~De ce ” Bucurestiul” nu e ” Parisul „

Intre numeroasele formulari ce se invoca la noi intr-o maniera mecanica desi adeseori nu li se stie origina si nici macar nu se verifica succint ,una revine cu o frecventa impresionanta si se vehiculeaza cu o anumita aroganta : ” Bucurestii ” ar fi ” Micul Paris „. Unii cred ca abia astfel putem si noi sa ne asezam cum s-ar cadea ” in randul lumii” si am putea fi ” recunoscuti ” ca avand vreo valoare oarecare ( vechea marota de randas ce s-a saturat sa mai stea pe la grajduri si nazuieste sa patrunda macar in vestibului casei boieresti ) cand, de fapt , aceste situari intr-o geografie de analogii nu sunt decat un extract de ” spirit de creol ” care , ignorand natura propriei alcatuiri , nazuieste sa devina altceva si sa se aseze”mai sus”.
Si ,totusi, mai deunazi aceasta invechita expresie neverificata incepu sa se modifice pe tacute prin mai multe atitudini care, declarative ori practice , inlatura pas cu pas legenda de altadata,ce ar trebui ,pesemne,sa se acopere de praf . Tot ceea ce se observa aici, ilustreaza , deci,o ideologie noua ce s-ar putea rezuma prin zicerea proprie iubitorilor de sprit : la noi vezi in fiecare zi ” ce n-a vazut Parisul „. Apar, de buna seama, si teoreticienii intre care cel mai reprezentativ este un dregator de oras, ce exemplifica pe ” bucurestenizatul ” prin excelenta si care , cu glasul lui suav si popesc ( de popa de caricatura , bineinteles) emite cele mai socante apoftegme care, insa, nu sunt contrazise de nimeni si de obicei devin litera de lege . Noi, zice ideologul ce ne inmarmureste prin cinism , am avea de cateva ori mai multe ” spatii verzi ” ( caci asa vorbeste el, ca in contabilitate) decat Parisul unde adeseori mai-marii de aici calatoresc si cunosc de-a fir in par un oras definit, in geografia lor , mai ales prin restaurantul ” Tout d’Argent „si prin birourile de banci ce ii intampina intotdeauna cu prietenie ; am avea cladiri fara traditie, stil si memorie si care trebuie sa fie ” desfiintate” , caci irita prin aceea ca sed cu incapatanare tocmai acolo unde , fiindca e „mijlocul targului ” , terenul costa imens si devine inaccesibil celor ce viseaza sa ” modernizeze” acest oras ce nu valoreaza nimic ; in fine , deoarece nu avem trecut (caci in mediile de aprozaristi trecutul nu-i decat suma retinuta la tescherea in ziua de ieri ) suntem capabili de un frumos viitor prin edificare de zgarie-nori , „mall”-uri si ” condominium „-uri care abia acestea ne vor aduce cu adevarat ” la nivelul mondial „.
Din aceasta perspectiva , ideea ca ” Bucurestii ” ar fi „un mic Paris ” devine ridicula si cu totul inoperanta fiindca noi avem , fara de nici o indoiala , ceea ce ei, pe malul Senei , nici nu viseaza a avea.
In vreme ce la Bucuresti furia constructiilor ce vor schimba in scurta vreme fata orasului a cuprins aproape orice cartier si mai ales pe cele unde un metru patrat de pamant face cat o mosie de tara in Baragan , „Parisul ” se manifesta reactionar si conservator in materie de „ingaduinte de constructie ” dar , in chip misterios, desi nu permite nici o constructie mai inalta decat 37 m , este ,totusi, plin de investitori care nu patrund prin cabinete pe usa de serviciu , ca aici ,unde toate se petrec intr-o penumbra binefacatoare in zilele de arsita .
„Parisul” inadaptat vremurilor noi nu are „mall”-uri ( deficit capital ) si, in modul cel mai bizar, are splendide galerii de comert ce se desfasoara in vechi cladiri cu aspect contorsionat si de neinteles , niste „vechituri” pe care un dregator harnic de la noi le-ar culca la pamant cu energie in ideea de a introduce ” noul” in acest mediu atat de stricat si de ” reactionar „. ” Parisul ” ininteligibil are piete ” batrane ” , magazine de flori fara „termopane „, mici pravalii de cartier unde vrei si unde nu vrei , nenorocite de borduri de o scandaloasa vechime ( „oras de oameni saraci „) si ii lipsesc ” covoarele asfaltice ” de ultim racnet caci nu se stie din ce motiv acesto salbatici din Occident le place sa se plimbe cu masinile pe strazi si bulevarde pardosite cu pietre in forma cubica , sustinand absurd ca aceasta este ” traditie”.
Dar pe langa acestea, ” Parisul ” prezinta inca si alt defect cu aspect capital ce trebuie invocat aici, spre a se intelege situatia . ” Parisul ” nu a retrocedat nici Palatul Louvre si nici Castelul de la Versailles ci le-a pastrat in patrimoniul Statului ca sa castige bani pentru buget , aratand insa prin aceasta atitudine de neinteles pe Dambovita un anumit ” reactionarism ” de natura nostalgica ” , in vreme ce aici tot ce era mai bun cu, minus deocamdata, Palatul Regal a intrat in mana privata cui „trebuia sa ceara ” si a cerut , documentand totul cu hartii citite pe coltul mesei .