele diferite ( ” Romania”, ” Bucurestii ” si „Piata Dorobanti” ) , rezulta ca sediul luxului ar trebui sa se situeze ” acolo unde sunt bogatasii” . Si,intr-adevar, cand se observa „copiii de bani gata” oprind masinile decapotabile in mijlocul bulevardului , la coltul Liceului Caragiale , sub privirile umilite ale agentilor de politie neputinciosi, cand „facatorii de opinie” trec-inainte de emisiunile televizate-pe la cafenelele de pe strada „Bel Air” ( cum i se zice acum , prosteste, caci ” Radu Beller ‘ nu suna bine ) ca sa mai traga cateva sfori succinte si cand navalesc – numai pentru ” a fi vazute – catre una din cele mai scumpe piete de fructe si legume din Europa multimile de ” vipuri”- alcatuite din miliardari din categoria „proprietatii fiduciare”, metrese, jucatori de football cu masina de teren la varsta imberba ce o arata – ” uimirea ca „in capistea spoielii ” sunt inca prea putine ” magazine de lux ” apare si socheaza. Insa aceasta realitate se explica sociologiceste caci noi nu avem o ” burghezie noua” asezata si constituita organic ci doar o ” noua clasa „parazitara ce traieste numai pentru imagine si consemnare de revista de scandal. Arareori cei ce o compun targuiesc ” de la Bucuresti „;ei calatoresc saptamanal la Milano, la Paris si la Londra nu atat din nevoie ci spre a putea comunica apoi „jurnalistului acolit” mica stire picanta ce va face sa -si muste mainile de ciuda pe ” concurentii la notorietatea de cinci minute „si pe nevestele . Reiese, astfel, ca pregatire pentru consumul de lux masiv nu exista psihologiceste . Insa nici din punct de vedere imobiliar nu o avem . ” Sanctuare ” cu traditie precum la altii noi am fi putut avea si am avut sub infatisarea ” vadului comercial cu traditie” in felul specific locului ce insemna Calea Victoriei , interbelica promenada de „mare burghezie „, si mai recentul Bulevard Magheru dar acestea dateaza si, dintr-o anumita perspectiva, sunt aproape ” istorie „. De altminteri acest deznodamant banuit era de asteptat de vreme ce aici tot ce e traditie e socotit a fi vechi si ” depasit” si noua ideologie a ” modernizarii salbatice” devine un scop in sine si o expresie reformulata a ” modelului unic”, de culturi imbracate in uniforma.

21 Septembrie 2007 – ” Scandalul Parcul Tineretului „: cum va continua ” masacrul urbanistic ” din Bucuresti ?

In fata unei populatii prostite si paralizate de presiunea saraciei curente, era inevitabil ca Stapanirea sa nu aiba nici o piedica iar reactia fata de isteria imobiliara nesabuita dezlantuita in Bucuresti sa fie – in masuri vazute realist – aproape nula. Motivele nu-s putine si cuprind nu doar reaua atitudine de ” bucurestean de teapa lui Mitica ” si „spiritul creol ” al bucurestenizatului recent , fericit ca locuieste alaturi de boierime , ci si criza de institutii intre care ” actiunea cetateneasca ” -ce ar fi trebuit lasata sa se exprime firesc- este cea mai afectata . In aceasta materie , scena e ocupata de cam douazeci -treizeci de mancatori de bani de bugete porecliti de presa fidela ” societate civila ” , de fapt o oaste de stransura ignara si petulanta ce defileaza fara nici un rost prin ziare, pe la televiziuni si prin cabinete vehiculand un limbaj sumar si o ” romana elementara ” ce nu cuprinde mai mult de 200 de cuvinte, unele simplu barbarism. Arareori aceste specimene dau „fata cu Stapanirea ” insa numai atunci cand , vorba unuia , camasa e mai aproape decat haina caci ei sunt prin definitie profesionistii contestatiei de tocmeala
In zilele trecute, o capetenie de „intelocrati” s-a manifestat cu o vehementa relativa in materia unui asa-zis ” Scandal al Parcului Tineretului” care, bineinteles, este una din sutele de invarteli socante ce se fac astazi la noi intr-o maniera atat de sfidatoare incat viata insasi pare ca a devenit un cosmar . Fiindca speta nu reprezenta o noutate ci doar un episod de campanie prelungita peste masura , evocarea contextului si a istoriei recente plina de efecte daunatoare erau obligatorii insa nu s-a produs; omul statea stupefiat in „luminile rampei ” , fara nici o parere constituita , in fata unei haite dezlantuite ce cuprindea pe ” agentii calificati ai jafului”, alcatuita din functionari pe bani publici, avocati unsi cu toate alifiile si jurnalisti simulanti.
Situatia nu uimeste insa irita caci acesti „semnatari eterni de liste de protest” nu stiu mai nimic dar isi dau cu parerea in toate si mai ales acolo unde e necesara documentarea staruitoare , examenul fara partipriuri si o intelegere de fenomen social ce nu se castiga in cabinete si la ” simpozioane”facute aici si aiurea,pe banii cui vrei si cui nu vrei.Si in acest caz, lipsa de efect practic va fi categorica .
Astazi , Bucurestii nu mai sunt un oras , adica o adunare de prezente umane, de vietati diverse si de ” salasuri traduse in memorie” , ci o prada de aspect ultra-atragator a carei valoare se traduce in multe miliarde de dolari . Rezulta ca orice principiu de viata traditionala si verificata se inlatura si ramane numai realitatea Marelui Joc care, la randul lui, nu-i decat o imensa speculatie la o bursa a carei eficacitate consta in iscusinta manevrarii ” hartiei de prins muste ” si de extras fonduri pentru buzunare definite. Orice alt argument cade si de aceea procedura „intelectualista”, sterila si formalista, nu este decat o apa de ploaie si o simpla scenografie a ” rezistentei „. Atunci cand pe masa de ruleta se afla sume ce nici macar cu gandul nu se pot gandi si care, macar in parte relativa, pot ajunge in mainile ce se intind ca o grebla apucatoare spre a pune japca pe banul majoritatii sarace ce plateste biruri din greu , „protestul necalificat ” devine ridicul si pagubitor caci se trag cartuse in vant si se toarna nisip in ceasuri . Aici esentiala este precizia in argument care insa lipseste.
Cei ce cunosc realitatile de pe teren -si nu din ziare de secta redactate in spiritul ludic ce ne omoara astazi cu zile – stiu , de buna seama , ce urmeaza. In orasul socotit altadata ” Micul Paris „, vor cadea , rand pe rand, toate depourile de tramvaie, inlocuite – prin invoiala facuta demult – cu „blocuri de birouri” si mai ales „dezvoltari rezidentiale ” ; se vor evapora cam toate parcurile de colt de strazi , redobandite de ” cine trebuie „la porunca stapanului mieros de azi si a ” stapanului grobian” de ieri ;se vor impanzi cu ” condominiumuri ” toate malurile de lacuri cu apa imunda -unde scaldatul a devenit o activitate cu caracter sinucigas ; vor fi lichidate absolut toate fabricile cumparate pe nimic de ” investitorii faimosi ” din Insulele Cayman , care, stiind precis ce urmeaza, au vandut toate ” mormanele de fiare inutile ” , asteptand momentul stabilit din capul locului ; vor disparea, bucata cu bucata , parcurile de cartier unde , prin purtarea de grija a unei ministresse de paravan , legea ingaduie sa se cladeasca orice enormitate cu concursul mai-marilor de la oras ; pepiniere , paduri, liziere , palcuri de copaci cat de neimportanti vor cadea sub toporul anonim care elibereaza locul pentru ” marile investitii „strambe si pagubitoare.Dar acestea sunt episoade curente, ce nu mai constituie nici un secret , temele grandioase fiind astazi numai banuite.
Stramutarea Garii de Nord – despre care se vorbeste tot timpul pe soptite in cabinete, va aduce o intindere splendida de „pamant al nimanui ” in chiar mijlocul Bucurestilor , poimaine – un loc de ” cartier de apartamente” de lux ce nu s-a pomenit. Cartierul de case si gradini de langa Vila Minovici , ” redobandit ” si el cum o fi fost redobandit, se impaneaza zilnic cu noi santiere de ” centre de afaceri ” si insusi Palatul Scanteia , despre care se vorbeste- fara nici o examinare tehnica serioasa- ca este demolabil , ori va disparea ori va fi inconjurat de ” cvartale de cladiri zgarie-nori ” si de ” blocuri de birouri „. Regiunea insasi , care astazi , in ” fundul curtii hotelurilor Crowne Plaza si Sofitel , e stapanita de gradini salbatice de pruni , zarzari si arboret neproducator insa valorand sute de milioane in ” bani grei „, se desfasoara cu suprafete hasurate pe hartile secrete ale celor ce si-au impartit Bucurestii ca un teren imobiliar pur si simplu .
Maine-poimaine, insusi Bulevardul Magheru „se va descoperi ” ca nu va rezista cutremurelor si, prin expertize facute de ” specialistii de comanda” , va fi declarat un pericol public urmand a se demola selectiv iar Centrul Istoric, unde „reteaua de utilitati ” se innoieste acum ,in vederea a ” ceva ” nedefinit , ar putea deveni curand un teren imobiliar fara cladiri care, dupa pseudo-profetia unui agent imobiliar de echipa – va putea fi cotat „pe hartie” cu macar 10.000 de Euro un metru patrat.Din aceasta perspectiva, casele boieresti lasate sa se darime sub asaltul ploilor si al procuratorilor de caramizi fara bani sunt o simpla joaca de copii si o ” afacere de chibiti” ce privesc cu jind la uriasa jumuleala de banda de la noi ; si , de fapt, nici nu mai conteaza.
Pe la inceputul lui Septembrie , un teren frumusel, de vreo doua mii de metri ( facand , deci, cam la opt milioane de Euro, un maruntis la valorile de azi ) aflat in chiar Piata Charles de Gaulle, intre Bd. Primaverii si Bd. Aviatorilor, se inconjura de zor cu panourile clasice care anunta o constructie facuta cu bani multi ; o alta redobandire pentru o „proprietate” care, de cand Octav Doicescu a proiectat vechiul Parc Jianu si pana azi, nu a fost decat loc de sedere la aer si de loisir pe iarba si printre copaci .