De ce inainteaza Bucurestii spre Nord ? Zece explicatii posibile

1. Cateva preliminarii

Pe la începutul anilor ’ 20, cînd , fără a se prevedea sistematic şi nici calcula consecinţa , Bucureştii începură să capete înfăţişarea agregată ce am putea-o denumi „oraşul clasic“, se observară cîteva îndemnări ce abia mai tîrzîu îşi arătară o semnificaţie fiind insa socotite pe atunci a ilustra întîmplătorul pur. Oraşul vechi, boieresc, ce îşi mai îndreptase reaua aşezare in cateva randuri , îşi primi substanţa pozitivă ce-i aduse închegări şi , în doar cîţiva ani , acolo unde înainte fuseseră maidane, funduri de curţi şi uliţe trase cu sfoara pe cîmp încă semănat şi producător, se aşezară case de toată mîna, îndeobşte pentru o familie cu oarecare lărgime, creînd adaosuri şi un fel de Bucureşti interior si ” de completare” , ce se observase a fi de trebuinţă . O anumită rotonditate ideală păru că se atinge astfel , urmînd a se gîndi vreodată cu o armonie ce ar fi pornit de aici. Însă asemeni unei picături de apă în echilibru fragil, ce se mişcă la o cît de imperceptibilă lipsă de netezime perfectă a suprafeţei unde se statorniceşte, în doar cîţiva ani se întrevăzu că rotundul nădăjduit se modificase şi nu dădea semne că s-ar opri : întîi, Regele aşeză , la o vreme, între lanuri de porumb , pe malul Gîrlei fără nume din Băneasa (mărginită mai tîrziu de o stradă ce se chema cu acest nume nou, neconţinutistic, adică ” strada Gîrlei ” ), un număr de ţărani care , primind un petec de pămînt, îşi ridicară garduri, bordeie şi cîte o casă mai mărişoară cladita din paiantă sau vălătuci. Apăru astfel un cătun , anonim şi el , si destul de incoerent dar locuit. Cam tot la acea vreme , mai „în oraş“ dar nicidecum „între case“, se schiţase un „parc“ de reşedinţe ceva mai înstărite decît „locuinţele ieftine“ de aiurea dar vădit mai modeste decît cele din Parcul Bonaparte astfel incat în doar cîţiva ani, Parcul Jianu (ce se cheamă azi „Cartierul Primăverii“) apăruse deja; dar era, la drept vorbind, ” afară din oraş “. Privit de-aici, din ceea ce se cheamă azi „Piaţa Aviatorilor“, bulevardul ce se închide prin Arcul de Triumf se înfăţişa într-un mod straniu, ca o şosea fără rost între vaste şi pustii terenuri fără nici o urmă de activitate umană . Dar mai încolo, aproape de aeroportul pe care, pe la 1920, îl crease George Valentin Bibescu, se dăduse poruncă de la Stăpînire ca să se înalţe un palat pentru Lupeasca , pe care G. M. Cantacuzino îl făcu în mijlocul unui parc . Peste doar cîţiva ani, aici se va aşeza cu reşedinţa Mareşalul Antonescu. Dar alături, nu prea departe, şoseaua de obicei pustie ce ducea către Ploieşti abia dacă se mai vedea prin pădurile încă profunde ce rămăseseră din Codrul Vlăsiei.
Şi, totuşi, cine ar fi înaintat către nord ar fi zărit, înainte de intrarea în Otopeni, pe direcţia mîinii stîngi, un conac sau două, de fapt cîteva clădiri mai arătoase avand ” poziţie englezească ” iar de îndată ce pătrundea în Săftica (diminutiv gingaş, ce ar fi desemnat-o pe „Safta cea mică “) s-ar fi mirat de concentraţia de vile în stil neo-modern , cu mari parcuri înfrunzite ce crescuseră în partea dinspre Răsărit a drumului rareori călcat de cineva altfel decat cu piciorul sau cu caruta . Mai încolo se aşezaseră boierii Băicoieni, cu un conac splendid, avînd un foişor deschis către lacul de la Tîncăbeşti, şi, mai la o parte, alte cîteva notorietăţi cheltuitoare, din acele vremuri de după „bătăile cu flori“ de la Şosea. Dar oraşul în oglindă, idealul plezirist ce se închipuise fiind abia început, se arăta Snagovul, ales fără o explicaţie desluşită drept sanctuar de loisir.
De o parte şi de alta a lacului, dar mai cu seamă alături de satul oarecare locuit de ” prostimea” care mai creştea cîteodată cîte un porc şi o găină, cîteva, nu prea puţine, domenii rurale păreau să depăşească ideea simplistă de a crea stăpînilor ceasuri mai tihnite de duminică.

La drept vorbind, misterul acestor îndemnări , ce făceau numai schiţa dezvoltărilor ce vor urma, rămîne de nepătruns şi, astăzi chiar, se evocă înaintarea oraşului către Nord ca şi cum ar fi un dat aprioric şi incontestabil, confundat cu un soi de întipărire genetică. Dar cum s-ar putea explica, totuşi, această destindere de arc interior care, uneori, doar se încetinise fără a se intrerupe şi pare că, în chip previzibil , se accelerează şi aduce procese noi şi o realitate ce fondează un „ceva“ încă nedefinit?
___________________________

Anunţată în toamna lui 2002 şi dezvoltată încă sumar în de-acum notoria cercetare „România în anul 2010“, teoria Noului Bucureşti va fi tratată în noua carte „Principiul Kiseleff“,de unde face parte fragmentul de mai sus.Aici sunt examinate atât tendinţele tradiţionale în dezvoltarea oraşului cît şi ipoteza de „oraş dublat“, care înaintează pînă la detalii de organizare urbană, metodologie de lucru şi montaj financiar. “Principiul Kiseleff” va aparea in vara acestui an.