De ce inainteaza Bucurestii spre Nord ? O explicatie simbolica

Deopotrivă în nevăzut, enigmatic şi subconştient de colectivitate cu tradiţie s-ar fi putut invoca şi explicaţia simbolică, de fapt o varietate de ” confesional ” ori, mai bine zis, o extensiune prin urmă seculară consacrată, prin loc ori edificiu cu sens înalt şi ritualistică periodică.
Dar, în fond, ce ar trebui să fie aceasta? Orice ar putea , prin participare la magic, să creeze atracţie şi, avînd putere de a iradia, să aspire pe o cale neînţeleasă masse mari şi diverse, mulţimi nediscriminate şi clătinate de la rînduielile lor spre a le putea aşeza împrejur, chiar dacă iniţial în provizorat . Precedentul există, atît în planuri mari cît şi în desfăşurările mai mărunte şi chiar şi în mecanismele pe cale de a se forma. Aici nu voi invoca, spre exemplificare, fascinaţia Romei ce atrăgea, precum Parisul azi, prin sindromul-de-fluture-pe lampă, barbarii diverşi din regiunile de dinafară de Imperiu căci ar fi exagerat; dar a se constitui aşezări în jurul marilor sanctuare ce ilustrează putere civilă ori religioasă, pe lîngă monumente cu ecou nedesluşit ori în preajma locului simbolic ce nu se contestă, aceasta se obişnuieşte şi s-a mai întîlnit avand un grad oarecare de frecventa dovedita istoriceste . Uneori însăşi formula depinde cu o anumită stricteţe de mentalităţi ale locului şi chiar de formula sufletească aflata aici. Astfel, noi avem, într-un anumit mod, sindromul Peleş, unde încap tradiţie de slugarnice şi asociere spre a se găsi calea de a-i vorbi stăpînului în particuIar, de „bouche a l’oreille“ ,intalnire informala la ceas de odihnă, destindere şi de tihnă, în afara instituţiilor şi fără vreo răspundere mai pronunţaţă prin cuvîntul oficial. Astfel se constituise Sinaia, altădată doar un sat de munte cu mănăstire mai în susul rîpelor prăpăstioass şi unde, odată ce Vodă se aşezase, apărură şi acoliţii, formînd colectivitatea de ” disponibili” . Apoi, bineînţeles, „acoliţii acoliţilor“, cu simbriaşii lor cu tot şi cei care, slujind pe slugi, fac să apară – şi întăresc – ceea ce azi se cheamă „servicii“.

Putea Nordul să ilustreze aceste scheme care sînt oareşicum universale (deşi pe lîngă Schonbrunn nu apare „oraşul ancilar“ şi nici pe lîngă Versailles, evident, căci acolo „Vodă“ creează el însuşi oraşul interzis european) dar se formulează mai potrivit în Balkanii rînduiţi – cu resursă secretă – de Fanar ? Într-un anumit fel – putea şi, cu o anumită probabilitate, le-a şi exemplificat poate fără a se constitui o direcţie continuă, generînd întîi modă şi apoi mişcare ritualică pornită parcă de-la-sine, cînd s-a uitat punctul iniţial, cu energia lui descătuşată, ori s-a depăşit vremea lui.
În tradiţia de Curte ce se observă de mai bine de trei sute de ani pe Dîmboviţa şi nu dă semne că s-ar scădea în intensitate, stăpînul pleacă la odihnă întotdeauna la Miazănoapte de oraş, nu prea aproape ,insa, pentru ca să se vadă imprejur altceva decît cotidianul ce irită dar nici prea departe spre a lăsa tronul – ori Sanctuarul civil păzit de lari – fără protecţia trebuitoare si la indemana uzurpatorilor ce misuna pe la noi . Aici, el îşi ridică a doua ori a-nu-ştiu-cîta reşedinţă ori Curtea Nouă, căci indiferent dacă slujea drept locuinţă, Palatul de la Mogoşoaia al lui Brîncoveanu ori cel de la Snagov, al lui Carol al ll-lea, adăpostea şi întrunirea de divan ori de Consiliu de Miniştri, cînd trebuia, şi nu prea rar. Constatarea uimeşte. Dar cînd se bagă de seamă că pînă şi Brătianu chema pe miniştri la ” Florica “, pe Argeş în sus, pentru şedinţele de Guvern, se înţelege că aici Puterea se exercită de către stăpîn acolo unde se găseşte stăpînul.

Să fi rămas ceva din acestea în memoria noastra fără disociere şi să fi pătruns acest simtamant mai jos decît cele cincizeci de familii ce conduc de obicei ţări cum este Valahia? Este foarte probabil că faptele se prezintă în acest fel deşi aceste reziduuri de mitologie locala nu explică decît prea puţin din obsesia Nordului şi o înrîuresc completamente minor.