~Un fenomen recent : „ Oraşele pustii ” ; cat vor mai exista ?

Pe la sfarsitul anilor 30 din secolul trecut, s-a ridicat intr-un catun din Prahova , pe un sir de poieni mai vechi si mai noi din padurea de stejar, o fabrica de munitie care, odata cu vremea , a dobandit nu doar notorietate ci si o populatie relativ ridicata fata de momentul initial fiindca, asa cum se stie , acolo unde sunt bani si se produce ,apare si mana de lucru ( si,deci,oamenii ).De la originara Margineanca (o margine de codru,cum ii spunea si numele)si pana la faimosul Plopeni de mai tarziu , distanta nu se masoara in ani ci in straturi de realitati care azi par a se reintoarce acolo unde se aflau odinioara , pe la inceput .Caci la fel ca si multe alte zeci de ” orase crescute ca niste fictiuni ale epocilor de industrializare ” , si Plopenii sunt mai recent o ipoteza de spatiu locuit decat o asezare umana crescuta organic si cu rost.
Aceasta ilustreaza o categorie de „locuri pustiite” despre care se vorbeste putin si intr-o maniera gresita si propagandistica , unde amestecul de ideologie sumara si de ieremiada fara perspectiva de viitor nu aduce nici un fel de clarificare si nu slujeste de fapt la nimic .Uneori , in aceasta materie , se invocă starea „oraşelor minereşti” ( care în sine constituie un dezastru social ) dar se uită mulţimea de oraşe industriale semi-abandonate despre care se stie prea puţin şi se examineaza prea nestăruitor ca să aducă , odată cu semnalul, şi soluţia ori, mai apoi, îndreptarea trebuitoare atunci cand aceasta ar fi posibila . Sunt voci care susţin abandonarea acestor alcătuiri ce s-ar datora altui gen de orânduire socială decât cel de acum dar acest punct de vedere este greşit căci, neavând viziune istorică, ignoră concluzia elementară ce arată că oraşele, ca orişice rezultat uman, au „viaţa” lor şi ciclul lor istoric. Istoria este plina de astfel de cazuri ce se si ignora adeseori .Cine mai ştie azi că, odinioară, satucul Baia de azi era capitala Moldovei (oraş „mineresc”, în veacul al XV-lea) şi că Târgşor, Târgul de Floci, Gherghiţa ori Strehaia erau „târguri” mari, adică „oraşe comerciale” de „Drum Mare” desi astazi sunt marunte puncte intr-o geografie ce s-a modificat ? Mai probabil ar fi a se susţine că, din perspectiva unui epilog indefinit, unele „vor trăi” şi altele, nu ştim cu precizie care anume, vor scăpata, ca Soarele, şi vor dispărea ,revenind la regimul satesc initial ori nici macar la atat.
Bineînţeles, întrebarea ce se pune, de obicei, se pune în termeni pragmatici, adică, de fapt, ce ar trebui făcut? Aici ,intai de toate , esenţial ar fi a se observa fondul imobiliar care există si starea lui , adică realitatea iar nu ipoteza şi proiectul enuntate fara a se cunoaste obiectul de analizat , asa cum se face insa adeseori .Insa, din păcate, nici pe această temă noi nu avem programe descurcate ci doar ipoteze nerealiste şi simplificatoare , multe – simple imitaţii iar altele -croieli de birocratie despotica incapabile de a se adapta locului si regulilor lui . Există, se zice, soluţii prin turism, ceea ce teoreticeşte ar fi de imaginat dar, înainte de a le propune drept certitudini, ar fi de stabilit mediul şi gradul de interes în materie de profit care, daca nu exista program de stat ci doar „initiativa particulara” , este criteriul capital si nediscutabil . Noi spunem, într-un fel propagandistic naiv , că „natura este splendidă pe Valea Jiului” şi că, deci, „investitorii în turism” au argumente să plaseze bani aici dar uităm că „natura fără câştig bănesc” nu excită pe manipulatorii de bani si nu aduce miscare in teren ci doar agitatie prin hartii . O doctrină de alt fel, conţinând fiscalitate locală scăzută şi, de fapt, crearea de zone de dezvoltare, cum există în China cu consecinţele ce se cunosc, ar valorifica de zece ori mai bine „o natură frumoasă” pe care o au, însă, şi alţii dar ştiu s-o facă interesantă financiar si cu efect .