~ANATOMIA PIETEI DE LOISIR : Regina legendară

În ultimă analiză, oricîte alternative se întrevăd şi chiar soluţii convenabile, regina legendară ramîne încă pentru destulă vreme Valea Prahovei. Contribuie la aceasta atît tradiţia nedefinită – reflectată în expresia ambiguă ce constată că „aşa am apucat“ – cît şi impresia de suprasolicitare ce se explică, de fapt, prin aşezare geografică şi, cum se spune, o bază mai largă de colectare de cereri. La drept vorbind, nici nu ar putea să fie altfel cîtă vreme înspre această regiune vin nu doar „vecinii“ din Braşov şi Ploieşti ci marele val nomad de bucureşteni al căror „munte“ apropiat se identifică, prin automatisme de conduită, la poale de Bucegi. Aceste atitudini există şi se menţin încă, dar nu vor susţine mai mult de încă un deceniu o piaţă ce şi-a atins punctul maxim de saturaţie. Deodată, „braşovenii“ îmbolnăviţi încă de mai demult de virusul Poiana – vor observa că Bran şi Moeciu, Rîşnov şi micile staţiuni de prin depresiunea de la Nord sunt tot atît de confortabile, dar, bineînţeles, mai ieftine şi mai puţin aglomerate; „ploieştenii“ – ce preţuiau cu precădere Breaza şi mai recent Cornu dar visau la Perla Coroanei, ce rămîne încă şi astăzi Sinaia – vor constata că nu doar Valea Prahovei ci şi Văleni şi Cheia dar, deopotrivă, satele „elveţiene“ precum Predealu-Sărat sunt comode şi ieftine şi se preferă.

Rămîne, deci, „bucureşteanul“ monden şi adeseori superficial, ce îşi canalizează, de regulă, eforturile acolo unde există legendă şi imagine, stabilindu-se la începutul anului 2000 în federaţia de staţiuni prahovene aşa cum se stabilise pe la începutul anilor ‘90, în Breaza astăzi semi-abandonată de grupările de aşa-zise „vipuri“. Din acest punct de vedere, Valea Prahovei ar putea fi al treilea Bucureşti, adică oglinda lui montană, după cum Snagov, cu federaţia lui de comune ajutătoare, este oglinda lacustră. Dar, deocamdată, aglomeraţia şi lumea pestriţă – cu origine diferită şi obiectiv cu precădere monden, dorind „să vadă şi să fie văzuţi“ ori măcar să trăiască în preajma „oamenilor de la televizor“ – definesc aceste aşezări de „loisir“ şi petrecere şi de cheltuit bani. Această orînduială ar avea, totuşi, durabilitate dacă „vacanţa“ în felul unui simulacru de Cortina d’Ampezzo ar deveni formula ireductibilă, ceea ce, însă, nu se va petrece. Mulţimea de oameni normali şi fără ifose, trăind pentru altfel de valori decît a le ţine isonul cîte unei starlete de televiziune şi unui fost viitor ministru, va contribui în mod hotărîtor şi natural la aşezarea în proporţii nestridente. Cheltuiala socotită, soluţia practică şi un gen de individualism de valori stabile sunt argumente ce influenţează fenomenele încă de azi dar le afectează mîine în chip simţitor. Esenţială va fi diversificarea, înţelegînd că se va cumpăra bine unde e convenabil şi nu unde dicteaza moda.

La Breaza, decadenţa de acum sapte ani s-a încheie curînd şi către 2005 s-a băgat de seamă că preţul scăzut a fost doar „ocazie“ nerepetabilă şi plasament inteligent dacă s-a cumpărat mai degrabă „casă“ şi nu teren desi terenul se scumpeste in continuu si se va opri doar tarziu, dupa ” reasezare”.
Dimpotrivă, la Proviţa terenul ieftin de ieri era „afacerea“ si inca ramane ; Cornu, prea fără socoteală invocat din raţiuni ce nu contează în evoluţia istoriei, va rămîne cu o cotă acceptabilă – ce nu va creşte spectaculos , căci mediul se conservă, iar majorările de confort comunal sunt un fapt necontestabil . Modificări vădite la Comarnic nu se constată, iar investiţia rămîne încă multă vreme rezervată şi modestă, dacă nu apar „interese“. Acest fenomen(” concentrarile ” cu legenda) se observă deja la Azuga, unde atît investiţia controlată cît şi fieful sunt noţiunile ce se potrivesc acum iar alternativa la clasicii loisirului, ce sunt încă Sinaia şi Predeal, se constituie şi se va dezvolta in cote relative. Alternative naturale rămîn, aşa cum au şi fost, de altminteri, Buşteni şi Poiana Ţapului unde „casa mică“ este azi obiectivul ce se recomandă şi abia mîine „vileta“ negustorească – redobîndită ori conservată prea puţin atrăgător. Preţul inca accesibil explică succesul iar mulţimea de terenuri ce se pot oferi fără a întîlni prea de tot repede cumparatorul în febră asigură un viitor stabil de „convenabilitate“.
Rămîn la urmă sanctuarele: întîi Sinaia, Staţiunea regală şi de „clientelă“ şi camarilă, ce şi-a păstrat încă şi azi (şi îl dezvoltă) aerul de „belle-époque“ şi de plăceri cheltuitoare, stimulate de un spirit secret al locului ce produce irealitate şi un drog al risipei şi unde numai cazinourile şi restaurantele de lux – ce se vor face, de bună seamă – lipsesc acum la proportiile ce ar trebui . Apoi, Predeal – oraş de mare burghezie industrială şi de militari cu grad înalt, definit printr-un gen de austeritate pragmatică şi lux gospodăresc şi unde evoluţia va fi intensivă iar „ocazie“ se traduce în proprietatea tradiţională ce se vinde de către cei ce o redobîndesc.Faţă de Sinaia petrecăreaţă, Predeal rămîne oraşul unui loisir sobru, de tip familial, evident că al „marilor familii“.
În vastul sanctuar de plăceri locale si risipă balkanică, definit, la extreme, de Bran si Vălenii de Munte iar la mijlocul „clasic“ de un şir încă sporadic ce porneşte de la Poiana Braşov şi se încheie la Breaza, acestea rămîn încă, vreme de cel puţin un deceniu, imaginarul arc de boltă ce defineşte întregul eşafodaj. Poimîine, poate, accentul se strămută aiurea; dar este un viitor prea îndepărtat, aproape astral.

În sfîrşit, spre a rezuma, voi spune că, în materie de „vacanţier“ şi plezirism două modificări substanţiale se întrevăd. Abia acum se încep investiţii imobiliare cu obiectiv turistic şi se sistematizează acest gen de programe. Hotelerie, pensiuni şi moteluri dacă există sau pot deveni – se privesc cu atenţie ca şi terenurile bine aşezate ce pot uşura construcţia ce se face „de la iarbă“. Cei ce fac plasamente în turism vizionează, deci, cu penetraţie mai mare ocaziile şi încep să cîntărească propunerile cu seriozitate. Banii se vor „introduce“ curînd. Şi geografia turistică se apreciază în vederea unei valorificări mai nimerite. Acum, de fapt, se deschid ochii pentru prima dată asupra României, măcar în plan de potenţial şi se schiţează direcţii spre a se „ocupa“ o piaţă astăzi încă foarte permeabilă. Ca de obicei, aci interesează aglomeraţiile constituite (staţiuni, „zone de loisir“, regiuni tradiţionale de turism) ce se pot cumpăra ori exploata prin control, ori regiunile fără stăpîn, încă virgine însă destinate unei exploataţii complete. Evident, se preferă ariile desţelenite, cu vad format dar preţul, de obicei ridicat, inhibă şi se studiază alternative. De aceea, toate coastele de Litoral golaşe şI izolate, pe unde nu vezi ţipenie de om, Delta şi luncile Dunării, înşiruirile montane ca de „Mică Helveţie“ din Ceahlău, peisajele „franceze“ din Apuseni şi „italiene“ din Argeş primesc o preţuire ce pînă ieri nu se imagina. Este întîiul pas ce se face într-o modificare a geografiei pure din teritoriu în geografie a banului, ce se continuă şi se intensifică pe intervale nu mici. Abia către 2008 acest proces se accelerează şi, peste încă vreo cîţiva ani, poate încetineşte dar nu se curmă.

Modificările sînt vizibile şi în reacţia individuală, cu precădere la omul ce trăieşte pe picioarele lui. Aci mentalitatea dobîndită recent va dicta. Reîntoarcerea la valorile tradiţionale şi la natură – de fapt o filosofie a vieţii cu o uimitoare consecvenţă de fond – se constituie ca o direcţie intuitivă dar colectivă şi creează consecinţe vădite şI valori.
„Casa ieftină“,cabana, poate, uneori, chiar şi o casă gospodărească bine clădită interesează fiindcă scopul nu-i „imaginea de înlesnire“ ci confortul sufletesc obţinut cu ban mediu. Aceste dezvoltări se prevăd în regim de stabilitate şi nu sînt semne că în următorul deceniu ar putea deveni firave, ba chiar dimpotrivă căci vremea extravagantă s-a dus, deja, ca o febră puerperală ce s-a lecuit.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: